Page 4 - Calauza_2007_907
P. 4

Pag. 4                                                                                                             Călăuza noastră nr. 907

                                              apoi  luându-1,  de  comun  acord cu  fostul  în  acest  mediu  de  infern,  băştinaşii
         TU, ARDEAL                           soţ,  pe  Antonescu.                   n-au  avut  ce  căuta  decât  prin  câteva  fost  carne  de  tun,  buni  pentru  puşcării,
                  •MEMORII                       Pentru  paralele  lui  Moruzov  (bulgar  prostituate  ca  M iţa  şi  V eturica.  buni  pentru  impozite  şi  înlăturaţi  la
                                              din  Tulcea),  din  ordinul  lui  Carol  II  Băştinaşii  sunt  xenofili,  iar  politica  din
               PENITENCIARE                                                                                                 periferia  cetăţii.  Conducerea  s-a  aflat în
                                              (israelit) şi Eugen Titeanu (fiu de poliţist  perioada  1937-1944  s-a caracterizat prin
                 Petre Pandrea                cu  o  israelită),  Levy  a  dat în judecată  xenofobie  şi  antisemitism  practicat  de   mâna  metecilor  insolenţi,  fără scrupule,
                                                                                                                            şi  a  măscăricilor.
               -   urmare din  nr.  906 -     de bigamie pe Miţa, fosta soţie băştinaşă,  meteci (greci,  nemţi, armeni, ţigani). Cei   Dixi  et  salvavi  animam  meam.
           Succesorul  la  dictatura  lui  Carol  II,  şi  pe  Ion  A ntonescu   (arnăut)..  trei mari ziarişti ai xenofobiei au fost trei
        succesor ales,  uns  şi  învestit,  a  fost  Ion  Aghiotantul  lui Ion Antonescu a fost Ică  ţigani:  Nae Ionescu (Cuvântul),  Nichifor   Notă:  Este  de  mirare,  dar  nu
        Antonescu,  care  a  păstrat  dinastia  de  (hindus),  amantul  M iţei  (băştinaşă),  Crainic  (Calendarul)  şi  Pamfil  Şeicaru   întâmplător,  cât  de  mult  seamănă
        Hohenzolern.  Ion  Antonescu  este,  ca  şi  am or  protejat  de  V eturia  Goga  (Curentul). Ei au condus balul  ideologic
        Arniand  Călinescu,  un  arnăut,  ambii  (băştinaşă,  preoteasă  divorţată  de  popă,  al  metecilor  xenofobi.    eşicherulpolitic al acelor ani cu cel de
        înrudiţi,  aciuiaţi  în judeţul  Argeş.  Soţia  pe  care  l-a  făcut  episcop,  amantă  de   Băştinaşii  n-au  făcut istoria între  anii   după 1990, mai ales prin cei care ne
        lui  era  o  băştinaşă,  scoasă  din  bordel  Gauleiter  în  1914-1916  şi  ţiitoare  de   1937  şi  1944.         conduc. Dacă am lua nume! cu nume,
        constănţean  de  m atrozi  de  către  bordel  la  Sibiu,  amantă  de  poet,  apoi   Istoricul din anul 2000 trebuie să ţină  plus biografiile comuniste, ni s-ar face
        comisarul  Cimbru,  pe  care  l-a  părăsit  soţie,  otrăvitoare  a  cum natului  său,  cont  de  această  observaţie  a  noastră,  a  părul măciucă.
        pentru a lua. pe negustorul  israelit Levy,  Eugen  Goga,  romancier).       contem poranilor  băştifiaşi.  Noi  n-am                      Gligor HAŞA

        CHIPURI DE FEMEI ÎN BIBLIE            modestă,  plăcută  la  înfăţişare,  cuminte
                                              şi  harnică,  luminată,  trează,  plină  de   în  direct cu NASA             U niversul   au
                      RUT                     ataşament sincer faţă de Noemia, trezesc   FIZICA  ÎN  CRIZĂ?                fost  descifrate!
                                              interesul  lui  Booz.  Dă  dispoziţie                                        Că  fizica  este
               -   urmare din  nr.  906 -   ,  Secerătorilor  să  nu  fie  împiedicată  la   Chiar  acesta  este  titlul  unui  articol   complet  pusă  la
          RUT:     Prenum e    ebraic,    cu  adunarea  spicelor,  şi  i  se  lasă mai  multe   din  respectabila  revistă  “Science, et   punct.  Mă  rog,
       semnificaţia  „Prietena  (Domnului)”.  spice  ca  de  obicei,  dându-i-se  voie  să   vie” ,  cea  caret,  subvenţionată  de   aproape  com ­
          Cam  la  o  generaţie  de  oameni  de  la  bea  apă  din  urciorul  lor,  i  se  dă  să                          plet,  adăuga  el,
                                                                                      Ministerul  Educaţiei  din  Franţa,  chiar
       cele  istorisite,  când  Israelul  era  cârmuit  mănânce,  şi  aşa  Rut  se  întoarce  acasă   face  educaţie  pentru  ştiinţă.  Adulţilor   n-au  mai  rămas
       de  judecători,  a  fost  foamete  în  ţarg.  cu  ispravă  bună  (Rut  cap.2)  Grijulia                             decât  două  pete
                                                                                      -   pentru  că  educaţia  permanentă  chiar
       Elimelec,  bărbat  din  seminţia  lui  Iuda,  soacră  a  lui  Rut  o  sfătuieşte  ca  în  baza   trebuie  încurajată  -   dar  mai  ales   n e în s e m n a te ,   Alexandru
       din  oraşul  Betleem,  împreună  cu.soţia  legii  leviratului  să ceară  lui  Bopz  s-o  ia   adolescenţilor  -   dacă  vrem  să  avem   dar şi  acelea, fiţi   M IRO NO V
       sa Noemia şi cu cei doi fii ai lor Mahlon  în  căsătorie.  După îndeplinirea procedu­  atât  cercetătorii  de  care  ştiinţa   sigur,  vor fi des­
       şi  Chilion,  s-au  dus  să  locuiască  în  ţara  rilor  de  rigoare  Booz  ia  în  căsătorie  pe   europeană va avea nevoie în viitor,  cât   cifrate  curând...   |
       Moabului.  Peste un oarecare timp moare   Rut  şi  din  această  căsătorie  a  lor  s-a   şi  conştientizarea  societăţii  de  mâine   Or, cele  două pete  s-au dovedit a fi  |
       Elim elec  iar  fiii  săi  se  căsătoresc.   născut  Obed, care  a  fost  tatăl  lui  lesei,   că  adevăraţii  lideri  ai  lumii  sunt   capabile  să  prom oveze  adevărate  |
       Mahlon  ia  de  soţie  o  moabiteancă  care   iar acesta al  lui  David* (Rut cap.  3 şi  4).  persoanele  din  laboratoare,  institute,   seisme.  Prima  a fost  rezultatul  negativ  |
                                                 Trebuie  reţinut  că  prin  căsătoria  cu
       se numea Rut, iar Chilion altă moabitea­                                       centre  de  cercetare,  adică  cei  care   al  experienţei  MiChelsonrMorley,  de
                                              Booz,  Rut  devine  noră  şi  lui  Rahab,
       ncă  ce  se  numea  Orfa.  Peste  aproape                                      împing lumea înainte.  Revista  de  care   încercare a detectării eterului.  Şi  a dus,
                                              canaaneeanca din  Ierihon  şi aşa se poate
       zece  ani  mor  şi  fiii  Noemiei,  care  se                                   vă  vorbesc  are,  repet,  subvenţie  de  la   odată  cu  intrarea în  scenă  a  lui  Albert
                                              vedea  cu  claritate  că  între  rudele  după
       hotărăşte să se întoarcă în ţară. Sfătuieşte                                   guvernul  ţării  respective,  ca  şi  multe   Einstein,  la  Teoria  restrânsă  a
                                              trup ale Domnului Iisus Hristos, pe lângă
       pe  cele  două  nurori  să  rămână  în  ţara                                   alte  publicaţii  din  sfera  ştiinţelor  şi   relativităţii, în  1905, şi la cea generală,
                                              poporul biblic se mai află şi alte neamuri
       lor,  fiindcă  unde  se  întorcea  ea,  ele  nu                                tehnologiilor  povestite  publicului  —   în  1916.  A  doua  pată  pe  fruntea  fără
                                              ale  pământului.
       se  vor  putea  căsători  datorită  legii  pă­                                 ceea ce,  din  păcate,  nu  se  poate  spune   riduri  a  lui  W.  Thom son  era  din
                                                 Se  afirmă că „moabianca Rut,  ajunsă                                     term odinam ică,  un  dezacord  între  |
       mântului. Orfa lămâie în Moab, iar Rut ata-.                                   despre  “Ştiinţă  şi  tehnică”,  “Tehnium”
                                              prin provenienţă atât de specială în sânul
       şatâ  de  soacra ei  o urmează, predându-se   poporului  evreu,  prin  strălucitele  sale   sau  “Modelism”,  de  care  un  şir  lung   rezultatele experimentale şi teorie. Aici  j
       cu  totul  destinului  (Rut.  1,  16-17).  virtuţi, s-a făcut vrednică să fie cuprinsă   de  miniştri  ai  educaţiei  s-au  dezis,  din   a  intervenit  Max  Planck,  în  1900,  |
          Ajunse în  Betleem  se aşază pe moşia   în  genealogia  lui  David  şi  prin  el  în   1990  încoace.            formulând  mecanica  cuantică,  bazată  |
       lor,  iar Rut  ca  să  fie  de  folos  merge  să  genealogia  Domnului  Iisus  H ristos”,   Mă  întorc  la  aşa-zisa  criză  şi   pe  dualitatea  corpuscul  -  undă.   |
       culeagă  spice  după  secerători  (Lv,  19,9  lista lui Matei (Mt.  1,5). Rut şi Booz prin   pornesc de la un moment de la sfârşitul   Şi  lum ea  nu  a  mai  fost  aceeaşi,  j
       şi Dt. 24,19). S-a nimerit să fie pe holdele  calităţile  lor  sufleteşti  deosebite  vor  in­  veacului  al  XlX-lea,  când  savantul   pentru  că  fizica  ei  a  explodat într-un
                                                                                                                           şir  lung  de  descoperiri,  care  au  adus
       unei  rude  înstărite  a  Noemiei  care  se  tra în iconografie.   (va urma)   William  Thomson  decreta  că...  toate   omenirii  o  serie  lungă  de  binefaceri.
       numea Booz.  Calităţile alese ale lui Rut:             Petru  PĂTRUŢONIU       legile  care  guvernează  m ateria  şi
                                                                                                                                        (va  urma)
        LA  METEOR A,  URME           rom âni  au  făcut  m ulte  danii                                                            că  este  vorba  de  un  talen t
                                      bogate.  De  exemplu,  Neagoe                                     E x p o z i ţ i e   d e
              ROMÂNEŞTI               Basarab  a înzestrat  cu  odoare                                   p i c t u r ă   tu        creativ în care inspiraţia vine de  J
          Cine  n-a  auzit  de  Meteora,   alese  Mănăstirea  Schimbării  la                                                       la natura pe care o ilustrează în
                                                                                                                                   mod  fascinant.  Fiind  inginer
       aşezarea  de  pe  faimoasele  stân­  Faţă, La Mănăstirea  Varlaam se                              H u n e d o a r a         silvic de profesie s-a inspirat de
       cile  ciudate  din  inima  Greciei?   află  „Condica  Sfintei  Mănăstiri                         DANA  MIHAELA              la  păd u rile  pe  care  le-a  ,
       Cine  nu  ştie  că  aici,  pe  stânci   Bucovăţ”  scrisă  în  româneşte,                            RUCK  -  S-A            cutreierat.  Tablourile  cubiste,
       pleşuve  s-au  construit  din  tim­  însă  cu  litere chirilice.  Această                                                   suprarealiste  ale  autoarei  se
       puri  stăvechi  aşezări  monahale   condică  cuprinde  şase  hrisoa­  dar din lipsă de drumuri,  pentru   REÎNTORS  ACASĂ
       în care, de mai bine de nouă se­  ve  ale  domnitorilor  români,  în­  a ajunge sus pe stânci, la mănăs­                    îm bină  armonios  cu  filosofia.
       cole  şi-au  petrecut  şi  îşi  petrec   cepând  cu  anul  1609  până  la  tiri,  a urcat până  a poarta  sfân­  G aleria   de   artă   din   F o lo seşte  şi  lin ia  care  ne
       încă,  viaţa  în  rugăciune  mulţi   1790.  Pe un perete  al  expoziţiei  tului  locaş  cu  ajutorul  scripetu-   Hunedoara găzduieşteln aceste   d irecţio n ează  pentru  o  m ai
       călugări  printre  care  şi  români?  de  odoare bisericeşti  de  la Var-  lui  care  se  păstrează  şi  astăzi.   zile  ex p o ziţia  d e .p ic tu ră   a   profundă  înţelegere  dem on-
          De  unde  denumirea  de  Me­  Ilam  stă  un  epitaf brodat  cu  fir  Este  vorba  de  un  sistem   de   doamnei D ana M ihaela Riick,   strându-ne că nicăieri nu e mai
       teora?  De  la  faptul  că,  deşi  ani   de  aur întocmai  ca  şi  cel  exis­  scripeţi  folosit  pentru  urcări  şi   fiică  a  acesto r  m eleaguri,   bine  ca acasă”.
       la  rând  aceste  stânci  au  fost  :   tent  la  Mănăstirea  Putnâ,  lucrat  coborâri  de  poveri  şi  călugări   tră ito a re   la  ora  aceasta  în   P ro feso ru l  Draşoveanu
       supuse  unor  cercetări  minuţioa­  de  ee-a. de-a  doua  soţie  a  lui  ajunşi  aici  în  pelerinaj.  Când   Germania.  „Hunedoara,  spune   Dorin, de la Muzeul de Istorie
       se,  cu  mijloace  moderne,  nu  s-a   Ştefan cel Mare, Maria de Man-  regina tuturor românilor a ajuns   p icto riţa  este  locul  în  care   din  Tim işoara  a  spus:  „Sunt
       reuşit  încă  descifrarea  compo­  gop.  Pentru  unele  m ănăstiri,  sus  pe  platformă,  toţi  călugării   domnia  sa  se  simte  acasă,  de   impresionat de Galerie, de acest
       ziţiei acestor stânei. De aceea se   voievozii români au dăruit chiar  s-au dat înapoi  pentru că ea era   aceea  s-â  gândit  să-şi  expună   •spaţiu al artelor. Singurătatea se
       crede  că  sunt  de  natură  meteo­  şi  moaşte.  Astfel  la  Mănăstirea  prima  femeie  care  urcase  până   în  premieră  tablourile  în  care   degajă din toate tablourile ceea
       rică,  adică  sunt  „picate”  din  cer   Sfântul  Ştefan  se  află  degetul  acolo cu ajutorul  acestui  scripe-   pictura  peisagistă  se  îm bină   ce  dovedeşte  că  fiecare  om
       dând  un  peisaj  unic  în  lume.  mijlociu  de  la  mâna  stângă  a  te. A fost chemat stareţul dar aces­  armonios  cu  pictura  abstractă,   găseşte resurse în propriu-i  eu.
          Românii  au  fost  prezenţi  pe   Sfântului  Ioan  Botezătorul,  la  ta,  la început,  nu i-a dat voie să                E ste  Un  regal  de  culoare  şi
       acest  teritoriu  al  schiturilor  şi   Mănăstirea Schimbării la Faţă se  intre.  Apoi,  privindu-i  ochii  se­  su p rarealistă,  m odernistă.   arm onie,  iar  galeria  este  un
       mănăstirilor,  al vieţii monastice,   află  mână  Sfântului  Grigorie  al  nini  ca cerul  a poftit-o  să intre.  Spicuim  din  luările  de  cuvânt   spaţiu  în  care  mesajul  pictural
       încă  de  pe  la  1334.  De  aceea   Neocezareei,  cumpărată în  1772   Meteora  este  locul  misterios   ale  specialiştilor:  profesorul   este  scos  în  evidenţă  ca  un
       urme  rom âneşti  se  întâlnesc   de  la  familia  Ghiculeştilor.  De  care fascinează la fel de mult şi   F aszekas  T iberiu:  Am  avut   univers închegat şi fascinant. E
       aproape  în  toate  mănăstirile  de   asemenea sunt o serie de icoane  în  ziua  de  astăzi  pe  orice  orh   reţinere cu expunerea lucrărilor   dovada că la Hunedoara cultura
       la  complexul  Meteora.  Pentru   şi  picturi  ale  meşterilor români.  care  ajunge  pe  aceste  m elea­  doamnei  Daria  M ihaela  Riick   capătă noi valenţe şi se extinde
       mănăstirile  ctitorite de  călugării   C hiar  şi  R egina1  M aria,  guri.  Şi  probabil  aşa  va  fi  în   până la momentul în care le-am   la scara întregii comunităţi.
       români  din  sudul Dunării,  adică   fascinată de  ineditul  acestui  loc  vecii  vecilor !  văzut.  M i-am  dat  apoi  seama         Constantin GRECU
       din  Valahia  M are,  voievozii  s-a  dus  să  viziteze mănăstirile,  Maria  M ARGHIDAN

                                   IVOsîSTftsL  — Z i a r u l  c a r e  s&  r e s p e c tă   ş i  v ă  r e s p e c t a i
   1   2   3   4   5   6   7   8   9