Page 3 - Calauza_1997_356
P. 3

Săptăm ânal  in d ep en d en t  aflat  în  slu jba  tu tu ro r  oa m en ilor
                                                                                                                                                         w
                            99P O H T A   CE  A M   P O H T IT   ’IO !“

       ,   \     v
     Mariana  Pândaru:   Domnule  Mircea   nu  s-au  bucurat  nici  măcar  toţi  zeii.  A-   de  acest  nume  poate  exclama  oricând  in   de  provincialism  şi  de  iniţiativă  sectară,
    Sântimbreanu,  aţi  declarat  la  un  moment   ecasta,  fireşte,  dacă  vorbim  de   PERE­  deplină  sinceritate :  „Doamne,  ia-mă !"„   lipsită  de  sistem,  organicitate  şi  linii  de
    dat gş  in  sfârşit, acum sunteţi un  om  liber.  CHE,  nu  de împerechere.    M.P.:  Fiind  în   conducerea   Uniunii   forţă.  Mustim  in  schimb   de  „activişti",
           avut  impresia  că  întotdeauna  aţi   M.P.:  Ce  credeţi  despre  viaţă ?  Scriitorilor,   credeţi  în  existenţa  acestei   dând  astfel  apă  la  moara  elitismului.
          om,  un  scriitor  liber...       M.S. :  Că  biografia  fiecăruia  dintre  nai   uniuni  şi  în  viitor ?     M.P.  Pentru  că  ani  la  rând  aţi  fost  e«
     vil  Mircca  Sântimbreanu:  înţeleg  prin   putea  fi  alta,  că  existenţa  noastră  esio   M.S.:  Da,  pentru  că  de  Uniunea  Scriito­  ditor,  găsiţi/întâiniţi  recunoştinţa  scrii­
    libertate,  aşa  cum  o  percep  acum,  o  sta­  aleatorie  şi  că  putem  trăi  cu  acelaşi  s-   rilor,  au  nevoie  cel  puţin  trei  segmente   torilor pe care  i-aţi  editat?  E  bine  ca  scrii­
    re  aproape  voivodală,  tălmăcită  in  trium­  plomb  zeci  de  alte   variante.   Aceasta   de  scriitori :  începătorii,  crepuscularii  şi   torul  să  arate  recunoştinţă  faţă  de  cel  ce
    fala,  aproape  impudica  sintagmă :  „Pohta   deoarece  dispecerul  fiecărui  destin  este   cei  ce  se  pricep s-o  călărească,  l-a  ajutat la  un  moment  dat ?
    ee  am  pohtit' io   să  poţi  accepta,  de­  Hazardul.  începând  cu  faptul  (hotărâtor)   M.P.:  Prin  ce  mutaţii  şi  transformări   M.S.  Am  un  sfat  pentru  orice  binefă­
    sigur,  nu  doar  moftul  propriu  ci şi  poveri,   că  nu  ne  alegem  părinţii  (strămoşii).  Dar   va  trece  profesiunea  de  scriitor  în  eco­  cător:  „Fă  binele  Şi  aruncă-l  la  gunoil"
    obligaţii.  MUNCI,  dar  exclusiv  din  li­  soţia  noastră  nu  .putea  fi  alta ?  Dar  me­  nomia  de  piaţă ?  Pretenţia  la  gratitudinea  oamenilor  pe  ca­
    berai  tău  arbitru,  din  propria-ţi  coman­                                                                      re  i-ai  ajutat  este  cea  mai  sigură  sursă
    dă.  Dar  şi  aceasta  măsurat,  cu  prudenţă,                                                                     de  amărăciune.  In  ceea  ce  mă  priveşto
    deoarece  fiecare  DA  consimţit  devine  lanţ.                                                                    cu  mă  declar  mulţumit  dacă  cel  pe  care
    Cruţarea  vine  din  faptul  că  ai  un  singur   Interviu  cu       Cine  «u-1  cunoaşte  pe  MIRCEA  SANTIMBREA-   l-am  debutat,  publicat,  reeditat,  tradus,
    stăpân,  tu  însuţi  şi,  în  ultimă  instanţă,                   NU ?  Cel  inai  înalt  scriitor  român,  cel  mai  inimos  şi   angajat  etc.  îmi  răspunde  la  salut.  Dq
    marea  lui  milă...  de  sine.  E  vârsta  când                   îndrăzneţ  editor,  cel  mai  teribil  scriitor  pentru  cei   altfel,  cred  că  ceea  ce  te  doare  nu  este
    suspenzi  întrecerea  cu  alţii  şi  când  nici   Mircea  Sântimbreanu  mici  şi  nu  foarte  mici,  cei  mai  grozav  pescar.  Mircca   lipsa  dc  recunoştinţă  ci  expresia  ingrati­
    ţie  nu-ţi  mai  vezi  decât  o  singură  per­                    Sântimbreanu  e  născut  in  judeţul  Hunedoara,  in  co­  tudinii,  cu  nesimţirea  ei  cinică  şi  sfidă­
    formanţă :  să  fii  sănătos,  nu  prea  singur                   muna  Băiţa.  Vine  des  in  judeţ.  De  vă  plimbaţi  prin   toare.
    şl  .nu, preţ»  sărac.   Şi  dacă  peste  acest                   gara  Deva  şi  o  să  vedeţi  un  om  înalt,  cu  o  claie  de   M.P.  Nu  toţi  scriitorii  ' români  rezistă
    sandviş  presari  mirodeniile  libertăţii  de                     pâr  către  alb,  dând  impresia  că  priveşte  cu  ochi  de   la  regulile  economiei  de  piaţă.  Vă  rog  să
    spirit!-.  Putem  trăi  ca  regii,  dar  în  re­                  vultur  semiadormit  pe  deasupra  oamenilor,  să  ştiţi   vă  referiţi  (dacă  e  posibil)  la  sinuciderea
    gate  mici,  cu  1—2  locuitori.                                  că  acesta  e  MIRCEA  SÂNTIMBREANU.  Ne  primea   Gabrielei  Negreanu.
       Ca  scriitor,  singura  libertate  pe  care                    în  Piaţa  Scânteii,  Ia  sediul  Editurii  „Albatros",   cu   M.S.  Sinuciderea  Gabrielei  m-a  îndu­
    mi-o  recunosc  a  fost  aceea  de  a  nu  fi  fo­                omenie.  Mi-a  editat  o  carte  şi  a  regretat  în  public   rerat  dar  nu  m-a  surprins.  Cum  nu  m-a
    losit  limba  de  lemn,  pre-fabricatul  şi  pon­                 că  nu  a  editat  alta.  La  lansarea  cărţii  mele  „Plantele   surprins  nici  faptul  că  aruncându-se  în
    ciful  altora.  Şi  poate  nu  modestia,  ci  mân­                din  Fereastră",  în  Deva,  Mircea  Sântimbreanu  a  a-   goi  de  Ia  etajul  al  nouălea,   capul  i-a
    dria  de  a-mi  fi  cunoscut  limitele.   Hic                     tacat  pe  Elena  Ceauşescu  cu  chimia  ci.  A  fost   rămas  neatins,  frumos  şi  destins,  fără  o
    Rodos,  hic  Salta !  Adică  în  proza  pentru                    pus  în  discuţia  PCR  pentru  că  a  editat  pe  Anghel   contuzie.  Numai  capul...  Ca  după  o  lun­
    copii.  Dar  scurtă !  Poate  că  n-afn  fost  pe                 Mănăstire  şi  a  tipărit  atâţia  scriitori  cât  poate  nici   gă  şi  minuţioasă  premeditare.
    cerul  literelor  decât  un  avion  de  hârtie,                   Dumnealui  nu  mai  ţine  minte.                   M.P.  Cunoscută  fiind  pasiunea  Dvs  peni
    ce  demonstra  din  când  în  când  o  voltă                         La  cei  71  de  ani,  câţi  a  împlinit  zilele  acestea  —   tru  pescuit,  care a  fost cel  mai mare  peşte
    graţioasă.  N-am  amăgit  pasageri  în  fa­                       LA  MULŢI  ANI  !,   domnule  Mircea  Sântimbreanu,   pe  care  l-aţi  prins?
    buloase •  cargouri   pe  care  să-i  duc  la                     scriitorul  drag al  atâtor generaţii!             M.S.  A  fost  în  Marea  Caraibelor,  un
    prăbuşire...                                                                                                       Thon  de  peste  50  de  kg,  mulinat  aproape
     M.P.:   Ce  rol  joacă  temperamentul  în                                                                         3  ore,  la  „Centură"  şi  ridicat  cu  maca­
    ylaţa  unui  scriitor ?                seria ?  Dar  oraşul  în  care  trăim,  strada,   M.S.:  Nici  o  orânduire  socială  sau  po­  raua.  Satisfacţia  pescărească  însă  a  fost
     M .S.:  Datele  matriciale  ALE  operei pro­  casa  etc„  etc. 7  Te  şi  îngrozeşti  când  to   litică  nu  a  putut  împiedica  manifestarea   infinit  mai  mică  decât  la  somnul  de  8
    vin  din  temperament  S-a  spus  pe  bună   gândeşti  câte  alte  proiecte  de.„  trecut  ai   geniului.  Dovadă  orice  bibliotecă,  oricât   kile,  prins  Ia  Craca  de  Zimnicea  sau  la
    dreptate,  că  „ţi  se  întâmplă  ceea  ee  ţi   ratat,  de  câte  alte  biografii,  fundamental   de  modestă:  Ilomer,  Dante,  Cervantcs,   şalăii  de  abia  două  kile  de  la  Valea  Ar-
    se  potriveşte".  Aşadar  destinul,  inclusiv   deosebite  de  cea  pe  care  ai  trăit-o  te-a   Dostoievski  s.a.m.d.  De  ce  aş  credita  mai   govei,  aduşi  acasă  şi  depuşi  în  frigiderul
    al  operei,  este  înscris  genetic.  în  propria-ţi   despărţit  un  dram  de  aţipire,  de  nenoroc,   puţin  capitalismul  sau  fie  şi  formele  sale   familiei...
    fire.  Tot  ce  seri  poartă  culoarea  tempe­  o  întâlnire  nepotrivită,  un  argument  în   caricaturale  din  tranziţia  noastră ?  Scriito­  M.P.  La  ce  lucraţi  in  prezent?
    ramentului  fău,   imposibil  de  trădat  şl   minus,  un  pahar  în  plus...  rii  s-au  dovedit  mai  puternici  decât  orice   M.S.  La  o  ediţie  Ne  varietur,  Recrea­
    foarte  greu  de  corijat.  Eşti  rocă  vulca­  M.P.:  Ce  credeţi  despre  moarte ?  tiranie.  (E  drept,  cei  care  s-au  dovedit   ţia  Mare  iar  pentru   şcolarii   mici  Ia
    nică  sau  argilă,   eşti  gorun  sau  salcie                                mai  slabi  nici  n-au  mai  ajuns  scriitori).  antologia  Recreaţia  Mică.   Altminteri,  o
    plângătoare,  eşti  carnasier  sau  rumegă­  M.S.:  Cred  că  nu  e  cine  ştie  ce  de  ca­  M.P.;  Ce  impresie  vă  fac  revistele  li­  muncă  literară  în  forţă,  la  sute  şi  sutedo'
    tor...                                pul  ei,  din  moment  ce  absolut  toţi  can­  terare ?                     subiecte,  risipite  prin  zecile  meie  CAR­
    "Desigur,  împrejurările  —■  mai  ales  şcoa­  didaţii  la  acest  examen  (climinator)  au   M.S. :  Cauţi  literatură  şi  dai  de  poli­  NETE  DE  BORD,  „nu  mă-ndeamnâ,  nu
   la  —  Obrocul  —•  mai  ales  cel  cultural  —   reuşit  să-l  ia.  De  la  pruncul  abia  născut,   tică.  Vrei  politică  şl  dai  de  politica—  ce­  mă  cheamă".  Deocamdată.  Dar,  în "/fond,
    prieteniile  şi  afinităţile  —  mai  ales  cele   la  cel  mai  decrepit  moşneag.  Mai  cred   lorlalţi.  Poate  de  aceea  rămân  din  ee  în   de-abia  am  împlinit  71  de  ani...
    elective  —  pot  pune  surdină  torentului   că  imaginea  ei  apocaliptică  este  ne-me-   ce  mai  nccitite.      M.P.  Ce  loc  ocupă  în  sufletul  dvs  zona
    temperamentali  Aura  energetică  a  firii   ritată.   Moartea  precedată  de  bătrâneţe   M.P.:  Ce  părere  aveţi  despre  circula­  Zarandului?
   na  va  fi'  insă  niciodată  ascunsă,  nici  mă­  este  aproape  o  soră  de  caritate.  Ea  te   ţia  informaţiei  culturale,  la  nivel  naţio­  M.S.  Et  in  Arcadia  ego!  Un  loc  tera­
    car grafologic,  dccum  literar.      anesteziază,  te  împuţinează  ca  energie,   nal,  In  ora  actuală ?       peutic,  aproape  psihodelic:  baştina...
     M.P.;  Ce  credeţi  despre  dragoste?  iţi  răpeşte  nu  doar  bucuria,  dar  şi  moti­  M.S.  Ncsatisfăcătoare,  atât  cantitativ'  cât   Dialog realizat de
     1M.S.:  Că  e  un  noroc  rarisim  de  care  vaţia  de  a  trăi,  aşa  încât  un  bătrân  demn  şi  calitativ.  Hc  aici  impresia  (nedreaptă)  MARIANA  PANDARU

                                                                 mere,  cu  telefon,  în  Hunedoara,   autorizare  din  punct  dc  vedere
                                   1 M A T R IM O N IA L E       zonă  bună.  Tel.  712813.     al  protecţiei  mediului  a  MAGA­  SCHIMBURI
                                                                   ©   închiriez  cameră,  zonă  cen­  ZINULUI  NIKV  Deva.   Aleea   .s  LOCUINŢE
                                         RECTIFICARE             trală,  pentru  o  nefumătoarc.  Tel.   Romanilor  tir.  10.  Toate  recla­
                                                                 617859.                        maţiile  şi  sesizările  se  primesc
                                    REDACŢIA  „CÂLAUZ.V'  cerc                                  la   Agenţia  Protecţia  Mediului   0   Schimb  apartament  2  ca­
                                   scuze  familiei  cu  nr.  tel.  716678,   ©   Primesc  fată  sau  băiat  în   Deva,  str.  Aurel  Vlaicu  nr.  25,   mere,  ofer  diferenţă  preţ.   Tel.
        (Urmare  din  pag.  a  8-a)  pe  adresa  căreia,  în  numărul  355   gazdă.  Hunedoara,  tel.  713159.  în  termen  de  20  de  zile  de  la   227056.
                                                                   ©   închiriez  spaţiu  comercial
                                   al  ziarului  nostru,  s-a  strecurat   în  Complex  „Astoria".  Informa­  publicare.        ©   Schimb  casă,  3  camere,  ga­
     O   Vând  convenabil  cărţi  vechi   un  anunţ  gratuit,  trimis  pe  ta­                    ©   S.C.  „BALSAM"  BA IŢA  a-   raj,  curte;  cu  apartament  4  ca­
   in  lhr.ba  maghiară.  Tel.  222707.  lon  pentru  rubrica  „De  la  inimă   ţii.  la  Cofetăria  „Astoria"  Deva.  nuntă  intenţia  de  autorizare  din   mere.  Petroşani,  tel.  542114.
                                                                   ©   închiriez  apartament  2  ca­
     O   Vând  ax  circular  complex,   la  inimă",  creând  necazuri  aces­  mere  pentru  birou  reprezentanţă,   punct  de  vedere al  protecţiei  me­
   oio.or  220  V.  Tel.  222707.  tei  familii  oneste.  încă  o  dată   societăţi   sau  pentru  activitate   diului  a  FARMACIEI  BĂIŢA.
     ©   Vând  casă  cu  gaz,  grădină   —  scuzele  noastre  de  rigoare.  prestări  servicii.  Tel.  211307.  Toate  reclamaţiile  şi  sesizările  se
   cu  pomi  fructiferi,  ieşire  la  râul   IULIU  D. TRAIAN                                   primesc  Ia   Agenţia  Protecţia
   Strei,  anexe.  Preţ  30  milioane.   ©   Patron,   40  ani,  fără  obli­                    Mediului  Deva,  str.  Aurel  Vlai­
   Călan.  Streisângiorgiu.   Telefon   gaţii,  caut  parteneră  pentru  afa­  |   D I V E R S E  cu  nr.  25,  în  termen  de  15  zile.
   222707.                        ceri,  convieţuire,  eventual  căsă­                                                            ©   Lacrimi  şl  flori  pe  mor­
     ©   Vând  tablou  ulei,  pe  pânză.   torie  cu  domnişoară/doamnă,  ma­                   ’   '     OFERTE'               mântul  lui
   Tel.  613377.                  xim  35  ani,  poate  avea  şi  un  co­  ©   S.C.   AGATIIE   TRICOP   PIC  Ş E R V lC n   i         BOBAll  IOAN
     ©   Cumpăr  dulap  cu  2  uşi  pen­  pil.  Adresa:  corn.  Ilia,  jud.  Hu­  SRL  anunţă  intenţia  de  autori             la  împlinirea  a  trei  ani  de  la
   tru  haine.  Tei.  611133,  Deva.  nedoara,  tel.  439,  orele  19—20.  zare  din  punct  de  vedere  al  pro­               dureroasa  despărţire.  Soţia  şi
     ©   Vând  televizor  color   El-                            iecţiei  mediului  a  Chioşcului  din                          copiii.
   crom,  300 000  lei.   Td.  724202,                           bdul  Decebal,  bl.  C.  parter.  Toa­  *   ©   Execut  reparaţii   maşini  *
   seara.                                                        te  reclamaţiile  şi  sesizările  se   |  de  cusut  In  domiciliul  clien-  I
     ©   Vând  mobilă  sufragerie  şl                            primesc  pe  adresa  Agenţiei  Pro­  '  tului.  Tel.  054/225308.   J  ©   Cu  durere  în  suflet,  so­
   dormitor.  Tel.  211353.                                      tecţia  Mediului  din  Deva,  str.  A.   I   ★            I    ţia  şi  copiii  anunţă  împlinirea
     ©   Vând  uşi  metalice  pentru   î   ©   închiriez  apartament  cen-  (   Vlaicu,  nr.  25,  in  termen  de  15   J   ©   Primăria  comunei  Vata  I  unui  an,  de  la  dispariţia  dra­
   garaj  si  cuptor  patiserie,  elec­  J  trai.  Deva.  Tel.  611201.   ţ  zile dc  la  publicare.  de  Jos,  scoate  la  concurs:  •  |   gului  lor
   tric. Tei. 614383.                                              ©   Asociaţia  familială   BOL­ I1  post  contabil  II  •  1  post  |
     ©   Vând  maşină  spălat  Alba-   ©   Familie  tânără  căutăm   de   DEA  MARIOARA, Simeria, anun­  J  tehnician  constructor.  Condi-  *
   Lux.  Tel.  622305.            închiriat  apartament  două  ca-  ţă  majorarea  tarifelor  începând   I  ţii:  studii  dc  specialitate,  vc-  |
                                                                 cu  data  de  3  ianuarie  1997.  »  chime  în  specialitate  minim  1  .
                                                                I   ©   Domnul  care  a  dat  intâlni-  I  an,  vârsta  minimă  21  ani.  In-  I
                                                                 rc  Doamnei  Lena,  este  rugat  să   ‘  formaţii  suplimentare  la  se-  J
   Primim  de  la  Inspectoratul  de  Poliţie                   Isune  la  telefon  220101  Deva.  diul  Primăriei  comunei  Vata  •
                                                                   ©   Domnul  Lucian,  este  rugat   Ide  Jos.             I
                                                                                                                     i
                                                                                                          *
        Sanitară  si  Medicină  Preventivă                       să  sune  la  telefon  220101.  î   0   Deservesc  cu  autorismu!  |
                                                                                                |
                                                                   ©   Primii  simpatizanţi  ai  Clu­
                                                                 bului  „Epigram iştilor"  sunt  din   *  proprietate,  firmc  care  au  ne-  •
    ^fvând  în  vedere  faptul  că,  In   —  In  zonele  afectate  de  inun­  Haţeg  şi  Hunedoara.  Aştept  ur­  |  voie.  Posed  permis  conducere  I
   urma -unor  condiţii  meteorologice   daţii  —  respectiv  comune,  sate   mătorii.  Zăvoianu  Giiu,  Cinciş,   *  lt  C,  D.  Tel.  624873.   !
   deosebite  in  judeţul  nostru,  s-au   din  zona  Brad  —  se  va  consuma   28.            I            *             I
   produs  inundaţii  care  au  afec­  apa  din  fântâni  după  o  preala­  ©    S.C.  „CALAUZA  PIIESS-   î   O  Angajez  şofer  cal.  D.  Dc-  * 1
   tat  în  special  zona  Brad,  PEN­  bilă  fierbere  de  30  de  minute.  COM"  SRL   anunţă  majorarea   va,  Grigorcscu  21.   Tcleton  i
   TRU  A  VA  FERI  DE  ÎMBOL­     Inspectoratul  de  Poliţie  Sani­  preţului  în  sectorul  presă-editu-   I011618.     |
   NĂVIRI,  PENTRU  A  VA  PĂS­   tară  asigură  populaţia  că  în  a-   ră  cu  circa  20  la  sută.  0  tm m   0  ămmm  *   m m   0  mmm  0  m am  0  mmm  0  mmmm  SAVESCU  TACHE
   TRĂ  SANATATEA  DVS  Şl  A     ceste  zone  se  aplică  măsurile   ©   S.C.  „TEOBERU  COMIM-                                din  Brad.
   COPIILOR,  Inspectoratul  de  Po­                            [  PEX"  SRL  Haţeg  anunţă  inten-   O  Dactilografiez  diverse   lu­
   liţie  Sanitară  şi  Medicină  Pre­  sanitare  antiepidemice:  vaccina­  I  ţia  dc  majorare  a  adaosului  co­  crări,  în  Hunedoara  şi  judeţ.  Tel
   ventivă  Hunedoara  —  Deva  vă   rea  populaţiei,   supravegherea   mercial  de  Ia  0—700  %  începând   054/711037.      [_    w aw vriw SJR V    - 1
   recomandă:                     surselor  de  âpă,  dezinfecţia  cu­  cu  data  de  7,  02.  97.  ©   Angajăm  mecanic  auto,  ma
    —  Nu  consumaţi  decât  apă  po­  rentă  a  fântânilor.       ©   S.C,  „DANIS COMEXPROD”   xim  30  ani.  Informaţii  la  Sântu-   0   Fiul  Nicolae,  ginerele,  ne­
   tabilă  din  «ursele  centrale  au-                           SRL  Deva  anunţă  intenţia   de   halm  nr.  71  D.          poţii,  anunţă  încetarea  din  via­
   orizate  sanitar  în  urban,  iar  in   Dr.  CALUGARU  MIRCEA,  majoraro  a  preţului  la  pâino.  ©   îngrijesc  bătrâni.   Telefon   ţă  a  lui  TODORAN  MIRON  din
   ■urai  numai  din  sursele  locale   .  __   medic  primar      ©   S.C.  „ONIMFEX  TRANS"   213695.  ip’ercurj  şl  duminica,  o-   Pianul  de  Jo«,  înmormântarea
   lezhîffectjrte  ffântSnî),              Inspector  şef  ,     SRL  Deva  anunţă  intenţia  de  relo  10—13.                 vineri.  10  ianuarie.
   1   2   3   4   5   6   7   8