Page 3 - Calauza_2007_914
P. 3

Călăuza noastră nr. 914                                                                                                                  Pag. 3


                 I N V I T A T  L A
                                                           -  Am până în acest moment câteva propuneri le­  Vă întreb  şi  eu  cine  vor fi  beneficiarii  acestei
        „ C A L Ă  U Z A  N O A S T R Ă  ”              gislative  care  au  fost  sau  sunt  dezbătute  de   investiţii?  Vor  fi,  cumva,  acele  persoane  care
                                                        parlament,  propuneri  ce  pot  fi  urmărite  pe  site-ul   abia-şi  achită  costul  apei  reci  din  prorpia
               COSMIN  NICULA,                          Camerei  Deputaţilor,  acolo  unde  am  pagina     locuinţă? Vor veni, oare, pensionarii cu venituri
                    deputat  PSD                        personală.  La sesiune de întrebări  şi  interpretări  am   de mizerie să facă jacuzzi în acest complex?  Să

                    -  urmare din pag.  1 -             până  la  această  dată  188  de  intervenţii  adresate   fim  serioşi,  altele  sunt  nevoile  lor.  Dar ratele
             în  cursa  pentru  postul  de  primar  al   membrilor guvernului, toate cu privire la problemele   scadente  la bănci  vor fi  plătite  şi  din  taxele  şi
        Municipiului  Deva  au  fost  nominalizaţi  trei   cetăţenilor din judeţ, care mi-au solicitat sprijinul de   impozitele  percepute  acestora.  Asistăm  la  o
        candidaţi:  Georgeta  Barabaş,  Ghergan  Florian   interes judeţean.                               adevărată frenezie în  cheltuirea banului  public,
                                                           Pentru  comunitatea  noastră doresc  să  subliniez
        şi  Cosmin  Nicula.  Analizând  şansele  fiecărui                                                  pe  fel de fel  de  proiecte,  care mai  de  care mai
        candidat,  Consiliul  Municipal  a  ajuns  la   faptul că  am intervenit pe lângă membrii guvernului   năstruşnice.  Să fie acesta oare  semnalul că sunt
        concluzia că cel mai bine plasat şi  cu  cele  mai   cu  preponderenţă  pentru  atragerea  de  fonduri   conştienţi  că li  se  apropie  sfârşitul  mandatului
        mari şanse de a-1 învinge pe actualul primar este   structurale  sau  guvernamentale.              şi  vor să apuce cât mai  mult din  ciolan?
        Cosmin  Nicula.  Nominalizarea  finală  a         - De  ce  arme dispuneţi  la  confruntarea directă   -    Care este atitudinea Dvs vizavi de politica

        candidaturii  mele  pentru  postul  de  primar  al   cu  Mircia  Muntean,  ştiindu-se  sau  zicându-se  că   UDMR,  tupeistă  şi  revanşardă,  şi  de  vizita
                                                        împreună şi  tacit,  cultivaţi prietenie tip Rudeanu şi
        municipiului  Deva  este  rodul  unei  analize                                                     preşedintelui Băsescu  în  secuime?
                                                        afaceri  tip Munteanu?
        temeinice  şi  a unui riguros  demers  democratic.   -   în  mai  multe  ocazii  am  solicitat  confruntarea   -   Pentru  mine  Constituţia  României  este
        Probabil că la nominalizarea mea de către colegi   directă cu oricare dintre liderii PNL, dar în mod spe­  clară.  Ea  stabileşte  precis  drepturi  şi  obligaţii
        s-a avut în  vedere şi  experienţa mea în  diferite   cial  cu  posibilul  meu  contracandidat,  dl  Mircia   pentru  fiecare  cetăţean  al  său.  Ea  defineşte
        funcţii  administrative  din  ultimii  ani:  consilier   Muntean. Mănuşa aruncată de mine nu a fost ridicată   caracterul naţional, unitar şi indivizibil al statului
        local,  director  comercial  al  unei  societăţi   din  partea  PNL  de  nimeni.  Pun  acest fapt pe teama   român.  Tot  ea precizează  că  limba  oficială pe
        naţionale, director al unei direcţii deconcentrate,   de  o  confruntare  directă,  pe  bază  de  argumente,   teritoriul  României  este  limba română.  Restul
        subprefect,  deputat,  membru  al  comisiei  de                                                    sunt  discuţii  şi  resuscitarea  unor  amintiri
                                                        liderii  PNL  preferând  monologul  în  cadrul
        buget,  finanţe  şi  bănci.                     mijloacelor de  presă pe  care  le  deţin,  dar minţirea   revanşarde ale  unei  anumite părţi  din populaţia
           - Cu ce argumente îl veţi înfrunta pe Mircia   populaţiei  nu  poate  dura  la  nesfârşit.  Prezentarea   română  de  etnie  maghiară.  Separatismul  pe

        Muntean,  ştiind că  ceilalţi  nu  contează?  Din   pompoasă  a  măreţelor  sale  realizări  care  nu  aduc   criterii etnice, encla-vizarea teritorială nu-şi mai
        partidul Dvs,  dat  cu  busuioc  de  dr.  Iliescu,   nici  un  plus  de  confort locuitorilor municipiului,  ci   au  locul în actualul stadiu de evoluţie istorică a
        sunteţi cel mai  credibil candidat.             doar  clientelei  politice  proprii,  nu  va putea  să mai   statelor.  România,  ca  stat  membru  al  Uniunii
           -  Primarului  Mircia Muntean  i  s-a creat,  în   păcălească  pe  nimeni.  Trebuie  să reamintim faptul   Europene, îşi manifestă deschiderea pentru toate
        mod  abuziv,  aura  de  învingător.  în  campania   că  Deva  are  un  buget  mare,  cca  1200  miliarde  lei   valorile culturii şi civilizaţiei, indiferent de unde
        electorală îl  voi  bate cu propriile lui  arme.  Aşa-   vechi, că aceştia sunt bani publici şi că pentru modul   provin  acestea.
        zisele  lui  realizări  nu  sunt  decât  proiecte  care   lor de  cheltuire  trebuie  dat  socoteală comunităţii  şi   Cât  priveşte  vizita  preşedintelui  în  secuime
        aduc  capital  electoral  şi  nu  rezolvarea  nevoilor   nu  unei  anumite  găşti  din  PNL.  Cheltuirea   şi  afirmaţiile  acestuia privind  limba română ca
        şi  aşteptărilor  comunităţii.  Comportamentul   discreţionară  a  banului  public  pe  proiecte  care  nu   limbă  străină pentru  cetăţenii  noştri  maghiari,
        megalomanie  al  actualului  primar,  creşte  odată   au  nici  o  finalitate  pentru  marea  masă de  alegători   comentariile  sunt  greu  de  făcut.  Poziţia
        cu  numărul  mandatelor  şi  cred  că  devenii  vor   crează  nemulţumiri  şi  în  propria  tabără.  Pentru   preşedintelui  este  contrară  spiritului  şi  literei
        şti  să-i pună capăt,  până  nu  este prea  târziu.  concreteţe  voi  exemplifica  cu  realizarea  comple­  Constituţiei  şi  o  consider  inoportună,  dacă  nu
           - Ca  deputat  hunedorean  ce  iniţiative,   xului  Aqua  Land  de  la  stadion.  Prin  îndatorarea   chiar periculoasă, cu atât mai mult cu cât ea vine

        proiecte,  contribuţii notabile pentru  alegătorii   excesivă a  bugetului  local prin împrumuturi bancare   de  la şeful statului  care ar trebui  să fie garantul
        dumneavoastră  aţi avut  în  Parlament?        s-au  alocat  acestui  proiect  400  miliarde  lei  vechi.  respectării  acesteia.




        în direct cu NASA                               conductori,  pe  care  i-au  aşezat     d a j s t  v o i c z j e e s c z j
                                                        într-o superreţea emiţătoare, adică
        D u p ă          la s e r,                      o  alternanţă  de  lamele  nano-               c t   v i z i t a t   E   i c  e  u  l
             s a s e r ?                                metrice  de  cristale perfect  plane                          J        F          d i n
                                                        şi  perfect  sudate  la  o  bază,  un
           Emisiunile  stimulate  au                    substitut  de  aceeaşi  natură.  Au      O d o r b i & i u l  S & c n i & s c
        fost  anunţate,  hăt,  acum                     folosit  lucrările  teoretice  ale                                  „Românii  din  Harghita  şi
        aproape  un  secol,  de însuşi                  profesorului  Boris  Glavia,  de  la                              Covasna  se  simt  abandonaţi  de
        Albert  Einstein,  în  a  sa                    Institutul  Laşkarev  din  Kiev  şi                               autorităţi”,  i-a  spus  lui  Dan
        celebră  lucrare  consacrată     Alexandru      laserii  ultrarapizi,  ca  tehnologie                             Voiculescu la Odorheiul Secuiesc
        emisiei  şi  absorbţiei  undelor   MIRONOV      recentă de  analiză a proprietăţilor                              preotul  Parohiei  Ortodoxe  din
        reglate  prin  mecanica  cuan­                  materialelor.  în  2003,  bingo!                                  oraş.
        tică  (în  care  mecanică cuantică,  culmea,   Dintre doi  captori  instalaţi  sub  substratul                      Liderul  conservator  s-a  aflat,
        marele  Albert  nu  a  crezut...).  Cu  o   de bază, unul a captat semnalul de înaltă                             pentru  a  doua  oară  în  ultimele
        jumătate  de  veac  mai  târziu  (în  1953)   frecvenţă aşteptat,  deci  fasciculul  saser!                       săptămâni,  la  Odorheiul  Secu­
        fizicianul Charles Townes, de la Colum­     Ca  să  fac  fixarea,  dezvolt  pentru                                iesc,  la  invitaţia  părintelui  Puiu
        bia  University  (New  York)  a construit   descrierea tehnologiei  -  tare  mi-aş  dori                          Mihai  Pavel.  Dan  Voiculescu  a
        primul  aparat  experimentat,  un  maser,   ca  noile  institute  de  pe  Platforma                               vizitat două  licee  din  municipiu,
        emiţător  de  microunde  -   şi  de  atunci   Măgurele  să se implice în  sasere -  şi  vă   unul  cu  predare  în  limba  română,  „Marin  Preda”  şi  altul  cu
        putem spune că familia aser s-a dezlăn­   spun că în cavitatea de amplificare în care   predare în limba maghiară,  „Benedek Elek” unde a stat de vorbă
        ţuit pur şi  simplu.  (ASER = Amplifica-   se  găseşte  foietajul  de  semiconductori,   cu  conducerea celor două  unităţi  de  învăţământ.
        tion by  the  Stimulated Emission  of Ra-   în momentul în care se închide circuitul,   Preşedintele  Partidului  Conservator e  interesat să  afle la faţa
        diation).  Cel mai celebru reprezentant al   electronii  fac  salturi  identice  de  la  o   locului  despre  situaţia  cetăţenilor  de  naţionalitate  română  din
        familiei este, fireşte, cunoscutul laser (cu   lamelă  de  arsenură  de  galiu  la  alta,   zonele  cu  populaţie  preponderent  maghiară.  Liderul  PC  este
        Light = Lumină înscriindu-se în  familie,   perturbând reţeaua cristalină a atomului.   preocupat, de asemenea, de găsirea unor soluţii pentru ca românii
        încă din  1957  cu  uriaş  succes).       La  fiecare  salt  atrag  atomii  încărcaţi   să nu se mai simtă străini la ei  acasă şi să se bucure în mod real
           Ei bine, după 10 ani de trudă, o echipă   pozitiv.  Infima  vibraţie  a  reţelei  este   de drepturile pe care le au, cum ar fi acela de a învăţa în şcoli cu
        anglo-ucraineană a pus la punct, se pare,   phononul.  Phononii  se  multiplică  în   predare în  limba română.
        varianta sunet a laser, aşa numitul (nume   cantitatea  de  amplificare,  inducând      La  Odorhei  preşedintele  Dan  Voiculescu  s-a întâlnit  şi  cu
        provizoriu  încă)  saser  (S  vine  de  la   phononi secundari (exact cum fac fotonii   primarul municipiului,  Jeno  Szâsz.  în discuţia cu liderul  conser­
        Sound  =  sunet,  în  limba  engleză).  Este   în  cazul  laserului),  de  aceeaşi  frecvenţă   vator,  acesta  a  promis  acordarea  de  sprijin  financiar  pentru
        vorba,  se  pare,  de  un  fenomen  de    şi  fază.  Apoi  unii  phononi  “scapă” prin   realizarea  unor  obiective  culturale  pentru  comunitatea
        amplificare  prin  emisie  stimulată  de   substratul final sub forma unor  fascicole   românească.  Dan  Voiculescu  şi  Jeno  Szâsz  au  convenit  asupra
        sunet,  mai  exact,  de  un  fascicol  de   de suntete  coerente.  Iată saserul.     sprijinirii Bisericii Ortodoxe şi asupra amenajării unui cămin cul­
        nanovibraţii  (numite  phononi  -           în  ce  speră  echipa lui  Anthony  Kent   tural în  care cetăţenii  de  naţionalitate română  să poată organiza
        echivalent  sonor  al  fotonilor),  cu    să  aplice  saserele?  Cel  puţin în imageria   diverse  evenimente.
        frecvenţe  foarte  ridicate,  de  ordinul   medicală,  în  spectroscopie  şi  în        Tot  astăzi  la  Sângeorgiu  de  Pădure,  în  judeţul  Mureş,
        bilioanelor  de  cicluri  pe  secundă.    controalele  de  securitate  de  pe        preşedintele  Dan  Voiculescu  s-a  întâlnit  cu  reprezentanţi  ai
           Profesorul  Anthony  Kent,  con­       aeroporturi.  Dar vorba lui  Faraday,  când   românilor din  localitate.  El  a răspuns  solicitării  acestora,  legată
        ducătorul  grupului  de  descoperitori  ai   se afla în  mâini cu micul generator elec­  de  nevoia locurilor de  muncă,  garantându-le  că se  va implica
        saserului  explică  cum  echipa  anglo-   tric  pe  care  tocmai  îl  inventase:  poţi  să   în atragerea de investitori care să dezvolte la Sângeorgiu o fabrică
        ucraineană  s-a  orientat  spre  semi-    ştii  la ce  serveşte  un  copil nou  născut?  de conserve de  legume  şi  fructe,  şi una de  mobilă.


              CĂLĂUZA  N O A STR Ă  —  Z iaru l  care  se  respectă  şi  vă  respectă!
   1   2   3   4   5   6   7   8