Page 6 - Calauza_2002_642
P. 6

( ‘îjX B ^ o d )  Săptămânal independent aflat în slujbă tuturor oamenilor


               RUGA POLIŢISTULUI CĂTRE  POLITICIENII CARE VOR SĂ-L LASE  FĂRĂ PÂINE

                        -  urm are din pag. 1  -           picioare. De ce vrei să găseşti motive şarpe veninos, că ţara te-a ales
          Căci  am  fost  şi  eu  singur  în  lume,  nu  am  avut  decât  pe  bunul   pe tine să ne aperi şi pe noi să nu fim de  ruşine. Căci misiunea ne-a
       Dumnezeu, doar El m-a protejat şi nimeni altul. Am avut misiuni grele   fost dată, am dus-o la sfârşit, nu am furat eu ţara, doar am apărat-o şi
       de dus  la capăt,  nu am ştiut că  nu voi  muri doar,               atât. Sunt şi eu un om ca tine. Avem un sânge
       ţară pentru tinel Pe toate le-am îndeplinit, iar acum               şi o ţară. Am fost puşi să o apărăm de hoţi şi de
       ca  răsplată,  vrei  să  mă  dai  din  serviciu  afară  pe  VIATA  POLIŢISTULUI  duşmani şi acum vreţi să ne daţi afară?  De ce
       mine.  Am fost scuipat,  ameninţat de toţi  până am                 tu,  şarpe  veninos,  de  ce  ne  m uşti  că  viaţa
       ajuns  ce  sunt.  Iar  acum  când  să  ies  la  pensie,             noastră este destul de amară, nu suntem apăraţi
       consideri că nimic nu-sl O,  tu  şarpe veninos ce eşti acolo sus, de ce   de nimeni şi toţi sunteţi supăraţi pe mine! Eşti sânge din sângele meu,
       vrei să mă muşti pe mine, căci motive nu-s?! Am plecat şi pe drum să   eu tot te voi apăra pe tine.
       apăr (ara,  nu am ştiut că mă voi mai întoarce viu sau fără mâini, fără  Cu stimă şi respect pentru poliţia din ţara mea,  România
       JURĂMÂNT l a  ICOANA,  d e a d e z iu n e
                     LA  „ARDEALUL”                            MAREA  TOMBOLA  EURO PENTRU
                        -  urmare din pag. 1 -                 ABONAŢII ZIARULUI „CĂ LĂ U ZĂ ”
         înscrierea în asociaţie, acceptată, de mine se motiva: „dobândim prietenia
      Angliei, care ne obligă a lupta spre anularea Dictatului de la Viena, prin care   -  urm are din pag. 1  -
      ni  s-a  luat Ardealul  de  Nord.'  Am  aderat  la  acţiune,  ca  onorabil  român  şi   Avem  cititori  în judeţele Timiş,  Gorj,  Argeş,  Bacău,  Vrancea,
      ardelean,  originar  şi  consacrat  luptei  pentru  redobândirea  Ardealului  inte­  Cluj, Bistriţa, cine a primit sau i-a căzut întâmplător un ziar „Călăuza”
      gral.  Iniţiatorii  Asociaţiei,  au  fost doi  onorabili  democraţi  cu  relaţii  externe:   în faţa ochilor, a căutat să se aboneze pentru a-l avea permanent în
      losif Păsătoiu, ţărănist venit din Franţa, cu mulţi bani şi Aurelian Rădulescu,   casă. Aşa este cazul cel mai recent al d-lui C atrlnoiu A. Aurel din
      fost bursier al Angliei, întors în ţară din cauza războiului, desigur cu sarcini   loc.  Arieşu  din  Deal,  comuna  Crasna,  Gorj  care  solicitând  cărţi  la
      secrete.  Fără îndoială, că el avea relaţii cu  Intelligence Service.  Anticariatul „Floarea Soarelui” a luat la cunoştinţă de ziarul „Călăuza”
         Eu nu i-am provocat niciodată a discuta relaţiile cu serviciile secrete ale   şi  s-a  abonat.  Este  foarte  încântat  de  ziar şi  noi  îi  mulţumim.  Ne
      Angliei sau ale Franţei.  M-am limitat, la ce m-au invitat: jurământ la icoană   spune că îl dă şi  prin  sat ca să fie citit.  Sau doamna G oţ Rozalia
      de adeziune la „Ardealul' şi secretariatul  revistei „Pământul  românesc', cu   domiciliată în  satul  Fântânele,  nr.  40,  judeţul  Bistriţa,  care  recent
      colaborări de la oameni de cultură numai cu vederi democrate şi simpatizanţi   ne-a vizitat la  redacţie,  oferind  loc de găzduire şi  mâncare  pentru
      ai Angliei şi Franţei învinse.                        oricare dintre  membrii  redacţiei,  care  ar avea  timp să  locuiască o
         Personal,  n-am avut nici o  relaţie şi nici contacte cu persoane străine,   vreme pe faimoasele meleaguri ale Bistriţei...
      de nici un fel. M-am consacrat spiritual, cu tot ce-am putut pentru reîntregirea   La Tombolă,  am  avut  emoţii  mari,  o amânam cu  câte  o zi,  cu
      Ardealului şi a României Mari.  Dacă am suspectat persoane implicate, gen
      0  dom nişoară  sim patică  ce  mă  contacta,  personal  n-am  acceptat-o  la   câte un ceas, pentru că nu ştiam ce va ieşi, toţi cititorii ne sunt dragi,
      dezvăluiri de acţiuni secrete.  Nu am ce declara mai mult,  mai ales secrete.   dar premii erau  doar trei:  I.  100 de  Euro;  II.  50 de  Euro;  III.  50 de
      Tot ce am gândit, am redat şi în scris şi am semnat ca şi acum.  Euro. Ne-a părut rău că cei 200 de Euro puteau fi împărţiţi în patru
                                                            premii  sau  chiar în  şase.  Dar aşa  a  fost  să fie  câ ştig ă to rii  sunt:
      f  IdfuşTGARDA DE FIER^ NiToST U Ş Ă lElltf rI cĂ" ]  D -na  A d e s p in e l  V a rv a ra   din  V alea  J iu lu i  -   100  Euro;  Dl
                                                            G heorghişoara C onstantin din Hunedoara -  50 de Euro; Dl O prişa
                         -  urmare din pag. 1 -
                                                            Mircea din Brad -  50 de Euro.
      |   Mă voi rezuma doar asupra legionarismului. Mă asociez în bună |  Din  motive  lesne  de  înţeles  nu  dăm  adresele  lor  complete.
      ■ măsură opiniilor autorului articolului pomenit mai sus şi în mod deosebit ■
                                                            Premiile  se  vor  acorda  direct,  în  mână  numai  titularilor,  care  vor
      ' în ce priveşte abordarea şi susţinerea de către legionari a problem ei'
                                                            anunţa cu o zi înainte când vin la redacţie pentru a le ridica.
      | naţionale şi patriotismului, într-un cuvânt al românismului în conştiinţa  |
                                                               Asta a fost, asta el  Să sperăm în vremuri mai bune când vom
      , oamenilor.  Până aici sunt întrutotul de acord cu dânsul. Nu pot să fiu  organiza concursuri dotate cu mai multe premii! Până atunci vă dorim
      1 însă de aceeaşi părere şi de acord cu metodele şi practicarea stilului  I
                                                            sănătate şi, ţineţi aproape, că surprizele vor fi pentru cei care citesc
      | în lupta de acaparare a puterii şi de debarasare a adversarilor politici.  I  „Călăuza!”
       Tocmai  din  aceste  motive  cred  şi  consider  necesar,  să  fac  câteva
      | precizări, chiar consideraţii asupra acestei mişcări naţionale.   |
      i   lată ce am de spus: După cum se ştie. Garda de Fier, aşa cum a  i   CAUZELE PENTRU CARE  ROMÂNII AU PIERDUT
      ' subliniat urmaşul  lui  Codreanu  la O.TV.  a fost o grupare  politică de '
      | dreapta, creată în 1930 de către Corneliu Zelea Codreanu cu scopul |   INTERESUL Şl  RESPECTUL PENTRU VALORILE
      . prezentării pe plan politic a mişcării legionare, ale cărei baze fuseseră .   Şl SIMBOLURILE NOASTRE NAŢIONALE
      I puse în  1927,  prin înfiinţarea Legiunii Arhanghelului Mihail.  Această  I
      I legiune, se precizează în Dicţionarul enciclopedic, a fost interzisă de  I   -  urmare din pag. 1 -
       autorităţi  în  mai  multe  rânduri  (1931,  1932  şi  1933).  Garda  de  Fier   După cum bine se ştie acest fenomen este generalizat la nivelul întregii
      I însă a, fost  reînfiinţată  şi  autorizată  în  1935  sub  numele  de  partidul  I   ţări.
      | „Totul pentru ţară”.                            i    Desigur consider că discuţia este interesantă nu numai asupra cauzelor
      1   în contradicţie cu spiritul şi  morala creştină care au stat la baza  1   care au generat o asemenea situaţie dar şi a perspectivelor de a se reveni în
      | doctrinei  legionare,  Garda  de  Fier s-a  impus în viaţa  politică  a  ţării  |  viitor la valorile tradiţiilor noastre naţionale şi care ne-au caracterizat pe noi
      ■ prin  naţionalism  exacerbat,  cultivând  şi  promovând  în  acelaşi  timp i   românii în tot cursul frământatei noastre istorii.
                                                             Spun  aceasta  având  în  vedere  Europa  unită  de  mâine  cu  toate
      I cultul violenţei, ca instrument ai politicii şi al conducătorului. Totodată ■
      | a combătut dominaţia evreilor în viaţa economică şi culturală a ţării şi I  consecinţele ce vor decurge de aici.
                                                             Sper ca  la  această  discuţie  sâ  participe  şi  dl  profesor Victor  Isac  ale
       a  acţionat  împotriva  comuniştilor,  majoritatea  alogeni,  care  aserviţi
      I URSS se pronunţau pentru dezmembrarea României Mari din  1 9 1 8.1   cărui  articole  la  rubrica  „înţelepţii  la  bară*  sunt  foarte  interesante  şi
                                                           documentate.
      | Cu o bază socială eterogenă, precumpănind însă ţărănimea şi tineretul I
                                                             Indiferent care va fi hotărârea Dvs la această propunere a mea, eu am
       studios,  Garda  de  Fier  a  cunoscut  o  extindere  la  nivel  naţional, cu  '   să vă expun aici punctul  meu de vedere pe această temă.
      | succese imediate în alegerile parlamentare parţiale din judeţele Neamţ |
                                                             Ca formaţie profesională sunt economist cu studii superioare. Am peste
      i şi Tutova şi generale, în anul 1932 când a obţinut 5 locuri în parlament i   73 ani, aşa că am trăit şi în perioada interbelică (când ia noi era capitalism)
      • precum şi în cele din  1937, când prin numărul de voturi obţinute s-a  ■
                                                           şi în perioada comunistă.
      | situat pe locul 3, după naţional-liberali şi naţional-ţărănişti.   |  Am locuit prin toate regiunile ţării, atât în mediul urban cât şi în cel rural
      .                    (va urma)                    .
                                                           şi datorită specificului muncii am străbătut toată ţara în lung şi în lat. în felul
                                                           acesta am putut cunoaşte oameni de profesii şi naţionalităţi diferite, modul
      LEGUMELE VERZI  SALVEAZĂ ONOAREA  BĂRBAŢILOR Şl*  lor de  viaţă,  felul  în  care îşi  educau  copiii  în  spiritul  şi  respectul  tradiţiilor
                                                           noastre strămoşeşti.
                     FERICIREA FEMEILOR!
                                                             Din  punctul  meu de vedere,  respectul  pentru sărbătorile şi  simbolurile
                        -  urm are d in  pag. 1  -         noastre naţionale şi care este asociat cu patriotismul care înseamnă dragoste
         Recent, sexologii mai sus numiţi au studiat crudităţile, şi nu oricare,   de patrie  şi  popor,  se formează în primul  rând în familie şi în şcoală.  Atât
      ci numai pe cele verzi (mazărea, fasolea, ardeiul, spanacul, prazul, ceapa   tatăl meu cât şi bunicii după mamă şi tată au participat la primul război mondial
      şi  brocoli)  şi-au  constatat  că  ele  au  o  proprietate  în  plus:  stimulează   1914-1918, fiind decoraţi pentru faptele lor de arme de chiar regele Ferdinand
                                                           I. Cu câtă dragoste îmi povesteau dânşii despre eroismul camarazilor lor, iar
      apetitul sexual. Minunea ar consta în conţinutul foarte bogat de clorofilă,
                                                          când arborau drapelul la sărbătorile noastre naţionale (24 ianuarie,  10 mai,
      care  ajută  la  regenerarea  celulelor umane  şi  la  fortificarea  sistemului
                                                           13 iunie -  ziua eroilor şi 1 decembrie -  ziua făuririi României Mari) se închinau
      imunitar. Totodată, stimulează secreţia hormonilor sexuali.
                                                          şi sărutau cu evlavie pânza falnicului nostru tricolor. Nu venea nici primarul
         Fetelor,  daţi-le  bărbaţilor cât  mai  multe  verzituri,  că tot se  găsesc   şi nici jandarmul ca să le spună să facă acest lucru.
      din belşug, şi n-aşteptaţi... avaria!                                     (va urma)
        C Ă L Ă U Z A  -  S Ă P T Ă M Â N A L  INDEPENDENT  AFLAT  ÎN  S LU J B A  TUTUROR  OAMENILOR
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11