Page 14 - 1922-01
P. 14

\


         Pag. 14.   ----------------------------------  C  O  S  I N  Z  E  A  N    A                         N  r .   1 .

             Fu  de-ajuns  ca  să  ese  pe  uliţă   Aduse  vin,  şi  din  vorbă’n  vorbă,   —  Da,  ai  dreptate.  Aşa  cred,  că
         cu  mamă-sa,  să  fie  văzută,  şi  doc­  căpitanul zise:               ai dreptate.
         torul,  —  deşi  nu  eră  vesel  de  loc   —  îmi  pare  nespus  de  rău,  că   —  Cel  mai  potrivit  lucru  pen­
         pentru  asta,  trebui  în  curând  să  în-   în curând va trebui să plecăm. M’am   tru  a  ajunge  la  un  astfel  de  resultat,
         şirue  iar  în  jurul  mesei  din  prân-   obicinuit  pe-aici,  îmi  plac  locurile,   cred că ar fi o apropiere mai strânsă,
         zâtor  păhărele  în  care  scânteiâ  ves­  oamenii.                     mai  intimă  între  oamenii  dela  noi
         titul vin.                             —  Ei,  comedie",  făcu  doctorul   şi cei dela dumneavoastră.
             Casa  lor,  ca  şi  în  rândul  întâi,   „iar’  vă  mută?  Ce  e  şi  vieaţa  asta   —  Se  poate",  răspunse  doctorul
         eră  mereu  plină  de  ofiţeri.  Veniau   de  soldat:  vecinie  pe  drumuri".  El   încunjurând privirea ofiţerului.
         din  trecere  de  vreme  la  un  pahar   căzu pe gânduri, şi după un restimp   —  în  deosebi  ce  priveşte  pe  fe­
         de  vin,  dar  tot  mai  mult  părea  că   de tăcere, întrebă:          mei.  Ardelencele  au  calităţi  pe  care
         vin  atraşi  de  ochii  verzi  ai  domni­  —  Şi când e vorba să plecaţi?  la  noi  le  cauţi  înzadar.  Uite,  am  a-
         şoarei Aurora.                         —  Pe Crăciun nu vom mai fi aici.  junsja  convingerea,  că  o  căsătorie
             Ea  eră  veselă  şi  zimbitoare;  se   —  Hm!“  făcu  doctorul  întristat   fericită  numai  cu  o  ardeleancă  ai
          deşteptase  în  ea chiar  un  fel de  co­  de-odată.  „Eu  unul  ştiu  că  nu  mă   puteâ face.
          chetărie,  şi  părea  că-i  face  mare   bucur".                           —  Nu:  Asta  nul"  spuse  docto­
          plăcere  să-i  năcâjască  pe  ofiţeri.   —  Nici  eu,  pot  să  vă  asigur",   rul, ne mai putându-se stăpâni, sim­
          Cu  gândul  la  tinărul  advocat,  ci-   zise  căpitanul.  „Dacă  ar  fi  după   ţind  unde  bate  căpitanul,  auzind
         tindu-i  scrisorile  ce-i  soseau  dese,   mine, eu nici că aş mai plecă de-aici“.  din  nou  aceeaşi  argumentare  care
          ea se simţea la adăpost.               Doctorul  clipi  scurt  din  ochi,   dusese,  înainte  cu  opt  luni,  la  lo­
             Părinţii  se  mirară  de  schimba­  avu  o  tresărire,  dar  apoi  liniştin-   godna Aurorei.
          rea  asta  şi  erau  veseli,  că  au  trecut   du-se îndată zise:          Căpitanul  îl  privi  mirat,  se  în­
          aşa  de  uşor  peste  o  primejdie  pe   —  E  grea  slujba  de  militar.  Ai   gălbeni puţin, şi întrebă:
          care  şi-o  închipuiau  foarte  mare.   un  singur  Dumnezeu:  porunca!  De   —  Pentru  ce  credeţi  că  nu?  Nu
          lncet-încet  doctorul  ajunsese  să-şi   altfel  toţi  suntem  subt  porunci.   sunt  calităţile  fetelor  dumneavoastră
          petreacă  şi  cu  ofiţerii  aceştia  tot   Par’că  eu  sunt  liber?  Sunt  sluga   cunoscute  de  toată  lumea?  Uite,
          aşa  de  straşnic  ca  şi  cu  cei  dintâi.   ori căruia are nevoe de mine.  dragă  domnule  doctor,  eu  trebue
          Cântecele,  romanţele  cele  noui  îl   —  Da,  adevărat.  Dumneavoastră   să-ţi  spun  ce  am  pe  suflet.  Aş  fi
          omorau  dacă  bea  un  pahar  de  vin,   Ardelenii  sunteţi  oamenii  datoriei.   nespus  de  fericit  dacă  domnişoara
          şi  între  aceştia  erau  mai  ales  doi,   Iată  ce-mi  place  la  dumneavoastră!   Aurora"....
          un căpitan şi un sublocotenent, care   Şi  apoi  sunteţi  mai  cumpănitori,   Dar  nu  putu  termina.  Doctorul
          cântau ca neşte arhangheli.        mai  aşezaţi.  Pe  cuvântul  dumnea­  sări  de  pe  scaun  şi  începfi  să  spue
             Vr’o  şase  săptămâni  se  tot  îm-   voastră  se  poate  clădi.  Şi  nu  vă   cuvintele strigând:
          puţină  vinul  din  pivniţa  doctorului.   daţi  în  laturi  dela  muncă,  ori  cât   —  Nu!  Asta  nu  se  poate!  Nici
          Ofiţerii  veniau  regulat  după  amie­  ar fi de grea.                  odată  !  Destul  te  rog!  Nu,  nu  !  Asta
          zile  guralivi,  zburdalnici,  plini  de   —  Ei,  sunt  şi  la  noi  oameni  şi   nu se poate!
          tinereţe  şi  aduceau  o  veselie  mare   oameni!                          Căpitanul  se  ridică  aproape  in­
          în  casa  doctorului.  Aurora,  deşi  ră­  —  Nu,  să-mi  daţi  voe!  Cei  mai   dignat  de  această  revoltă  a  docto­
          mânea  cu  un  fel  de  satisfacţie  între   mulţi  sunt  aşa  cum  spun  eu.  Am   rului.  Cum?  Nu  eră  el  vrednic  să-şi
          ei,  nu  se  prea  arătă.  Mai  ales  de   cunoscut mulţi, m’am gândit de multe  poată arăta o astfel de dorinţă?
          când  băgă  de  seamă,  că  căpitanul   ori,  că  adevăratul  neam  românes    Faţa  doctorului  se  strâmbă  de-o
                                                                              c
          care  cântă  aşa  de  frumos,  se  uită   nu  se  va  naşte  decât  din  amestecul   răzvrătire abia stăpânită:
          la  ea  într’un  chip  care-i  aducea  a-   sârguinţei  şi  cinstei  dvoastră  cu   —  Cum,  dumneata  ştiai  ce  s’a
          minte  de  privirea  celui  dispărut,  a   vioiciunea şi seninătatea noastră".  petrecut  la  noi  în  casă  şi  vreai  să-ţi
          locotenentului.                        Doctorul  începu  să  asculte  cu   baţi  joc  de  noi?"  zise  el  învineţit
             De  atunci  veni  tot.  mai  rar  între   băgare  de  seamă,  şi  neliniştea  lui   de mânie.
          ei,  iar  căpitanul  era  tot  mai  trist,   creştea  din  clipă  în  clipă.  Un  fel   Căpitanul nu mai oricepu nimic.
          tot mai abătut.                     de  tristeţe  i  se  coborî  în  suflet,  ca   —  Ce să ştiu, domnule doctor?
             într’o zi, cu vr’o două săptămâni   şi  când  ar  presimţi  o  nouă  desilu-   —  Că  fata  a  fost  logodită,  tot
          înainte  de  Crăciun,  căpitanul  ştiin-   sie,  o  nouă  pierdere.  Ceea  ce  spu-   cu un ofiţer, care a lăsat’o?
          du-1 acasă pe doctor, veni la el în-<   neâ  acum  căpitanul  se  asemănă  tot   —  Nu  ştiam!"  răspunse,  pierit,
          tr’o  vreme  neobicinuită.  Eră  sigur,   mai  tare  cu  ce-i  spunea  odinioară   ofiţerul.
          că  de  colegii  lui  nu  va  fi  tulburat.   locotenentul.                —  Pe cuvântul dumitale?
          Doctorului  îi  eră  foarte  simpatic   —  Sau  crezi  că  n’am  dreptate?   —  Pe cuvântul meu.
          ofiţerul  acesta  voinic,  cu  privirile   întrebă  căpitanul  văzând  că  doc­  —  Nime  nu  ţi-a  spus  de  ruşi­
          agere,  şi  care  cântă  aşa  de  frumos.   torul tace.                 nea asta?
                        /



                                                    \
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19