Page 6 - 1926-31
P. 6

Pag. 298                            ----- C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    - - - - - - - - - - -  --------------------------  1—VIII. 1926

        nu  muncisem  niciodată  în  viaţă,   dai!...  Acum  nu-ţi  cer!...  ţi-i  iau!...   Mă  privii  din  nou...  Şi  'ntr'ade-
        acest lucru era peste putinţă !      ha... ha!“...                      văr îmi văzui mânile pline de răni.
          Cunoşteam  în  Ierusalim  un  iudeu   In  râsul  meu,  Iosua  să  desme-   Şi  ca  toţi  cei  atinşi  de  boală,
        bog  t,  care  avusese  pe  vremuri   teci.  Cercă  să  se  ridice,  dar  recăzu  am  fost  adus  aici!...  De  când...  şi
        gândul  să-şi  mărite  fata  după  mine.  în fotei, strigând:            de  unde  aveam  lepra?!,.,  nu  pot
        In  nâdejiea,  că-1  voi  putea  ade­  —  „Afară  câine!...  Enoch,  unde  să-mi  dau  seama!...  Totul  e  o  e-
        meni  să  mă  împrumute  cu  bani,  eşti ?“...                           nigmă...  Dar  în  noaptea  când  am
        vândui puţinele obiecte ce le aveam    —  „Nu  sbiera,  căci  Eno(h  nu  plecat  la  Iosua,  eram  curat  şi  să­
        —  din  cele  furate  la  Roma  —  şl  te-aude!“....                     nătos.
        plecai la Ierusalim.                   —    „L’ai  omorât?...  Mişelule!...   Banii  ce  erau  la  mine,  i-am  în­
           Bătrânul  Iosua  mă  primi  rece  şi  ş’acum ce vrei?“. .            gropat  lângă  unul  dintre  mormin­
        refuză  ori-ce  împrumut  Rătăcii  o   —  „Ce  vreau?..  Ţi-am  spus!...  tele  de-aici.  Am  încercat  în  multe
        zi  întreagă  pe  străzile  pline  de  no­  Vreau banii tăi!“...         rânduri  să  fug,  dar  am  fost  bătut
        roi  ale  oraşului,  fiurind  o  mulţime   —  „Nu  ţi  dau!...  nu-ţi  dau!...  ah,  cu  pietre  şi  readus.  Şi  acum  de
        de  planuri  şi  seara  eram  decis.  A-  Iahve, Salem, Enoch, veniţii“...  doi  ani  petrec  aşa...  cu  comoara
        veam  de  gând  să-l  jefniesc,  ba  la   —  „Nu-mi  dai?...  haid’  mai  cu­  îngropată.
        nevoie  chiar  să-l  ucid  pe  Iosua  rând, că te ucid !*...               Tânărul  roman  îşi  ridică  fruntea
        ş'apoi să fug la Antiochia.            De-afară  se  auziră  sgomot  de  încet  şi  fixând  îndelung  pe  iudeu,
          •Te  cutremuri  tânere?  Eh!.,  nu  paşi.  Suflai  asupra  luminei  şi  apu­  zise mirat:
        credeam  ca  un  roman  să  tresară  la  când  pe.Iusua  de  gât  îl  sugrumai.   —  „Cum?... numai doi ani?.., Din
        auzul  cuvântului  „omor".  De-odată  Strânsei  repede  banii  de  pe  masă   povestea  vieţii  tale  ar  urma,  să  nu
        cu  noaptea,  m’am  apropiat  de  casa  şi  îndesându-i  în  buzunarele  largi   ai  mai  mult  de  treizeci  şi  ceva  de
        unde  locuia  bătrânul  cu  cei  doi  ale  tunicei,  mă  îndreptai  grăbit  spre   ani,  şi  fata  ta  te  arată  mult  mai  bă­
        servi ai lui, la fel de bătrâni.     ieşire.  Mă  pomenii  faţă  în  Uţă  cu   trân!“...
           îmi  dădui  seama,  că  nu  voi  pu­  celălalt  serv  al  lui  Iosua,  care  ve­  —  „Se  poate!.,  dar  eu  adevărul
        tea  să  intru  pe  poartă.  Bătrânul  se   nia  cu  un  felinar.  Am  dat  să-l   l’am  spus!...  Ş’acum  prietene  aş
         temea  de  tâlhari  şi  'noaptea  îşi  ţi­  prind  şi  pe  acesta  de  gât,  dar  fiind   vrea  să  cunosc  şi  eu  povestea  vieţii
        nea poarta ferecată.                 vânjos,  l’am  străpuns  cu  un  stilet   tale!*...
                                             —  singurul  obiect  ce-mi  rămăsese
           La  R)ma  însă,  învăţasem  multe.                                      —  „Povestea  vieţii  mele?..  Nu
         Eram  vânjos  şi  dibaciu  în  sărit.   din  cele  furate  la  Rcma.  Servul  se   cred  să  găseşti  ceva  deosebit!...
        Intrarea  o  cunoşteam,  iar  câni,  băt­  prăbuşi  gemând,  iar  eu  o  luai  Ia   dar  fie!.,  am  să-ţi  împlinesc  do­
        rânul  Iosua  n’a  ţinut  nici  când  pe   fugă.  In  curând  rătăceam  iarăşi  pe   rinţa!“...
        lângă  casă.  Ş’apoi,  îmi  mai  venia   străzile  pline  de  noroi  ale  Ierusa­  Un  vânt  călduţ  începu  să  adie
        într’ajutor şi întunerecul nopţii.   limului.                            alene,  risipind  prin  văzduh  un  mi­
                                               Aveam  acum  bani  din  belşug  şi
           Trecut  peste  poţile  mari  de  cedru,   abia  aşteptam  să  mă  văd  în  drum   ros  plăcut  de  oleandri.  Dinspre
         m’am  apropiat  dibuind  de  uşa,  ce   spre  Antiochia.  Noaptea'aceia  mi-se   câmpia  plină  de  verdeaţă  străbătu
         conducea  spre  locuinţa  lui  Iosua.   păru  o  vecinicie.  Dar  în  sfârşit   uşor  cântecul  melodios  al  unui
        Aproape de uşă, mă potignii în ceva   trecu  şl  când  se  iviră  zorile,  mă   păstor.
        moale.  In  acelaş  moment  auzii  un   îndreptai  spre  porţile  cetăţii.  In   Tânărul  oftă;  privi  adânc  în  zare
        glas de bărbat speriat întrebând:    apropierea  porţilor  mă  întâlnii  cu   şi începu cu glas tremurător:
           —  „Cine-i“ ?
                                             doi  bărbaţi.  Când  mă  văzură  înce­  —  „Poate  gâceşti  după  îmbră­
           In  loc  de  răspuns,  mă  plecai  în   pură  să  strige  şi  o  luară  înapoi.  cămintea  mea,  că  sunt  nobil  roman.
        jos  şi  apucai  cu  o  mână  gâthjul   Peste  puţin  se  reîntoarseră,  însoţiţi  Tatăl  meu,  odrasla  unui  neam  pa­
        omului  culcat  lângă'  prag.  Câteva   de  doi  soldaţi  romani.  La  distanţă  trician  bogat,  era  cam  risipitor.  Ii
        clipe  de  svârcoliri  şi  bătrânul  serv   de  zece  paşi,  îmi  făcură  semn  să   plăcea  să  trăiască  pompos,  să  aran­
         rămase  nemişcat.  Intrai.  In  încăpe­  mă  opresc.  Mă  îngrozii...  Era  vădit  jeze  serbări  şi  pe  lângă  asta,  dăr­
        rea  largă,  bătrânul  Iosua  şedea  omorul?...  Eram  stropit  cu  sânge?...   nicia  lui  nu  cunoaştea  margini.
        ghemuit  într’un  fotei  enorm,  privind   Mă  privii...  Nu  aveam  nicio  pată...  Peste  puţin  sărăci.  Din  imensele
         prin  pâlpâirea  obosită  a  unei  con­  Atunci?...  numai  ştiam  ce  să  cred!...  bogăţii  îi’  mai  rămăsese  o  vile  în
         deie,  grămezile  de  galbeni  de  pe   Vrui  să  pornesc  înainte,  dar  iar   Roma şi câteva vii. Ajuns în strâm­
         masă.                               soldaţii  întinseră  suliţele  spre  mine,   toare  şi  neaflând  altceva  mai  bun,
           Pierdut  în  contemplarea  banilor,   şi  bărbaţii  cari  îi  însoţeau  mă   îşi  oferi  serviciile  Caesarului  Au­
        el  nu  auzise  sgomotul  de  afară,  dar   isbiră  cu  pietre  strigându-mi  „le-  gust  şi  se  făcu  soldat.  Din  mulţi­
         nu  observase  nici  intrarea  mea.   pros* şi „necurat!“...            mea sclavilor îşi reţinu numai pe
         Abia  când  eram  la  un  pas,  îşi  ri­
         dică  capul  şi  mă  privi  năuc,  în­
         spăimântat.                           Î  N  T  R  E  B  A  R  E
           —  „Cine eşti?... şi ce cauţi aici...
         —  mă  întrebă  apoi  şi  trupul  deşi­                                        După Lenau.
         rat începu să-i tremure.
                                               Sărmană inimă de om, norocul tău ce este?
           —  „Nu  mă  cunoşti?..,  Sunt  Be-
         niamin,  copilul  prietenului  tău,  că­  O clipă, care din mister de Parce fi se toarce
         ruia  aveai  de  gând  —  odată  —    Şi când abia ea s’a născut, dispare fără veste. . .
         să-i  dai  pe  Salem!...  Pe  Salem  ai
         dat’o  altuia,  dar  banii  ţi-au  rămas!...   Se prăvăleşte în neant. . .   şi nu se mai întoarce!
         Azi  ţi-am  cerut  şi  nu  ai  vrut  să-mi                                            Aurel Locusteanu
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11