Page 10 - Calauza_2001_592
P. 10

( ; M S g a a ^ s ă p t ă m â " a f e



         ADOLESCENŢII LA PUTERE                              mffiRTQR         Viaţa cu îndoitei şi speranţe

                               #                                Vine o vreme cănd poţi să constaţi că viaţa nu e doar zbor, cum nu e
                 Ioana Voicu vă propune:                     nici doar cădere. Că fericirea durează uneori puţin, iar focul dragostei se
                                                             stinge când nici nu crezi.  Credem în speranţă care s-ar putea să moară
                                                             ultima. Altfel, bătăile inimii n-ar mai fi egale, iar cântatul în baie dimineaţa,
                    R o c h ie   c u   v o a l               n-ar mai fi un gând frumos pentru ziua pe care o începem. Vine o vreme,
                    Ceea  ce  vă  propun  acum   sunt        pe care, nu o detestăm, ci o lăsăm să ne copleşească cu puterile ei, cu
                                                             acel aer de scufiţă roşie, dintr-o vreme aproape uitată. Şi vremea vine şi
                 sigură că vi se potriveşte pentru că este
                                                             vremea trece, vorba poetului şi gândul că sunt atâţia oameni nefericiţi pe
                 In  pas  cu  moda,  aşa  cum  de  fapt,  vă
                                                             lume,  te roade  mereu, îţi dă  senzaţia că trebuie să evadezi  undeva, să
                 doriţi.                                     rămâi singur,  aşa cum n-ai mai fost de multă vreme. Aici, simţi în suflet
                    Este vorba de o rochie din poiyester în combinaţie   ceva care te macină şi te zdrobeşte, te la cu amănuntul, încât nu rămâne
                 cu un voal cu imprimeu. Acest model poate fi purtat şi   nimic nebătut de ciocănelul invizibil manevrat cu acea răceală sufletească,
                                                             la care nu puteai să te gândeşti. Dar câte lucruri există şi nu le vedem şi
                 de  tinere  mai  plinuţe  pentru  că  materialul  este  elastic
                                                             nu le simţim, nici măcar nu ne furnică sufletul? Te apropii de arborii pădurii,
                 şi permite modelarea după forme. La acest model puteţi
                                                             îţi pui urechea aproape de scoarţa lor şi auzi ce n-ai mai auzit vreodată.
                 purta'saboţi dacă vi se  potrivesc sau ce credeţi că vă
                                                             Nişte pocnituri, nişte explozii interioare care urcă prin tulpină până spre
                 avantajează,  ca încălţăminte.  Iar la gât doar o bentiţă   vârfuri. Şi uite,  ne întrebăm dacă arborii pot fi egoişti.  Dacă intră şi ei în
                 sau  un  lănţişor fin.                      disperare şi  dacă se gândesc că sunt inutili.  Dar.  cum  ei  nu  pot gândi,
                                                             sau poate n-am aflat noi decât că respiră şi oftează prin frunzele tinere şi
                                                             atât de verzi, încât din cel mai apropiat ram, iei câte o frunză şi o pui între
                                                             buze şi încerci să cânţi, să simţi că sufletul  îţi devine bogat.  Şi deosebit
          „Sănătatea  mea  depinde  de ţigara ta!”           de atent cu tine şi cu cei din jurul tău. încet, intri în normalitate şi te vezi
                                                             din nou stăpân pe sentimente şi pe clipele ce-ţi Intră-n privirile deschise
          Declaraţia e le vilo r nefum ători  din  România   către lume. Către această lume vie ce te consumă şi te macină cum vrea
                                                             neţinând cont de nimic şi de nimeni. Totul sau nimic. Contează oare astăzi
          De  multă  vreme  adevărul  despre  pericolul  reprezentat  de  fumat  nu
        mai este o noutate, nici  măcar pentru  noi, cei tineri.  dacă  relaţia  dintre  părinţi  şi  copii  este  normală?  Contează  oare  astăzi
                                                             dacă într-o familie,  sunt unul  sau mai  multe divorţuri?  Sau că în câteva
          Am aflat cu toţii despre substanţele cancerigene ale unei ţigări fumate,   generaţii a unor familii n-a existat aşa ceva? Totuşi, dacă ne gândim bine
        despre  monoxidul  de  carbon  care  sufocă  toate  ţesuturile  din  organismul   în viaţă contează şi aşteptarea. Şi destinul. Şi mai depinde şi de .„steaua
        fumătorului,  despre  nicotină care determină,  în timp,  dependenţă.  ta norocoasă", nu a M.  Rădulescu.   Miron ŢIC
          Poate că doar unii  dintre adulţii  care  ne  hotărăsc viitorul au  aflat că,
        datorită fumatului,  mor,  anual,  milioane de oameni.
          Părinţii  şi  profesorii  spun  că  tutunul  este  un  mare  inamic al  sănătăţii
        noastre.  Uneori,  aflăm  că  unii  dintre  cei  pe  care  îi  cunoaştem,  părinţi,  r   COMUNICAT DE PRESĂ   "I
        bunici, profesori, vecini, prietenii părinţilor noştri şi care au fumat mai mulţi
        ani s-au îmbolnăvit grav.  Unii au  murit.          *   Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Hunedoara  '
          Din ce în  ce  mai  mulţi  dintre colegii  noştri fumează,  iar cei  mai  mulţi   |  aduce la cunoştinţă  agenţilor economici  următoarele:   j
        dintre părinţi nu ştiu nimic despre fumatul copiilor lor.  ■   Societăţile Comerciale care au capital social sub minimul  legal îşi  ■
          Suntem înconjuraţi de colegi fumători, profesori care fumează din când   i  mai  pot  majora  capitalul  până  la  data  de  24  august  2001,  dată  de  la  '
        în când...  Părinţii noştri fumează, chiar şi acasă uneori,  medicii  pe care îi   I  care acestea sunt dizolvate dd drept şi  intră în lichidare.   I
        cunoaştem fumează, artiştii  noştri  preferaţi fumează în faţa camerelor de   .   Din  evidenţele  Camerei  de  Com erţ  şi  industrie  a  judeţului
                                                            I  Hunedoara  rezultă  că,  în  această  situaţie,  se  află  3100  de  societăţi  I
        filmat...  Este vorba de viaţa lor şi au  dreptul de a decide asupra sănătăţii
                                                            |  comerciale care, în cazul nemajorării capitalului social vor fi radiate din  i
        lor.  Şi-au  asumat  riscul  consecinţelor fumatului  şi  le  vor suporta  fiecare
                                                            ^Registrul Comerţului  începând cu  data de 27.12.2001.   J
        dintre ei.
          Noi întrebăm totuşi ce  se întâmplă cu  sănătatea  noastră atunci  când
        cei care am decis  să  nu fumăm  suntem nevoiţi să  respirăm aerul  plin de   Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă,
        fum  al  diferitelor  instituţii,  al  mijloacelor  de  transport  în  comun,  al  altor
        spaţii  publice,  al cluburilor sau  al discotecilor?    judeţul Hunedoara, vă informează:
          Ştiţi cu toţii că a respira aerul din jurul unui om care fumează înseamnă   -  urmare din nr. 591 -
        a  „fum a   în  mod  pasiv",  şi,  de  fapt,  a  suporta  consecinţele  unui   2. Creditarea I.M.M.-urilor cf. Legii nr. 1/1991.
        comportament pe care noi am decis să-l  respingem. Substanţele toxice şi   în anul 2000, până la sfârşitul lunii decembrie, au depus cereri de creditare
       cancerigene  din fumul ţigării  se  răspândesc rapid în aerul înconjurător în   43 agenţi economici, valoarea creditelor solicitate a fost de  18.630 milioane
       orice spaţiu închis.  Nu  există  posibilitatea de a te proteja în faţa unui  aer   lei.  Au  fost  acordate  credite  în  valoare  de  10.030  milioane  lei,  aceasta
        plin de fum de ţigară şi de a nu-l inhala.          însemnând crearea a 337 noi locuri de muncă din care pentru şomeri  175.
                                                            Până în prezent s-au ocupat 203 locuri de muncă din care 86 de şomeri.
                            -  va urma -
                                                               Anul acesta A.J.O.F.M. Hunedoara va derula o linie de creditare de 38,6
                                                            miliarde lei. Aceste credite acordate din  Fondul pentru şomaj, vor avea cea
                                                            mai scăzută dobândă de pe piaţă, respectiv 17,5%.
           V A   R€COMRNDftM                                   întrucât creditarea face parte din măsurile active de combatere a şomajului,
                                                            creditele vor fi  acordate în funcţie  de  numărul de  locuri  de  muncă pe care
          Ofertă specială                                   agentul economic intenţionează să le creeze, dintre care cel puţin jumătate
                                                            vor  trebui  să  fie  ocupate  de  şomeri.  Creditele  se  vor  derula  prin  Banca
          Pentru  această  vară,  Editura  NICULESCU  vă  face  o  ofertă   Comercială Română.
       specială, cu titluri de interes general şi cu preţuri promoţionale:  Anul  acesta  au  solicitat  credite  90  agenţi  economici  în  valoare  de
          1. Cazuri reale cu spirite şi stafii -  autor V.P. Borovicka, 70.000 lei;  42.650.000.000 lei.
          2.  Copil  adulţi,  părinţi  adulţi  -  autori  P.  Lieber,  G.  Murphy,  A.   3.  Măsuri active finanţate din fodul de şomaj şi împrumutul de la Banca
        Schwartz,  70.000 lei;                              Mondială.
          3. între CIA şi KGB -  autor  V.P.  Borovicka, 40.000 lei;  Servicii de creare de tocuri de muncă în cadrul comunităţii.
                                                               Pentru anul în curs s-au organizat trei licitaţii la care au participat primăriile
          4. Mă plictisesc, mămico... -  Cynthia MacGregor,  80.000 lei;  din Valea Jiului şi din Orăştie, Topliţa, Ghelari, Bucureşci, Hunedoara, Blâjeni,
          5. Teste de cultură generală -  Silviu Constantinescu, 60.000 lei;  Călan, Teliuc, Buceş şi Certejul de Sus.’
          6. Modele de contracte de afaceri în română şi engleză -A ndrei   Până în prezent au fost aprobate de A.N.O.F.M Bucureşti 88 de contracte
        Dobrescu,  Fulvia  Turcu, 75.000 lei;               prin care s-au creat 1384 locuri de muncă. Dintre acestea 7 contracte au fost
          7.  Dicţionar de calculatoare englez-român -  Nicolae lonescifl   reziliate  din  cauza  neocupării  locurilor  de  muncă  create:  5  contracte  în
        Cruţan, 60.000 lei;                                 Petroşani, 1  contract în Aninoasa şi 1  contract în Uricani.
          8.  Exerciţii cu expresii Idiomatice în  limba franceză -  Aristiţa   In prezent se află în derulare 82  de contracte cu 1270 locuri de muncă.
                                                               1. Calificarea, recalificarea, perfecţionarea şomerilor. în primul semestru
       Negreanu,  55.000 lei;
          9. Franceza pentru ştiinţă şi tehnică -  Constantin Păun, 49.000   al  acestui  an  s-au  organizat  38  cursuri  de  calificare,  recalificare  sau
                                                            perfecţionare pentru 794 persoane din care 82 şomeri în plată în meseriiler  T
       lei;                                                    -  operator calculator electronic şi reţele; -  brutar; -  bucătar; -  zidar rosar-
          10.  Dicţionar de geografie  pentru  şcolari -   Kieran  O'Mahony,  tencuitor; -  cusător în piele şi înlocuitori; -  contabilitate asistată de calculator;
       55.000  lei;                                         -   lucrător social;  -   electrician  de  întreţinere  şi  reparaţii;  -   fochist cazane
          Expeditor  Clubul  de  Carte  NICULESCU:  781821  -   Bucureşti,   industriale; -  ospătar; -   Inspector resurse  urtiane;  -  vânzător;  -  pregătitor
       România, Str. Octav Cocărăscu 79, Sector 1  Tel/fax: 222.03.72, Tel:   materiale şarje; -  confecţioner asamblor articole textile.
       224.24.80; 223.25.05;  E-mail: edit@niculescu.ro                                            -   Va  urma -
         C Ă L Ă U Z A  -  S Ă P T Ă M Â N A L  I N D E P E N D E N T  A FLA T  ÎN  S L U J B A  T U T U R O R  O A M E N I L O R
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15