Page 3 - Calauza_2004_764
P. 3

CălăM^a/ vuya^trâ/  n r .764                                                                                                               P a #   3


                 ECHIDISTAŢA SI DISCERNĂMÂNTUL                                   negativă  a cultului personalităţii.  în acea vreme   primi cota fixată.  Pe timp de iarnă mă schimbam  .
                                                                                 tineretul a fost în fruntea activităţ ii culturale. Ce s-a
                                                                                                                        cu doi vecini şi din oră în oră, aşa cum făceam în  I
                      ■Şl  CER DREPTUL LA CUVÂNT                                 ales de acele cămine culturale ? Răspunsul este   armată,  ne schimbam  ca să nu degerăm de frig.  I
               (urmare din nr.  763)      concediu de  odihnă  anual', pe litoralul MărirNegre   dureros,  pentru că s-au transformat în discoteci   Cum pot uita când  pentru 3-4 kg de came
        Şi pentru că numai domnul Crişovan se bate   sau în staţiunile montane împreună cu familiile lor.  care  oferă  distracţii  prin  destrăbălare,  surse de   mergeam la Comtim şi, după 200 km în vagoane I
     în piept că este nostalgic, vreau să-i dezamăgesc   Dar  cea  mai  benefică  (exceptând  cultul   câştig  prin  convertirea tinerilor  la  consumul  de   neîncălzite, mă înfiinţam la o imensă coadă, iar |
     prin aceasta: şi eu sunt nostalgic, dar echilibrat şi   personalităţii)  pentru  naţiunea  română  a  fost   alcool, de tutun şi de droguri şi astfel împing tineretul   după 5-6 ore ajungeam la rând şi primeam cota  •
     fără încrâncenare gratuită. Cum să nu tânjesc   activitatea culturală, care a  ajuns la fenomenul de   spre  degradare.  Toate  realizările  dih  perioada   admisă?   |
     după realizările lui Ceauşescu, aşa cum au fost:   masă, realizat până la îndepărtatele localităţi rurale   ceauşistă formează partea plină a paharului pentru   Cum pot uita frigul din apartament când în cele  i
     construcţiile  de  locuinţe  pentru  toată  lumea,   unde  căminele  culturale  au  fost  nişte  oaze   care sunt nostalgic.  două ore de transmisiune TV stăteam învelit cu
     construirea canalului Dunărea - Marea  Neagră,   aducătoare de cultură prin antrenarea tineretului la   Dar nici  partea goală a paharului nu o pot trece   pătura şi căciula pe cap să văd nişte emisiuni de  |
     Transfăgărăşanu, construirea centralelor termo   organizări de  spectacole şi prezentări de carte,   sub tăcere, chiar dacă dl Crişovan nu este de acord   ştiri ciuntite.  îmi  amintesc  de sărmanii tineri  i
     şi hidroelectrice,  electrificarea căii ferate,  apoi   precum şi la activitatea mult hulitei (de către unii   cu mine.  amatori de sport care mergeau noaptea pe dealurile  1
     posibilităţile  muncitorilor  să-şi  petreacă  un  cârcotaşi  demenţi)  care  vedeau  în  „Cântarea   Cum pot uita acele vremuri când pentru doi litri   din jurul Devei, cu un televizor portativ şi nişte  |
                                                        Rom âniei"   numai  partea  de lapte, care se distribuiau de  două-trei ori pe  antene improvizate ca să poată vedea un meci de  i
          CONCURS  VIP  DECEMBRIE                                                                          s ă p tă m â n ă ,   fotbal transmis de televiziunea din Bulgaria, tot o  '  I
                                                                                                                        ţară comunistă.
                                                                                                           trebuia să merg
         Aconcagua, cu cei 6962 m ai săi, este cel mai înalt vârf din afara   / i                          seara  pe  la   Nu pot uita sărmanii părinţi care aveau copii  i
      Asiei.  Aflat  pe  teritoriul  Argentinei,  foarte  aproape  de  graniţa  cu   ROMANIA               orele  22-23 ca   mici doritori de dulciuri şi trebuiau să stea în gara  ■
      Chile, acesta atrage anual, în perioada decembrie-februarie, mii de   Ministerul Finanţelor Publice  să ocup un loc   Deva şi Simeria, în aşteptarea trenurilor ce veneau  |
      montaniarzi.                                                                                         mai  bun  la   din Germania de Est şi Ungaria, de unde bişniţarii.
         Pe  17  ianuarie,  peste  20  de  români  au  plecat  spre  Buenos                                coadă  pentru   aduceau produsele dorite de copii şi ţigările dorite  •
      Aires,  iar scopul  principal  al  expediţiei  a  fost  de  antrenament  şi   DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR   ca în  dimineţa   de fumători. Dar cea mai dureroasă a fost repre-1
      aclimatizare pentru şapte din alpinişti din cei zece ce-au încercat să   PUBLICE A JUDEŢULUI HUNEDOARA  urmă-toare  la   siunea asupra drepturilor omului, mai ales inter-!
      escaladeze vârful Everest în martie. Printre alpinişti se aflau şi două                              orele   şase,   zicerea de a ieşi peste graniţă. Şi mai incalificabilă  I
      femei care au ajuns pe Aconcagua: Dana Grădinaru şi Luiza Olteariu.  COMUNICAT DE PRESA              când  so-sea   a fost interzicerea dreptului la opinie.   I
         ÎNTREBĂRI:                                                                                        laptele  să  pot           (va urma)  G. BÂGU    .
         1) Care este numele primei alpiniste românce care a atins   Referitor  la  măsurile  pentru  com baterea  biocraţlei  în
      vârful .Aconcagua??                                 activitatea  de  relaţii  cu  publicul,  compartimetul  de  presă
         2) în  ce an  s-a efectuat expediţia?            a  Direcţiei  G enerale  a  Finanţelor  Publice  a  judeţului   CATRENE POSTELECTORALE
         Notă: A  se  trimite  răspunsurile  pe  adresa:  Ziarul  „Călăuza   Huned.oara  vă  comunică  urm ătoarele  precizări:
      noastră”,  Concursul VIP, str.  Horea,  nr. 30,  Deva. Tragerea se va   •  începând  cu  data  de  0 2 .1 2 .2 0 0 4   programul  de   D-lui  Vădim  (noua  poză   Poza d-iui B.  Traian
      face  la  sorţi,  implicând  toate  taloanele  cu  răspunsurile  corecte.   lucru  cu  publicul  în  cadrul  Direcţiei  G enerale  a   electorală)  •  Ca  să  lămurim  azi  treaba
      Răspunsurile noastre şi câştigătorul celor CINCI  LIRE STERLINE   Finanţelor  Publice  a  judeţului  Hunedoara  şi  a   Combătând  ca  înainte   Mulţi  o  spun  cuprinşi  de
      ale concursului lunar vor fi aflate în luna următoare.  Succes tuturor
                                                             unităţilor  teritoriale  s-a  stabilit  astfel:  Vrea  s-ajungă  preşedinte            streche
      participanţilor!
                                                             -   in  zilele  de  lum.  miercuri  şi  joi  intre  orele  9.00 -   19.00:  Fiindcă  îi  lipsesc  dolarii   Căci cu  ochiul „tragi” degeaba
                                                            -   marţi  şi  vineri  intre  orele  9 00  -■  17.00;  Ne-a  „vrăjit”  cu...  ochelarii!  Dacă  eşti  într-o...  ureche  !
                                                            -   sâmbătă  între  orele  9.00  şi  14.00.
                                                                                                            D-iui N. Adrian          Varianta (PD -  PNL)
                                                             •  Num ărul  de  telefon   de  la  D G FP  a  judeţului   Că  un  zevzec  ne-a  ordonat   Chiar  şi  şomerii  te deplâng
                                                             Hunedoara  destinat  relaţiei  cu  publicul  este  0254/   Şă-i  facem  inventar  la  ouă   Acuzând  în  taină fapta
                                                             211151                                         în  grabă  i  le-am  numărat   Degeaba X acf cu ochii
                                                                      Compartimentul  de  presa,            ŞFntradevăr,  îi  ipsesc. ..  două!  Dacă te rxftepf spre..
                                                                          M ih ă e fa   B o /d o r                          Netu ZÂGAN, Haţeg
                                                           M M  Uimii I: seria m 3 • a                      Jiul  a  rămas  fără  palmares  obţinut  de  echipa Jiul  în  |
                                                           Hei Petroşmmi - Urnirea Acf 4-1 (I-IJ                        p**-  acest  sezon  cu  13  victorii,  o  ■
                                                                                                            care a   tui  l-omrţ   iiâ g B e . două egafcjn, 36 de puide  >
                                                        I                                                   Popa  acest lucru   ş» pius 11  la adevăr a a w p â  jM lfcaâe  |
                                                                                           %  a însemnai o demorateare o mai mrit   precncze de  promovare  in  and vifex  .
                    Decembrie                           |    Sâmoăsa  «ecută  E d io e   J u   °e *o -   o -x o tra re exemplară m » cu seamă   in prima cfercae  Dar iată Johi echipei  I
       Numele....                                       |  ş a n  a   susanuî  jt r x t   m ed  t r ,   acasă   că  ia cârma ecrtş» a tost ’W   un bir.   J M f t t t ţ a a r A nt s M .GigiBorugă.  i
                                                                                                                             Hotoboc,  Bâdoiu,  Inna.  C.  Mihai,  J
                                                        j  pe  stadionul  din  „Luncă*  cu  ultima   tehnoar  este  vorba  de  Gigi  Borugă,
       Prenumele                                        '  clasată  din  această  serie,  fnnd  vorba   care  a  oovedt că fotbalul de  caMate  al   Panartescu. Pădeşan, Dtanflra, Drida,  I
       Adresa  .....                                    |  de  Unirea  Dej.  pe  care  a  întrecut-o  cu   echipei  sale  va  continua cu  rezultate  şi   M  Voicu, Apetrei,  kxga,  C.  Mutţescu,  i
                                                        I  scorul  de  4-1.  Şi  în  această  întâlnire   mai  bune  fapt  dovedit  etapă  cu  etapă.   G  Şerban,  C.  Luca,  Boronconi,  D.
                                                        I  reprezentativa  minerilor  din  Vale,  s-a   Obiectivul  echipei  de  suflet  a  minerilor   Movilă,  Borza  şi  R.  Fritea.   [
       Răspuns  1                                       |  dovedit a fi aceeaşi echipă bine sudată,   este  acela  de  a  promova  în  Divizia  A.   Conducerea  Clubului  JIUL,  urea-  i
                                                        -  combativă  dar  si  dornică  de  ajobtine   Ace.st  lucru  a  prins  contur  datorită,   ză  multă  sănătate  şi  sărbători  fericite  ■
       Răspuns  2.                                      I  victoria  şi  de  a  încheia  acest  sezon  în   încheierii  acestui  sezon  pe  primul  loc  al   atât  antrenorului  Gigi  Borugă,  şi’ eîe-  |
                                                          fruntea  clasamentului.  Chiar  dacă  la  clasamentului  dar  şi  a  grijii  pe  care  o   vilor  săi  cât  şi  tuturor  sponsorilor  dar  .
                                                                                 (umătatea   poartă  echipei  principalul  finanţator  Alin   mai  ales  suporterilor care  au fost ală-  I
                                                                                  s e z o ­  Sim otă,  ceilalţi  sponsori  şi  noul   turi  de  echipă  susţinând-o  atât  acasă  |  ,
                                                                                                                             cât  şi  în  deplasare.
                                                                                  n u l u i  Preşedinte  ai  Clubului  Jiyl  dl  ing.  llie   Vasile BELDIE   I
       AB SYSTEMS                                                                   Colaboratorul nostru NICOLAE CHIRCIILESCU
                                                                                           Bălanescu  Putem  spune  că:  frumosul
                                                                                  e c h ip a
                                                                                    a scos o carte „REFLECŢII LA TRECEREA TIMPULUI”
     CALITATE ITALIANĂ LA PREŢURI ROMÂNEŞTI!!!                                    porter  de  tem ut   dom nul  Nicolae   O,  tu  fiinţă  idioată.  NICOLAE  CHIRCULESCU
                                                                                    Om  întreprinzător  cu  prestanţă,  re­
                                                                                                                     Tu  femeie  fără  minţi
                                                                                  Chircutescu e şi un poet sensibil  cu priză   Te-oi  uri  o  viaţă toată
             SCAUNE  FIXE,  SCAUNE  ERGONOMICE,                                   la  cititori.  T em ele  abordate   viaţa   Şi  mă jur  pe toţi  cei  sfinţi
                                                                                  dragostea,  moartea  îi  permit  realizarea                 Reflecţii ta
                 SCAUNE DIRECTORIALE,  SCAUNE                                     unor poeme  memorabile,  precum  acesta  Că  în  zilele  rămase   trecerea timpului
                                                                                                                     Nu  voi  crede  nici  un  pic
        PROFESIONALE,  BANCHETE  PENTRU  SĂLI DE                                     Dezam ăgire!                    Din  cuvintele-ţi  frumoase   -  versuri -
                                                                                     (Am iubit şi eu o fată)         Te  voi  crede  un  nimic.
                               CONFERINŢE,
                                                                                    Am  iubit şi eu o fată
                                                                                                                     Ai  distrus  totul  în  mine
                                                                                     l-am dat tot ce-aveam mai bun   Chiar  şi  pofta  de-a  trăi   EDITURA  EXCLUSIV
                                                                                                                                                  2004
                                                                                     l-am  dat  inima  curată        în  iubirea-ţi  pentru  tine
                   %                                                                 Iară ea...  ce  să  mai  spun  ?  Ai  luat  orice  bucurii,
       % >                                                                           Inşelatu-m-a  cu  altul         (pag.  25-26).
                                                                                                                     Pline  de  dram atism , poem ele  pot  să
                                                                                     Fără  jenă,  remuşcări.       pătrundă în folclorul  popular.  Merită  pe deplin
                                                                                     Eu  nimic,  iar  dânsul  totul,   a  fi  memorate.
                                                                                     Eu  în  chin,  ei  în  plăceri.                 Valeriu Bârgău
                                                                                            Codmi de CRĂCIUN de ta Dănietal
                                                                                     Scriitoare  engleză  de  limba  română,   prezintă  youcherul  decupat  din  „Călăuza
                                                                                  Dna  DANIELA  Bullas,  sponsorul concursului  noastră”.  Această  facilitate  este  oferită  de
           Pupitre, catedre, birouri, băncuţe, scaune                             VIP ce se derulează prin „CĂLĂUZA noastră”  doamna scriitoare din  Marea Britanie,  pentru
                                                                                  de  doi  ani  de  zile,  răsplătind  lunar  cu  cinci  a uşura sarcina grea a celor care trebuie  să
                                                                                  lire  sterline  pe  câte  un  câştigător,  autoarea  facă  plăcute  cadouri  în  perioada  lunilor
                    SETURI PENTRU BERĂRII, MESE ŞI BANCHETE
                                                                                  volumului  ©   scos în condiţii grafice excelente  decembrie  2004  şi  ianuarie  2005.  Profitaţi,
                           PENTRU SĂU DE SPECTACOLE                               (legat,  tipărit  pe  hârtie  de  100  g)  de  către  prieteni să oferiţi un cadou frumos şi util celor
                              SI CĂMINE CULTURALE                                 Editura  CĂLĂUZA  v.b.,  a  solicitat  editurii  care  se  familiarizează  cu  limba  engleză!
                                                                                  noastre  să  emită  un  „youcher”  în  valoare  de
                               DO AR AICI                                         10.000  lei  care  să  fie
                                                                                  publicat  în  „CĂLĂUZA
                                                                                  noastră”.  Cine  va  de­
             PREŢURI DE PRODUCĂTOR- PREŢURI FĂRĂ CONCURENŢĂ!!!                    cupa  acest  youcher  (în
                                                                                  original,  nu  copie  xe­
                  Paletă coloristică diversă - modele modeme, atractive !!!       rox!)  şi  se  va  prezenta
                                                                                  la  Librăria  NIMBUS  din
                                                                                  Deva  (b-dul  Decebal),
                                                                                  va  putea  să  cumpere
                                                                                  excepţionala  lucrare  a
                                                                                  d-nei  DANIELA  (versi­
                                                                                  une  rom âno-engleză)
                          DEVA,  Str. Sântuhalm, nr. 58 A                         la  preţul  de  num ai
                   TELEFON (0254). 210923  FAX (0254).210924                      40.000 lei,  nu 50.000 lei
                                www.bricoultgroup.ro                              cu  cât  se  vinde  în  mod
                                                                                  normal  celor  care  nu

                                                                      cifL cvt  ov\/                       ’tvctvu ro v  cr&M&iriAX&ir
   1   2   3   4   5   6   7   8