Page 3 - Calauza_2007_873
P. 3

Călăuza noastră nr. 873                                                                                                                        Pag. 3


       B /LfTE D£ NFPAPAGAL                                mult prea  vitezistă  şi,  paradoxal,  mult prea înceată  la  balconul meu de la bloc,  mă cheamă  singurătatea  la o
                                                           mintea românului  cea  de  pe  urmă.  De  fapt -  un  text-  ţigară carpaţifără de timişoara, la ora cinci dimineaţa iar
                                                           parafrază  scris  de  neludinceangăi,  în  dimineaţa de  18  eu sar din vis  şi alerg ca un mânzoc s-o strâng la pieptul
          Elogiu balconului                                Septembrie 2006 la ora 5 şi treizeci de ani-lumină. El  se  meu, pentru că o iubesc mult,  mult  de  tot şi împreună
                                                           dedică numai şi numai Ei, cea pe care hăis autorul, total  suntem mişto,  şi poate că aşa vom trăi  fericiţi până  la
          Motto:  „Căci  aşa  ne-a fost dat:  să ne  ispitească  necunoscut, o roagă ca, după ce îl va fi citit (textul) să  adânci bătrâneţi sau -  cine ştie? — până la noi schimbări
       lucrurile oprite şi să poftim a face ceea ce nu ne este  apese rapid pe tasta sentimentului delete\ Pentru că dacă  meteo, pentru că, aha, domnişoara singurătate nu numai
       îngăduit”  („Gargantua şi Pantagruel”, piesă de                îl  va  citi  (ghiveciul)  altcineva în  afară  de  că nu m-a trădat niciodată, dar nici măcar nu m-a jignit
       teatru  scrisă  cu  mult  timp  înainte  de  magistrul         mondial îmi voi face kirihara.          cu un singur cuvânt.
       Francois  Rabellais...  Cu  alte  cuvinte -  zic  eu -            O chiul  fără  p rih an ă  sau  elogiu     Au, au, au, nepreţuita mea singurătate: neprihănită
       nimic nou sub  soarele aşa zisului mister feminin/             balconului                              amantă, soţie, prietenă şi iubită i-de-a-lă!  Ea, sărăcuţa,
       masculin). Poantă: mie îmi place oricum:  îmbrăcată               (fragmentosan)                       îşi găseşte întotdeauna Timp pentru mine. Ea ştie să mă
       în pantalon, în fustă lungă sau mini, dar, mai ales,              Draga  mea  scorpiuţă,  pentru  mine  asculte şi să tacă iar eu aud tăcerea ei, atât de liniştitoare,
       dezbrăcată.                                                    niciodată prea bătrânoacă, mumoasa mea cu  încât orice cuvânt al meu pare un scrâşnet de uşă trântită-n
          Prolegomene:  Emoţie  de  primăvară în  plină               sufletul  nefardat.  Stau în  micul paradis  al  auzi cum trece vremea!? Ei bine,  o singură dată, într-o
       toamnă  sau  un  fel  de  prozo-poem  ghiveci,  fătat          balconului  meu,  printre  florile  naturale,  noapte foarte ploioasă de septembrie, am deschis cu teamă
       instantaneu, brusc şi deodată ca niciodată, de un bou          stropite, deseori, de ploaia ce cade din cer  tnailul iubitei mele singurătăţi, a cărei parolă mi-a şoptit-o
       putere (călare, atunci când nu merge pe jos, pe un             senin şi, rareori -  de lacrimile mele de fericire  chiar ea...  Spun „cu teamă”, deoarece am crezut că voi
       pegas  anacronic  sau  -   dacă  vrei/vreţi  -   pe  o         -  pe care, din când în gând, le închid în sticle  da cep cutiei Pandorei şi atunci -  o să râzi mondiale, cu
       rosinantă,  ce are -  în  loc  de patru copite cauciucate -   de  plastic  sau între  coperţile  vreunei  cărţi  necitite  de  gura până la urechile sufletului: în plină noapte mi  s-a
       doar două roţi minunate, şi alea prea multe pentru o lume  nimeni, decât, poate, în grabă, de cea care ştie. Acolo, în  luminat deodată TOTUL!   (va urma... scapă turma)
        y\                                                                                                                 asigurat  (adeverinţă de  salariat,  talon  de
       n o a stră :          EUROPA E CU NOI!                                         NOUTĂŢI LEGISLATIVE                  pensie  şi  copie  după  Dispoziţia  de
                                                                                                                           pensionare iar în unele cazuri şi copie după
          Curioşi din fire, încercăm o mică anchetă  ţara de la marginea Europei. N-am motive   • Proprietarii cazanelor de ţuică. Con­  Cartea de muncă), precum şi alte acte care
       pe  strada  mare,  în  primele  zile  de  după  să  mă  întristez,  dar  ştiindu-ne  cu  firea  form noilor reglementări din CODUL FIS­  să dovedească  faptul  că  solicitantul  şi-a
       aderarea României la Uniunea Europeană,  noastră de români,  cred că ne va fi  greu  CAL, gospodăriile individuale care au în  achitat în ultimii 5 ani contribuţia la asigu­
       să  vedem  ce  ştie  şi  cum  vede  omul  de  preţ de câţiva ani.             proprietate  livezi  cu  pomi  fructiferi  sau  rările  sociale  de  sănătate.  După  ce  este
       pe  stradă  chestiunea  asta  cu  aderarea.   Cornel R.: Din fire, noi românii suntem   suprafeţe  viticole,  au  dreptul  să producă  verificată calitatea de asigurat a petentului,
       Iată ce-am aflat:                      nişte optimişti şi am convingerea că va fi mai   pentru consumul propriu ţuică şi rachiuri  cererea este aprobată iar solicitantul achită
          Traian P.: Am aşteptat noi aderarea asta,  bine. Dar, apropos, mi-ar fi plăcut să-l văd   din  fructe  sau  rachiuri din vin,  numai în  contravaloarea acestui cârd,  care este de
       dar panta pe care trebuie să urcăm ne va ieşi  pe primarul nostru, Mircea Muntean, înălţând   cazul în care au în proprietate instalaţii de  2,166 lei, într-un cont indicat de C.J.A.S.
       pe ochi.  Ştiţi  cum vine vorba:  Până greu  Ia miezul nopţii, drapelul european, pe cetate,   tip  alambic.  Dar,  toate aceste gospodării  Acest cârd nu poate fi utilizat pe teritoriul
       nu-ţi e, bine nu-ţi vine. Dar cred că în final  în spectacol de artificii. Cred că mulţi deveni   individuale care au instalaţii de producere  României iar în statele membre UE, asigură
       va fi bine, mai ales pentru tinerii acestei ţări.  au aşteptat acest lucru.   a rachiurilor, au obligaţia să se înregistreze  doar serviciile medicale de urgenţă.
          Dorina S.: Eu mă bucur. Sunt tânără şi   Ionică V.:  De unde să ne fie mai bine   la autoritatea teritorială prin administraţia   • CREŞTERI SALARIALE PENTRU
       faptul că mă pot plimba prin Europa fără să  dacă suntem atât de săraci.  Eu nu cred în   finanţelor publice  în  raza  căruia îşi  au  BUGETARI.  Creşterile  salariale  pentru
       mai cunosc umilinţele de la graniţă, pentru  poveşti. Şi pentru ceea ce primim de la ei,   domiciliul.  De  asemenea  proprietarii  bugetari pe anul 2007, aprobate de Guvern
       mine e mare lucru. Pot să merg, să văd şi să  vom plăti cu vârf şi îndesat. O să vedeţi!  cazanelor de obţinut aceste produse numai  printr-un  memorandum,  se  vor  acorda
       învăţ din experienţa altora, să-mi pot face şi   Dorina A.: Foarte bine! Să poată merge   pentru consumul propriu, trebuie să declare  diferenţiat  pe  categorii  de  personal.
       eu o viaţă mai bună aici.              câţi  mai  mulţi  români,  să  lucreze  în
          Pavel A.: Din câte am ascultat şi am citit  străinătate, să aducă bani şi să-şi facă o viaţă   estimativ  şi  cantităţile  pe  care  le preco­  Aceasta se va face în două etape: în aprilie
                                                                                    nizează la nivelul întregului an.      şi în octombrie. Astfel: pentru funcţionarii
       şi eu în ultimul timp nu ne aşteaptă deloc o  bună aici. Că ştiţi în ce greutăţi ne zbatem
       perioadă roz. Numai naivii cred că viaţa ne  majoritatea dintre noi!            Pentru cei care nu deţin în proprietate  publici,  personalul  contractual  şi
       va fi aşa cum ne-a fost bucuria din noaptea   Ileana F.: Nu ştiu ce să spun, că atâtea   astfel  de instalaţii  de producţie,  dar care  personalul auxiliar judecătoresc, majorările
       de revelion, cu petarde, cântece şi urale. Greul  poveşti am auzit în ultimul timp, că nu mai   au recoltă proprie de fructe pot realiza ţuică  salariale vor fi de 7 la sută în aprilie şi 11
       de-abia acum începe!                   am nici o părere. Să vedem ce-aduce ziua de   şi rachiuri pentru consumul propriu numai  la sută în octombrie. Pentru personalul din
          Maria F.: Atâta timp cât nu se simte şi  mâine.                           în sistem de prestări servicii, în antrepozite  învăţământ va fi de 7 la sută în aprilie şi de
       în viaţa mea o schimbare în bine, să mă pot   Nicolae C.: Poveşti, numai poveşti. O să   fiscale  autorizate pentru producţia de astfel  15  la  sută în  octombrie.  Pentru  cei  din
       bucura şi eu de o viaţă mai omenească, n-am  vedeţi cât o să sufere ţăranii noştri cu Uniunea   de produse.         domeniul sănătăţii salariul se va majora cu
       de ce să mă bucur. Ei, acolo sus sunt cu ale  asta Europeană. Ei o să fie cei mai loviţi de   •  CÂRDUL  EUROPEAN  DE  7  la  sută  în  aprilie  şi  cu  14  la  sută  în
       lor, dar noi, cei de jos  vom sprijini toate  soartă.                         ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE  Acest cârd  octombrie. Pentru cei din armată, creşterea
       greutăţile aceste aderări, pe umerii noştri. Şi   Petrică N.: Are în sfârşit şi ţara noastră o  se eliberează numai la cererea persoanei  va fi de 14,5 la sută şi se va aplica începând
       nu ştiu dacă merită.                   protecţie  mai  bună.  Nu  mai  stăm  tot  la  interesate. Pentru acest lucru ea trebuie să  cu luna ianuarie. Pentru cei ce lucrează în
          Vlad  C:  E bine că avem acum statut  ameninţarea marelui vecin de la est Va fi  completeze şi să depună la Casa Judeţeană  Poliţie, salariile vor creşte cu 3 la sută în
       european. Cred că dacă ne băgăm minţile în  greu, e drept, în primii ani, dar nimic nu se  de Asigurări de Sănătate următoarele acte:  aprilie  şi  cu  2  la  sută  în  octombrie.
       cap şi învăţăm să muncim şi să fim serioşi,  face fără sacrificii în lumea asta!  cererea, copie după buletinul sau cartea de  Diplomaţilor li se va mări salariul cu 5 la
       va fi bine pentru noi. Dacă nu, vom rămâne                Maria BÂRSAN       identitate, acte care să ateste calitatea de  sută în aprilie şi cu 8 la sută în octombrie.
          BRUXELLES -  Capitala europeană                   PÂNĂ Şl AUTOGARA!                                     D IN  N O U   DESPRE

          Bruxelles nu este, la ora actuală, numai capitala                                                   IC O A N ELE D IN  ŞC O LI
        Belgiei ci capitala Uniunii Europene, dar şi a NÂTO,   Sunt unul dintre mulţii deveni care fac naveta la   Referitor la discuţiile stârnite pe marginea simbolurilor religioase
        deoarece aici îşi au sediul cele mai importante şi mai   Hunedoara şi care observ ce se întâmplă în jurul meu.   în şcoli, la sfârşitul anului trecut, Ministerul Educaţiei şi Cercetării
                                                      De aceea nu pot să uit că tot în ziarul Dvs am citit
        multe instituţii ale celor două uniuni. Are o populaţie                                      a făcut următoarele precizări: Poporul român este un popor credincios
        de aproximativ 950 000 locuitori şi este un oraş bilingv,   într-un interviu al dlui primar Mircia Muntean,  că   şi intervenţia sa pentru a fi înlăturate i coanele din şcoli ar restricţiona
                                                      domnia sa ne garanta că până prin  15-20 decembrie
        cele două limbi care se vorbesc aici sunt franceza şi                                        libertatea de  opţiune  şi  ar  fi  deplasată.  în  acelaşi  timp  prezenţa
        flamanda.                                     va  face  inaugurarea  noii  autogări  diri  municipiul   icoanelor în şcoli nu este consecinţa unui ordin venit de la minister
          Bruxelles apare în documentele istorice încă din   capitală de judeţ. Vă mărturisesc că aproape în fiecafe   şi este o hotărâre a societăţii civile.  Ca urmare,  o decizie  asupra
        secolul al Il-lea, dar numai din secolul al XlI-lea începe   zi am urmărit stadiul lucrărilor la autogara promisă   acestui aspect n-o poate lua decât şcoala, comunitatea locală sau
        să devină un important port comercial. Devine capitala   şi  ele înaintează văd,  cu  viteza melcului.  Oare  nu   părinţii.          Mircea BARBU
       Regatului Belgian după anul 1830 iar în prezent este   există un contract cu firma constructoare, nu există
        unul dintre cele mai mari centre comerciale şi financiare   cine să-i tragă la răspundere că nu se ţin de cuvânt?   O  N O U Ă   LEGE A  V Â N Ă TO R II
       europene.                                      Nu se poate da vina pe starea vremii, deoarece vremea
          Bruxelles este totodată oraşul unde s-a desfăşurat  a ţinut mereu cu cei dornici de muncă. Ce să credem   Noua Lege a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, cu nr.
       Conferinţa Interguvemamentală care  a pus bazele  oare? Că primarul nostru nu are cuvânt? Păcat, pentru  407/2006 aduce printre alte noutăţi şi modificarea duratei sezonului
       Comunităţii Economice Europene, care apoi, în 1954,  că în acelaşi timp a dovedit că este preocupat de oraşul  de vânătoare la unele specii, precum şi atribuirea directă a dreptului
        s-a transformat în Uniunea Europei Occidentale. Astăzi,  său prin atâtea îmbunătăţiri şi lucrări făcute.  de  gestionare  pentru  persoanele  fizice  sau juridice  care  au  în
       la  Bruxelles  îşi  au  sediul  Comisia  Europeană,   Şi iar Hunedoara ne-o ia înainte şi face inaugurarea  proprietate cel puţin 51% din suprafaţa fondului de vânătoare.
       Secretariatul Consiliului Uniunii Europene, Comitetul  unei autogări de mai mare frumuseţea, în care oamenii   Aceeaşi lege a stârnit şi destule nemulţumiri în rândul vânăto­
       Economic  şi  Social,  Comitetul  Regiunilor,  unele  să  poată  aştepta în  mod  civilizat  mijloacele  de  rilor,  mai  ales  în  ceea ce  priveşte  noua  modalitate  de  calcul  a
       comitete  ale  Parlamentului  European  precum  şi  transport,  în  care  să  se  simtă  bine  şi  feriţi  de  tarifului  de  gestionare  pentru  fondurile  de  vânătoare,  acesta
       numeroase agenţii europene.                    intemperiile de-afară. Numai noi, devenii navetişti,  stabilindu-se  conform  noii  legi,  după  media  cotelor  de  recoltă
          Toate acestea contribuie în continuare la dezvoltarea  în  oraşul nostru  nu  ne putem  găsi  un  adăpost să-i  aprobate pe ultimii cinci ani. De aceea, vânătorii speră că Ministere’
       acestui mare nod de comunicaţie din centrul provinciei  putem mulţumi şi noi primarului nostru.  va modifica printr-o ordonanţă această prevedere care ar a rea ea
       flamande Brabanî, făcând din el inima (capitala) Uniunii   Până una-alta, bravo primarului de la Hunedoara!  rezultat sume prea mari pentru tariful de gestionare al fondurilor de
       Europene.                   Radu VĂLEAN                                         Emil D.       vânătoare.            ,                           A  /,

                                                                — yZiariel c a r e   s e   r e s p e c tă   ş i  va r e s p e c ta i
   1   2   3   4   5   6   7   8