Page 4 - Calauza_1996_319
P. 4

X




      Protecţia  consum atorilor                                       CONCURS  DE  EPIGRAME

                                                                      De  multe  ori,  prea  necăjit,  românul  face  haz  de  necaz.  Ţinând
                        e  pe  fază!                               seama  de  această  caracteristică  inconfundabilă  a  românilor,  iniţiem   UNIVERSUL  VERDE
                                                                   începând  de  azi  un  concurs  de  epigrame  pe  temă  dată.  Astfel,  până
        In  cadrul  judeţului  Hunedoa-   temporar  funcţionarea  până  la   la  data  apariţiei  numărului  următor  (26  aprilie),  aşteptăm  (aduse  la
     ( ra,  inspectorii  Oficiului  pentru   intrarea  in  legalitate.  redacţie,  trimise  prin  poştă,  transmise  telefonic),  epigrame  dedicate
      Protecţia  Consumatorilor ,-aU  con-   •  La  S.C.  „ELEGTRO-STAR-   omului  politic,  scriitorului,  senatorului  Adrian  Păunescu.  Cele  mai
      statat  o  serie  de  abateri  de  la   IMP.EXP"  SRL  Petroşani's-a  a-   reuşite  epigrame  vor  fi  publicate,  iar  cea  mai  reuşită  (hazoasă)  din­
      Ordonanţa  Guvernamentală,  nr.   plicat  o  amendă  de  200 000  lei,   tre  toate,  va  primi  un  premiu  In  valoare  de  10 000  lei.  Aşadar  la   Este  o  plantă   asemănătoare
      21/ 1992,  după  cum  urmează :  pentru  comercializarea  a  2  bu­  treabă  prieteni! Sabia  şi condeiul sus!            rododendronului,  ce  se  ternarei
        •  La  S.C.  „FANIMEX"  S.R.I..   căţi  fier  călcat  TYPE  A-OX,  în                                                   prin  abundenţă   de  flori  roşS,
      Simeria,  s.a  aplicat  o  amendă   valoare  de  119 000  lei  şi  3  bu­  * — * — * — * — *— *— * — * — * — *— * — * — * — * — *— * — + — + — * — * — *— * _ * — * — * — )  roz,  albe,  violet.  Ea  se  procură
      de  2C0 000  lei,  pentru  comercia­  căţi  boilere  electrice  în  valoare                                               de  obicei  din  florării  şi,  daci
      lizarea  a  5  bucăţi  pijamale  co.   de  970 000  lei.   Produsele  nu                                             II   este  bine  întreţinută,  rezistă  şl
      pii,  în  valoare  de  63 000  lei,  5   sunt  însoţite  de  documente  de                                                in  apartamente  câţiva  ani,
      perechi  Adidas  copii,  în  voloare   certificare  a  calităţii,  nu  au  in­                     •  II                  Horind  iarna sau primăvara. Dar,"
      de  112 000  lei,  33  perechi  Tenişi,   formaţiile  de  utilizare  traduse                                              pentru  a  păstra  această  plantă
      în  valoare  de  369 000  lei  şi  6  pe-   în  limba  română.  Au  fost  opri­  DOMNULUI DINTELIUC  Zeci  de gropi pe drum răsar  cât  mâi  mult  este  nevoie  să  ţi­
      perechi  Adidas  copii,  în  valoare   te  temporar  de  la  comercializa­  Te  chinui  în  cuvinte ordinare   ,  Aşa  drum, aşa p----------- r !  neţi  seama  de  câteva  condiţii  o-
      de  144 000  lei.  Produsele  nu  erau   re  produsele,  până  la  intrarea                                   Gil Răzeşu  bligatorii.  In  primul  rând  să  fie
      însoţite  de  documente  de  con­  în legalitate.            (Cred  că  le  scrii  când  îţi  îneci                       asigurat  un  substrat  ,de  cultură
      formitate,  de  etichete  individu­  •  La  S.C.  „METALUL"  SA.                  amarul)        CE CRED DESPRE          cât  mai  bogat  in  humus,  perme­
      ale  şi  taloane  de  garanţie.   S-a   Hunedoara,  s.a  aplicat  o  amen­  Nu  crezi  c-ar  fi  mai  bine. oare   ACEST „DUEL"  abil  şi  acid,  apoi  să  se  facă  hră­
      oprit  temporar  comercializarea   dă  de  200 000  lei,  pentru  comer­  Să-ţi finisezi vocabularul ?                   nita abundente  mai  ales  cu  azot;
      produselor,  până  la  intrarea  în   cializarea  a  6  bucăţi  radiatoare   ★             Acestei  cazne  in  zadar      pentru  udat  să  se  folosească  apă
      legalitate.                   electrice  cu  ulei,  în  valoare  de   Am  acceptat duelul  ca  duel,  l-aş zice dinainte.  de  'ploaie  sau  dedurizată,  fără
        •  La  SC.  „TONSON“  S.R.L.   1200 000  lei  şi  10  bucăţi  Balan­  Dar tu duci lipsă de talent şi fler   Parafrazând  un hronicar   clor  şi  ioni  de  sulfaţi;  să  se  fe­
      Oradea,  s.a  aplicat  o  amendă  de   ţă  romană  de  1#  kg,  în  valoare   De aceea eu te rog monşer   „O zamă  de cuvinte"  !  rească  de  curenţii  de  aer,  de
      200 000  lei  pentru  prestări  ser­  de  1500 000   lei.  Produsele  nu   Atâta doar;  fii cavaler I                    brume  şi  frig;  de  razele  directe
      vicii  în  alimentaţie  publică.  So­  au  certificate  de  garanţie,   nu                      LUI ION DELADEVA         ale  soarelui  şi  de  uscarea  bolu­
      cietatea  nu  dispune  de  nici  o   sunt  în  concordanţă  cu  H.G.R.   DOMNULUI ION DELADEVA                           lui  de  pământ.  Înflorirea  abun­
      autorizaţie  de  funcţionari,   nu   nr.  374/!95.                                         In  Dinteliuc  tragi  fără  milă 1   dentă  este  condiţionată  de  con­
      are  afişată  denumirea  firmei,  la                        Eu vreau o „Românie  mare*     Eu cred c-o şi merită, zău,   ducerea  corespunzătoare  a  tem­
      jocurile  mecanice  nu  sunt  afi­  Director  adj.  O.P.C.  —  Deva,   S-o  facem  toţi  românii  la  un  loc   Căci versul lui ne face silă.  peraturii,  dirijarea  luminii  şi  li­
      şate  tarifele,  vesela  şi  paharele   Ing. TOMA MIHAI,    Nu ştiu de ce atâta supărare   La fel şi  „bunul simţ14 al tău...  nele  lucrări  de  tăiere.  Udatul
      sunt  nedezinfeotate.   S-a  oprit    COBDOŞIOAN            Acum  un  an  il  pupai  pe  V. C.                           trebuie  făcut*  mai  abundent  va­
                                                                                         Tudor           LADY-EI „X*           ra,  până  in  august,  precum  şi
                                                                                   Cu mult foc 1                               în  timpul  înfloririi  şi  mai  redus
                                                                                                 „PIX*  — pretextul  de  a scrie,   de  pe  la  mijlocul  lunii  august
                                                                  Şi  totuşi  Ionică  Deladeva,   fii  „RAZA X “ — analizator;  până  se  termină  lăstărirea  şi  pe
                                                                                         corect  „TIX" —  praf de  bucătărie;   timpul  iernii  când  plantele  tre­
                   L E U R D A   0 0                              Semnează  ca-n  „România  Mare“   „LADY X“ ? Totalul lor...  buie  să  stea  la  temperaturi  mal
                                                                                                                               scăzute.  Pământul  să  nu  rămână
                                                                               cu numele complet
                                                                  De  vrei  să-mi  iei  în  patru       LUI  ŞAPTEŢEPI         însă  niciodată  inundat  de  apă
         LeUrda  constituie  un  factor  depurativ  de  mare  valoare,  dar  încă   rânduri piuitul                            sau  uscat  şi  nici  aerul  să  nu  fie
      neapreciat  la  justa  valoare.  Ea  curăţă  organismul;  are  puterea  de  a              Fiindcă-i porţi cu semeţie,   lipsit  de  umiditate  pentru  că  la
      face  sângele  sănătos  şi  de  a  alunga  şi  distruge  substanţele  otrăvi­  Atunci  semnează-te „Ion  Mă-ntreb (şi nu fără temei):  asemenea   condiţii   azaleea  işi
      toare.  Cei  care  sunt  mereu  bolnăvicioşi,  care  au  tenul  făihos  şi  ec­  Deladeva, năpârlitul 1“  Ai şapte ţepi, halal să-ţi fie.  pierde repede frunzele şi  bobociL
      zeme  de  care  nu  pot  scăpa,  cei  suferinzi  de  reumatism,  ar  trebui  să            Dar cum de veşnic şezi pe ei ?!  Din  când  in  când  este  necesară
      folosească  leurda  în  cantităţi  mafi  şi  permanent.  Chiar  şi  starea   LUI CLAUDIU DE LA                   HCN     o  îmbăiere  în  apă  de  ploaie  a
      bolnavilor  cardiovasculari  se  ameliorează  datorită  acestei  plante.  La   RADIO DEVA                                întregii  plante.  Pentru  a  obţine
      fel  şi  hipertensiunea  arterială,  ameţeala,  senzaţia  de- apăsare  la  cap,                PUTEREA  BANULUI          o  coroană  bogată,  lăstarii  noi
      de  nelinişte,  precum  şi  depresiunile  vor  ceda.  Suprapresiunea  scade   Drama lui Adam şi Eva   (LEULUI)
      treptat  De  asemenea  vinul  de  leurda  este  minunat  pentru  bătrânii   Sigur nu s-ar fi întâmplat                   apăruţi  după  înflorire  se  ciupesc
                                                                                                                               dar  numai  până  in  luna  mai.
      cu  greutăţi  în  respiraţie  şi  veşnice  secreţii  pulmonare  abundente.   Dacă ei ar fi ascultat   S-ajungem miliardari
      Vinul  de  leurda  se  prepară  astfel:  un  pumn  de  frunze  tăiate  mă­  Pe Claudiu de la  R. Deva !  Şi să salte naţia   De  asemenea  este   necesară  şi
      runt,  se  fierb  în  1/4 litru  de  vin  alb  şi  se  Iasă  să  dea  câteva  clocote,   IN FAŢA LA  PRIMĂRIE  Calea  cea mai sigură   îndepărtarea  lăstarilor  ce  apar
      apoi  se  strecoară,  se  îndulceşte  după  gust  cu  miere  sau  sirop  şi  se            E acum...  inflaţia!          lângă  floare  precum  şi  a  fiorilor
      bea  din el,  peste  zi,  înghiţitură cu înghiţitură.                                                                    trecute.   '
                                                    CEKASUS       In  municipiul Orăştie             UNUIA CARE PILEŞUE          Se  înmulţeşte  prin   butăşire
                                                                  In  faţă  la  primărie
      « • • • • * • • • * • • 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9 9   *                                                  numai  că  in  condiţii  de. camera
                                                                                                Ai chemare şi  mult har.       obţinerea  noilor  plante  este  mai
          Poliţia  sanitară  veghează  ,                                                         Nu pierzi timpul în zadar,    dificilă-
                                                                  \                          î   Toată ziua eşti  în bar
           la  sănătatea  cetăţenilor!                            I    Criterii  de              Şi  pileşti,  dar din... pahar 1   ANA-VALER1A IlAUSAN
                                                                  I                                              Ivan Se Alioşa
       Pentru  lipsă  autorizaţie  sani­  175 000  lei,  pentru  nevizarea  au­  selecţionare:
     tară  de  funcţionare,  lipsă  viză   torizaţiei  sanitare  de  funcţiona­ î
     anuală  a  autorizaţiei  sanitare  de   re  şi  neaplicarea  măsurilor  de   I  0  Pentru candidaţii in     P  A  S A   R I
     funcţionare,  produse  alimentare   dezinfecţie.
     cu  termen  depăşit  etc.,  fapte  ca­  •  La  Cooperativa. „STRAJA*   învăţământul MJ.
     re  contravin  Legii  nr.  96/1994,   Lupeni  s-a  aplicat  o  amendă  de                    ORIZONTAL:  1)  Pă­
     I.PXM P.  a  aplicat  următoarele   225 000  lei   pentru  neaplicarea   ţ  In 'acest  an.  condiţiile  im -‘  rere  răpitoare,   sân bo­
     sancţiuni:                     măsurilor de dezinfecţie a instru­  I puse  eandidafRar  care  doresc* 4  lul  inţetepemnii — Uliu
     .  •  l£   Azilul  de  bătrâni  —  Le­  mentelor,  după  fiecare  client,  la   • să şe prezinte la eram™  pen.   fferă  coadă!;  2)  Sriitor
     nea  —  s-a  aplicat  o  amendă  de   Frizeria  41,   Frizeria  42  şi  la   itru  admiterea  la  cadrai  Aca-   şi  poet  român  (1621—
     50 000  lei,  pentru  aeefectuarea   Coafura 49.             Idemici  de  Poliţie  (bărbaţi, «e-   . lS90i^  antonii  poeziilor
     dezinfecţiei  veselei  din  : dotare. ~  •  La S.C.  „ALPENI-  SA.  Lu­  I mei)  ţi  şcolilor  de  subofiţeri   '„V ezi  tu   vulturul-*,
       •  La  S.C.   „JIUL  COMALI-   peni,  unitatea  nr.  14,  s-a  aplicat  fd e  poliţie  (numai  bărbaţi),, au   „Păsărică",   „Curcile*,
     MENT*  SRL  Petroşani  s-a  apli­  o   amendă  de  50 000  lei,  pentru   f fost  stabilite  după  cum  ur-1  etc.;  3)  Zbor  caracteris­
     cat  o  amendă  de  200 000  lei,   depozitarea  necorespunzătoare  a   • mează:  a  cetăţeni  români  cu<   tic  păsărilor  de  pradă
     pentru  introducerea  in  consuni   produselor.              l domiciliul  stabil  în  România,   —  Pasăre  răspândită  în
     a  unor  alimente  cu  termen  de   •  La  S.C.  „SOCOM  UNIREA*   l^a  absolvenţi  de  liceu,  cu  di-,   Africa  tropicală,   con­
     garanţie  depăşit   în  magazinul   Petroşani  s_a  aplicat  p  amendă   f plomă  de  bacalaureat  şi  me-   siderată  sacră  la  vechii
     din Lupeni.                   âe  75 000  lei,  la  Frizeria  nr.  39   ydiâ generală la purtare de mi-'   egipteni  (art.);  4)  Ţară
       •  La  S.C.   „RQDICA  STAR   şi  30 000  lei  la  Barul  nr.  97,  pen­  fnhn 8 • vârsta limită — 22 de -   din nordul Africii, cu un
     COMEX"  Lupeni  s-a  aplicat  o   tru  ~  nerespectarea   Legii   nr.   ilani  (Academie)  şi  25  ani  (şco-.   cunoscut  fluviu  a  cărui
     amendă  de  200 000  lei,   pentru   98/1994.                £lile  de  subofiţeri),  împliniţi.  deltă  este  un  adevărat
     punerea  în  consum  a  alimente­  •  La S.C.  „INTER  COMEXIM"   I In  anul  în  care  se  prezintă  la *   paradis  pentru  păsările
     lor  cu  termen  de  garanţie  de­  Petroşani  s-a  aplicat  o  amendă   ţconcurs  a  să  nu  fi  săvârşit   migratoare  —  Ibis I;  5)
     păşit.                        de  100 000  lei  pentru  nevizarea   f  infracţiuni  pentru  care  se  a.   Taximetru  ;—  Loc  de
       •  La  S.C.  „ALPENI"  S.A.  Lu­  autorizaţiei  sanitare  de  funcţio-   jflă   in  curs  de  urmărire  pena-   domiciliu  pentru—  li-
     peni,  berărie,  s-a  aplicat  o  a.   nare.                 ilâ, de judecată ori să nu fi fost.,   şiţe;  6)   A   supune   porum­  prefăcut  într-o  păsărică   şi  s-a
     mendă  de  100 000  lei,  pentru  ne-   Tot  pentru  nevizarea  autoriza­  f condamnaţi  pentru  asemenea j    beii  călători  la   unele   probe  ascuns  tocmai  după  lună  (pi.);
     vizarea  autorizaţiei  sanitare  de ,  ţiei  sanitare  de  funcţionare  au   I fapte  (criteriu  valabil  şi  pen-«   Înainte  de  a  participa  la  con­  4)  Stăncuţa,  stă  ta  m ijloc!  ;— ,
     funcţionare.                  fost  sancţionate  după  cum  ur­  fţru  părinţi,  soţ/soţie)  •  să  fie.[   curs;  7)  Desiş  de  arbuşti,   loc   Pasăre  sedentară,  neastâmpărată,
      a  Dna  RINDARU  ELENA  din   mează :                       7 apţi  medical  şi  psihologic  •  adesea  de  gâlceavă  pentru  vră­  de  mare  sprijin  grădinarilor;  5)
     Petroşani,  chioşcul  „CHAT  NO-   •  S.C.   „CRISDAN  IMPEX"   • să aibă Înălţimea de minimum   biuţe  —  Şi  aşa  mai  departe !;  8)   O  lişiţă,  fără  cap  şi  coadă!  —
     IR“,  a  fost amendată  cu  suma  de   SRL  Ciopeia  —  50 000  lei.  1,1,70 m  (bărbaţi)  şi  1,65  m  (fe-"  „.Ia  Marea  Japoniei",  poezie  de   Ieşit  la  mijloc I;  6)  Vehicul  mili­
     380 000  lei,  pentru  nerespectarea   •  S.C.  „PAN  EXTRA*  SRL   • mei)  •  să  nu  facă  parte  din- -•   A.  E.  Baconsky  din  care  am  tar  —  Barbu  Ştefăneseu  —  Un
     măsurilor  prescrise  de  I.P.S.M.P.  Soimuş  —  50 000  lei.  î  tr-o  formaţiune  politică.  ales  versurile:   „Şi   păsările  punct  la  răsărit!,  7)  Aşa  cum
       •  La  S.C.  „DAV"  SRL  Petro­  •  S.C.  ;ţZIG-ZAG“  Uricani  —   I   Informaţii  Ia  sediul  I.P.J..  —  acestea   care  vin/  Ele  mă­  stau  prin  crengi  cuiburile  piţi..
                                                                                                      un  ţipăt  dac-ar  scoate—*
                                                                                                car
                                                                                                                               goilor  codaţi  (pop.)  —  Cuie l;  6)
     şani  s.a  aplicat   o  amendă  de  50 000 lei.              I Hunedoara  —  Deva,  str.  M.  —  Cozi  de  păsări lire!;  9)  Totul   •Des !  —  Aşa  cum  apare  ciocul
     ■dj—li» *—♦ ■ âr—  ,i jţ i ■     Dr. CALUGARU MIRCEA,        • Emineseu,  nr.  130  —  Deva.
                                        Insp. şef IPSMP Deva,     •                          1  la  început!  —  Pasăre  de  pădu­  la  raţa  lingurar,  de  exemplu;  9)
                                           CORDOŞIOAN                                           re,  la  noi  oaspete  de  vară  şi   Măcinat mare,  aşa cum  sunt pre­
            MULŢUMIRI                                                                           Căutată  de  vânători;  10)  Necre­  ferate  boabele  de  cereale  de  că­
       La  Universitatea  „CONSTAN­                                                             dincioase  ■—  Serveşte!      tre  păsări  —  Aşa  cum  era  con­
     TIN  BRANCUŞI"  din  Tirgu-Jiu                                                               VERTICAL:    1)  „Pasărea  de   siderat   cocoşul   din  povestea
     a  fost  prezentat  romanul  ^SEA­    DEZLEGAREA INTEGRAMEI „BOTANICA",                    foc**,  de  I.  Stravinski —  „Păsări";   «punguţa cu  doi  bani";  10)  Zboa­
     RA  CÂND  APARE  LUNA"  al                                                                 2)  ...pescar,  la  noi,  pasăre  de   ră  in  serile  de  primăvară,  dar
     scriitorului  RADU  LI VIU  BAR-             APARUTA IN NUMĂRUL 318                        pasaj  primăvara  şl  toamna,  în-  nu  este  pasăre  —  Sin  cea  me_
     DAN.  Sponsorul  acestei  acţiuni   t                                                   !  deosebi  în  Dobrosea:  3)  Pasăre  zozoică,  în  perioada  jurasdcă,  a-
     a  fost  dl  TENESCU  ALEXAN­  I   A  _  C  — L  -   F  _  ALBUMIŢA  -   BĂNUŢI  -   GAROFIŢA  j   fabuloasă,  care  după  o  legendă   pare  pruna  pasăre:  Archaeop»
     DRU, erou al  Revoluţiei  din  1989,   |  — SCALE — R — ATAŞA — HO — II — T — RAM — PIPBRUŢA  •  antică,  odată  la  500  M i  îşi  sim-  terix siemensL
     patronul  firmei   S.C.  „SADEL   I  — TOROPIT — LALEA — ŞI.                            |  ţea  sfârşitul,  se  arunca  în  foc  Dicţionar:  IRE, 1SIT,ESI,TAfi,
     UMPEX  PROD“  SRL,  Tîrgu  Jiu,   •                                                     *  Şi  renăştea  din  propria  ei  cenu-
     II mulţumim!  (V.R.)                   mmm A ~    .  m—  , rm m . ,  mmm  , m—  .    ,  m - M  mm .  .   m  - ţ    Şa  —   GŢea  3   îm p ă ja tU ltti  ROŞ,  Ş -a  IOAN  HENŢ  —  Deva  \
   1   2   3   4   5   6   7   8