Page 15 - 1913-26

Nr. 26. C O S I N Z E A N A Pag. 367.

coştiug. Auzi ce-i dă prin cap ! Coştiug! De dormit
îţi arde? La muncă, colea, haide!...
Se ridică de jos sfios ca un copil care a făcut
ceva rău şi cu toţii se porniră pe lucru. Cădeau bar-
dele cu putere şi aşchiile săreau ca nişte bucăţi de
argint în potopul de lumină orbitoare.
Au muncit din greu până către amiaz, admiraţi
din când în când de câte un nebun care veniâ şi se
uita pe fereastră.
Dela o vreme, moleşiţi de căldură, mai conte-
niră. Se lăsară fiecare pe câte un scaun, pe câte o
laviţă, osteniţi şi buimăciţi. Numai împăratul stătea în
picioare privind cu ochii lui mari, adânci, în scobi­
tura proaspătă a trunchiului. Cine ştie ce socotiâ?
Să vezi.
Cel mai mic, cel cu coştiugul, adormise cu capul
pe capătul albiei chiar în bătaia soarelui. Cu cămaşa
desfăcută la piept, i se vedea tot gâtul, un gât slab,
întins, de-i eşiră vinele. Şiroaiele de sudoare i se
prelingeau pe tâmple.
împăratul rămase cu ochii pironiţi pe capul ador­
mitului. Şi cu cât se uită, cu atât ochii lui se deschi­
deau şi se făceau mai mari, mai adânci, mai grozavi.
In liniştea nemărginită, cum stătea încremenit ca un
stâlp, par’că creştea tot mai înalt, ajunsese par’că să
ţie în cap tavanul încăperii.
Deodată — cum se îmtâmplă de atâtea ori la
acest soi de nebuni — fu apucat şi stăpânit de o
Dna Elena Sabadeanu, prezidenta de onoare a idee stranie, îngrozitoare. O fluturare de zâmbet dră­
„Reuniunii femeilor române" din Braşov şi mem­ cesc îi trecu pe faţă, îi chemă pe ceilalţi patru lângă
bră în comitetul „Uniunii femeilor române".
De curând se apucase să facă o albie mare din-
tr’un trunchiu de stejar. Devenise serios, tăcut, în faţa
acestui mare lucru ce i se cerea. Se învârtea împre­
jurul trunchiului, îl măsură, îl însemnă, îl întorcea, îl
aşeza în alt loc, unde i se părea lui, aşa că celor
cinci tovarăşi le curgea şiroaie sudoarea pe obraz de
atâta chibzuială.
Şi erau slabi şi piperniciţi tovarăşii împăratului.
Se uitau la el cu respect şi cu teamă. Ce zicea el,
eră sfânt. îl vedeau ei că e cel mai cuminte şi cel
mai voinic. Şi apoi doctorii, internii, oamenii de ser­
viciu, cu el steteau de vorbă când eră să se puie
ceva la cale. El eră cel mai mare acolo şi pace bună.
Printr’o fereastră deschisă, băteâ în atelier un
puternic soare de primăvară. O lumină mare se re­
vărsă pe podele, o lumină care te obosiâ şi te ameţeâ.
Şi cum stăteau ei toţi în jurul trunchiului, neştiind
de unde să-l ia, zice unul, cel mai puţintel dintre ei:
— Ştiţi ce mi-aşi face eu din buşteanul ăsta,
dacă ar fi al meu? Un coştiug. M’aş lungi frumos
şi aş dormi... aş dormi...
împăratul întinse mâna lui grea şi-l împinse de
Dna Virginia A. Vlaicu, viceprezidcnta „Reuniunii
.căzu mototol într'un colţ. femeilor române din Braşov" şi casiera „Uniunii
— Prostule, îi zise, eu vreau să fac albie,7nu femeilor române *.
1