Page 7 - Campul_1929_04_07
P. 7

CÂMPUL-                          101

            luând  fiinţă  din  secolul  al  XV*lea  şi  aveau  de  obiect
            pentru  noi  produsele  agriculturii  pastorale.  Condiţiile  şi
            numărul  convenţiunilor  de  comerţ  ale  Principatelor  evo­
            luează  după  Regulamentul organic  până  la  1876-77  când
            România  încheie  o  serie  de  convenţiuni  începând  cu
            Austria,  Germania,  Franţa,  Anglia,  Italia,  etc.
                 Prin  aceste  convenţiuni  ţările  semnatare  urmăreau
            introducerea  produselor  în  România în condiţiuni  cât mai
            uşoare,  în  schimb  însă  ne  puneau  tot  felul  de  piedici
            când  era  vorba  de  exportul  produselor  noastre în  acele
            ţări;  ba  de  multe  ori  cum  era  Austria  ne  închidea  pur
            şi  simplu  graniţa  vitelor  şi  produselor  noastre.
                 La  1876-78  se  încheie  o  serie  de  convenţiuni  pe  o
            durată  de  16  ani,  până  la  1893.  In  aceste  condiţiuni  se
            prevedea  seria  articolelor  care  au  nevoie  de  protecţie,
            lista  A  şi  restul  din  tarif  era  convenţional.
                 Începând  dela  1893  se  încheie  iarăşi  o  serie  de
            convenţii  cu  Anglia,  Franţa,  Elveţia,  Germania.  Aceste
            convenţii  se  reînoesc  după  întocmirea  tarifului  vamal de
            import  Costinescu.  Convenţiunea  cu  Germania  a  servit
            de  exemplu  şi  după  ea  s’au  întocmit  toate convenţiunile
            a  căror  durată  ţine  până  la  intrarea  noastră  în  războiul
            mondial.  Cu  intrarea  în  războiu  toate  convenţiunile  au
            rămas  suspendate  şi  în  anul  1921  se  denunţă  toate  con­
            venţiunile,  astăzi  rămânând  in  fiinţă  convenţiuni  cu  Ce­
            hoslovacia,  Polonia,  Turcia  şi Ungaria  cu  clauza  naţiunii
            celei  mai  favorizate.  Cu  toate  celelalte  state  n’avem  de
            cât  un  schimb  de  note  diplomatice  prin  care  se  acordă
            reduceri  tarifare  cu  clauza  naţiunii  celei  mai  favorizate-



                 O  chestiune  care  interesează  agricultura  este  iefti-
            nătatea  transporturilor  pe  căile  ferate.  Tariful  de  trans­
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12