Page 10 - Bunul_Econom_1901_10
P. 10

Pag.  2.                              SPICUIRI  LITERARE                                Nr.  10.

              P R I M Ă V A R A          să  prindă  o  broască.  Cum  s’a   impresiile  de  altă-dată;  mă  fac
                                         întâmplat,  am  avut  noroc  de  am   ear’  mic  şi  aflu  ear’  pe  Suzeta
                                         prins’o  de  roche  când  a  alune­  veselă  ori  gânditoare,  alături  de
        în m u g u rit  castanii  din  grădină,
                                         cat...  Ce  bucurie,  pe  urmă!  Ce   mine.
        Şi  aeru-i  . scăldat  în   razele  de
                                         sărutări  pe  când  tremura 1                  II.
                                soare,
                                              De  cum  mă  apuc  să  cuget
        Departe,  şireaguri  de  cocoare                                      —   Adu  mâna  încoace,  Su-
                                         la  casa  părintească;  la  anii  copi­
        Se  văd  plutind  sub  bolta  cea  se­                            zeto;  haide  iute,  că  acum  începe
                                         lăriei,  Suzeta  răsare  şi  ea.  Parcă
                                nină.                                     să  plouă.
                                         o  văd  cu  rochia-i  albă,  cu  figura-i
                                                                              Şi  în  loc  să  ne  ducem  acasă,
        Şi  tot  mai  clar s’aude’n  vale gârla   fragedă  şi  visătoare.
                                                                          ne  duceam   de  ne  adăposteam
        Cum  şopote  mâncând  încet  din      Trecutul  tot  e  ea.
                                                                          sub  leagănul  de  liliac,  la  rădăcina
                               maluri         Cum  să  n’o  fi  iubit ?  Ma­
                                                                          castanului  cel  mare.
        Călătoreşte  vecinie printre dealuri...   mele  noastre  erau  prietene  cu
                                                                              Acolo  era  un  fel  de  cuib
        Biserica în unde-’şi oglindeşte turla.  surorile  şi  nu  trecea  zi  fără  să  se
                                                                          întunecos,  strimt  şi tocmai  pe  mă­
                                         ducă  una  la  alta.  Ear’  eu  mă
                                                                          sura  noastră.  Ea  îl  găsise  într’o
        înoată  ’n  veselie  ’ntreagă  firea   duceam  în  fiecare  zi  la  Suzeta,
                                                                          zi  când  ne  jucam  de-a  ascunsele.
        Dar’  eu  sunt  trist  şi-’n  inimă’mi   ori  venea  ea  la  noi.
                                                                              Cât  am  căutat’o în ziua aceea,
                             mâhnirea         Era  aşa  de  frumoasă,  cn   întâiu  rîzând,  apoi  ţipând  de  mâ­
        A  început de-un timp se se aştearnă;  perul  ei  blond  pe  umeri  şi  cu   nie,  şi  în  sfîrşit  suspinând,  căci
                                         ochii  mari  negri,  —   când rîzători,   credeam  că  a  murit,  strigam  în
        Căci  ea  a  plecat,  şi  din  acea  sară
                                         când  gânditori  şi  aşa  de  adânci!  fiecare  tufiş:
        Doar’  plâng,  şi  dac-afară-i  pri­
                                              Intr’adevăr,  ea  se  uita  în   «Suzeta  mea,  Suzeta  mea»!
                             măvară ;
                                         două  chipuri,  după-cum avea două    Nebunatica  nu  se  mai  putu
        Fiţi  veseli voi...  In inimă-mi e iarnă.
                                         glasuri,  după-cum  era,  la  urma   ţine:  îmi  sări  de  gât  plângând  şi
                         I.  Minulescu.  urmelor,  două  Suzete   deosebite   ea  —   parcă  o  văd  —   de  gân­
                                         una  de  alta.                   deam  că  înebunesc  de  bucurie.
                                             Când  se  juca,  era  aşa  de     Acolo  am  alergat  timp  de
          D E   O D I N I O A R Ă
                                         viie,  de  nebunatică,  în  cât  te  ui­  ani  când  ne  apuca  furtuna.  Ajun­
                 -  NUVELĂ  —            mea.  Vorbea  de  nu  mai  sfîrşia.  geam  abia  suflând,  uzi,  şi  ne  ală­
                                             Dar’  cealaltă  Suzetă, cea  ade­  turam  unul  de  altul  şi  aşteptam
                       I.                vărată,  vorbea  puţin,  ba  uneori   să  stea  ploaia.
             Ades  mă  duc  cu  gândul  la   sta  ceasuri  întregi  mută  ţinându-   Ni-se  părea  că  eram  singuri
        colţişorul  umbrit  şi  pacînic  unde   mă  de  mână,  abia  zicând   din   în  natură.
        mi-am  petrecut  copilăria.      când  în  când  câte  un  cuvânt.     Idei  de ocrotire îmi  umpleau
             Casa  era  mică  şi  ascunsă    Pe  când  sta  pe  gânduri,  eu   pieptul.
        între  copacii  cari  creşteau  la  în­  mă  uitam  mereu  la  ea.     Când  furtuna  se  mărea  şi
        tâmplare.  In  juru-i  creşteau  tran­  Nu  ştiu  ce  era  mai  încântă­  îndoia  copacii,  eu  strîngeam  pe
        dafiri.  Mă  uit  cu  plăcere  la  cele   tor  în  figura  ei:  fruntea-i  albă  ca   Suzeta  de  mijloc,  în  vremea  ce
        mai  mici  locuri;  la  fiecare  pas   marmora...  ochi-i  neţărmuriţi  ca  o   ea,  ca  adormită,  deşi  sta  în  pi­
        salut  cu  zîmbite  câte  un  prietin   mare...  sau  nasul  trandafiriu  puţin   cioare,  îşi  culca  pe  umărul  meu
        vechiu,  câte  o  figură  familiară:   ridicat.                   capul  şi,  Cu  ochii  închişi,  îmi  do-
        maşina  pe  care  coceam  castane,   Poate  că  farmecul  cel  mare   gora  obrajii  cu  răsuflarea  ei  caldă
        ceasornicul  din  coridor,  calul  de   se  afla  mai  mult  în expresia  figu­  şi  liniştită.
        lemn  plin  de  praf  din  pod.  rii,  nu  în  trăsuri.                Intr’o  zi  când  sta  aşa,  i-am
             Străbat  grădina  încet...  In   Un  nimic  îmi  aduce  aminte   zis:
        capăt,  pe  dreapta,  aflu  coacăzele   ceasurile  de  contâmplare  ori  de   —   Când  voiu  fi  mare,  tu  o
        pe  care  veneam  cu  Suzeta  de  le   jocuri  nebune.  O  frunză  uscată   să  fii  nevasta  mea!...
        gustam;  mai  jos  e  eleşteul în  care   răpită  de  vânt  să  văd;  un  glas   La  ce  am  început  oare  să
        Suzeta  era  să  cadă  odată,  vrând  limpede  de  fetiţă  să  aud,  şi  simt  plângem  atunci  amândoi?  La  ce
   5   6   7   8   9   10   11   12