Page 7 - 1924-23-24
P. 7
»
r 25—XII. 1924-------------------------------- C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Pag. 299
şi uitătura amarnică de supraveghe
tor a lui Iordan. Pe vr’o câţiva îi
trase binişor de urechi. Copiii pă
rea că nu simţiră nimic, nici alţii
nu se înfricoşară, şi şoptitul îngri
jorat urma mai departe.
Iordan, prins fără voe de îngri
jorarea lor, uimit că nu poate face
rânduială ca alte dăţi, se opri între
bănci şi întrebă :
— Dar bine! Ce-i cu voi? Ce
tot şoptiţi acolo?
Ioniţâ ’dintr'a patra, băeţaşul cel
inimos alui nenea Nicodim, răspunse
în numele tuturor:
— „Bădiţă Iordan, ne temem să
nu fi păţit ceva Domni»'“. Atât răs
puns fu de-ajuns pentruca Iordan
să se tulbure şi el. Cu însărcina
rea ce i o dase preotul el nu se
putu gândi până acum la dascălul.
— Aveţi dreptate, zise el. „Pen
tru ce nu va fi venit azi la şcoală?
— Poate-i bolnav!
— Poate s’a dus la târg!
— Ştiţi ce? zise Iordan. „Voi
rămâneţi în linişte. Eu mă reped
până la Dumnealui acasă“.
Nu locuia departe de şcoală. D„r
Iordan nu făcu drumul jumătate şi
se'ntâlni cu tuşa Stana, bătrânica
ce îngrijea de casa lui Mărunţelu.
Venia cu paşi largi, cu capul frânt
în piept, răpusă de-o durere mare.
Bătrâna dădu să treacă pe lângă
Iordan, fără să-I bage de seamă.
Inima băiatului se făcu cât un pu
rice. Abia. putu să întrebe:
— Doar’nu va fi murit Domnu?
El se gândi repede că venise pre
otul în locul lui, că îi lăsase grab
nic singuri, iar dacă i-a întrebat
şi părintele de dascălul, a făcut,
de sigur, pentru a nu le spune o
veste aşa de rea pe neaşteptate.
Iordan era mărişor şi se ştia gândi.
Tuşa Stana era cam surdă, şi cum
nu înţelesese bine vorbele lui Ior
dan, trăsări şi se opri din mers. Ea
plecase tocmai la şcoală să vadă
nu va da de Mărunţelu acolo. Mai
fusese de azi dimineaţă de zece
ori până Ia gardul şcolii, fără s’o
ştie copiii, dar cum îi văzu aprinşi Statuia M. S. Regelui Ferdinand, desvelită in Oradea Mare.
la joc în curtea şcolii, se întorsese
de-atâteaori tjt mai desnădăjduită,
tropotindu-şi cizmele grele pe dru piatra seacă. Par’că l'a’ ngh ţit pă miezul nopţii. Apoi l’am căutat la
#
mul uscat. mântul: Mărunţelu nicăiri. părintele. Ai popii se culcaseră. L’am
— Sfântă maică Precistă ! Nu-i Iordan se gândi de-odată că lu căutat prin toate crâşmele, — se
şi nu-i! Zise ea c’un glas şuerător crul acesta nu ar fi de loc greu pe mai încurca el câte-odată pe-aci,
din adâncul pieptului. „A fost şi cât era de puţintel la trupDumnia- aşa la zile mari — nime nu-1 vă
părintele la noi. lui. Şi se înfioră din creştet până zuse de Duminecă dimineaţa de când
— E bolnav?“ întrebă Iordan ’n tălpi la aşa închipuire. eşise dela biserică. Adevărat e că
mai liniştit. — I)e când n’a mai dat pe-acasă de-atunci nici n'o mai eşit prin sat,
— Nu ştiu,- săraca de mine! tuşă Stano? până de către seară, când se vede
T
Bolnav va fi de nu mai vine acasă. — De-asară! suspină bătrânica. că i-a fost scris să se ducă să nu
De aseară îl caut şi’n pământ şi’n ,L’am aşteptat cu cina până după se mai întoarcă“.
