Page 4 - Bunul_Econom_1906_41
P. 4

Pag.  4                                             BUNUL    E.CONOM                                                  Nr.  41


        comuna  Apoldul-român,  atât  după  con­        Atelier  pentru  ţăsătorie să va       prin  oraş  iar’  sara  s’a  întors  acasă  la
        diţiile  de  trai  ale  poporaţiumi,  cât  şi   deschide  în  curând  în  Orăştie.  Dl  Dr.   hotel  să  se  culce.  Fiind  o  femeie  foarte
                                                   I.  Mihu  a  pus  la’  dispoziţia  reuniunii   religioasă  s’a  pus  în  genunchi,  şi-a  zis
        după  stările  higienice  a  fost  bine  a-
                                                   femeilor  române  din  comitatul  Hune-    rugăciunile,  iar’  pe  urmă  a  făcut  câteva
        leasă  pentru expoziţie.  Marginile înguste
                                                   doarii  localul  necesar  iar’  reuniunea  la   mătănii.  Acestea  au  mântuit-o,  căci  a
        ale  raportului  meu  ziaristic  nepermiţân-
                                                   insistenţa  prezidentei  dna  Elena  Hossu,  zărit  sub  pat'o  figură  de  om.  Imediat
        du-mi  a  mă extinde  asupra  tuturor  con­  a  decis  cu  mare  însufleţire  întruparea   a  dat  a'larmi  şi  intr’adevăr  sub  pat  a
       statărilor  făcute  de  juriu,  mă  mărginesc   acestui  nou  aşezământ  naţional.     fost  descoperit  un  tâlhar,  înarmat  care
       pe  lângă  a  arăta,  că  premiaţi  au  fost                                           avea  de  gând  să  o  omoare  şi  să  o ‘
       cu  bani  peste  60  copii, iar’  mamele  alor   H ym en.  Simiou  Zevoian,  teolog  jefuiască.            \   .
                                                   absolut  şi  ales  preot  în  Teliuc,  şi a  săr-               *
       aproape  30  copii  au  obţinut  menţiune
                                                   bat  cununia  Joi  în’  I  Nov.  a.  c.  în bis.   Mort  de  foame.  La  Timişoara  â
       onorifică  pentru  buna  îngrijire  a  copii­
                                                   gr.-or.  din  Orăştie  cu  dşoara  Valena   fost  găsit  mort  lângă  casarma  Fejer-
       lor  lor.                                   Glodean,  fiica  parochului  din  Glod.    vâry,  un  om  în  vârstă.  Făcându-i-să  au­
             Cum  premiile  în  bani  aveau  să  se                                           topsia,  s’a  constatat  că  sermanul  mu­
                                                        —   Ioan  Bunea  şi  Ana  Sfâroia  au
       treacă  în  libele  de  depunare  ale  cassei                                          rise  de  foame.
                                                   onoare  a  Vă  face  cunoscută  sărbarea
       de  păstrare  din  Sălişte  şi  însoţite  de
                                                   cununiei  lor,  care  să  va  celebra  în  4
       cassetele  de  economizare,  —   împărţi­   Noemvrie  n.  1906,  la  orele  2  d.  a.,  în   Necrolog.  Cu  multă  durere  fa­
                                                                                              cem  cunoscut,  tuturor  rudeniilor,  amici­
       rea  lor  a  rămas  să  se  facă  Sâmbătă  în   biserica  gr.-ort.  din  Rornos.
                                                                                              lor  şi  cunoscuţilor,  că  mult  iubitul  nos­
       26  Oct.  n.  c.,  pentru  care  dată  s’a  a-   Felicitările  noastre!                tru  tată,  socru  şi  moş  Mihail  Gomboş,
       mânat  şi  fotografiarea  copiilor  premiaţi.                 ,  *                     proprietar;  membru  pa  viaţi  al  Aso-
            Discursul  despre  tuberculoză  a  dlui     Alegere  de  superintendent           ciaţiunei  pentru  literatura  şi  cultura  po­
                                                   Biserica  evangelică  săsească  din  Ard al   porului  român;  membru  al  direcţiunei
       Dr.  Ilie  Iancu,  ilustrat  cu  multe  exem­
                                                   Mercuri  în  31  Oct.,  a  procedat  la  ale­  institutului de credit şi  economii  »Doina«
       ple  din  cele  experiate  de  însuşi  prele-
                                                   gerea  ee  superintendent  în  locul  dimi-   etc.,  dupi  lungi  şi  grele  suferinţe  fiind
       gătorul,  a  fost  nu  să  poate  mai  instruc­
                                                   sionatului  episcop  de  mai  nainte,  Miil-  împărtăşit  cu sfintele  taine, s’a  mutat  din
       tiv.  Speranţă  avem,  că  atât  discursul   ler.  Actul  alegerii  s’â  săvârşit  în  bise­  ceste  trecătoare  la  cele  vecînice,  în  26
       dlui  Stan,  cât  şi  al  dlui  Dr.  Iancu  să   rica  mare  săsească  din  piaţa  Huet. Cei   Octomvrie  în  etate  de  74  ani.  Servi­
       'va  tipări  în  broşură  şi  să  va  răspândi   îndreptăţiţi  şi-au  dat  voturile,  cari  apoi   ciul  funebru »a  avut  loc  Duminecă  în
                                                   numărate  fiind,  sa  constatat  că  din  54   15/28  Octomorie  a.  c.  Ia  oarele  12  din
       la  proximele  expoziţii  de  copii,  dat  fi­
                                                   voturi  a  întrunit  domnul  Teutsch,  vi-  zi,  şi  osemintele, scumpului  şi  neuitatu­
       ind,  că  după  acest  bun  început  Reu­
                                                   parul  episcopesc  de  până  acum  53, iar’  lui  nostru  defunct  s’au  depus  în  cimi-
       niunea  noastră  agricolă  şi  celelalte  aşe­  Dr.  Herfurth  1  vot.  Domnul  Teutsch  a   teriul  larrfiliar  din  Vidra-de sus.
       zăminte  ale  noastre  arangia-vor cât  mai   fost  proclamat  ales.  A  fost  aclamat  cu   Binecuvântată  şl  vecinică  fie  amin­
       multe  asemenea  expoziţii.                 frenezie.  Biserica  era  îndesată  de  lume,
                                                                                              tirea  lui!  -—  Jalnica  familie.
            Banchetul  dat  în  cinstea  sărbării,   pentru-că  alegerea  a  fost  publică.  Ale­                  *
                                                   sul  a  răspuns  într’o  clasică  vorbire, care
       (mâncările  bune  şi  gustoase  le-a  servit                                                Păduri în flăcări.  Pădurea Ketâg
                                                   îi  formează  programul  de  muncă  în
       ospătarul  Ioan  Orăştian)  prilej  ne-a  dat                                          de  lângă  Kezdivâsârhely  (în  Sâcuime)
                                                   noua  demnitate.  Alesul  e  fiiul  superin-
       de  a  ne exprima  mulţămita  pentru  toţi   tendentului  cu  acelaş  nume,  care  a stat   e  în  flăcări.  Focul  ţine  de  6  zile  şi
       cari  s’au  ostenit  în  această  afacere,  iar’   în  fruntea  bisericei  evangelice  săseşti   până  acum  au  ars  500  jughere.  Mai
       reprezentaţia  teatrală  a  corpului  didac­  dela  1867  până  la  1893.  (»T.  R.«)  ard  prin  Sâcuime  Încă  2  păduri.
                                                                                                                   *
       tic  servitu-ne-a  drept  repaus  după  o                       *
                                                                                                   Tunurile  române.  Dnii  căpitani  I.
       muncă  grea  încheiată  binelui  obştesc.        Revoluţia  din.  Rusia.  La  Se
                                                                                              Gheorghean  şi  I.  Papana,  doi  eminenţi
                               „învingătorul;*     bastopol  a  fost  ucis  căpitanul  poliţiei,   ofiţeri  de  artilerie  ai  armatei  române
                                                   Mihajlow.  Ucigaşul  a fost prins,  condam­
            Ştiri  de  tot  felul.                 nat  imediat  la  moarte  şi  încă în  aceiaşi   au  fost  însărcinaţi  să  plece  la  Essen
                                                   noapte  executat.  —   Din  Octomvrie  a.   pentru  a  supraveghia  restul  comandei
            Sărbătorirea  lui  V.  Alexan­         tr.  până  acum  au  fost  ucişi  şi  răniţi  în   de  tunuri  cu  tragere  repede.
       dri.  Ziua  de  Duminecă,  28  Octomvrie    Rusia  22.721  oameni,  executaţi  pe cale                      *  ’
       n.,  a  fost  zi  de  mare  sărbătoare  nu   judecătorească   1523,   condamnaţi  la        Naie scufundată. Vaporul  rusesc
       numai  pentru  oraşul  Iaşi,  ci  pentru Ro­  muncă  silnică  851,  jurnalişti  pedepsiţi   »Jessaika«  s’a  scufundat  în  Marea  os-
       mânii  de  pretutindenea.  In  acea  zi  s’a   647,  foi  suprimate  523.            '  tică.   Căpiţa rul  şi  40  matrozi  s’au
                                                                       *
       inaugurat  cu  mare  solemnitate  la  Iaşi,                                            înecat
       a  doua  capitală  a  Ţării  româneşti,  sta­    Băncile  României.  E  vorba  de               •          *
       tua,  ridicată  cu  mari  jertfe  din  partea  băncile  poporale.  Există  în  România      Toa’e  mamele  să  interesează  de
       publicului  românesc  din  România,  a      azi  1849  astfel  de  bănci  cu  16  mi­  Emulsiunea  lui  Scott,  care  să  reco-
       bardului  dela  Mirceşti,  Vasilie  Alexan­  liarde  786,099.000  lei  avere.          jnândă  acum  mai  de  multe  ori  în foaia
       dri,  poetul  nostru  naţional.                                 *                      aceasta.  —r-  Acesta  este  un  preparat
            Discursul  dlui  Ioan  Kalinderu  ros­      Concurs.  »Ardelana«  din  Orăştie    renumit  de  uleiu  de  peşte,  pe  carele
       tit  la  inaugurarea  statuei  poetului  V.   publică  concurs  pentru  postul  de  ad­  îl  iau  copii  cu  predilecţiune  şi  care  le
       Alexandri  din  Iaşi,  îl  vom  publica  în   vocat  iuriscouzult  al  băncii  cu  termin   dă  un  ajutor  urgent  şi  sigur  şi  în  tot
       nrul  viitor.        *                      de  20  Nov.  nou.  Salarul  şi  celelalte   cazul  mai  folositor  de  cât  oleiul  de
                                                   beneficii  să  urcă  la  6500  cor.        peşte  ordinar.  Să  capătă  în  toate  far­
          Rectificare.  Conferenţa  preoţească
       a  tractului  Orăştie,  e  convocată  pe                        *                      maciile.
       Sâmbătă  în  28  Oct.  st.  v.  c.  nu  cum      Mătănii  mântuitoare.  Nevasta                            *
       din  greşală,  s’a  publicat  în  nr.  trecut.   unui  oficer  trăsese  în  zilele  trecute  la   Catastrofă  de  tren.  La  Plea-
                           *                       un  hotel  din  Viena-  Peste  zi  a  umblat  santville în  America  (statul New-Yersey)
   1   2   3   4   5   6