Page 2 - 1924-13-14
P. 2

Pag. 154                                 C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    •  - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 25—VII. 1924













                                                   Cultul poesiei




                                                                                              „Ceea ce ne lipseşte nouă este poesia
                                                                                            vieţii“                 Shelley



                    Subt  condei  nu  alunecă  uşor  îndrumă  minţile  spre  cărări  ne­  îndrăgească  din  nou  frumosul
                 cuvântul  potrivit  pentru  a  defini  umblate,  înarmează  braţul  şi  şi  visul,  trebuie  făcut  să  ’ndră-
                 prin  comparaţie  viaţa  de  azi.  fortifică  voinţa  şi  omul  azi  în­  gească  poesia  vieţii,  care  rătă­
                 Complexă,     grea,    obositoare,  drăzneşte,  luptă  şi  învinge  mai  ceşte  azi  incoloră  şi  necunos­
                 desgustătoare  câteodată  şi  ila­  mult  ca  oricând.  Subt  puterea  cută  prin  întunecatele  falduri
                 riantă  uneori,  ea  s’ar  putea  lui  nebiruită  se  frânge  oţelul  ale  sufletului  otrăvit  de-un  viţiu
                 compara  totuş  cu  un  roman,  şi  ’n  urma  lui  se  înalţă  grămezi  social fără nume.
                 în  care  fantasia  scriitorului  îţi  de  bunuri  materiale,  care  însă,   Nu  ştim,  dacă  generaţia  de
                 trece  pe  dinainte  cele  mai  în­  vai,  nu-i  dau  totuş  nici  mulţu­  azi  va  izbuti  să  săvârşească
                 chipuite  şi  neînchipuite  scene,  mire şi nici odihnă.                 această  lucrare.  Ea  rămâne  însă
                  pline  de  vivacitate,  de  zbucium   Din  tot  ce  se  face,  din  tot   întreagă  şi  ca  o  poruncă  de
                 şi  înlănţuitoare,  dar  lipsite  cu   ce  se  creiază,  lipseşte  patriar­  netăgăduit  a  societăţii  de  mâne!
                  desăvârşire  de  poesie!  In  ade­  hala  seninătate  a  poesiei  de    De*  aceea  datoria  noastră,  a
                 văr,  pusă  sub  analiza  necru­    odinioară  şi  oricât  de  temută,-   ceiorce  ne  frământăm  astăzi,
                 ţătoare  a  microscopului,  viaţa,   oricât  de  biruitoare  este  gene­  nu  poate  fi,  decât  una:  să  îrT-
                  cu  multiplele  şi  nesfârşitele  ei   raţia  de  azi,  —  fericită  ea   cepem  cu  un  minut  mai  degrabă
                  aspecte,  este  azi  o  manifestă   totuş nu e!                         lupta  grea  dar  izbăvitoare  pentru
                  tendinţă  de-a  preface  în  monetă                                     reintroducerea  în  acţiunele  noa­
                  sunătoare  toate  năzuinţele  omu­    Este  clar  deci  pentru  oricine,   stre  de  orice  natură  a  acelui
                  lui,  pentru  care,  tot  ceeace  se   că  ceeace  ne  lipseşte  nouă,   element  imponderabil,  care  se
                  numia  altădată  poesie,  nu  mai   este  poesia  vieţii.  Farmecul  a-   numeşte  poezie.  Societatea  tre­
                  există.                             cela  inocent  al  mulţumirii  de   buie  să  separe  adânc  de  sânul
                    In  suflete  şi  ’n  creerii  noştri   opera  ta,  de  munca  ta,  de  truda   ei  pe  acei,  ce  nu  mai  cunosc
                  entuziasmul  pentru  câte  un  gând   ta,  de  năzuinţa  ta,  de  tine  în­  avântul  spre  frumos,  entuzias­
                  frumos  nu  mai  străbate,  decât   suţi şi de aproapele tău.           mul  şi  visu .  Ea  trebuie  să
                                                                                                        1
                  cu  anevoie,  şi  străbătând  chiar,   Dacă  e  adevărat,  că  răsboiul   ridice  iar  cultul  poesiei  şi  pe
                  el  se  ofileşte  grabnic  şi  moare,  anarhic  şi  profund  condamnabil   ceice  nu  ştiu  şi  nu  vor  a
                  ca  o  plăpândă  floare  de-o  zi,  este  vinovat  de  creiarea  con­   jertfi  acestui  cult  înălţător,  tre­
                  care-şi  închide  petalele  odată  cu  diţiilor  prielnice  acestori  stări   buie  să-i  izoleze  măcar  de  ac­
                  apusul!                             de  lucruri,  nu  mai  puţin  ade­  ţiunile  noastre  culturale  pentru
                    O  oboseală,  s’ar  zice,  a  cu­  vărat  e,  că  vinovată  de  deslăn-   totdeauna.  Generaţia  care  vine
                  prins  sufletul  omului  din  zilele   ţuirea  lor  este  societatea  politică   trebuie  să  găsească  societatea
                  noastre  şi  el  nu  mai  e  capabil  şi  economică  de  după  răsboiu.   omenească  bine  distinsă:  deo­
                  de  eforturi  nobile,  de  fapte  înăl­  Această  constatare  făcută  de   parte  fariseii  politici  uzurpători
                  ţătoare.  Dar  nu  este  aşa!  Nici-,  toată  lumea  nu  poate  avea  însă   ai  celor  mai  sfinte  idealuri  şi
                  odată  omul  n’a  dovedit  energie  altă  valoare,  decât  aceea  a  re-   oamenii  de  afaceri  fără  scrupule
                  mai  multă,  niciodată  în  vinele  acţiunii.                           şi  fără  Dumnezeu,  —  iar  de
                  lui  n’a  circulat  sângele  mai  fur­  Sufletul  omenesc  trebue  des­  ceealaltă  parte  sufletul  celor
                  tunos,  îndemnându-1  să  acţio­    cătuşat  şi  scos  din  mocirla  în  înţelegători,   celor   entuziaşti,
                  neze  mereu,  în  fiecare  clipă,  care  se  zbate,  el  trebuie  înălţat  celor  buni,  cari  adoră  poesia
                  în  fiecare  moment.  O  uimitoare,  din  nou  spre  lumină,  spre  aer,  vieţii.
                  nebănuită  şi  pasionată  energie   spre  soare!  Trebuie  făcut  să                SEBASTIAN BORNEM1SA
   1   2   3   4   5   6   7