Page 3 - Calauza_2007_908

Călăuza noastră nr. 908 Pag. 3

ăsta al românilor, de a se aduna la sălcii, se află în amenajare aşa că ne sunt trecute
BANATUL SÂRBESC în fiecare an, pe data de 29 august. în revistă principalele momente din istoria
acestei parohii, uzându-se de documente
Războiul a adus în ţară multă sărăcie şi
multe neajunsuri. Am trecut prin momente şi fotografii. Bravi preoţi care au ţinut
la ceas de sărbătoare tare grele şi de frică atunci când or venit aprinsă ani de-a rândul, flacăra
să ne ia copiii şi să-i ducă la război. Dar românismului în această zona supusă
Mărturisesc cinstit că am făcut drumul ceea ce a putut să facă războiul, cu cât a
n-am avut nici o putere. A trebuit să mereu vicisitudinilor timpului. Biserica
spre Serbia în prim ul rând dintr-o aruncat în urmă o ţară atât de prosperă suportăm. Acum mă bucur că am un nepot din Uzdin, deşi mai curată, ne produce
curiozitate jurnalistică, să văd ce a mai altădată. care împlineşte chiar azi 20 de ani şi a acelaşi sentiment de amărăciune. Un
rămas din Serbia cea de după război şi mai Destinaţia noastră pentru început este reuşit la studii în Timişoara, aşa că va pleca puternic miros de igrasie ne izbeşte
ales ce înseamnă viaţa românilor din satul mixt româno-sârb Seleuş, unde
la Rom ânia. De fapt . să ştiţi ca noi imediat ce se deschide uşa, iar pereţii sunt
Banatul Sârbesc, Banat care cu ani şi ani ajungem cu jurul orei 9,30 (8,30 după ora
majoritatea ascultăm radio şi televiziunea atacaţi de acest nefast „cancer” Ură milă.
în urmă ne fascina pe locală) şi tragem la casa
din Romania şi ne place tare mult tot ceea Semn că acest locaş este rar deschis, rar
noi, cei de lângă graniţă preotului Petru Măran, o
ce vedem şi auzim de românii noştri din aerisit şi rar frecventat de credincioşi. II
privind la viaţă casă m arcată şi ea de
ţară. Parcă îmi creşte inima când aud întreb pe părintele protopop de ce pe
îndestulată a fraţilor multe nevoi, un preot
muzica şi vorba românească.” perioada verii nu se lasă toată ziua deschisă
noştri de dincolo, la destul de zgârcit la vorbă întrerupem dialogul nostru cu Maria uşa bisericii să se poată usca pereţii, şi câte
libertatea lor de şi destul de singur. Sârbu, pentru că se anunţă sosirea în curtea un bătrân român, pe rând, să asigure paza?
mişcare, la nivelul de Imediat plecăm împreună bisericii a episcopului Daniel. Un cor întrebarea mea rămâne fără răspuns.
trai cu mult peste ceea spre biserică. Ea trebuie bărbătesc îl întâmpină cum se cuvine iar Curtea imensă este inundată de iarbă şi
ce aveam noi, cei de pregătită, căci se aşteaptă preasfinţia sa, salută cu blândeţe şi buruieni. Doar undeva se vede o troiţă
dincoace de graniţă. şi sosirea Preasfinţiei sale dragoste pe cei prezenţi şi împarte iconiţe. (despre care aveam să aflu mai târziu că a
Iată de ce, când am episcopul Daniel. E zi Apoi, pe pânza albă aşezată în grabă peste fost pusă de nişte deveni inimoşi) şi totul
ajuns la graniţă, inima mare pentru comunitatea covoare, intră în biserică, se duce la altar este împrejmuit de un gard şi porţi imense
a început să-mi bată românească din întreaga şi împreună cu preotul locului şi cu cei care în mod sigur n-au văzut în viaţa lor
puternic pentru că, iată, zonă a Banatului Sârbesc: doi preoţi oaspeţi, începe o scurtă slujbă vopseaua, pentru că rugina le „mănâncă”
aveam acum libertatea 29 august - Tăierea după care invită pe toată lum ea la pe zi ce trece mai mult. Porţile stau într-o
să-i văd şi eu acasă la capului Sfântului Ioan pelerinajul până la Izvorul Tămăduirii. rână, de parcă am intra într-un teritoriu
ei. La graniţă însă, Botezătorul, zi de pele­ Biserica este plină de ascultători. Au venit părăsit. De aceea nu-mi face plăcere să mai
mi-am dat seama că rinaj la Izvorul Tăm ă­ cu autobuzele din toată zona să fie martori rămân. Ceea ce era de văzut am văzut! Ne
roata istoriei s-a schimbat şi acum vameşii duirii, zi de întâlnire şi de comuniune la acest adevărat eveniment: după 61 de îndreptăm spre casa fam iliei Sporea.
lor se împacă greu cu noua situaţie şi de românească. ani, se reia vechiul obicei românesc de a Intrăm într-o gospodărie cu smochin dat
aceea sunt gata mereu să pună beţe în roate Două credincioase aşteaptă la uşa se întâlni sub sălcii, la 29 august. în pârg la poartă, cu piersic plin de fructe
k străinilor. Totuşi scăpăm repede de bisericii, preotul M ăran deschide şi Preoţii sunt toţi în fruntea coloanei, parfumate, cu câini de rasă, dar cu stăpânul
" formalităţile vamale şi ne continuăm pătrundem într-o biserică veche, (de la conducând pe uliţa mare a satului convoiul plecat de-acasă. Fiul îl anunţă că suntem
drum ul, fiecare cu bagajul lui de 1809) fără dram de dragoste a de peste o sută de români, spre locul cu aici şi el vine repede. Nu avem timp să
sentimente în suflet. Unul dintre noi, credincioşilor săi. Se vefle aceasta pe sălciile, la ieşirea din sat, acolo unde de stăm prea mult, decât să ne tragem un pic
medic veterinar dar şi preot la Niirenberg, icoanele prăfuite, pe prapurii murdari şi curând s-a înălţat un altar în aer liber şi o sufletul şi să mâncăm nişte fructe. Casa,
Constantin Sporea, se-ntoarce acasă, căci rupţi, pe păianjenii care şi-au făcut micuţă capelă care adăposteşte vechiul şi ea închisă luni bune pe an, pentru că
e un român născut la Uzdin şi probabil nestingeriţi cuib, pe covoare, pe pereţi, pe ■ Izvor al Tăm ăduirii, în aşa fel încât tatăl se duce la fiu în Germania, nu apucă
sentimentele sale sunt deosebite de ale tot. Nu mai înţeleg nimic: această biserică drumeţul să poată intra, să-şi tragă sufletul niciodată şi prindă suflet, să emane
noastre: se-ntoarce acasă, şi oricum ar fi, îşi prim eşte astăzi şi să înalţe o rugăciune către căldură, să fie primitoare. Dar bucuria
acest lucru îi învăluie inima în căldura oaspeţii din toată zona Dumnezeu. Pe la porţi, sârbii imensă a tatălui că-şi vede copilul acasă,
copilăriei şi a casei părinteşti. Celălalt şi nu e deloc pregătită privesc tăcuţi la procesiunea ne însufleţeşte şi pe noi. Dar, ne-aşteaptă
preot, Ioan Octavian Rudeanu, e purtat pentru sărbătoare. Ce românilor iar eu alături de ei drum lung aşa că suntem nevoiţi să
de legăturile de prietenie stabilite de ani se întâm plă cu străbat distanţa de cca 2 km, plecăm. Despărţirea dintre tată şi fiu se
buni în lumea românească a Banatului credincioşii ei? Intru în stând de vorbă când cu unul face simplu, fără sentimentalisme, ca între
Sârbesc. Eu, mi-am motivat deja prezenţa vorbă cu cele două când cu altul, pentru a afla cât doi bărbaţi care (probabil) se vor revedea
în această călătorie. Maşina ne poartă mai femei, de la care aflu mai multe despre viaţa lor. curând în Germania. în centrul comunei,
întâi prin câmpuri cu porumb distrus de că „oamenii nu prea Ajungem la locul însemnat. părintele Sporea ne arată o casă în
secetă, care n-a apucat să rodească şi s-a vin la biserică. Suntem Aici aşteaptă două maşini de construcţie, modernă şi cu ceva influenţe
uscat neputincios. Undeva în zare se vede doar 4-5 femei care / Preasfinţia sa episcopul poliţie sârbă, care răm ân occidentale în ea. Este casa pe care şi-o
I Vârşeţul, un sat lipit parcă de coasta venim în rest trec 1 Daniel înconjurat de m artori la tot ceea ce se construieşte el, pe care şi-a dorit-o
' dealului, un sat cu mulţi români şi care foarte rar pe aici sau soborul de preoţi, la altarul întâmplă „la sălcii” pe toată dintotdeauna aici, casa vacanţelor sale.
adăposteşte Episcopia Bisericii Ortodoxe deloc.” Una dintre ele, dintre sălcii perioada slujbei. Ieşim din Uzdin trecând peste un pod
Române din Serbia, episcopie aprobată de Maria Sârbu, care Liturghia este oficiată de afectat în timpul războiului şi închis o
Patriarhia Sârbă dar neaprobată încă de este „bisericoasă de câţiva ani” după cum zece preoţi ortodocşi români veniţi de vreme. Apoi, prin acelaşi piesaj ofilit de
Stat. Şi totuşi, aici se află un episcop spune. Ne place la biserică, dar ne pare peste tot din Banatul Sârbesc. Unul dintre secetă, printre aceleaşi case igrasioase şi,
român deosebit; este vorba de Preasfinţia tare rău că se pierd obiceiurile, l^a biserică ei este preot sârb şi oficiază în limba sârbă. în mare parte, cu obloanele trase, printre
sa episcopul Dâniel, care se străduie cât vine tare puţină lume, ori nu-i credinţă, Nu e rău când oamenii se împacă şi trăiesc aceeaşi descurajare generală, ieşim din
poate de m ult să scoată din vechea ori ceva îi împiedică să vină. In zile de în respect reciproc şi armonie. Credincioşii Serbia ca dintr-un vis amar şine bucurăm
nemişcare pe ortodocşii români, să-i aducă sărbători vin înjur de 15 femei, iar în zile fac zid în preajma altarului şi a preoţilor când vedem primele case din România,
la rânduielile noastre religioase, să le obişnuite 4-5. Bărbaţii la fel. Din păcate şi ascultă cu evlavie rugăciunile lor, dar îmi amintesc de remarca unuia dintre
trezească şi lor conştiinţa unei apartenenţe obiceiurile se cam pierd la noi. Copiii cresc totuşi, nu ştiu ce e rugăciunea în comun interlocutorii mei:
spirituale. Dar, din păcate, nu e deloc o şi pleacă aşa că, e slabă speranţă să fie mai pentru că la „Tatăl nostru” nu scot o vorbă. Pe noi ne-a distras
treabă uşoară. bine. Suntem însă datori cu o speranţă, că La sfârşitul slujbei, înjurai prânzului, se M iloşevici. De
La Vârşeţ văd primele case, primii va veni vremea să se întoarcă şi tinerii împarte apă*, colăcei şi prăjituri iar apoi, când a venit la
oameni şi am sentimentul că m-am întors noştri aici în sat şi viaţa să se schimbe în cu toţii ne îndreptăm spre căminul cultural putere, Serbia a
undeva în timp, cu mai bine de treizeci de bine, dar numai Dumnezeu ştie cum va fi. unde suntem aşteptaţi să servim masa. Şi început să dea îna­
ani. Praf, tractoare, maşini, toate îm ­ De muit, părinţii mei povesteau că aici fiindcă este dezlegare la peşte, masa constă poi. A început să­
bătrânite, hârbuite, case aşijderea, se .făcea mare şi frumoasă sărbătoare. în ciorbă de peşte, peşte prăjit cu cartofi şi răcia şi toate relele '
igrasioase, neîngrijite, multe părăsite, cu Veneau românii de peste tot cu căruţele la cozonac de post. Aici se înfiripă discuţii noastre. Am rămas ! «
obloanele trase, în paragină, oamenii, sărbătoarea asta a noastră, se adunau la între cei prezenţi, se apropie român de o Serbie mică, o
marcaţi de sărăcie şi dezamăgire, fără nici sălcii, la marginea satului, unde este acum român, într-un dialog comun. Au în Serbie care o să fie
un chef de a mai lupta cu greutăţile (după Izvorul Tămăduirii şi se petreceau frumos. mijlocul lor tot soborul de preoţi şi este o şi mai mică, pentru — J
cum îmi voi da seama mai târziu, în Apoi au venit comuniştii şi obiceiul s-a onoare să le fie gazde, aşa că bucuria este că oamenii pleacă 1 ţ
discuţii directe cu ei). Pe cum înaintăm pierdut. Comuniştii nu au mai dat voie ca la ea acasă. , din ce în ce mai
m otivul strângerii mele de inim ă se românii să se adune la sărbătoarea asta a După ce servim masa, ne pregătim şi m ulţi. Se duc în
adânceşte. De ce? Pentru că am ceva lor. Poate de aceea s-a şi pierdut obiceiul, noi de alt dram: cel de la Uzdin, locul de străinătate, la o
comun cu această zonă: ea e continuarea îmi amintesc că atunci când era Vinerea baştină al părintelui Sporea, unde se află viaţă mai bună.!” Biserica de la Uzdin
■ Banatului românesc, spaţiu în care mi-am Mare a Paştelor, când se ţine postul cel casa părintească şi tatăl său. Cu noi merge Am şi eu convingerea că acesta este
trăit copilăria şi adolescenţa. Prin urmare, mare, învăţătorii le dădeau copiilor pită şi preotul Miclea Teodor din Uzdin, care purul adevăr despre Serbia contemporană,
sper ca printre românii de aici să mă simt cu untură să mănânce. Poate că şi ei au ne invită să trecem şi pe la cancelaria sâ vecina şi prietena noastră dintotd eauna.
ca acasă. Acum însă străbat drumuri fost obligaţi să facă acest lucru, nu cu voia apoi să vizităm biserica română de aici. Pagină realizată dc
gloduroase şi sunt foarte impresionată de lor făceau. De atunci s-o pierdut şi obiceiul Sediul cancelariei, nu de mult retrocedat, Mariana PÂNDA 'IU

Z i a r u l c a r e s e r e s p e c tă ş i vă r e s p e c tă
N O stiS T ft/î —