Page 2 - Calauza_1996_338
P. 2

Cil PATRU CRAI Al SFÂRŞITULUI DE MILENIU

                                                                                                                  MARTOR                    Frumoasa
                    Mai  mult  din  curiozitate,  am   răcori.  Dar  po  cel  puşi  în  ca­  Şi  ce  fel  de  libertate  este  aceea
                  comparat  patru  grafice  a  patru   pul  mesei,  po  cei  care  deţin  for­  de  a-ti  jertfi  fiul  pe  câmpul  de       din  piaţă
                  oameni,  care  pot,  şi  poate,  vor   ţa,  cine  îi  va  mai putea potoli ?   luptă  pentru   ca  tu  să  ai  drep­
                  hotărî  soarta  noastră,  ca  să  nu   Cine  Si  va  putea  opri  de  la  a-   tul  de  a  fi  slugă  unuia  ce  simte   (  Poate  este  devcancă ?  Poate  era  doar  în  trecere  prin  oraşul
                  ne  ducem  cu  gândul  la  soarta   păsarea  butonului  roşu?  durerea  doar  în  urechi,  când  se   de  la  poalele  Cetăţii ?  A  apărut  în  priviri,  ca  într-un  vis.  Cănd
                  lumii.  Puse  faţă  fn  faţă,  grafi*                        transmite  la  televizor  un  repor­  \  nu  te  gândeşti  şi  nici  nu  te  aştepţi  la  aşa  ceva.  Frumoasa  a  cu-
                                                  Nu  pot  face  afirmaţii  că  nu­
                  cele  Iui  BOR1S  ELŢÂN,  ALEX-   mai  cei  răi  vor  lupta  pentru   taj  de  pc  câmpul  de  luptă  şi   1  tremurat  multă  lume  din  jur.  Mai  ales  că  nu  se  afla  pe  stradă,
                  ANDER  LEBED, BlLL  CLINTON    a-şl  impune  dominaţia  şi  nici  că   domnia  sa  binevoieşte  să  pri­  J  ci  în  plin  centru  pieţii  oraşului.  Graţioasă  şi  suplă.  Dar,  mai  ales
                  şi  ION  ILIESCU  am  rămas  stu­  cei  buni  vor  sta  cuminţi.   Din   vească?  Ce  libertate  poate  fi  a-   ţ  înaltă.  La  peste  1,80.  Cu  o  ţinută  aleasă.  Cu  un  pas  elegant.  De
                  pefiat.  Toţi  patru  se  încadrea­  contră,  va  fi  o  luptă  pe  viaţă  şi   ceea  care  îţi  dă  dreptul  de  a   felină.  Fără  ezitări.  Fără  grabă  şi  mai  ales  cu  o  încredere  pro­
                  ză  în  ansamblul  general,   toţi   pe  moarte,  între  bine  şi  rău.  muri  de  foame,  privind  cu  jind   prie.  Nu  era  singură.  Era  însoţită  de  un  tânăr  care  atrăgea  aten-
                  patru,  în  anu!  1998—1999  vor  să                         Ia  ghiftuiala  celui  avut ?   Eşti   ,  fia  prin  faptul  că  nu  era  de  înălţimea  ei.  Altfel,  ce  pereche  fă-
                  fie  „numărul  unu",  toţi  vor  să   Ce  poţi  să  faci  in  haosul  atâtor   educat  să  fii  blând,  altruist,  să   ţ  ceau  aceşti  tineri  !  Şi  totuşi.   Poate  erau  prieteni.   Poate  erau
                  fie  CEI  MAI,  dintre  cei  mai.  filozofii  şi  multitudinea  de  reli­  te  sacrifici  pentru  binele  altuia,   l  fraţi.  Sau  tineri  căsătoriţi ?  O  fam ilie,  care  la  acea  oră  trecea
                    Aspectul  surprinde  cu  atât  mai   gii  pe  care  fiecare  le  apără  cu   în  timp  ce  cl  îşi  vede  de  ale  lui ?   ! prin  piaţă.  Printre  tarabe  şi  stive  de  lubeniţe.  Şi  frumoasa  (cum
                  mult cu  cât  cei  doi  ncalcşi  încă,   toată  convingerea,  cum  poţi  tu   Blândeţea  lor  este  blândeţea  pi­  '   nu  poţi  vedea  în  fiecare  zi)  s-a  oprit  împreună  cu  însoţitorul  el,
                  Bill  Clinton  şi  Ion  Ilicscu,  se  pa­  muritor  de  rând  să  ştii  ce  este   sicii  cănd  vede  o  vrăbiuţă.  Este   |  lângă  omul  care  păzea  o  mare  întindere  de  lubeniţe.  Parcă  ni-
                  rc  că  îşi  vor  continua  mandate­  bine,  adevărat  şi  ce  este  plăcut   blândeţea  pisicii  care  toarce  până   {  meni  nu-l  deranja.  Şi  atunci,  când  se  aştepta  mai  puţin,  cei
                  le.  Imaginaţi-vă  un  lliescu  com­  lui  Dumnezeu ?        îi  convine  să  o  mângâi  iar  apoi   1  doi  s-au  oprit  şi  l-au  rugat  să  le  găsească  una  dulce.   Dulce.
                  patibil  cu  cei  trei  luaţi  fiecaro   Biblia  spune  că  e  un  păcat  să   te  zgârie.   Noi  cei  mic»  avem   \  Şi  omul,  nu  prea  tânăr,  privind  fiinţa  care  parcă  nu  se  mai  ter-
                  separat.                      ucizi,  şeful  statului  spune  că  da­  soarta  unui  câine  care  linge  mâ­  l  mina,  a  dat  semne  de  făstăceală.  Nu-l  veneau  ochilor  destulă  pu-
                    Liniştea  de  acum  nu  este  de­  că  nu  pui  mâna  pe  armă  să-ţi  n-   na  celui  care  îl  biciuieşte.  Aşa   1  tere  pentru  a  onora  pe  cei  doi.  Intr-o  vreme,  s-a  aplecat  şi  a
                  cât  liniştea   dinaintea  furtunii.   Peri  patria,  eşti  un  criminal.  Mar­  suntem  crescuţi  şi  educaţi.  „Fă   J  ales  cum  numai  el  a  ştiut  o  lubeniţă  care  numai  privind-o  în-
                  Azi  manifestările   sunt  subtile.   torii  spun  că  a  ucide  este  un  pă­  ce  zice  popa,  să  nu  faci  ce  face   ^  cepea  să  pocnească.  A  făcut  nişte  semne  şi  a  scos  o  felie  de
                  Ne  aflăm  doar  în  faza  de  ma­  cat,  islamicii  spun  că  nu  poate   el".  Acesta  este  sfatul  celui  care   1  un  roz  puternic.  De  un  parfum  aparte.  Frumoasa  a  luat  bucata
                  turare  (de  elocire)  a  ceea  ce  va   fi  nimic  mai  plăcut  lui  Alah  de­  îşi  spune  „slujitorul  Iui  Dum­  / şi  a  dus-o  spre  gură,  din  care  ieşeau  zâmbete  de  culoarea  fruc-
                  să  vină.                     cât  uciderea  unui  ghiaur.   Şi   nezeu  pe  pământ".      1  tuliii.  Şi  frumoasa  înfruptându-se  din  acea  felie  devenea  şi  mai
                    Dorinţe  pozitive  sau  negative   câţi  oare  nu  se  ghiftuicsc  cu  ba­  Am  văzut  cândva  filmul  „Ul­  1  frumoasă.  Vânzătorul  a  avut  şi  el  câştigul  lui.  In  câteva  clipe
                  îşi  vor  cerc  dreptul  Ia  viaţă,  la   nii  obţinuţi  pe  armele  plătite  cu   timul  ţărm".  Vom  ajunge  oare   1 s-au  adunat  zeci  de  cumpărători.  Toţi  o  priveau  pe  tânăra  care
                  realizare.  Se  vor  da  lupte  crân­  sânge,  foame  şi  mizerie ?  Arme   să  nu  mai  conteze  cine  a  apăsat   1  a  plecat  mai  departe.  Poate  spre  o  altă  piaţă.
                  cene,  va  fi  sacrificat  totul;  sen­  plătite  de  către  acei  care  încă   primul  pe  trăgaci ?  \                             MIRON  TIC
                                                mai  speră  că  vor  fi  liberi.
                  timente,  dragoste,  prietenie,  a-                           Dc  două  mii  dc  ani  Biblia  şi
                  vere,  totul.  Totul  va  fi  jertfit  pe   Imaginaţi-vă  o  lume  în  care   astrologii  spun  că  vremea  numă­
                  altarul  aceste»   ambiţii  nebuno   Elţân  are  toate  căile  de  comu­  ratului  se  apropie.  Că  timpul  so­
                  de  a-şi  impune  voinţa.  Domnia   nicare  deschise  spre  Clinton,  în   cotelilor  va  veni  curând.  Dar  cine
                  individului  asupra  mulţimii;  dom­  timp  ce  cooperarea  cu  Lebed  de­  să  audă ?  Cine  să  creadă ?  L-au   ANUNŢ  IMPORTANT                I
                  nia  nebunului  asupra  înţeleptu­  vine  din  ce  în  ce  mai  dificilă.   răstignit  ei  pe  lisus,  aşa  că  ni­
                  lui  va  impune   sacrificii  inima-   Care  va  fi  aspectul  lumii  dacă   ciodată  nu  se  vor  opri  la  che­
                  ginare.  Nimic  nu  va  fi  ruşinos,   Elţân  pierde  în  faţa  lui  Lebed ?   marea  unor  fiinţe  mărunte  pe
                  nimic  nu  va  fi  prea  scump  pen­  Un  Lebed  care  nu  are  nici  un   care  le-ar  putea  strivi  doar  cu  o   Achiziţionăm  Ia  cele  mai  ridicate  preţuri:  #   mobilă ■
                  tru  a-Şi  atinge  scopul.    fel  de  compatibilitate   cu  Bill   mişcare  a  capului.  Nu  eu  am  zis,   antică  chiar  deteriorată  •   picturi  #   obiecte  din  porţelan, |
                    Şi  nimic  nu  ar  fi  de  speriat,   Clinton.  Şi  dintre  toţi,  doar  Ion   AM  TRANSMIS  DOAR  UN  ME­  | faianţă  şi  bronz  •   lustre  •   lămpi  O  medalioane  emaila» I
                  dacă  această  orientare  ar  avea-o   lliescu  are  o  compatibilitate  in­  SAJ.         | te  •   vaze  şi  servicii  de  masă  •   obiecte  de  argint.  Tele- I
                  numai  plebea.   Dar  ce  te  faci   telectuală  de  peste  70  la  sută  cu   ZEMBREZYAS  I fon  224699,  după  ora  16.                          |
                  când  îţi  dai  seama  că  pe  aceeaşi   oricare  dintre  ci.  Dacă  aceasta
                  bombă,  gata  să  explodeze,  stau   va  fi  schema,  numai  Dumnezeu
                  BILL  CLINTON, BORIS  ELŢÂN,   ştie,  iar  cei  care  vom  mai  trăi
                  ALEXANDER  LEBED. la  care  se   pe  atunci  o  vom  afla  pe  pielea   ZIUA  JANDARMERIEI  ROMANE
                  mal  pot  adăuga  şi  dl  ILIESCU   noastră.
                  urmat  de  PETRE  ROMAN.        Dar  oare  vom  fi  cu  adevărat
                    Când  cei  mici  se  ceartă,  ori­  liberi ?                            (urmare din  pag.  I)           statului  de  drept,  a  respectării  drepturilor  şi  li­
                  când  o  găleată  cu  apă  ii  poate  Liberi ?  Da,  dar  cu  ce  preţ ?                                  bertăţilor  omului,  prevăzute  prin  constituţia  ţării.
                                                                               societatea  românească  şi  corpul  jandarmeriei  suferă   Pentru  ca  cititorii  să  înţeleagă  mai  bine  cine
                                                                               unele  modificări  şi  reorganizări,  astfel  că  la  1  sep­  sunt  jandarmii,  am  să  prezint  câteva  din  misiu­
                            C O M U N I C A T                                  tembrie  1893,  Parlamentul  aprobă  „Legea  asupra   nile  companiei  de  jandarmi  Deva,  cum  ar  f i :  pa­
                                                                                                                            za  şi  apărarea  a  patru  obiective  de  importanţă  deo­
                                                                               jandarmeriei  rurale",  care-i  extinde  în  toată  ţara
                                                                               prerogativele  şi  organizează  acest  corp  militar.  sebită;  participarea  împreună  cu  organele  de  po­
                     Vineri  23  august,  a.c.,  s-a  desfăşurat  la  Deva  şedinţa  Biroului   în  prezent  trupele  de  jandarmi  sunt  unităţi   liţie  la  măsuri  de  asigurare  a  ordinii  şi  liniştii  pu­
                  executiv  al  Filialei  judeţene  Hunedoara,  a  Partidului  Unităţii  Na­  militare  specializate   cu  atribuţii   şi  competenţe   blice  în  municipiile  Deva  şi  Hunedoara;  partici­
                  ţionale  Române.                                             pe  întreg  teritoriul  ţării,  destinate  a  acţiona  in­  parea  împreună  cu  poliţia  transporturilor  fero­
                     In  această  şedinţă  s-au  analizat  rezultatele  obţinute  de  PUNR   dependent  sau  împreună  cu  alte  organe  speciali­  viare  la  asigurarea  ordinii  ţi  liniştii  publice  în
                  la  alegerile  locale  din  iunie  a.c.  în  judeţul  Hunedoara,  apreciindu-se                           staţiile  CFR  Simeria,  Deva  şi  Hunedoara,  precum
                  Că  prin  cei  8  primari,  81  consilieri  locali  şi  2  consilieri  judeţeni,  a-   zate  pentru  apărarea  drepturilor  şi  libertăţilor  fun­  şi  la  paza  garniturilor  trenurilor de marfă din staţia
                  lesi  faţă  de  13  consilieri  locali  la  alegerile  locale  din  1992,  PUNIÎ-ul   damentale  ale  cetăţenilor,   a  avutului  public  şi   CFR  Simeria  Triaj;  participarea  împreună  cu  po­
                  a  devenit  una  din  forţele  politice  puternice  în  judeţ.  privat  şi  menţinerea  ordinii  şi  liniştii  publice.  liţia  T.F.  la  patrularea  trenurilor  de  marfă  Spe­
                     Au  fost  trecute  în  revistă  aspectele  negative  ale  desfăşurării  a-   Compania  de  jandarmi  Deva  se  subordonează   cializate;  participarea  împreună  cu  poliţia  şi  alte
                  legerilor  ce  au  ţinut  de  activitatea  organizaţiilor  locale,  spre  a  fi   Unităţii  de  jandarmi  a  judeţului  Hunedoara  şi   forţe  legitime  ale  statului  la  combaterea  violen­
                  corectate  şi  eliminate  la  alegerile  parlamentare  şi  prezidenţiale  din   are  o  zonă  de  competenţă  ce  cuprinde  localităţile   ţei  şi  la  asigurarea  desfăşurării  în  condiţii  nor­
                  această  toamnă,  stabilindu-se  totodată  şi  elementele  principale  ale   Deva,  Hunedoara  şi  Simeria.  male  a  unor  manifestări  publice.
                  strategiei  organizaţiei  judeţene  PUNR  pentru  aceste  alegeri.  Colectivul  de  cadre,  militari  angajaţi  pe  bază
                     A  fost  prezentat  stadiul  acţiunii  de  strângere  a  semnăturilor   de  contract  şl  militari  în  termen  din  subunitatea   Colectivul  de  cadre,  m.a.c.  şi  m.t.  sunt  bine
                                                                                                                            pregătiţi  şi  dau  dovadă  de  cinste,  completată  cu
                  pentru  susţinerea  candidaturii  domnului  Gheorghe  Funar  la  Pre­  noastră,  îşi  îndeplinesc  misiunile  şi  sarcinile  în­  principialitate,  fiind  cumpătaţi  şi  modeşti  în  com­
                  şedinţia  României,  până  la  această  dată  fiind  înregistrate  6200  de   credinţate  în  conformitate  cu  prevederile  legilor  portament.
                  semnături  ale  cetăţenilor  judeţului  Hunedoara.
                     In  cadrul  şedinţei  domnul  deputat  Petru  Şteolea  a  făcut  o  pre­
                  zentare  a  poziţiei  adoptate  în  ultima  şedinţă  a  Biroului  Permanent
                  al  PUNR,  desfăşurată  la  Bucureşti,  faţă  de  ultimile  aspecte  apăru­  Banda  spărgătorilor  de  maşini
                  te  în  evoluţia  procesului  de  încheiere  a  Tratatului  româno-ungar,
                  poziţie  ce  rezidă,  sintetic,  în  faptul  că  PUNR  susţine  necesitatea  în­
                  cheierii  acestui  tratat  cu  respectarea  Convenţiei-cadru  a  Consiliului
                  Europei,  Constituţiei  României  şi  a  legilor  ţării,  în  ceea  ce  priveşte   a  căzut  în  plasa  politiei
                  dreptul  minorităţilor,  iar  proiectul  de  Tratat  să  fie  supus  unui  re­
                  ferendum  naţional  odată  cu  alegerile  generale  de  la  3  noiembrie   (UrMsre  din  pag.  1)  te  care  erau  înregistrate  la  po­  vremea  să  le  valorifice  şi   tfi
                  a.c.,  după  ce  în  prealabil,  in  mod  normal,  conţinutul  său  este  cu­             liţie  cu  autori  necunoscuţi  (noi   mărească  riscul  de  a  fi  prinşi I
                  noscut  poporului  român.                                   mandat  de  arestare  preventivă.   poliţiştii,  ca  să  facem  haz  de  ne­  Luau  din  maşini  numai  genţi,
                     A  fost  de  asemenea  discutată  şi  întocmită,  în  conformitate  cu                                                poşete,  valize  şi  după  ce  se  do*
                  prevederile  statutului  partidului,  lista  de  candidaţi  ai  PUNR-ului   După  primele  cercetări  s-a  sta­  caz  ie  spuneam  „ANGHEIs  NI-   ceau  de  regulă  in  zona  Getflţli
                                                                              bilit  că  au  avut  drept  complice
                                                                                                            GOLAE“) :
                  pentru  alegerile  parlamentare,  urmând  ca  aceasta  să  fie  aprobată   şi  pe  DUSAN  TIBERIU  —  CON­               din  spatele Liceului  Decebal, con­
                  de  către  Consiliul  judeţean  al  Filialei.                                               4  august,   Dacia  1310  HD-01
                                                                              STANTIN  de  16  ani,  elev  anul   HXA,  valoare  250.000  lei,   14   trolau,  împărţeau  ee  era  de  va­
                                 PARTIDUL  UNITĂŢII  NAŢIONALE  ROMÂNE,       I  profesională   la  Liceul  Auto   august  Dacia  1310, TM-02-VUH,   loare  iar  restul  actelor  şl  obiec­
                                         Filiala  judeţeană  Hunedoara        Deva,  pentru  care  de  asemenea   valoare 200.000 lei,  15  august  Fiat   telor  le  „piteau"  în  tufişuri,  &;&
                                                                              s-a  emis  mandat  de  arestare  pre­  Regata  HD-01-DAU,  100.000  lei,   că  la  orice  control  nu  puteau  fi
                                                                              ventivă  de  către  organele  Par­  noaptea  de   17/18  august  Dacia   găsite  asupra  lor  probe.  Desigur
                                                                              chetului.                     1310  AB-01-HDG,  50.000  lei,  17/  că, trebuie să existe şi  „întâmplări"
                   Serviciile  secrete  din  Moldova                            După  cercetări,  să  vezi  şl  sâ   18  august  Dacia  1300,  HD-02-JEN  care  ne  pun  pe  urmele  hoţilor,
                                                                              nu  crezi  I  Cel  mai  mic,  „Creţu"   500.000  Iei,  17/18  august,  Dacia   deci  greşeli  ale  lor.  Multe  probe
                       (urmare  din  pag.  1)   mal  mult  se  acorda  atenţie  in­  era  specialist  în  deschiderea  ma­  1310  7-CJ-4014,  300.000  lei,  17/18   şi  indicii  au  permis  comenzii
                                                formaţiilor  despre  unităţile  mi­  şinilor,  primele  încercări  reuşite   august,  Dacia  1300  HD-01-TEF,  Inspectoratului  ş»  Poliţiei  muni­
                 grăniceri  ale  KGB-uIui  (dc  la   litare,  ordinea  in  detaşamentele   fiind  făcute  cu  cheile  de  la  ma­  100.000  lei,  noaptea  de  17/18  aug.   cipiului  Deva  ca  împreună  cii
                 frontiera  fostei  URSS  cu  China),   dc  grăniceri,  circularele  milita­  şinile  celor  trei  familii  astfel  că   Dacia  1410,  3-HD-7235,  50.000  lei,   lucrătorii  angrenaţi  în  acţiunea
                 în  1991.  Unica  sa  misiune,  cum   re,  chestiuni  economice  şi  poli­  în  momentul  prinderii  a  fost  gă­  seara  de  18  aug.,   Dacia  1310,   de  descoperire  a  hoţilor  să  con­
                 declara  Vasile  T.,  unul  din  su­  tice.  Aşa  se  face  că  în  Occident   sită  colecţia  de  peste  30  de  chel   HD-02-GTC  aparţinând  S.C.  F P .   cluzioneze  că  este  vorba  de  grup
                 bordonaţii  săi,  era,  să  se  stabi­  (şi  Moscova),  au  ajuns  „veşti"   pentru  portiere  de  diferite  mărci   TRANS  S.R.L.  Deva,  val.  150.000   organizat,  care  cunoaşte  bine  zo­
                 lească  Ia  Leuşeni.  Sub  pretex­  despre  centrul  de  instruire  dc   de  maşini.  Nu  lipseau  cheile  de   lei.  seara  de  18  aug.,  Renault  11,   nele  unde  acţionează  şi  care  şI-4
                 tul  unor  prospecţiuni  de  linii  te­  la  Târgovişte,  despre  baza  na­  la  maşinile  pe  care  părinţii  le-au   HD-01-AAU,  val.  200.000  lei,  sea­  organizat  propriul  sistem  de  sSt
                 lefonice  de  pe  malul  Prutului,   vală  dc  la  Medgidia,  despre  de­  lăsat  Iniţial  la  dispoziţie  (or  fi   ra  de  18  aug.,  Dacia  1310  HD-   guranţă,  dar  care  prezintă  fisuri.
                 echipajul  său  asculta,  cu  aju­  pozitul  de  rachete  dc  lângă  Hu­  condus  şi   fără ?  cu  acceptul   01-JGS,  valoare  250.000  lei,  18/  In  noaptea  de  17/18  august  sparg
                 torul  unei  antene  speciale  (nu­  nedoara  etc.   în  perioda  anilor   unor  posesori  de  permise  care   19  aug.  un  autoturism  aparţinând   o  Dacie  1300  aparţinând  lui  H.O.
                                                                                                                                           din  Deva,  nu  găseso  nimic  d4
                                                1990—1991  anumite  puteri  mili­
                 mită  în  argou  militar  RAMA),   tare  din  Est  şi  Vest  ou  alcătuit   ştiu  c6  „încredinţarea  volanu­  lui  R.V.  val.  500.000  lei.  furat  (aşa  ar  fi  bine  să  proce­
                 a  unui  interceptor  special  şi  pu­                       lui"  este  infracţiune  chiar  dacă
                                                adevărate  hărţi  ale  dizlocăriior                           Să  vă  închipuiţi  că  sumele  în­  deze  proprietarii  de  autoturism*
                 ternic  şi  a   unui  magnetofon,   unităţilor  militare  (datorită  scur­  o  faci  pentru  propriul  copil ?).   şirate  reprezintă  numai  bani.  Ho­  care  le  parchează  în  stradă)  da#  .
                 toate  producţie  BASF,  „vânau"  gerilor  de  informaţii  controlate   Mai  în  detaliu,  ce  fac  el ?  în   ţii  nu  „se  complicau"  cu  radio-   din  neatenţie  uită  o  borsetă  cU
                  ascultau  şi  Înregistrau),   toate   de  „aparatul"  specializat  de  la   afară  de  prinderea  în  flagrant   casetofoane  ori  alte  obiecte  cu   acte  —  furată  de  puţin  ţimp  dţn ]
                 ! onvorblrile   telefonice.   Cel  Chişinău),  (Va  urma).  _  se  mai  jştabilesc  următoarele  fap;  care  &v  fi  trebuit  *ă-si  piardă  altă  maşină.   %•
   1   2   3   4   5   6   7