Page 7 - Calauza_2004_735
P. 7

0           ro W s

              CASA GROZA.  MĂRTURII Şl  DOCUM ENTE INEDITE

          D O C TO R U L P E T R U  G RO ZA                 relaţiilor cu cei care erau victime. Nu era în partid. Discret
            - urmare din nr. 734 -                          şi  constant faţă  de  cei  din  jur,  cu  măsuri  speciale  de
           Printre apropiaţii lor era  şi generalul de mai târziu C.   supraveghere şi  raportare.  Ca urmare a participării lui  la
        Bădescu, şef de stat major, vânător de munte şi el. Fiica   campania din est, a fost la adăpostul măsurilor represive,
        lui, având ca naşi pe fratele  meu  Petru şi  o apropiată a   îmi amintesc de o plimbare la şosea, cu tata şi generalul
        familiei Bădescu, şi-a sărbătorit nunta la noi în casa de la   Dumitrache,  după  ce  acesta  scăpase de  o  urmărire,  o
        poalele  cetăţii.  Soţia  lui  era  din  laşi,  fiică  a  inginerului   discuţie  despre  războiul  din  est,  care  a  adus  atâtea
        Maxim, fost coleg în studenţie la Charlottenburg, cu care   nenorociri. Emil Bodnăraş, de când a apărut la consiliul
        am  rămas  prieteni.  După  răsturnările  din  1944  şi   de miniştri,  colaborator al tatălui  meu ca secretar ge­
        participarea  la eliberarea Ardealului, generalul Bădescu   neral, organizator al SSI, serviciul special de informaţii,
        a rămas pe lângă tatăl meu până la sfârşitul vieţii. Director   i-a protejat pe cât a putut, ca vechi camarazi în armată.
        de cabinet, secretar al Consiliului de Miniştri, era elementul   Inteligenţa lui, spiritul de prevedere, l-a apropiat de tatăl
        ponderator printre cei de acolo. Era şi şeful  Casei Militare,
        calitate în care îl însoţea în delegaţii în străinătate. A fost   meu. Atacat astăzi  pentru atrocităţile lui de început, a
        martor al  evenimentelor din  1947,  membru  al  delegaţiei   fost  totuşi  un  element  ponderator,  care  pe  măsura
        române în Ungaria, la primirile la preşedintele Istvan Toldi,   evoluţiei  evenimentelor a devenit un adevărat patriot,
        primul  ministru Ferenc Nagy, colegiul  Docsarh, parlament,   fiind  printre  promotorii  detaşării  faţă  de  armata  de
        conferinţe, la întâlnirile cu Matyas Rakozi, secretarul ge­  ocupaţie.  A  participat,  moment  dramatic  pentru  el,  la
        neral la P.C .Ungar, omul puterii din umbră. A fost martor   abordarea  faţă de sovietici a scoaterii trupelor din ţară.
        şi a participat la eliberarea multor condamnaţi politici din        (va urm a)       L iv iu  G RO ZA
         1945-1957, păstrătorul celor mai delicate documente, ale
                                                            pe care l-aţi acumulat este  de minim 44 de ani şi 4 luni).
          POŞTA  VIITORILOR PEN SION ARI                    Din câte înţelegem,  Dvs. aţi realizat un stagiu de cotizare
          Dl. M oldovan /.: Bărbaţilor născuţi în ianuarie, februarie   mai mare.
       sau martie 1949, vârsta standard de pensionare le-a fost
       fixată la 64 de ani şi opt luni.
          Dvs. o împliniţi în luna noiembrie  2013. în cazul, că au
                                                                   UN  MARTOR OCULAR AL
       acumulat stagiul comaplet de cotizare (stabilit la 34 de ani   REVOLUŢIEI  DE  LA CHIŞINAU
       şi 4 luni) şi dovedesc că au fost încadraţi sută la sută în
       grupa a doua de muncă timp de 24 sau 25 de ani, bărbaţii              - urm are din nr.734 -
       menţionaţi pot trece (la cerere) la pensie pentru limită de   A început a explica că pe moment nu se poate hotărî
       vârstă  cu 5 ani şi 6 luni înainte de a împlini vârsta standard   nimic „nu avem dreptul,  dar nici  nu e cazul ca într-o
       de pensionare. Din noiembrie  2008 aveţi dreptul la pensie   ţară aşa de mare.ca URSS să fie ignorată limba marelui
       anticipată parţială (dacă veţi dovedi un stagiu de cotizare   popor rus” la care cei prezenţi l-au huiduit şi pe el aşa
       de cel puţin 34 de ani şi 4 luni şi cel mult 44 ani şi 4 luni)   cum se şi cuvenea. Totuşi punctul culminant al mişcării
       sau pensie anticipată (în situaţia în care stagiul de cotizare  a fost Marea Adunare Naţională ce a avut loc pe 27
                                                             august 1989 unde au participat aproape un milion de
              ■-------------------------1----------------------------------------  oameni cu toate că şefii  raioanelor au depus eforturi
               ETERNA  SI  FASCINANTA                        enorme pentru a împiedica lumea de a se deplasa în
                                                             acea zi la Chişinău.
                        ROMÂNIE                                 Mulţi  dintre  cei  dornici  de  independenţă  au  venit
                                                             chiar şi pe jos şi din nordul republicii dar şi din sud, de
                    - urm are din nr.734 -                   la Prut, dar şi din Transnistria. A fost ceva grandios,
         La  toate  posturile  de  televiziune  şi  radio  străine,   frumos, solemn, o unitate a românilor de nedescris, cu
       emisiunile de la ora 6 încep cu „Bună dimineaţa, România!”.  lacrimi de mare bucurie. S-a votat în unanimitate limba
         Excelenţa  Sa,  Preşedintele  României,  Domnul  Ion   moldovenească (Ib. română), alfabetul latin, tricolorul.
       lliescu,  oriunde  s-ar  afla  în  lume,  în  toate  discursurile,   Sub influenţa deciziei acestei adunări a şi fost votat
       mulţumeşte creatorului pentru  bunăstarea dată şi încheie   la sesiunea Sovietului Suprem al Republicii Moldova,
      tot  timpul  cu  „Dumnezeu  să  binecuvânteze  România!”.  pe 31  august, limba de stat, trecerea la alfabetul latin
                                                             şi a fost arborat tricolorul pe clădirea Sovietului Suprem.
  ^    Americanii,  mai  curioşi  din  fire,  în  special  N.A.S.A.  se
                                                                După aceea a fost proclamarea suveranităţii, apoi
       interesează de preşedintele nostru, întrucât este bănuit că   altă Mare Adunare Naţională la 27 august 1992,unde
      are legături secrete cu civilizaţii din spaţiul intergalactic, astfel   s-a votat  independenţa  republicii (s-a proclamat, dar
       nu-şi  pot explica de unde are acesta atâta vitalitate şi un   nu  s-a înfăptuit).
      zâmbet interminabil chiar şi în perioada orelor de somn când   Am  uitat să zic că am  urmărit cu sufletul  la gură
      şeful statului se află pe tărâmul viselor.             prelungirea revoluţiei din Moldova în România. Speram
         Pensionarii zilnic, în rugăciunile lor către Dumnezeu îi   la  evenimente  de  mare  importanţă  pentru  poporul
      cer acestuia să-i ţină cât mai mult în viaţă, întrucât se merită   nostru,  adică  la o  nouă  Re:Mare  Unire,  căci  a fost
      să trăieşti. Cuvintele "şomer", "disponibilizaf, "lapte”, „corn”,   momentul prielnic, dar nu a fost să fie.  Mai precis nu
      ”ouă”, "micro”- şi "macroeconomie” au fost scoase definitiv*   prea s-âu străduit cei de la guvernare. Momentul este
      din  D EX  (Dicţionarul  Explicativ  al  Lim bii  Rom âne),   o noţiune scurtă de timp şi dacă l-ai scăpat este nevoie
                                                             de a aştepta din nou poate zeci de ani. De aceea am şi
      considerându-se că acestea fac  parte  dintr-un  limbaj  de
                                                             spus că am şi amintiri amare şi-mi închei gândul cu
      lemn.  în  ceea ce  priveşte  situaţia  politică,  mari  surprize.   cuvintele unui refren dintr-un cântec scris de acelaşi
       Domnii Vădim şi Funar s-au împăcat şi îmbrăţişat cu domnii   Dumitru  Matcovschi, care în acele timpuri  era cântat
      Tokes şi Bela, fiind atâta armonie între ei, încât la alegerile   zilnic la radio şi TV însă acum este  interzis de către
      electorale din 2004  s-ar putea să vedem ceva ce până mai   comuniştii moldoveni, dar nu este uitat de oamenii de
      ieri nici nu se concepea: o alianţă între P.R.M. şi U.D.M.R.  bună credinţă: „Basarabie, Basarabie/ Furată, trădată
                                      Radu A drian BAR N A   mereu,/ Basarabie,  Basarabie/ Eşti  lacrima neamului
                          (va urm a)                         meu.”                     M aria LEU CĂ, m edic

        C Ă L Ă U Z A  N O A S T R Ă  - S Ă P T Ă M Â N A L   IN D EPEN D EN T A F L A T  ÎN  S L U J B A  TU TU R O R   O AM EN ILO R
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12