Page 7 - Calauza_2001_587
P. 7

(                         Săptămânal iridependent"aflat în"slujba1 tuturor o a m e n il6 r~ jI% g S jS ^ l

                                                         NEU -  nou şi LANDER -  locuitor, deci, nimic obscen, ridicol sau degradant.
     PAMFLET           Destrămarea  unui  mit            Despre rezonanţa sa euro-atlantică, nici nu se mai discută!
                       Când  a  compus  ARIA  MATELOŢILOR  din   Ce l-a oprit pe liderul naţional în fluide să câştige alegerile interne în
                    opereta „Vînt de Libertate", Dunaevski nu bănuia   PD şi să devină preşedinte pe viaţă?! în primul rând, discursul său liniar,
    că,  după  mai  bine  de jumătate  de  veac  apele  tulburi  ale  politicii  vor fi   eliptic de subiect şi predicat, fără idei în jurul cărora să se poată clădi ceva
    despicate de flota lichidată de Traian Băsescu, transferat de la vapoare la   durabil ori să se dea vreun semnal credibil despre perspectivele românilor.
    avioane, şine şi vagoane de cale ferată, pentru ca la apogeul carierei sale   La aceasta se adaugă şi acţiunea deliberată de duşmănie faţă de tot ceea
    să se dea şi la bijuteriile lui Brigitte Bardot, venită special să mai salveze   ce crease pe plan material şi spiritual  România înainte de era tranziţiei
    din mâinile criminale câţiva câini comunitari.      spre capitalism.  Spiritul  său  distructiv  a favorizat consolidarea  reţelelor
       Vocaţia de  Term inator  l-a propulsat pe  marinarul de cursă lungă în   mafiote care îşi au rădăcinile în propriul său partid, bercenizat, babit, băsit.
    fruntea Partidului Demolatorilor (PD), printr-o lovitură dată la mir lui Petre   încercarea de privatizare a partidului, lipsa de dialog, voluntarismul şi
    Roman, cel care obţinuse această poziţie în pulover roşu şi cu largul con­  tratarea  problemelor  de  pe  poziţia  de  proprietar  a  favorizat  apariţia
    curs al galeriei de la APACA.                       devoratorilor.  Cel  mai  puternic a fost „naşul",  adică cel  care  până  mai
      Obiectiv vorbind,  Petre  Roman era  term inat după marea debarcare   zilele trecute, vămuia călătorii în tren şi pe celelalte mijloace de transport.
    din importanta funcţie de prim-ministru, iar văicărelile lui ulterioare despre   El avea avantajul că în peregrinările prin porturile lumii nu dădea ochii cu
    jcenariile puse la cale de „vechile structuri" (agenturili...) care nu se mai   lumea  subţire  a  saloanelor,  iar discursul  îi  era  direct,  tăios,  colorat  cu
   '  dădeau plecate, nu mai impresionau pe nimeni. în fond, al cui exponent   maxime  şi  aforisme  din  lumea  în  care  îşi  desăvârşise  educaţia,  fără
    era fiul generalului KGB, Valter Neulander, naturalizat definitiv şi botezat   farafastâcuri lingvistice şi la obiect.
    cu numele adoptiv de Roman?! Era acest nume atât de ruşinos încât trebuia   Şi, iată că zicala românească „orice naş îşi are naşul” s-a confirmat pe
    schimbat?! în traducere lejeră, acesta purta numele onorabil, compus din  deplin.           Elena  Boldan
                                                                                               Viorel Crăciun
                  Periplu sentimental                                 înţepături în toiul verii          N
                                                                      Unor primari aleşi în iunie
        Ţie în „Jurnalul de Dâmboviţa”                     Eşti conducător în toate   Cei ce au votat cu tine
       Cunoscut ca unul dintre cei mai importanţi poeţi ai iubirii, M iron Ţie   Ales de comunitate   Astăzi le este ruşine
    a  tip ă rit  la  începutul  d e ce niului  trecu t  volum ul  „IN V ITA ŢIE   LA   Unii au votat aşa   Acuma ei  recunosc
    DRAGOSTE" (Ed. „CĂLĂUZA").Ecourile  acestei cărţi nu s-au stins nici   Alţii... altceva.   C-au votat aşa de prost.
    peste  aproape  zece  ani.  Recent,  în  cotidianul  incomod  şi  independent   ^_________________________________ Gheorghe Necula, Ghelari^
    „JURNAL DE DĂMBOVIŢA" a apărut o cronică deosebit de favorabilă la
    adresa lui Miron Ţie şi a „Invitaţiei la dragoste". După cum ne-a mărturisit   Dialog ca dl Jurist Florin Flavian ŞTEFAN -
    cronicarul, binecunoscutul editor Mihail I. Vlad, cartea pe care o primise
    de la Ţie, a fost împrumutată pentru totdeauna de către redactora şefă a   Secretarul General al Prefecturii Hunedoara
    cotidianului,  după  ce  a  citit  câteva  poeme,  cronicarul  rămânând  să-i   -  urmare din nr.  586 -
    solicite un alt autograf, poetului.           V.B.     -  Ce aveţi de gând sâ  faceţi pentru binele cetăţenilor din judeţul
                                                        Hunedoara, bineînţeles privind legalitatea?
                                                           -   Pentru  a  asigura  un  climat  de  echilibru  şi  de  pace  socială,  de
     CITITORII NOŞTRI SE AJUTĂ ÎNTRE El                 relansare economică şi a investiţiilor,  Prefectura a elaborat, împreună
                                                        cu Consiliul Judeţean, şi cu alte instituţii publice, Programul de dezvoltare
                                                        economică şi socială a judeţului Hunedoara pentru anul 2001.
       Dragă scumpă redacţie,                              Dacă  vom  respecta  calendarul  şi  planurile  de  acţiune  sectoriale,
       Vă rog să mă credeţi, sunt căsătorită, am un copil de şase luni, n-am
                                                        sunt convins că multe dintre actualele probleme sau conflicte (personale
    cindiţii unde să stau cu el, nici la socrii nici la părinţi. Am stat la părinţi,
                                                        sau  de  grup)  vor  dispărea.  Ce  mai  trebuie  făcut  încă?  O  mai  bună
    dar într-o singură cameră nu pot, şi de aceea apelez la dumneavoastră
                                                        informare a cetăţeanului, de conştientizare a acestuia privind apartenenţa
    să mă ajutaţi să îmi găsiţi de întreţinere pe cineva,  cu  apartament sau   sa la comunitatea locală, acţiuni de vizualizare a activităţii  administraţiei
    casă în  Deva,  să fac şi eu baie  la copil, să am confort, căci sunt tot pe
                                                        publice locale.
    dnjm, din chirie în chirie. Dacă aş găsi pe cineva de îngrijit nu aş refuza.
                                                           Insă,  pentru  a  rezolva problemele  cetăţenilor şi  ale judeţului,  este
       Dacă este cineva care mă poate ajuta şi pe care să-l ajut, să scrie la
                                                        nevoie  uneori  de  sprijinul  administraţiei  centrale,  sprijin  pe  care  însă
    reacţia ziarului „CĂLĂUZA" cu menţiunea „OFERTĂ DE SERVICIU -N.M.".  nu-l  putem  cere  până  noi,  autorităţile  locale  şi judeţene,  colectivităţile
                                                        locale şi de afaceri, nu facem efortul de a pune resursele împreună.
                                                           Dacă prin  activitatea noastră de verificare şi control constatăm că
           SUFLETELE COPIILOR SUNT                      autorităţile publice locale nu rezolvă sesizările cetăţenilor, sau încălcări
                      FLORILE...                        ale  legii  în  raporturile  a u torita te -ce tă ţe a n,  intervenim   în  lim ita
                                                        competenţelor  conferite  nouă  de  lege.  Dar  noi  punem  accentul  pe
      Asemeni  sufletelor copiilor,  iunie  cu  alaiul  de  flori,  fluturi  şi  păsări   activitatea de  îndrumare  a  autorităţilor locale,  pentru  a  evita astfel  de
    inundă văzduhul. Soarele străluceşte, cerul e albastru, totul e lumină, un   situaţii, pentru a le preîntâmpina.
    sânge nou curge prin artere şi  ca în orice zi de sărbătoare, Isus priveşte   -A m  aflat că la nivelul primăriilor, viceprimanji nu mai poate fi consilier
    către pământgl care se pârguieşte ca un fruct.      local.  Cum  vedeţi acest aspect nou  in administraţia publică  locală?
       E  o lume  fantastică,  al  cărei  miracol  generat de  versurile  poetului   Cine răspunde de finalizarea  acestor  modificări?
    V irgil Raţiu a fost încă o dată relevat la activitatea ce s-a desfăşurat la   -  într-adevăr, potrivit noii legi a administraţiei publice locale, intrată
    Şcoala Generală „Regina  Maria" din  Ceva.  Elevii claselor I  B condusă   în vigoare la 23 mai a.c., calitatea de viceprimar este incompatibilă cu
    de  doamna  DUMITRU  FLOARE  şi  a  ll-a   C  condusă  de  doamna   cea  de  consilier.  Această  prevedere  are  un  aspect  pozitiv.  în  locul
    învăţătoare SZANTO DELIA, împreună cu invitatul au trăit o oră de vis,   viceprimarilor,  la nivelul consiliilor locale va fi supus validării mandatul
    jucându-se cu cuvintele, cântecul, cu întrebările.  supleanţilor  acestora,  de  pe  lista  partidelor,  alianţelor  politice  sau
      S-au  lansat  cărţile  de  versuri  „C artea  cu  A lfonzel  conectat  la   alianţelor  electorale  respective.  Prefectura  va  veghea  la  rezolvarea
    INTERNET"  şi'„C artea de rug ă ciu n iţe ”  ale poetului Virgil Raţiu.  acestei  probleme .în  viitoarea  şedinţă  a  consiliilor locale.  Schimbarea
      La   *>vitate  a  participat  şi  directorul  şcolii,  domnul  profesor  Doru   din funcţie a viceprimarului se'poate face de către consiliul local.
    Drâr-r.. - :  care  deşi  matematician  de  profesie,  s-a  bucurat  alături  de   -  Delegaţii săteşti vor fi plătiţi ca şi consilierii locali?
    cei  mic.,  savurând gingăşia şi frumuseţea versurilor.  -  Da,  potrivit prevederilor noii legi a administraţiei publice locale -
      Mulţumim copiilor că există, mulţumim scriitorilor care îşi pun sufletul  pentru o mai  bună  reprezentare a  satelor în  consiliile  locale,  locuitorii
                                          pe  hârtie,  pentru   acelor sate  care  nu  au  consilieri  aleşi,  vor fi  reprezentaţi  la  şedinţele
                                          ei, pentru copii.  consiliului  de  către  un  delegat  sătesc.  Delegatul  sătesc  este  ales  pe
                                                        perioada mandatului consiliului local de Adunarea sătească. Atunci când
                                                        se discută probleme care privesc satele respective, delegaţii săteşti vor
                                                        fi  invitaţi  în  mod  obligatoriu,  iar votul  acestora  va  avea  doar caracter
                                                        consultativ.  Pentru  participarea  la  şedinţele  consiliului  local  şi  ale
                                                        comisiilor de specialitate, delegatul sătesc primeşte, ca şi consilierul, o
                                                 Floare   indemnizaţie stabilită în condiţiile  legii, în  concordanţă cu posibilităţile
                                               Dum itru,   de finanţare ale consiliului respectiv.
                                              învăţătoare   -  în ce zi se pot prezenta cetăţenii in audienţă la dumneavoastră?
                                                 Şcoala    -  Audienţe acord  în flecare zi de miercuri  la sediul prefecturii,
                                               Generală   dar  prin  specificul  activităţii  mele,  acord  audienţe  zilnic,  tuturor  celor
                                           „Regina Maria"   care solicită în scris diferite lămuriri ale unor aspecte privind respectarea
                                                  Deva  'egaiităţii.                              i0an VLAD
     .CĂLĂU ZA -   S Ă P T Ă M Â N A L   INDEPENDENT AFLAT  IN  S L U J B A   TUTUROR  OAMENILOR
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12