Page 9 - 1926-36
P. 9

5— IX 192 fi .................. ........... ................. C  O  S  i N  Z  E  A  N  A        Pag. 353



          D      U      H      U       L          C      E      L          R      Ă      U


                                            —      R  O  M   A  N      —


                       I. Prorocul Ilie                     punde.  Se  mulţumeşte  numai  să-i  facă  semn  din  cap
                                                            şi piere...
           Na-i fericire mai mare, decât munca. Fie că prinzi    Ileana  aleargă  la  lemne,  rupe  surcele  şi  aprinde
      plugui  de  coarne  şi  apeşi  cu  toată  puterea  pe  ele,  ca  focul.  Pune  o  oală  la  foc  şi  toarnă  în  ea  apă,  Iasă
      să  latre  cât  mai  adânc  ferul  în  umedul  pământ,  fie  apoi  şi  întră  în  grădină.  îşi  sufulcă  cămaşa  până  din
      că  iei  coasa  sclipitoare  şi  încovoiat  de  spate  răs-  sus  de  ghenunchi  şi  începe  să  culeagă  mazere  verde.
      torni  brazdă  peste  brazdă,  fie  că  plecat  deasupra  unei   Cum  stă  plecată  pe  răzor,  picioarele  ei  se  văd  până
      cărţi  cauţi  să  dcslegi  tainele  ei,  cetind  cu  încordare   din  sus  de  genunchi.  O  piele  aibă,  rumenă  parcă,  aco­
      filă  după  filă,  săvârşeşti  aceiaş  muncă  sfântă,  care  pere  muşchii  şi  pulpele  ei  par  ca  de  marmoră.  Câteo­
      singură  poate  da  fericire.  Intr’un  caz,  ca  şi’n  celalalt  dată  se  îndreaptă  şi  obraji  îi  ard,  aşa  sânt  de  roşii  de
     ,  uiţi  toate  durerile  tale  mărunte  şi  nu  simţi  decât,  bu­  sângele,  care  se  coboară  în  ei.  Sub  cămaşa  subţire  şi
      curia de-a fi sănătos şi de-a putea lucra...          albă, se vede cum se umflă şi se desumflă pieptul voi­
           In  dimineaţa  aceasta  de  vară,  deşi-i  zi  de  săr­  nic şi sânii par cu adevărat două mere pârguite.
      bătoare,  sfântul  proroc  llie,  oamenii  din  Măgura  s’au   încă  nu-şi  umple  bine  poala  de  mazăre  verde  şi
      sculat,  ca  şi  altă  dată,  deodată  cu  zorile.  Cel  din  urmă   din tindă răsună cuvinte subţiri şi plângătoare:
      licărit  de  stea  abia  s’a  stins  şi  ei  sunt  în  picioare.  Pe   —  Mamă, mamă, Sofica nu-mi dă pace I
      drum  s’aud  tălăngi  şi  trec  la  păşune  şi  vite  şi  oi  şi   —  Ba nu, Ionică nu-mi dă pace, mamă. El a luat
      capre.                                                oala cu lapte şi nu* mi dă şi mie.
           Ion  Pescaru  iasă  din  casă  cu  faţa  senină  şi  se   Ileana  se’ntoarce  spre  casă  şi  aleargă  grăbită,  cu
      duce  spre  fântâna  din  fundul  curţii.  Trage  cuiul  şi  lasă   poala  cămeşii  în  sus  şi  cu  picioarele  goale.  Sare  peste
      roata  să  se  învârtească  dela  sine.  Vadra  cade  cu  iu­  pârlaz  şi  taie  ograda  spre  casă.  Pare-o  căprioară  spe­
      ţeală  în  adânc  şi  dupăce  se  aude  un  plescăit  scurt,   riată  şi  nu  vede  că  din  drum,  peste  gardul  cel  mic,
      Pescaru  începe  să  învârtească  de  roată.  Muşchii  lui  o privesc cu lăcomie doi ochii negri şi plini de patimi...
      se  încoardâ  pe  braţul  de  deasupra  şi  roata  se’nvâr-   Câad  omul  are  de  lucru,  nu  bagă  de  seamă,  cum
      teşte  repede  repede,  că  abia-i  mai  zăreşti  spiţele.  trece  vremea.  Ileana  a  împăcat  copiii,  a  direticat  prin
      Lanţul  se’ndrugă  pe  sul  făşie  lângă  fâşie  şi  nu  nu­  casă,  a  scuturat,  a  pus  mazărea  la  foc  şi  acum  îm­
      men  zece  până  ce  vadra  răsare  din  adânc,  plină  cu  bracă  fetiţa,  ii  dă  cămaşă  albă,  cu  flori  la  pumnalul
      apă limpede şi răcoritoare.                           mânecii  şi  cu  flori  pe  piept,  iar  la  umăr  cu  cheie.  In
           Pescaru  toarnă  din  vadră  în  doniţă,  se  trage  mai   picioare  îi  dă  ciorapi  şi  ghete  galbene,  cumpărate  în
      departe  niţel  şi  golind  din  cort  în  pumni,  dă  cu  apa  târg  de  Paşti.  Numai  ea  ştie,  câte  ouă  a  mai  dus  la
      pe  faţă.  Se  spală  bine  pe  cap,  pe  grumaz,  iea  apoi   bolta  jidanului,  ca  să  adune  părăluţele  de  lipsă  pentru
      ştergarul  dela  cingătoare  şi  făcând  o  cruce  largă  se’n-  ghetişoareie  fetiţii.  Bărbatul  său  nu  ştia  nimic.  Când
      toarce  spre  răsărt  şi  se  şterge.  Razele  soarelui  chiar  s’a  dus  la  târg  cu  el  pentru  alte  nevoi  de-ale  casei,
      atunci  răsar  şi  ele  şi  umplând  ograda  de  lumină,  îi   după  niţel  var  ca  să  spoiasca  casa  de  Paşti,  după
      usucă  de  pe  păr  cei  din  urmă  picur  de  apă.  Din   roşele  de  ouă,  după  un  pumn  de  făină  albă  şi  după
      tinda  casei  răsare  capul  bălai  al  Ilenii,  nevasta  sa,   o  leacă  de  zâhar,  ea  s’a  repezit  şi  până  la  o  şatră,
      cu  obraji  rumeni,  ca  o  petală  de  floare  de  măr  şi   unde  se  vindeau  ghete  şi  repede  a  ales  perechea
      strigă la Pescaru:                                    asta  pentru  fetiţă.  Negustorul  i-a  luat  pe  ele  2  zloţi.
           —  Adu-mi  şi  mie-o  doniţă  de  apă  rece,  din  I-s-au  părut  cam  scumpe,  însă  i-a  dat  dacă  a  văzut  că
      fundul  fântânii.  Se  trage  apoi  mai  napoi,  îşi  leagă  că­  nu mai poate stoarce nimic din preţ.
      maşa  pela  brâu  cu  brăcila  lungă,  colorată  şi  duce   —  la-le, femee, că-s ghete frumoase, pentru copil
      mâna  la  tâmplă  să-şi  potrivească  părul.  Pescaru  vine   de  domn,  i-a  zis  negreaţă  şi  Ileana  le-a  luat  şi-a
      cu  apa  şi  înainte  de-ai  da  doniţa,  o  stropeşte  cu  un   numărat  paralele  la  el  pe  masă,  un argint de  2 coroane
      fir  de  busuioc  verde,  rupt  din  grădiniţa  de  flori.  Ea   şi doi de câte una.
      face  o  mişcare,  de  ameninţare  şi  de  frică  în  aceiaş   După  fetiţă  vine  rândul  pe  băiat.  Ionică  mai
      vreme,  şi  iea  cu  drag  doniţa  din  mâna  lui  noduroasă  ştrengar  nu  prea  se  Iasă  să-l  gătească  mamă-sa.  Pâ-
      şi arsă de soare.                                     nă-i  dă  cămaşa,  pânâ-i  încalţă  opincile,  până-1  spală
           —  Azi  e  sărbătoare,  Ioane,  noi  ne  ducem  cu  şi-i  dă  de,două  ori  în  cap  cu  pieptenul  cel  des,  el  se
      copiii  la  biserică,  mai  încolo.  Vii  şt  tu  pe  când  iasă   mişcă întruna şi se scânceşte:
      popa, nu-i aşa?                                            —  Lasă-mă, mamă, să mă gat eu.
           —  Ba  da,  mă  duc  numai  să  dau  câteva  târcoale   Prins  odată  în  mână,  mama  nu-1  mai  lasă,  până
      pe  la  fân,  să-l  îatorc  odată  şi-apoi  vin  şi  eu.  Mâ  iartă   câad  nu-1  găteşte  din  tălpi  până’n  creştet.  Apoi  se’m-
      pzeu,  că  lucru  şi  astăzi,  dar  aş  vrea  să-l  ştiu  uscat,  bracă  şl  ea.  îşi  iea  cămaşa  de  sărbătoare,  îşi  pune
      ‘să  nu  mă  prindă  ploaia  pe  după  amiaz,  mai  spre  şorţ  cu  flori  şi  broboadă  de  mătase.  Pe  când  îi  gata,
      sară 1                                                soarele-i sus pe cer şi răsună toaca.
           —  Abunăseama,  şti,  că  la  sfântul  Ilie  plouă  de   îşi  iea  copilaşii  de  mână,  face  cruce  largă  şi
      obiceiu.  Vezi  însă  de  te  grăbeşte,  să  nu  întârzii  prea   porneşte  încet  spre  biserică,  dupăce  mai  rupe  un  fir
      mult.                                                 de  busuioc  şi-i  dă  fetiţii  o  floare  să  şi-o  anine  la
           Cuvintele  din  urmă  răsunară  ca  un  fel  de  îngri­  cingătoare...
      jorare  şi  Pescaru,  plecând  spre  poartă,  nu-i  mai  răs­                  *
   4   5   6   7   8   9   10   11   12