Page 9 - 1922-12
P. 9

ION AGÂRBICEANU.             10 —   bine  de-o  jumătat’  de  an  nu  se  mai   mului.
                                                ruşina  de  oameni,  intra  la  Filăru,   Ce  prostii!  De  bunăseamă  că-s
                         VIII.                  mai  pe  urmă  la  ceilalţi,  ziua  în   prostii îngrozitoare, dar cum îi întrau
                                                amiaza mare. Bătrâna îi ştia de mult   ele în suflet.
               Bătrâna  Marina  nu  minţise:  Fi­  cărările,  şi  chiar  Stana  i’  s’a  lăudat
            lăm  nu  se  mai  întoarse  în  ’sat.  Dar   de  nenumărate  ori  cu  isprăvile  sale,   Stana  durmise  deci  în  tindă,  în
            ea  se  înşelase  când  crezu  că  tran­  în  vreme  ce  se  certau.  Iar  lui  An­  locul  bătrânii.  Ea  îşi  luase  hotărâ­
            sferarea  lui  fu  hotărâtă  numai  în   drei,  atunci  noaptea,  i-a  spus  în   rea  asta,  dar  nu  apucă  să  i-o  spună
            urma  jelbelor  sale,  Jelbe  se  făcură  faţă adevărul.                bătrânii.  Aceasta  îi  făcu  ea  însăşi
                                                                                    aceeaşi  propunere.  Stana  sta înspăi­
            multe împotriva lui, dar nu ele scă­   Aşa  dar’  din  ce  motiv  se  simţea
            pară  satul  de  lepădătura  aceea  care   aşa  de  grozav  umilită  pentrucă,  sub   mântată  :  Cum  ?  Bătrâna  ştie  la  ce
            necinstise  zeci  de  case  în  cei  doi   ameninţarea  şchiopului  care  era  s’o   se  gândeşte  ea?  Dar  soacră-sa  nu
            ani  de  războiu.  Adevăratul  motiv   ucidă,  ea  a  recunoscut  în  faţa  soa­  se  gândea  acum  de  loc  că  Stanei
            -fusese  cu  totul  altul  :  Vr’o  cinci   crei  şi  a  bărbatului  că  Andrei  îi   i-e  tot  atât  ori  unde  va  dormi,  că
            barbaţi,  întorşi  întregi  de  pe  front,  lasă calea slobodă?         de  ori  unde,  poate  pleca  ori  când.
            umblau  să-i  pună  capul.  Transfera­  Urându-1  de  moarte  şi  scârbită   Bătrâna  se  temea  de  Andrei:  să
            rea  şi-o  ceruse  el  însuşi  îngrozit  până’n  rărunchi,  în  Stana  ardeau   nu-i  mai  vină  răul,  şi  într’o  noapte
            de oamenii aceia, cari întorşi din mij­  patimile  cele  vechi,  şi  ele  îi  dedeau   s’o  gâtue  pe  Stana.  Dar  nurorii  sale
            locul  măcelului,  îl  priveau  ca  nişte   adeseori  imbolduri  nestăpânite,  să   îi spuse numai atât:
            lupi.                               plece.  Dar  când  să  deschidă  portiţa   —  Eu  dorm  mai  uşor.  Vezi  că-i
               Dar Stana, încă înainte de-a pă­  avea  mereu  aceeaşi"  senzaţie:  că-i   de  rău.  De  câte  nu  are  lipsă  un  om
            răsi  Filăru  satul  se  încurcă  şi  cu   goală  în  mijlocul’  uliţii  şi  că  oa­  bolnav  peste  noapte?  Şi  aşa,  Stana
            alţii,  între  cari  era  un  văduv  tom-  menii  se  uită  cu  scârbă  ’la  ea.  Şi   durmia  în  locul  bătrânii.  Se  simţea
            natec  şi  un  beţiv  căruia  abea-i  mi­  nu cuteza să deschidă.       umilită  ştiind  că  nime  nu  o  mai
            jiseră mustăţile.                      Nu  voia  să  iasă  goală  între  oa­  păzea,  că  de-aici  încolo  nimănui
               Trecură  însă  săptămâni  întregi   meni !                           nu-d  mai  pasă  de  ce  va  face  ea,
                                                                                    dar’  totuşi  se  simţea  mai  liniştită
            delà  ziua  aceea  îngrozitoare  în  care   Ea  stărui  adeseori  asupra  aces­  aici în tindă. In casă cu Andrei n’ar
            Andrei  era  s’o  ucidă,  şi  Stana  nu   tei  nebunii,  cercând  s’o  înţeleagă,   mai  fi  putut  durmi:  se  temea  de  el,
            mai  părăsi  nopţile  casa.  Trecuse   însă  nu  putea.  Cu  cât  era  ’ea  azi,   se  temea  cumplit  de  piciorul  cel  de
            Crăciunul, se pusese un ger amarnic,   după mărturisirea aceea mai josnică,   lemn  pe  care,  Doamne-fereşte,  l-ar
            se  porniră  ospeţele  şi  Stana  nu  se   mai  păcătoasă  decât  înainte?  Cu   putea  vedea  sărind  prin  casă.  Ea
            mai  arăta  pe  nicăiri  între  ferferiţ»,   nimic,  de  bună  seamă  !  Ba,  iată,  au   se  gândea  tot  mai  stăruitor  la  gro­
            cum  făcea  mai  înainte.  Nu  se  mai   trecut  câteva  săptămâni  şi  ea  se   zăvia  asta  decând,  în  ziua  aceea
            auzeau strigăturile ei neruşinate delà   purta  chiar  ca  o  femee  cinstită.  Şi   blestemată,  îşi  făcu  mai  întâi  închi­
            nunţi.  Tovarăşele  ei  de  petreceri  se   totuşi,  simţământul  acela  se  făcea   puirea asta.
            gândeau  la  ea  cu  dispreţ,  dar  în   stăpână  pe  ea  ori  de  câteori  voia
            dispreţul  acesta  era  mai  mult  con­  să deschidă portiţa.              Şi, fără să-şi mărturisească, poate
            ştiinţa  josniciei  lor,  căci  ele  iată,   Acasă Stana  era  mereu posomo­  chiar  fără  să-şi  dea  seama,  spaima
            nu  cutezară  să-şi  schimbe  viaţa,  ca  râtă.  Din  ziua  aceea  nu  se  mai   ce  nu-i  mai  eşise  din  suflet  din
            Stana. Dar în curând o uitară !     culcă  în  casa.  dinnainte.  Hotărîrea   ziua  aceea  cânci  zări  faţa  de  ucigaş
                Dar  tovarăşele  ei  se  înşelau.  îi  veni  dintr’odatâ:  dacă  nu  mai   a  lui  Andrei,  o  ţintuia  acasă  tot  aşa
            Stana  nu  avea  nici  un  gând  de  po­  trebuia  —  după  ce  a  mărturisit  în-   de  mult  ca  şi  senzaţia  că  ese  goală
            căinţă.  Nu  părăsise  casa  dintr’un   naintea  celor  doi,  —  să  se  ferească   pe uliţă.
            motiv  ciudat,  la  care  ţinea  cu  în-  nici  de  Andrei,  nici  de  soacră-sa   Adevărul  era  că  sufletul  ei  se
            căpăţinare.  Sila  ce-i  făcuse  Andrei   pentru  a  părăsi  casa,  ea  ar  fi  putut   tulbură  atunci  până  în  adâncuri:
            să recunoască în faţa soacrei sale şi   durmi  foarte  bine  în  mijlocul  curţii.  văzuse  moartea  cu  ochii.  Şi  gândul
            în  faţa  lui,  înţelegerea  dintre  ea  Şi  Stana  era  convinsă,  că  dacă  ar  fi   morţii,  deşi  fulgerător,  răscoli  până
            şi  Andrei,  că  el  îi  lasă  toată  liber­  fost  primăvară  sau  vară,  aici  s’ar  fi   în fundul sufletului păcătos.
            tatea  de-a  trăi  în  ticăloşia  ei,  o  u-  chlcat.  Ce  lucru  ciudat!  Uite  şi  lu­  Aşa că sufletul ei,  de-atunci, era
            milise îngrozitor. Mărturisirea aceasta  crul  acesta  aşa  de  uşor  de  înţeles,   mereu  învolburat  şi  tulbure.  Poate
            în  faţa  alor  doi  îi  păru  că  o  dez­  că  pe  viitor  poate  merge  la  păcatul   pentrucă  nu  se  simţea  bine,  pentru
            bracă  de  cămaşă,  şi  o  pune  goală  ei  fără  să  se  mai  ascundă  de  ni­  că  nu  se  putea  însenina  şi  linişti,
            în  mijlocul  uliţii,  supt  ochii  trecă-  meni, o necinstea cumplit, ca şi  stătea acasă.
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14