Page 15 - 1913-26
P. 15

Nr. 26.                                 C  O  S I N  Z E A  N  A                           Pag. 367.

                                                       coştiug.  Auzi  ce-i  dă  prin  cap  !  Coştiug!  De  dormit
                                                       îţi arde? La muncă, colea, haide!...
                                                            Se  ridică  de  jos  sfios  ca  un  copil  care  a  făcut
                                                       ceva  rău  şi  cu  toţii  se  porniră  pe  lucru.  Cădeau  bar-
                                                       dele  cu  putere  şi  aşchiile  săreau  ca  nişte  bucăţi  de
                                                       argint în potopul de lumină orbitoare.
                                                            Au  muncit  din  greu  până  către  amiaz,  admiraţi
                                                       din  când  în  când  de  câte  un  nebun  care  veniâ  şi  se
                                                       uita pe fereastră.
                                                            Dela  o  vreme,  moleşiţi  de  căldură,  mai  conte-
                                                       niră.  Se  lăsară  fiecare  pe  câte  un  scaun,  pe  câte  o
                                                       laviţă,  osteniţi  şi  buimăciţi.  Numai  împăratul  stătea  în
                                                       picioare  privind  cu  ochii  lui  mari,  adânci,  în  scobi­
                                                       tura  proaspătă  a  trunchiului.  Cine  ştie  ce  socotiâ?
                                                       Să vezi.
                                                            Cel  mai  mic,  cel  cu  coştiugul,  adormise  cu  capul
                                                       pe  capătul  albiei  chiar  în  bătaia  soarelui.  Cu  cămaşa
                                                       desfăcută  la  piept,  i  se  vedea  tot  gâtul,  un  gât  slab,
                                                       întins,  de-i  eşiră  vinele.  Şiroaiele  de  sudoare  i  se
                                                       prelingeau pe tâmple.
                                                            împăratul  rămase  cu  ochii  pironiţi  pe  capul  ador­
                                                       mitului.  Şi  cu  cât  se  uită,  cu  atât  ochii  lui  se  deschi­
                                                       deau  şi  se  făceau  mai  mari,  mai  adânci,  mai  grozavi.
                                                       In  liniştea  nemărginită,  cum  stătea  încremenit  ca  un
                                                       stâlp,  par’că  creştea  tot  mai  înalt,  ajunsese  par’că  să
                                                       ţie în cap tavanul încăperii.
                                                            Deodată  —  cum  se  îmtâmplă  de  atâtea  ori  la
                                                       acest  soi  de  nebuni  —  fu  apucat  şi  stăpânit  de  o
         Dna Elena Sabadeanu, prezidenta de onoare a   idee  stranie,  îngrozitoare.  O  fluturare  de  zâmbet  dră­
        „Reuniunii femeilor române" din Braşov şi mem­  cesc îi trecu pe faţă, îi chemă pe ceilalţi patru lângă
          bră în comitetul „Uniunii femeilor române".
       De  curând  se  apucase  să  facă  o  albie  mare  din-
  tr’un  trunchiu  de  stejar.  Devenise  serios,  tăcut,  în  faţa
  acestui  mare  lucru  ce  i  se  cerea.  Se  învârtea  împre­
  jurul  trunchiului,  îl  măsură,  îl  însemnă,  îl  întorcea,  îl
  aşeza  în  alt  loc,  unde  i  se  părea  lui,  aşa  că  celor
  cinci  tovarăşi  le  curgea  şiroaie  sudoarea  pe  obraz  de
  atâta chibzuială.
       Şi  erau  slabi  şi  piperniciţi  tovarăşii  împăratului.
  Se  uitau  la  el  cu  respect  şi  cu  teamă.  Ce  zicea  el,
  eră  sfânt.  îl  vedeau  ei  că  e  cel  mai  cuminte  şi  cel
  mai  voinic.  Şi  apoi  doctorii,  internii,  oamenii  de  ser­
  viciu,  cu  el  steteau  de  vorbă  când  eră  să  se  puie
  ceva la cale. El eră cel mai mare acolo şi pace bună.
       Printr’o  fereastră  deschisă,  băteâ  în  atelier  un
  puternic  soare  de  primăvară.  O  lumină  mare  se  re­
  vărsă  pe  podele,  o  lumină  care  te  obosiâ  şi  te  ameţeâ.
  Şi  cum  stăteau  ei  toţi  în  jurul  trunchiului,  neştiind
  de unde să-l ia, zice unul, cel mai puţintel dintre ei:
       —  Ştiţi  ce  mi-aşi  face  eu  din  buşteanul  ăsta,
  dacă  ar  fi  al  meu?  Un  coştiug.  M’aş  lungi  frumos
  şi aş dormi... aş dormi...
       împăratul  întinse  mâna  lui  grea  şi-l  împinse  de
                                                              Dna Virginia A. Vlaicu, viceprezidcnta „Reuniunii
 .căzu mototol într'un colţ.                                   femeilor române din Braşov" şi casiera „Uniunii
       —  Prostule, îi zise, eu vreau să fac albie,7nu                    femeilor române *.
                                                                                      1
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20