Page 2 - Calauza_1994_212
P. 2

,CALAUZA"  •   î



          DIRECŢIA  6ENERALA A FINANŢELOR PUBLICE  Şl  CONTROLULUI  FINANCIAR  DE  STAT                                                                          FLASH


            II.  —  începând  din  anul  1904  prima  balanţă  şe                                           15.  —  La  ce  preţ  se  evidenţiază  materiile  prime
         va  facă  cp  %pldul  iniţial  zefo  sau  ce]  de  la  sfârşifdl   r ă s p u n s   l a   în t r e b ă r il e   CITITORILOR :  şi  materialele  ?       UTILIT,
         arfolui  1993  9                                                                                   —  Precizăm  că  materiile  prime  şi  materialele  se
            —  Potrivit  H.G.  nr,  704/1893,  administratorii  re­  13.  —  Bontul  Ilî  „Fondul  de  dezvoltare"  se  for­  evidenţiază  Ia  costul  de  achiziţie  care  cuprinde  preţul
         giilor  autonome  şi  societăţilor  comerciale,  precum  şi   mează sub  incidenţă  cărei  legi  ?  de  cumpărare  la  care  se  adaugă  cheltuielile  de  trans­  OLGA BC
         celelalte  persoane care au, potrivit legii, obligaţia  ges­  —  Sursele de  c6nştituire  a  fondului  de  dezvoltare   port  —  aprovizionare,  taxele  nedeductibile  (TVA  ne-   PREMIUL S
         tionării  patrimoniului  răspund  pentru  transpunerea   sunt  prevăzuse  |e ţ                  deduotibilă,  taxe  vamale,  accize,  taxe  de  timbru  etc.)   Premiul  ofe
         qprectâ  a  soldurilor  conturilor  din  balanţele  de  Veri­  — la  regii  autonome:  art.  8  dirt  Ordonanţa  Gu­  şi  cheltuielile  accesorii  necesare  pentru  darea  în  con­  „ANIOLA — C
         ficare  la  31  decejpbrie  igSft,  în  eipnfurMe  prevăzute  îh   vernului  nr.  15/1993 ;     sum  a  acestora (cheltuieli  de  încărcare-descărcare, ma­  Deva,  cu  pH
         operaţiuni,  agenţilor  economici  fe  revin  următoarele   — la  societăţi  comerciale  cu  capital  integral  sau   nipulare  etc.).              turi  (patron  C
         sarcini:                                        majoritar  de  stat:  art  2  din  Legea  fir.  40/1992 ;  Există  şi  posibilitatea  evidenţierii  acestora  la  preţ   TA)  a  fost  c
            — întocmirea  balanţei  de  Verificare  â  conturilor   —  ia  societăţile  comerciale  cu  capital  privat*:  po­  prestabilit  (standard),  fixat  de  unitate,  de  regulă  la   către   patroi
         sintetice la Şl  decembrie  1993, cu conturile din  vechiul   trivit  hotărârii  adunării  generale  a  acţionărilor  sau   yn nivel mediu  al preţurilor practicate  într-o perioadă   S.G.  „CONSTi
         sistem  contabil;                               asociaţilor  care,  cu  ocazia  aprobării  bilanţului,  stabi­  de  timp.  în  această  situaţie,  în  afara  conturilor  300   Hunedoara.  F
            — in tocmirea  balanţei  de  verificare  a  conturilor   leşte  şi  repartizarea  profitului  „Materii  prime"  şi  301  „Materiale  consumabile",  di­  va  deschide
         sintetice  la  31  decembrie  1993,  cu  conturile  prevăzute   14.  —  La  contul  607  „Cheltuieli  privind  mărfuri­  ferenţele  în  plus  sau  in  minus  între  preţul  standard   un  magazin  <
         in  noul  plan  de  conturi  general,  după  efectuarea  ope­  le"  pe  debit  se  înregistrează  şi  valoarea  mărfurilor   sau  prestabilit  şi  totalul  costului  de  achiziţie  se  în­  „comercializar
         raţiunilor  de  transpunere  a  soldurilor  conturilor  de   constatate  lipsă la inventar  ?   registrează  în  contul  308  „Diferenţe  de  preţ la  materii   riilor".  Vom
         activ  şi  de  pasiv.                              — Da,  Dacă  se  găseşte  vinovatul  şi  acesta  este   prime  şi  materiale"  (în  debit,  dacă  sunt  diferenţe  în   amănunte.
            în  consecinţă,  prima  balanţă  de  verificare  pe  a-   din  cadrul  societăţii,  se  fac  următoarele  operaţiuni   plus  faţă  de  preţul  prestabilit  şi  în  credit,  dacă  sunt
         nul  1994  va  cuprinde  soldurile  conturilor  sintetice  la   contabile:                      diferenţe  în  minus  faţă  de  preţul  prestabilit).  Aceste   <  LA  HUN'EDf
         31  decembrie  1993,  preluate  în  noile  conturi.  607  „Cheltuieli  privind  mărfurile"  =   371  „Măr­  diferenţe  se  repartizează  pe  cheltuieli,  în  situaţia  a-
           |Ş  -» Rezervele legale, coQt  1061, sunt 5  la  sută  din   furi" ;                          plicării  metodei  preţurilor  standard,  ou  ajutorul  unui   |   NOU  MAI
         soldai  creditor  al  contului  121,  până  se  acoperă  20  la   428  „Alte  datorii  şl  creanţe"  =   758  „Alte  venituri   coeficient  de  repartizare  care  se  calculează  potrivit   «   Pe  ,.L>pscai
         iată din capitalul social  ?                    în  legătură  cu  personalul  din  exploatare".  formulei  de  la  pag.  33 din  lucrarea  „Sistemul  contabil   '  doarei  sâptă:
            — Rezervele legale  sunt  5  Ia  sută  din  soldul  cre­  In  cazul  în  care  persoana  fizică  sau  Juridică  este   al  agenţilor  economici"* Acest coeficient  se  înmulţeşte   cută  a  asalt  '
         dita»  ăl  contului  121,  înainte  de  impozitare,  până  se   din  afara  societăţii,   se  fac  următoarele  operaţiuni   cu valoarea bunurilor ieşite din  gestiune la preţ de în­  I de rea  unui  n<
         tfcopera  20  la  sută  din  capitalul  social  —  pentru  so-   contabile s                    registrare,  iar  suma rezultată  se  înregistrează  în  con­  î  privat.  El  ap
         deţâţîie  Cu  capital  în  întregime  românesc  —  sau  25   607  „Cheltuieli  privind  mărfurile"  ==  371  „Măr­  turile  corespunzătoare în  care  au  fost  înregistrate  bu­  I  „OLANA  —
         Ia stas pentru  societăţile  cu  capital  mixt.  potrivit  art.   furi" ţ                       nurile  ieşite.                                   J SNC,  al   j
         131  dai  Legea  nr.  31/1990  şi  Instrucţiunilor  Ministe­  461  „Debitori  diverşi"  =   758  „Alte  venituri  din                             |   este  DUM1T1
         rului  finanţelor  nr.  3614/1991,  cap.  1,  pct.  6d,  exploatare".                                             (va  urma)                      »  G.AN.  Client
                                                                                                                                                           |   aici  cele  mt
                                                                                                                                                           k  modele  (pestt
                     „Punând  cuţitul"                                 De  ee  bat              4WWWWtAMUVVWAIUVWWWWVWWMWVWWWWWWtfVWMV>VS                  I  câiţăminte pe
                                                                                                                                                           *  copii  ?i | *>ăr
                                                                                                                                                           I  zate  de'Rfbri
            şi-a  omorât  propria-i  fiicâl                                                                  Ciulul  ptieteuiei                            J  me  din  Cluj
                                                                                                                                                              Preţul  este
         (Di— ti          1)         —  Dadă  Dică, e  gata. Am  reu­                                               „VA  RĂSPUNDE                          I adaosul  com<
                                   şit !  Se-aud  ţipete pe  „Faţa  Ma.                                                                                     J  sub  30  la  s
     tă       Jrri  cu  cuţitul  drept   re".                                                                                                              |  oferă  produs
     im             p 4   înfipse  pâ.  — Bine  fată.  Hai,  acnm  du.te   tăticule ?  (II)                       AU  DEVENIT  MEMBRI                      *  ţâminte  şi  ei
                  fWC*  de  lângă  ea  şi  tu  repede  acasă  şi-om  vedea                                                                                 | interesaţi  po‘
     « « ■ i m ,   gâbită,  şi  îşi  aS-  mâine  cine  e.  Şi  ai  grijă  să  nu                   COSTIŞ  T.  —  Bşt i  un  bă-  adresa  domnişoarei  cu  nr.  75,   lefonul  054-7'
                 pŞ K *.
     efţi  auzul  in  toate  direcţiile.  Şi   vorbeşti  eu  nimeni  despre^ ce  am   (Urmare din pag.  1}  lat  minunat I  SperŞfft  sS-ţi  gă-  iar  acum  aşteptăm  să  ne  tri-   I
     dM ttB ,  de  undeva  de  pe  „Fa.   făcnt  noi  fn  sara  asta  aici!  se  să-şi  serbeze  ziua  de  naştere   seşti  o  prietenă  pe  măsură.   miţi  o  fotografie.  LA  CELE
     ţa  Mare*   a  sStnlni  se  a uzîră   — Dadă,  păi  aşa  mă  crezi  ma.   cu  sora  ei  şi  deodată  primise  %■                                      ;       PREŢ
     vaiete  fi  ţipete.  Lini ca,  respiră   ta  pe  mine ?      Iefon  că  Nicoleta  nu  mai  eşfii*.   ANDRIEŞ  VASILE  —  Totul   ABRAHAM  VIORICA  —  Nu  I  Pe b.dul Dc
     aţtoală  şi  intră  in  casă,  buca.                         Acum  privea  pe  micuţa  ei  ne­  se  face  c.u  răbdare.  Trimite.ne     disperată.  Bărbatul  care  o   *  nedoara  (în
                                             (Va urma)                                            o  fotografie.             r Vă  iubească  cu  adevărat  nu
                                                                  poţică  şi  plângea,  da»  Căruien                            ■Ţ6  ţine  cont  de  un  mic  defect.   magazinului
     .v w w w w w w w w www wwwvw w w w w w w w w vvvw iw vvvvv   nu  ştia  adevărul  adevărat.  Wi-   RADULEA  CAMELIA  —  De Fiţi  optimistă t           Iiniţiativa  a d
                                                                  ma  micuţei  se  umplu  de  bucurie   ce-ţ!  faci  atâtea  complexe ? !                    întreprinzătoi
                                                                  când  un  bărbat  intră  în  cas&.
                                                                                                                               A.  MARIA  —  V-am  împlinit
           Importante  reglementări  privind                     Era  tăticul  ei.  Carmen  îi  şăţi  ftţ   Eşti  o fată drăguţă şi asta e bî-  dorinţa.  Pe  curând !  I  VASILICA
                                                                                                                                                                   s-a  ai ....
                                                                                                                                                           '  Ţ in
                                                                                                  ne.
                                                                 braţe  şi  începu  să-i  povestească                                                      |  frumos  maga
                pensiile  pentru  agricultori                    cum  a  murit  bunicu’  şi  de aceea   ANDRJEŞ  CRISTIAN  —  Da­  V.G.  — Ne-ar  face  o  deosebi­  *  facere   sub
                                                                           poartă  doliu,  âu  ve­
                                                                 mătuşile
                                                                 nit  după  cumpărături  şi  ad  tr&.   că  fie  trimiţi  •   fotografie,  tp-  tă  plăcere  să  vă  vedem  fericit.   |„PROLA”
                                                                                                 PU  va  fi  CXif. I  |n   ee  priveşte  Speraţi  şi  credeţi  în  viaţă!
         (Di                       dă  de  cel  puţin  6  luni  din  ulti­  cut  să  o  vadă  pe  ea  şi  pe  mă­  JumătUtaB  la de  mă>. poate es­        «  doara.  ZiLnic
                                   mele  12  luni  calendaristice.  Se   mica,  cSci  au  primit  vestea  ca   te  pe undeva  pfe-mprofipe.  Pri­  OCOŞ PETRU  —  Aţi  devenit   |  7—20  şi  sân
                                   EPS:  prevede  că.  -începând  ca   s-a  accidentat   la  servi <±  veşte  eu  atenţie  în  jarul  tău  membru   al  Clubului  priete­  ’  7—17  cliente
     .n.szuje  o»  K-ii.  cec-penssr.  ce   data  de  1  decembrie  1993.  pen­  — Dar  ny-i  grav  tăţjctde,  zi­  şi  IhceSrcă  **o  descoperi.  niei.  Poate,  aşa  veţi  avea  mai   gamă  bogată
       1b  setă  şi  75  la  strei  pentru   sia  minimă  pentru  Tfrhimei  in­  se  fetiţa  râzând,  căutând  43-şi         mult  noroc !                 ( lactate  adust
     persoanele  cere  sunt  pensionate,   tegrală  devine  17 OM  lei  lunar".  hnişieascâ  părintele  care  pfefn   S.  C8EITAJi  —  Mult  succes           fabrici  de
     ce  bilete  de  tratament  şi  odihnă   O  nouă  modificare  importantă   că  demult  nu  o  ascultă  şi  la­  in  gâSrea  fericirii I  COVACI  DAN  —  Iţi  publi­  I ză,  'apte
     in  staţiuni  balneoclimaterice.  De   este  aceea  că  „persoanele  care   crimile-i  curgeau  din  abunden­           căm  anunţul   şi  aşteptăm  să   j  nâ  e'.c.  Se
     aceste  drepturi  vor  beneficia  a.   primesc  pensie  din  sistemul  de   ţă  pe  obraji.   V.  GHEORGHE  —  Am  dat ne  mai  scrii I               |  comandă  şi
     tât  pensionarii,  cât  şi  membrii   asigurări  sociale  al  agricultori­  — Şi  tu plângi  că  a  murit  bu­                                        *  miciliu.  Z'noi
     lor  de   familie,  cu  condiţia  să   lor,  beneficiază  de  această  pen­  nicu ?  Ţi .a  spus  mamajţi ?   Şi   SEMNALE  (POŞTA  CLUBULUI)         |  du-se  in’
     fi  achitat  contribuţia  de  asigu­  sie,  chiar  dacă  li  se  cuvine  o   mie-mi  pare  rău,  zise  fetiţa  tris.                                  >  ziie.  Si  încă
     rări  sociale  3a  fondul  de  finan­  pensie   şi  din  alte  sectoare  cu   tă.             e.   OCTAVIAN  Tjyvv  —     CRISTINEL  NEAMŢU  —  Nu    I  —  aici  se  gă
     ţarea  ocrotirii  sănătăţii, o perioa­  sisteme  proprii  de  asigurare".  (Va  urma)       „La  mulţi  arii",  şi,  să-ţi  amin­ înţeleg  despre  ce  este  vorba.   ,  ne  de  pasă:
                                            i 3   ■£&*£ iBffiitf I                               teşti  di  rtbi  când  vei  ţi  „mai"  VANDANA este  numele  meu  a-   ineercăU
                                                                                                 m are!                      ddvărat.                      I cumoărător.
                                                                 midezbrăcată gemea pasional, răs­                                                         |  rele  MARIA
           „Am  început  să  arunc                               turnată  pe  tejghea.  f,%ei,  i-â                                                        I şi  MARIAN
                                                                 şopţit,   s-ar  putea  să  te  auţfâ     DORINŢELE  MEMBRILOR  CLUBULUI                   J  vă  aşteaptă !
                                                                 nebuna.  Ţine  asfef.'.  f-a  jîăjfll  o
            hainele  de  pe  mine"                               bancnotă între buzsle îţţjg«i|es&   •   NR,  80  —  Tânăr  26  afii:  din  Garaş-Severin :  Doreşte  să   •  FARMACI
                                                                 se,  bănuiesc  că  erau  dptSfii,  Eh"   Dorefe sâ cilnoso O fată d ră c ii,  cunoască   o  domnişoară  Intre   |  In  spateli
           (Dr mare din  pag  I)   luta  când  mă  vedea,  dar  de  vor­  meia  a prins-o înţre  dîftţl şi  şfea   sinceră  şi  serioasă,  în  vederea  28-—27  ani,  serioasă,  nefumă­  ‘  Ortodoxe dii
                                   bă  n.am  stat  niciodată.  Intram   dat  capul  pe  spiţe.  Valufa  o  îh.   uneî  priOţertii  de  lţmgă  dUKftă.  toare,  gpŞpodlnă,  « reia   sâ-i   |  Hunedoara
     ii  magazinului   de  la  parter.   în  magazin  mai  rar decât cei  din   nebunea  mai  ifiult  d e# t  iscu­  ♦ NR. a  — Tânăr 27 a n i: caut  pl Mă  Uiaţn  la  ţară  •   NR.  86   rS  nnMinfo*,
                                                                                                                                                             ră  actiritat
     Vânzâtoarea,  o  blondă  cu  părul   cartier.               sinţa   bărbatulqj,  S%  sprijjDţt   o  prieBTtS  WHţă 1  •   NR.  82 --  -î» Doamnă 31 ani: Nu mai vrea   I  LIA  —
                                                                                                 Tânără  17  a n i:  făuresc  SS^Jhl  şă  fie  singură  Are  un  băieţel
     lung  şi  ochi  albaştri  rămânea   In  seara  aceea  nu  ştiu  ce  mi-a   în  mâini  arcuiftdu-şi  ma|  Uluit
     până  târziu  să  facă  ordine  în   venit  să  cobor.  Nu  puteam  să   spatele,  iar  pantofii  i-tţ  încruci­  găsesc un Btdifejr*  înalt,  cu/gi.  dfe  13' afii  şl un  defect Ia un pi­  î  SRL  în  fn.
     stoc  şi  pentru  că  nu  mai  circu.   dorm  şi  probabil  că  am  vrut  să   şat  după  gatul  ma&aiului  în­  Ret  hun  •   NR.  83  —  T9hăr  cior.  Doreşte  să  cunoască  un   |  se  află  o  bn
     •au autobuzele la  ora la care ple­  vorbesc  cu  cineva.  Cert e  că  du­  fierbântat,  căje  gfemga  ft-âcândtt,   33 an i:  Iad  doras*  o  prietooâ,  bărfcăî  necăjii  cu  defaqt  săU   f  nistă   —
                                                                                                 drăguţă*  căra  să  ife  araturi  de  © ră ^ fe ţ^  •  NR, S7 — Doamnă
     ca.  soţul  meu  o  ducea  cu  maşi­  pă  ce  m-am  plimbat  puţin  prin   şi  mustaţa  între  sânii  eliberaţi                                       | LIANA  HA
     na  acasă.  Nu  ştiam  niciodată   grădină,  am  intrat  în  magazin.   violent de strânsoarep bluzei. Arţ*   mine  si  lâ  Bîne,  şi  1®  grei»  •   43  arii:  RbreSb  sa  cunosc  Ufi   I  tatea,  zilnic
                                                                                                 NR.  8f  —  Tâită»  2&  afii :  Do*  bărbat  singur,  întfe  48—60  ani,
     când  se  întoarce.   Adormeam   Spectacolul  pe  care  l-am  văzut   fugit  înainte  da  ei  să  rn3  vadă.   resc  sâ  cuficne  o  dOTftzrtşoari tfi  de  pfefeţînlă   din  zona  Ara-   Î 7—20,  sâmb
     chiar  inainte  ca  ei  să  plece  şi   în lumina  neonului  de afară m-a   M-am  aruncat  în  pgt  Si  âm  îrt,   vederea  căsătoriei,  întru  82-—33  dului,  în  vederea  căsătoriei.  |  duminica
                                                                              hainele  ae de pe  fni-
     tc  armă,   toată  treaba  asta  cu   înlemnit.   Soţul  meu,  transpi­  ceput  să  arurfc hâini'ie   ani,  paşte   m,  să  fie  eleva­               *  rează  reţete
     - orszinul  mă  depăşea.  El  se  o-   rat,  gâfâind,  se  împingea  între                                                             VANDANA        |  medicament
      .ca  de  tot.  Vânzâtoarea  mă  sa­  coapsele   vânzătoarei,  care  se-  (Vşţ arma)        tă  •   NRl  85  —  Tânăr  27  arii                       >  comercialize
                                                                                                                                                           |   igienico-cosi
                                                                                                                                                             plante  me:
         (Urmare  din  pag.  I)                                                                  V.âf.  —  RetrUşâni,  Să  te  4m-     Anină.  $tle  desţuî  de   I  matOiogie  et
                                            MESAJE  DE  IA   NATAŞA                             paei,  altfel   ajungi  la    bine  dar  se închide  în  sine.  aprovizionai
       VC.  -  Tg.  Jiu.  Numai  prin                                                            Bogdan S. — Petroşani. Ai şnTri  Liea  —  Tg.  Jiu.  Durează  până  |  şi  substanţ*
     --iă-ri-ni  puiet!  aşa  ceva.  De-pin-   A.T,  —-  Tg.  Mureş.  Să  nu  în­  Viorica  Mi  —  Brad.  Vei  rămâ­  se  să  te  realizezi.  ţe  realizezi.  I  iaboratorul
        d-:  credinţa  familiei.  Să  aveţi  cuiaţi  să  vă  rugaţi  la  Dumnezeu   ne  dar  nu ntai  o  perioadă*  (. Daniela —- Petroşani. încoar- ,   R.V. —   Brad,  Se  va  amfeliora  I  pară  difcjj
            şi  o  sa  reuşiţi.    căcj  va  fi  rău.  Nu  lua  în  seamă,   Gabriela  —  Reşiţa.   O  să  vă   eâ să  pr<sfite de  tine. Te  vei  «a»'  dăr  foarte  grtnj.  Nu  puteţi  găsi.  I  mente  preî
       C.  Liliana  —  Reşiţa.  Aşa  a vrut   caută-ţi  de  lucru  prin  casă  şi  te   împăcaţi  dar  nu  ya  mai  fi  c&   «»ja.   .  _  i  M.S, — Zam.  Nici  unul nu este  J  dic,  precun
     C..rnezeu  pentru  că  nu era soar-  lasă  în  pace.        înainte.                       ,  Inlîa  9.  — Petroşani.  O  sa  re*  -partea  ta.  Nu  ©  «ă-i  treacă.  L-a  |   cosmetice,
                                     Gliiţă  H,  —  Caraş  Severin.  Nu   R.K*  — Deva.  Ai  nevoie  numai   w^li  dar  durează o perioadă Iun*  ' pierdut.  *  de  aici  es
       Maria  —  Luncoiu  de  Jo-s.  Tre-   vei  scăpa.  Nu  ai  nici  o  şansă.  de  rugăciuni.  Toate  se  petrec  aşa   gă.  Fu  se  va  angaja.  Paula  —- Haţeg.  Da,  dta prima.  |   priceput,  c
      ti.«  să  faceţi  slujbe  şi  rugăciuni.   Alina  B.  —  Uricani.  Vei  reuşi.  din  cauza  răutăţii  ce  există; in   T.  Lenuţa  —  Lonea.  Nu  se  va   El  mai  are  pe  cineva, . Nu  te yei   >,  ţă  de   on
      Sanda  —  Uricanî.  Se  va  în-   Gabriela  —  Tg.  Jiu,  Să  ai  p   lumi  dvs.          vindeca.  Poţi  să  ai  dar  greu.  -Căsători  cu el.      t   Aşa  că, în c
     ic*-.roe  dar  vei  avea  multe  ne-   atitudine  cât  mai  dură.  Numai                    S.T.  —  Âninoasa.  Depinde  de   N.  Nicu  —  Brad.  Sî&i  taffieşte. *  nu.l ocoliţi.
     OBZ’.ir:  din  cauza  banilor.  aşa  poţi  scăpa.             6.  Netoţâ  —  CurMei.   DâdS  el  ce  are  de  gând  să  facă.  Nu  so  va  iăsa  de  băutură.
       Georgeta  L.  —  Cluj,  O  să  re-   F.GJtî.  --  Uricani.  El este  soar­  (srfzi  că  eşti  pregătită  şi  eşti  In  Mia  P.  — Deva.  El are ,gânduri
          pria  ^ asa tie .^   •••  ta  ta  şi  ţu  decizi  singură.  lAuerc  poţi  Ipcemw     «ţestul  do  incase.     —  -     A  transcris  DA VID  KUSU
   1   2   3   4