Page 2 - Cuvintul_Liber_1990_30
P. 2

’ag.  2                                                                                                                             CUVÎNTUl  LIBER  I



         Directoratul" pe tapet                                                  Un  telefon  care  făcea,  pe  .«  m utul

      99
                                                                                   Mai  intli,  trebuie   să-i   le  aveau  pe  suflet.  Direc­  rieră  de  baritină,  să-i  dea
                                                                                 informăm  pe  cititorii  noş­  torul  ce  era  să  zică ?  «Da. ■  asistenţă  tehnică.
        In  istoria  Franţei,  peri­  tor  »conducători  fără  oas­  ducători",  înconjuraţi  fiind   tri  că  dintre  „foşti*   fao   Sînt,  drepturile  voastre  şi   —  Atunci  —  ne  poves­
       oada  „Directoratului“  este   te",  care  sfidează  voinţa   din  flancuri  şl  din  spate,   parte  nu  numai  mărimile   puteţi  să  vi  le  căutaţi 1“  —   teşte  inginerul  Avrames-
       legată  de  numele  iui  Na­  maselor,  cele  mai  in  drept   nu  mai aveţi decit o şansă.   de  la  partid,  adică  cele   le-a  răspuns.  Apoi,  oame­  cu —,  i-am zis  să facă hir-
       poleon.                 să  le  analizeze  activitatea   Să  comandaţi,  pentru  a  vâ   politice,  ci  şi  mărimile—   nii  au plecat cu treaba lor,   tie  să  mă  ceară  la  statul
        La  noi,  „Directoratul"  a   şi,  funcţie  de  rezultat,  să   salva,  ca  nişte  bravi   ce   securistice,  dacă   putem   spre fraţii din Lupeni, care   nostru  şi  eu  voi  ceda  va­
       devenit  de  o  acută  actua­  le  acorde  in  continuare  în­  sinteţi:  Înainte I  Şi  medi­  spune  aşa. In multe cazuri   erau  în  grevă.  luta  la  stat  Ştiam  că  sin­
       litate  după ' Revoluţia  din   crederea  sau  să  ie  ceară   taţi  dacă  înainte  era  mal   acestea  din  urmă erau mai   Imediat,  după  acel  eve­  tem  interceptaţi  şi  am  a-
       decembrie   douăzeci   fi   demisia.  Chiar  nu  pot  re­  bine I  Nu  pentru  domnii­  puternice  declt  primele 1   niment,  Avramescu  a  fost   dăugat:  cedez toată  valuta,
       doi.                    nunţa,  de  dragul  puterii   le  voastre,  fireşte.  fiu  aceste  precizări,   să   retrogradat  ca  şef  de  sec-  pentru  că  sînt  leşinaţi  du­
        Desigur,  directori  au  e-   şi  al  intereselor  personale   Tapetul  pe  care   zilnic   vă  prezentăm  cîteva  dat*    pă  e a !  Asta  a  fost  tot
       xistat  şi pinâ  acum.  In  ge­  la  doctrina  nefastă   con­  este  afişată  problema  „Di­  despre  omul  care  a  suferit   —  Ce  s-a  întîmplat  mai
       neral  ştim  bine  cum  erau   form  căreia   scaunul   fl   rectoratului-" suportă o con­  păţania  cu  telefonul   Se   DIN APUCATURILE   departe ?
       numiţi  şi  ce  criterii   stă­  funcţia   au  fost   special   troversă.  Pentru  că  trebuie   numeşte  Traian  Avram es­   — Timp  de  două  săptă-
       teau  la  baza  investirii  lor.   create  pentru  un  anume   să  înţelegem  bine I  Extre­  eu,  Inginer  pensionar.  Lo­  „FOŞTILOR"  mîni  n-am  mai  primit nici
       De  aceea,  in  numele  de­  om  fl  date  odată  pentru   ma  negativă  a  democra­  cuieşte  In  oraşul  Vulcan.          un  telefon.  Am  crezut  că
       mocraţiei  fi  libertăţii,  oa­  totdeauna ?    ţiei  este  anarhia.  Or,  tn   A  avut  multe  funcţii  de                 mă  ocolesc  oamenii,  prie­
       menii  au  trecut  ta  justi-   Dacă  aşa  stau  lucrurile,   situaţia  actuală,   cind  se   conducere  în  unităţile  mi­  tor  şi  a  simţit,  instinctiv,   tenii.  Pe  Urmă,  unii  m-au
       licate  schimbări,  care  vi­  şi  din  informaţiile  primite   prefigurează  destinele  vii­  niere,  dintre  care  reţinem   cum se  ţese  In jurul lui un   întrebat  de  ce  nu  răspund
       zează  structura   adminis­  la  redacţie  de  la  diferiţi   toare  ale  ţării,  na  schim­  pe  cea  dintre  1975—1977,   fel  de  păienjeniş.  Dar,  să   la  telefon.  Şi  atunci  am
       trativă.   Acest  demers  fi­  colaboratori  sau  delegaţii   barea  de  dragul  model,  a   director  la  LM.  ParoşenL   trecem  la  concret   reclamat  la  centrală  ‘tele­
       resc,  in  pas  cu  vremurile   ale  unor  colective,  sintem   răluielilor  şl  ■ răzbunărilor   In  august  1977,  cind  vesti­  ...In  28  mal  1985,  de ziua   fonul  defect  Le-am  dat  şi
       noi,  care,  nu  este  nici  o   convinşi  că  acesta-i  ade­  personale   trebuie   să-fl   tul  Dobre,  în  fruntea  unui   de  naştere  a  soţiei  sale,  a   numărul  70745.  Şi  ce  cre­
       noutate,  cer  oameni  noi,   vărul,  atunci  apelul  nostru   spună  cuvin tul,  cl  intere­  detaşament  de  mineri  (tot   sunat  cineva  din  Canada.   deţi  că  mi-au  spus ?
       se  cere  dublat  de  schim­  la  conştiinţă   nu-fi   mai   sul  general,  al  cărui  prim   schimbul  care  intrase  sea­  Era  un  cumnat  al  soţiei.   .  —  Ce  v-au  spus ?
       barea  unor  nocive  menta-   are  rostul.  Oricum,   n-ar   criteriu  trebuie  să  fie,  in­  ra,  la  ora-10,  în  subteran),   —-  Gă  eu  am  alt  număr
       Utăţl.                  fi  în  stare  să  priceapă  că,   discutabil,   competenţa.   se  pregătea  să  plece  spre   Un  profesor,  căsătorit  cu   de  telefon:  70691 !  Pe  care
        Nu  înţelegem  defeJ  cum   in  conformitate  cu   legile   Prea  am  fost  învăţaţi  pinâ   Lupeni,  directorul  s-a  dus   sora  el.   Noaptea,  la  3:   il  am  şi  în  prezent.  Poşta
       un  director,  căruia  oame­  chimiei,  bucata  de  zahăr   acum  întii  să  tăiem  şl  a-   la  ei,  la  rampa  puţului.   „Alo, 70745 ?". „Da, noi sîn-   îmi  schimbase  numărul  de
       nii  dihtr-o   întreprindere   se   dizolvă  in  apă.   Cel   bia  după  aceea  să  nu­  Era  ora  unu,  noaptea.  A   tem,  cumnate 1“  „La mulţi   telefon,  la  cererea  securi­
       sau  instituţie  ii  cer  să  de­  mulţi,  in  care  stă  de  fapt   mărăm.   Este  timpul   să   vrut  să-i  lămurească.  Insă   ani I  Ce  mai  faceţi ?“.  Şl   tăţii,  fără  măcar  să  mă
       misioneze,  se  poate  incă-   voinţa  şi  puterea,  trebuie   numărăm  de  zece  ori şi să   minorii  l-au  întrebat:  .Pu­  tot  aşa,  au  discutat  multe.   întrebe  dacă sînt  de  acord,
       păţina,  in  numele  a  ceea   să-i  determine  să  accepte   tăiem  o  singură  dată.  tem  să  mergem  să  ne  cău­  Intre  altele,  cumnatul  din   ori  să-mi  ..spună.  Oamenii
       ce  „a  fost",  să  nu  cedeze.  clipa  de  sinceritate.                 tăm  drepturile 7*.  Şi  i-au   Canada l-a întrebat pe T.A.   puteau  să  mă  sune  mult
        Ce-o  ti  in - mintea  aces­  Aşa  că  domnilor  „con­  DAN  CAMPEAN    explicat  problema  pensiei   dacă  poate  veni  In  Maroc,
                                                                                şi  multe  alte  necazuri  ce  unde  el  a  deschis  o  ca-  şi  bine.  Telefonul  „70745°
                                                                                                                                   făcea  pe... mutul  Vă  imagi­
                                                                                                                                   naţi  pînă  unde  îşi  băgau
                                                                                                                                   mâinile  aceste  organe ? I
              CUM  PLECĂM  LA  DRUM  ?                                                                                              Da,  domnule Avramescu,
         Arhiplin,  autobuzul  31-IID  -3121 pleacă  din  autobaza  Deva  1                                                        îmi  imaginez.  Şi  nu  se ştie
       spre  Brad.  Cu  înţîrzicre,  dar   bine  că;  pleacă,  işi  zic  op-  i                                                    precis  dacă  şi  le-au  scos
       m aili.  Nu  apucăm  să  ieşim  din  Şoimuş,   că  trage  pe
        dreapta.  Defect.  Oameni  bâtrîni,  femei  cu  copii,  toţi  călă­                                                        cu  totul din  viaţa  noastră 1
        torii  coboară.  Stăm  în  drum   peste  o  oră.   Unii  au  noroc
        la «ia-mă nene*,  alţii  zgribulesc.  Ajungem  în  Brad  cu  chiu
       ’ cu  vai.  Oamenii  au  întîrziaţ  la  treburi,  sînt  plini  de  frig,                                                          MARIN  NEGOIŢA
        dar..*, După-amiază  ne  Întoarcem la  Deva.  Cu  acelaşi  auto­
       buz.  Şoferul  zice  că  Intre  timp  autobuzul  a  fost  pus  la
       punct.  Plecăm.  Nu  ajungem  la   Podele  că  iar  oprim pe                                                                   PORUMBUL SE
       dreapta.  De  data  asta  definitiv.  Cum  să  anunţăm   auto­
        gara să trim ită  alt  autobuz ?   Telefon  In  drum   nu  este.  i                                                             DISTRIBUIE
        Noroc  că  nu-i  frig.  Aşteptăm  în  drum.  Intr-un  tîrziu  vine  )
       un .autobuz.  Urcăm  şi  cu  m are  Intîrzfere  ajungem la  Deva.                                                              (Urmare  din  pag.  1)
       Mulţi  au  pierdut  legăturile  la  trenuri,  sînt  nemulţumiţi.  Au
        dreptate.  Pene  pe  traseu  se  pot  înfîtnpla.  Totuşi  se  cere                                                         ţă  vitală  pentru  noi  toţi.
        mai multă  atenţie  faţă  de  starea  autobuzelor  ce  pleacă
        la  drum.  (GH.  I.  NEGREA).                                                                                              Fie  că  este  vorba  de  Dra-
                                                                                                                                   gostin  Henţ,  Nicolae  Pă­
                                                                                                                                   curar,   Valeria  Homoro-
             PE  URMELE  UNEI: SCRISORI                                                                                            dean,    Romulus   Gân­
                                                                                                                                   dea,   Antonie  3 Homoro-
           în  numele  omeniei.                                                                                                    dean,  Romulus  Meda,  de
                                                                                                                                   alţi  vrednici  ,şi  adevăraţi
                                                                                                                                   crescători  de  animale,  fie­
                                                                                                                                   care  şi-a  manifestat  satis­
           sâ  se  facă  dreptate                                                                                                  facţia  că li  s-a  împlinit  un
                                                                                                                                   glnd  bun,  că  Dumnezeu  li
                                                                                                                                   ocroteşte  şi  pe  oamenii  de
      Din  sutele  de  scrisori  adre­  că  dacă  nu-1  aduc  pentru  o...                                                         la  talpa  ţării,  că  vor  avea
     sate  .Cuvintului  liber",   ne   tocăniţă,  n-am   să  văd  apar­
     captează  atenţia  rtodurile  ti­  tament.                                                                                    zile  şi  o  soartă  mai  bună,
     ne! mame:  „Mă  adresez redac­  —  D ar'  vi  s-a  oferit  unul.                                                              aşa  cum <f merită  din  plin,
     ţiei  c«  lacrimi  in  ochi.  Lo­  De  ce  nu  1-aţi  acceptat 7  Pre-                                                        să  poată  da  măsura  reală
     cuiesc  intr-un  apartament  de   tindeţi  unul  nou 7
     mizerie,  igrasie,  mă  plouă  ca   —  Mi  s-a  oferit  unul  fără                                                            a hărniciei  şi priceperii lor
     p*  stradă,  iar  căldură  nu  am   uşă  şl  geamuri,  cu  instalaţiile                                                       tradiţionalei  spre  bineen-
     delbe,  de  cei  puţin  trei  ani.   deteriorate.  Eu  nu  am ' posibi­  Vine  pămlntul  t  Cu  ce-1  vom  lucra7  O  politică  nedreaptă  şl  brăpăreaţă  l-a  determt-   vîntarea  neamului  nostru
     Diagnosticul  meu  este  m c .    lităţi  materiale  să-l  fac  locui­  nat  pe  ţărani  să  renunţe  la  tradlţla  creşterii  animalelor,  ş l  totuţU  ţăranul,  milenarul său
     pulmonar.  Slnt  şi  mamă  şi  ta­  bil.  Am  cerut  un  apartament                                                           ieşit  acum  la lumină.
     tă  pentru  fetitele  mele...  Am   in  stare  bună,  nicidecum  unul   sentiment  al  pămintului  II  va  întoarce   din  nou  la  vechea  sa îndeletnicire, făcînd roadele  Aşa  să  ie  ajute  bunul
     apelat  la  secţie   pentru   un   nou.              ogorului  să  umple  cămările.                                           Dumnezeu t
     apartament.  Dar  acestea  s-au   O  însoţim  pe  lullana  Butu­
     dât  pe  oebi  frumoşi,  la  «ei  cu   lescu  la  actuala  ei  locuinţă.
     plocoane  serioase".  Semnează:   La  faţa  locului,  ne  convingem
     iulian*  Butulescu,  muncitoare   de  adevăr:  Igrasie,  miros  de
     la  Uzina  T  a  C.s.  Hunedoara.  umezeală,  pereţi  coşcoviţi  din               „Mineri!  Vă  garantăm:  N il  veţi
       LA  SEDIUL  UZINEI  7  :  Cauza ■ apei  ce  se  infiltrează
      —  Ce  cunoaşteţi,   domnule   peste  tot,  instalaţii  sanitare  şi
     director  Sebastian  Popescu,  in   electrice  deteriorate,  calorifere   COPIII  S-AU
     legătură  cu  condiţiile  de  viată   reci.
     ale  muncitoarei  Butulescu  lu-   —  In  aceste  condiţii,  nu-mi   ÎNTORS   aştepta  după  utilajele  noastre!“
     liana T                  pot  ingriji  sănătatea   pentru
                              a  le  fi  de  folos  celor  trei  fe­
      —  Ea IU  s-a.  prea  tlnut  de                         ACASĂ
    serviciu,  absenta   nemotivat.   tiţe.                                        (Urmare  din  pag.  1}  din  120  de  muncitori  ac­  —Muncitorii liberi cu em­
                               — Trei 7  Ne-aţl  scris  despre
     I-am  oferit  o  locuinţă,  dar  n-a   două.      I  Prin  intermediul  zia- I
    acceptat-o.  E  drept  că  e  bol­  —  Una  dintre  ele  este   la                                   ţionează  la  Roşia  Poieni,   blema  „U.V.M.R.*  pe  salo­
     navă.  De  fapt,  in  uJUma  vre­  Şcoala  ajutătoare  de  la  Peş-   rului  „Cuvîntul  liber* I   descărcare.  Oamenii  noş­  Nimeni  nu  spune  că  nu   pete  au  trimis  primii  va-
     me n-a  mai  absentat...  Cit  ath               I din  23   ianuarie  a.c„  1 '   tri  slnt  pe  deplin  con­  merge,  deşi  muncesc  Su   goneţi ai anului fraţilor lor
     putut,  am  ajutat-o.    tcana.  Am  dat-o  pentru  că  nu   părinţii  minorilor  Cos-I                                       mineri.  Legămlntul   lor
                              m-am  înţeles . cu  soţul  meu,
      Fostul  preşedinte  de  sindi­                                            ştienţi  că  trebuie  să  mun­  condiţii  grele  —  arăta  In­
     cat  pe  uzină,  domnul  S Union   ne-am  despărţit  şl  mal  apoi   min  Alexandru  Viroin J   cească,  să  producă  pentru   ginerul  Nicolae  Brusturea-   sflnt  este să  pună  sudoare
     Pârău,  ne  spune:   „Cunosc  n-am   avut  condiţii  materiale.   şi  Ciprian  Buţurcă  din I   a  cîştiga  salarii  bune.  Noi   nu,  şeful  secţiei  I.  Repet,   şi  suflet  in  munca  lor  în­
                              Dar dorinţa  mea  cea  mai  mare
     situaţia  acestei  femei.  A  făcut                Pctrila  au  făcut un căi- ■
     cerere,  a  fost  şi  o  comisie  la   este  sâ  le  am  pe  toate  lingă   duros  apel tuturor celor I   avem  obligaţia  să  le  asi­  muncesc  In  condiţii  deose­  chinată  României  libere^
                              mine...  De-a  lungul  anilor  fe­
     ea  acasă  şi  a  verificat  starea   tiţele  mele  s-au   Îmbolnăvit      gurăm  tot ce au nevoie.  bite,  dar  realizează  salarii   pentru  puterea  şi   lumi­
     locuinţei.  Este  sub  orice  cri­                 care  pot  da  relaţii  <de- 1   —  O  formaţie  compusă  frumoase  lună  de  lună.  na  ei.
     tică,  după  cum  s-a  constatat.   mereu.  Se  întrebau  şl  docto­  spre  cei  doi  copii  care I
    I-am  oferit  un   apartament,   riţele  de  la  dispensarul  şcolii:
    dar  ea  vrea  unul  nou".  „Ce  face  mama  voastră  că  voi   au  dispărut  de  acasă.  !
                              mereu  stnteţi  bolnave ?“.  Am
      Interlocutorii   noştri   s-au   creat  unele  greutăţi,  e  drept,   După  cum  ne relatea- I   Către  iubitorii  fotbalului  in mmirapiul  Deva
     simţit  despovăraţi  cind  am  ie­  şl  la  locul  de  muncă.   Dar   ză  lt.  col.  Radu  Gheor- !
     şit  din  birourile  lor.  Dar  n-am   asta  cu  ani  in  urmă.  Pentru   ghe, ofiţer  de poliţie ju- I
    renunţat  uşor  la  ceea  ce  ne   că  trebuia  să  mă  descurc  sin­  diciară,  poliţia, oraşului !   Marea  descătuşare  reali­  Deva  cu  următoarele  pro­  mice,  organizaţiile  de  ma­
     propusesem.  Am  aşteptat-o  în   gură,  să  fiu  şi  mamă  şl  fată.                               bleme:                    să  şi  obşteşti  care  dispun
     hiroul  contabilităţii  pe  semna­  ...O  podidesc  lacrimile:  „cui   Petrila,  în  urma  cerce- I   zată  de  Revoluţia  din  22
     tara  scrisorii.  Cu  lacrimi  in   să  mă  mai  adresez 7".  I ţărilor  întreprinse,   a j   Decembrie  1989  se  răsfrfn-   â.  Sprijinul  conducerilor   de  fonduri  sînţ  rugate  să
    ochi,  tinăra  temele  ne-a  spus:  ;..De  ani  de   zile  o  mamă          ge  şi  asupra  fotbalului.  unităţilor  economice  unde   doneze  în  contul  secţiei de
      —  De  multă  vreme   încerc   bate  Ia  toate  uşile  in  zadar.   constatat,  că  cei  doi  co- I                          fotbal  nr.  45.11.03.47  G.E.®.
    să-mi  rezolv  problema  locuin­  Este  singură,   fă ră    nici  un   I legi  au  plecat,  fără  şti- „   Pînă  la  aşezarea  lucru­  slnt  încadraţi  cei  22  de
    ţei.  Dar  cind  nu  te  ajută  ni­  sprijin.  E  drept  că-i  despăr­  rea  părinţilor,  la  un |    rilor în  matca  lor  firească,   fotbalişti,  pentru  ca  ei  să   Deva  sumele  de  bani  pe
    meni...  La  fostul  comitet  de   ţită  de  soţ,  că  ma!  are  o  fe­  I unchi  al  copilului  Vi- ■   echipa  de  fotbal  Mureşul   rămînă  In  aceste  colective   care  le  cred  de cuviinţă.
    partid   (mă  adresasem  şt  Ia   tiţă  pe  care  a  încredinţat-o                                   cel  puţin  pînă  la  sfîrşitul   4   In  legătură  cu  toate
    fostul  C.C.  al  P.C.R.),  ml  s-a   unei  şcoli  ajutătoare,  motive   roiu,  Ja  Craiova.  Acum I   Explorări  Deva,  care  v-a
    spus  că  nu  slnt  membră  de   pentru  care-i  privită  încă  cu   I  s-iiu  întors  acasă,  a-  ■   adus  de  atâtea  ori  clipe  de   campionatului,  cind  se  va   problemele  privind  soarta
    partid  şl  să  merg  la  sindicat.  suspiciune.  Dar  dragostea pen­                                 reorganiza   fotbalul   pe   echipei  noastre1 de  fotbal,
      —  Ce  v-au  spus  la  sindicat ?  tru  copiii  aduşi 'p e   lume,  do­  I  colo  unde  este.  locul |    destindere  şi   satisfacţie,   alte  baze;  informaţii  se pot  obţine  la
      — Fostul  preşedinte  nu  m-a   rinţa  de  a-1  creşte,   frumos   lor.  Părinţi!  Să-i  su- ■   este  într-o  stare   foarte
    'ascultat • niciodată  cu  seriozi­  este  şi  la  ea  la  tel  de  puter-   praveghem  pe  copii,  să |  2. Să se constituie în toa­  telefonul  11517, sediul Aso­
    tate.  A  făcut  glume  de  prost   , nică  ca  la  oricaro .mamă.  In   I  precară,  aproape  în  impo­  te  întreprinderile  şi  insti­  ciaţiei  sportive  Minerul  şi
    gust.  Cind  am  cerut  să  vină   ‘ numele  omeniei,  trebuie   ca   le  purtăm  grija  ca  ade­  sibilitatea  de  a  mai  fiinţa,   respectiv,  Secţiei  de  fotbal
    O  comisie  la  faţa  locului  ml-a   acum, cind revoluţia a  triumfat,   văraţi  ocrotitori  ai  lor ! |    tuţiile,  în  cel  mal   scurt
    răspuns:  „Nu-ţi  ajunge  unul,   să  i  se  facă  d re p ta te   şi  lu-   I  din  lipsa  fondurilor.  timp,  colective  de  sprijin  Miwsşul  Explorări  Deva.
    vrei  o  sută... 7".  Iar  altă  dată,   lianci  Butulescu.        (S.C.) |   Apelul  nostru  se  adre­ .  care  să-i  înscrie  pe  mem­
    cind  i-am  adus  o  ciupercă  (a-                                          sează  tuturor   iubitorilor   brii  susţinători  ai  echipei;  BIROUL  SECŢIEI  DE  FOTBAL
    părută  în  baie  din  cauza  umi­
    dităţii),  mi  a  zis  tn  zeflemea  ESTERA  ŞINA                           fotbalului  din ,  municipiul  3.  Toate  unităţile  econo­  MUREŞUL-EXPLORARI .DEVA
   1   2   3   4