Page 5 - Calauza_2002_638
P. 5

C S ^ M       M   w ^ r  -Săptăniănal independent aflat în slujba tuturor oamenilor  WăJ{g'c5 f y



                  Caratele unei profesii                            Nume de familie din onomastica
           imaginea omului de la catedră, a dascălului care trăieşte alături de   Judefuiui Hunedoara
        elevi sentimentul utilităţii, oferă fiecăruia dintre i.oi, crâmpeie din biografia
        unei pasiuni.                                                        -  urmare din pag 1 -
           Săptămâna  trecută,  am  fost  alături  de  un  astfel  de  om:  prof.   Se ştie că numele da familie sunt date pentru totdeauna, se moştenesc
        Gheorghe Alim pesc -  dascălul care după peste 40 de ani de activitate   din tată-n fiu ( nu fiică) şi nu se poate renunţa la ele, chiar dacă sunt mai
        la catedră, într-o autentică sărbătoare a pensionării şi-a Tnchis cartea de   „urâte" (Cocotă, Colţatu, Cocoşatu, Curuţ,  Răguşitu, Sucitu ş.a) Numele
        muncă.                                              urâte pot fi schimbate doar prin acte ale autorităţilor de stat. Cei care sunt
           Profesor de istorie, cunoscut în oraşul de pe Cema ca o personalitate   „condamnaţi" să le poarte sunt băieţii pentru că, fetele le înlocuiesc când
        distinctă, Gheorghe Alim pesc a ascuns mereu în sufletul său o flacără   se căsătoresc şi le iau pe ale soţului.
        nestinsă, care a ars cu intensitate, alimentând resursele de energie care   Cu numele de botez este altceva. Ele sunt „alese" şi date copiilor, la
        i-au dat puterea de a avea încredere şi vigoare în împlinirea meseriei de   naştere, de către părinţi sau nănaşi. Pot fi mai frumoase şi cele de băieţi şi
        dascăl.                                             cele de fete -  Ion, Ana, Gheorghe, Maria, Petru, Paraschiva, Alexandru,
           La sărbătoarea pensionării omului ce a dovedit în fiecare clipă că   Cristina ş.a. sau mai modeme Alin(a), Narcis(a), Cosmin(a) ş.a.
        ştie să deţină caratele profesiei îndrăgite, au fost prezente cadre didactice   Mai  interesante sunt însă,  mi  se pare mie, numele de familie. Ceva
        de la Colegiul „Traian Lalescu" -  colectiv din care au făcut parte prieteni,   mai ştiam despre ele, dar parcurgerea cărţii de telefoane a judeţului m-a
        membri  ai  familiei  şi  reprezentanţi  ai  Inspectoratului  Şcolar Judeţean   fascinat de-a dreptul.
        Hunedoara.                                            Din punct de vedere al  semnificaţiei  lor originare -  spune Christian
           Nu a lipsit zâmbetul şi voia bună, ţuica „de curpen", dansul, cadourile,   lonescu -  numele de persoane (deci şi cele de familie -  n.n) se împart în
        cântecele  interpretate  de  solista  de  muzică  populară  Valerica  lanoşi   două  categorii:  nume  de  inspiraţie  profană  sau  descriptive  şi  nume  de
        Marian  şi  nu  în  ultimul  rând  înmânarea  în  aplauzele  celor  prezenţi  a   inspiraţie sacră. Primele reprezintă cea mai veche modalitate de desemnare
        DIPLOMEI DE ONOARE „CĂLĂUZA".                       personală şi provin de la cuvinte comune capabile să descrie persoana..."
           îi urăm şi noi pe această cale prof. Gheorghe Alimepsc: sănătate şi   (Christian lonescu -  „Mica enciclopedie onomastică", Bucureşti,  1975).
        odihnă binemeritată.                     loan VLAD                      -  va urma -
            Pe urm ele unei sesizări telefonice            J~  A fost dl prof. Victor Isac  în relaţie cu  "j
                   Un reclamat nevinovat                   I            „Intelligence Service"?              |
          La  in siste n ţe le   lui  V a siie    lucrarea  a  început  în  data  de   I   -  urmare din pag 1 -    I
       Botoşuneanu, locatar al blocului C,   15.03.a.c. şi se va finaliza până la   La  baza  ei  au  stat  doi  tineri,  depăşind  studenţia,  care  nu  erau
       ap.  1 î,  str.  Carpaţi,  care  reclama   1  august  a.c.  Intrarea  în  viitorul   I mulţumiţi  numai  cu  revistele  democratice  în  viziune:  Tinereţea  şi I
       construcţia  ilegală  a  unui  depozit   depozit este la o distanţă mai mare   | pământul  românesc,  doreau  acţiuni  ferme.  Capii  acestei  asociaţii  au  |
       en-gros  în  imediata  apropiere  a   de 50 m de bloc. Terenul pe care   fost Am edeu Bădescu -  liberal şi lo sif Păsătoiu, umanist îşi spunea  '
       d o m iciliu lu i  său  am  re a liza t  o   se construieşte depozitul până la   | el. Amedeu Bădescu consultând şi pe Dumitru Drăghicescu a redactat |
       docu m e n ta re ,  d e p la sâ n d u -n e    începerea lucrărilor după cum ne   i manifeste  şi  losif  Păsătoiu  a  sprijinit  finanţarea  şi  difuzarea.  Acesta i
       pentru  început  la  sediul  Primăriei   spunea şi şeful de şantier ing. loan   ' venise cu bani câştigaţi în străinătate şi i-a investit în manifeste. Sprijin  '
       Hunedoara, pentru a afla care firmă   Chioreanu era un focar de infecţie
       din  municipiu  îşi  realizează  acest   cu  g ră m e zi  de  g u n oa ie ,  tufe   | s-a  primit  de  la  „Intelligence  Service".  O  membră  a  asociaţiei,  Lucia |
       obiectiv, ca de altfel omul ce-şi face   diferite  şi  chiar  câini  morţi.  Prin   ■ Sălăjan  s-a  implicat  profund,  s-a şi căsătorit  cu  un  spion  A  murit în ■
       „de cap’  sfidând legile ţării.  construcţia ce a adus nemulţumiri,   I ultimii ani.                  I
          Am aflat astfel că, hunedorea-   s-a făcut o adevărată igienizare a   I   Eu am făcut parte din Asociaţie, fiind secretar al  revistei „Pământ I
       nul  care a „comandat" construcţia   s p a ţiu lu i  a fla t  până  atunci  în   . românesc", oficios nedeclarat al asociţaiei Ardealul. Celebri colaboratori
       nu  este  altul  decât  patronul  SC   părăsire.    I liberali  au  fost:  D um itru  D răghicescu,  M ihail  Fărcăşanu,  Dan  A. I
       „T&O PRODCOM” SRL, pe numele   C o nsiderăm   că  se siză rile    I Lăzărescu şi Aurelian Rădulescu, director al revistei, eu fiind secretar I
       de  loan  Ovidiu  Crişan  şi  pe  care   fă cu te   au  avut  darul  doar  de   de  redacţie,  ca  reprezentant  la  P.N.Ţ.  Corneliu  Coposu  a  fost
       l-am  contactat,  ocazie  cu  care   stresare a reclamatului, care nu a   I colaborator. Nu mă desfăşor, la Biblioteca Academică se află broşura I
       acesta ne-a declarat: „Am contract   fă cu t  nim ic  a ltce va   decât  să   | „Ardealul" de 60-70 de pagini cu tot istoricul asociaţiei ce cuprinde cca i
       de vânzare-cumpărare a terenului   gândească la noi locuri de muncă   100 de  membri  ai  acesteia,  tot  personalităţi  civile  şi  militare care au  '
       în  cauză,  deţin  pentru  construcţie   şi  să-şi  d ive rsifice   a ctivita tea    | descoperit asociaţia prin manifeste, losif Păsătoiu a fost condamnat la |
       certificat  de  urbanism  ca  de  altfel   privată. Atacurile scrise şi verbale,   i moarte. A intervenit luliu Maniu şi l-a salvat de la execuţie apoi a venit  i
       certificat de prevenire şi stingere a   la adresa omului de afaceri Crişan,   > 23 August, fiind salvaţi toţi. Cel ce a pătimit mai mult din organizaţie a '
       incendiilor,  aviz  sanitar  si  nu  în   credem că se constituie în lovituri   | fost Augustin Vişa, el a asigurat relaţia radio Maniu-Churchill. Arestat I
       ultimul  rând  un  tabel  cu  locatarii   „sub centură" date hunedoreanului   ■ a fost reţinut 2 ani în ţară, apoi l-au luat ruşii şi l-au deţinut 8 ani (1948- ■
       blocului C printre care şi semnătura   cu  in iţia tiv ă   şi  d o rin ţă   de
       reclamantului, cu toţii fiind de acord   revitalizare  a  vieţii  economice  şi   11956).  Reîntors  în  ţară  a  fost  din  nou  arestat,  împlinind  12  ani  de I
       cu  program ul  de  desfăşurare  a   sociale  a  oraşului,  aceasta  în   I puşcărie.  El  a  reţinut propunerea lui  Churchill, ca  Maniu să ceară lui I
       activităţii  viitorului  depozit  aflat  în   condiţiile în care pe zi ce trece se   . Antonescu ca  armata  română  să nu  treacă  Nistrul.  S-a executat dar
       construcţie.  De  fapt  toate  actele   pune  un  accent din  ce în  ce  mai   I fără rezultat. Alte date, acţiuni diplomatice vor apărea la republicarea I
       prezentate mai sus, am avut ocazia   mare pe privatizare.  I broşurii despre Asociaţia „Ardealul" cu ramificaţii în toată ţara. E clar, a I
       să  le  vedem  şi  noi.  Am  reţinut  că  loan VLAD  ^fost de inspiraţie engleză.                    J


        înţelepţii  la  bară              Care va  fi orientarea politică a României?
                                                         Dreapta sau Stânga?
            -  urmare din pag 1 -  măsură  ar  reprezenta  sau  nu  un   poate cuprinde majoritate?.  7n  acelaşi  crite riu   p o litic,
           Ne edificăm asupra problemei   p e rico l  în  via ţa   m a jo rită ţii   3. în situaţia noastră de astăzi,   Stânga  înseam nă  situaţia  de
        ţin â n d   cont  de  tre i  c rite rii  şi   naţionale, peste care nu se poate   se  impune  a  lua  în  considerare   astăzi:  libertate  necontrolată,
        temeiuri ale problemei, respectiv:   trece.         criteriul politic, prin care avem de   eforturi disperate, dar nu suficient
        etnicul, socialul şi politicul.  2.  Dacă  luăm  în  considerare   distins  şi  ales  între  dictatură  şi   competente  de  redresare  eco­
           1.  Dacă  luăm  în  considerare   s o c ia lu l,  adică  cla se le   şi   democraţie.  Prin  criteriul  politic,   nomică, cooperare demnă,  ono­
        etnicul, adică naţionalităţile unei   categoriile sociale, Dreapta admite   dreapta  înseamnă  şi  pretinde  a   rabilă  şi  folositoare  cu  forurile
        ţări,  Dreapta  înseam nă:  favori­  a  se  dezvolta  şi  constitui  clase   realiza: ordine în administraţia de   internaţionale,  ca  de  asemenea
        zarea  naţiunii  majoritare  faţă  de   sociale  şi  clase  sau  categorii   stat, corectitudine contrară corupţiei,   cooperare paşnică şi prosperă cu
        e tn iile   m in o rita re   a d m iţâ n d    sociale  sărace,  sortite  unui  nivel   controlul gândirii, vorbirii şi a presei,   toţi  vecinii,  asigurând  prestigiu
        discriminări  şi  persecuţii.  Stânga   de  v ia ţă   in fe rio r,  cu  lip su ri   prevăzând  norm e  şi  pedepse,   ţării şi favoruri tuturor cetăţenilor
        înseamnă  egalitate  desăvârşită   dureroase,  uneori.  Altfel,  pare   autoritate  de  stat  resimţită în  toate   în relaţiile cu străinătatea.
        pentru toate etniile. Pentru fiecare   Stânga  care  este  preocupată  de   sectoarele  sociale  şi  în  activităţile   Problemele  sunt  de  majoră
        ţară,  criteriul  etnic  se  prezintă   e vita re a   n ive le lo r  d iferenţiate   politice, admiţând măsuri dictatoriale   importanţă şi multe la număr. La
        d ife rit,   dep in zân d   a tâ t  de   privind  nivelul  de  viaţă,  ducând   prin spor de autoritate guvernului în   dorinţele cititorilor,  voi încerca a
        cantitatea,  cât  şi  de  calitatea   lupta  de  a  se  corecta  şi  înlătura   detrimentul  parlamentului  dacă  e   răspunde cu completări cuvenite.
        etniilor  m inoritare  adică  în  ce  sărăcia  şi  neputinţa  socială  ce  admis.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10