Page 4 - Cuvintul_Liber_1990_39
P. 4

Pag.  4                                                                                          CUVÎNTUL  LIBER  NR.  39  •   JOI,  8 FEBRUARIE  1996

      Recepţionăm  de  la  Rompres                                                                            ÎNTREPRINDEREA  AVICOLA  DE  STAT


                                                                                                                              D  E  V  A
       HAMBURG  -  7   (Rom­   C.S.C.E.  şi  care  ar  putea   cluzia   la  care  a   ajuns   James  Baker,  a  anunţat  la   L  I  V  R  E  A Z Ă
      pres). — Preşedintele  Parti­  să  aibă  loc  în  octombrie   poliţia  provinciei,  poziţie   Praga  că,  în  curînd,  Ceho­
      dului  Social-Democrat  din   sau   noiembrie,  probabil   r.elaţată' de agenţia  Taniug.   slovacia  va  primi  clauza   unităţilor  de  stat,  C.A.P.,  altor  unităţi  şi
      R.D.   Germană,  Ibrahim   la Paris,  a  arătat ministrul   Intre   cei  94  de  demon­  naţiunii  -celei  mai  favori­  persoanelor  particulare   gunoi  de  pasăre
      Boehme,  a  apreciat,  într-   francez   al  afacerilor  ex­  stranţi  răniţi  prin  foc  de   zate  —  informează  agenţia
      un  interviu  care  urmează   terne,  Roland  Dumas.  armă,  60  sînt  sub  vîrsta   France   Presse, ,  Această   la  preţul de 20 lei/tona.
      să  apară  in  ediţia  de  joi   ATENA  7  (Rompres).  —   de  25  de  ani  —  30  şomeri,   măsură   va  fi  luată  de   De  asemenea,  vinde  iepuri  —  tineret  şi
      a  revistei  vest-germane  de   Constantin   Mitsotakis,  29  copii,  19  muncitori,  17   preşedintele  Bush  ca  răs­
      mare  tiraj  „Stern",  că  pro­  ■ preşedintele   Partidului   ţărani.  Din  aceleaşi  surse   puns  „la  schimbarea  spec­  adulţi  —  la  preţul  de  95  şi,  respectiv,  120
      cesul  de  reunificare  intre  Noua  Democraţie,  princi­  oficiale  şe  apreciază   că,   taculoasă  a  situaţiei  drep­  lei/cap, din rase superioare.
      R.     D.  Germană  şi  R.F.  Ger­pala '  formaţiune  politică   la  demonstraţiile  din  ul­  turilor  omului"  în  Ceho­
      mania  va  fi  încheiat  in   din  Grecia,  a  anunţat  a-   timele  două-  săptămîni,  au   slovacia   —   a  subliniat
      interval  de  doi  ani.  El  a   nularea turneului  său,  care   participat  circa  50 000  etr   Baker.  Secretarul  de  stat
      pronosticat,  de  asemenea,   ar  fi  trebuit   să  înceapă,   nici  albanezi.  Au  fost  dis-.  a  anunţat,  de  asemenea,  0
      că  ţara  sa  va  fi,  în  ace­  marţi,  în  mai  multe  ţări   truse  numeroase  locuinţe,   serie  de'măsuri  de  ajutor   COOPERATIVA PROGRESUL DEVA
      laşi  interval,  integrală  în   din  Europa   răsăriteană.   clădiri   publice  şi  auto­  între  .  care  susţinerea  de
      piaţa  internă  a  Comuni­  Această   decizie  a   fost,   vehicule.  Circa  1 000  de   ; către  Washington  a  candi­  prin  Atelierul  Mecanic  din  str.  Depozitelor
      tăţii  Economice  Europene.  motivată  prin  situaţia  in­  demonstranţi  au  fost  reţi­  daturii,  Cehoslovaciei   la   nr.  1
        PRETORIA 7  (Rompres). .  ternă  din  Grecia  şi  re­  nuţi  de  organele  de  ordi- •  Fondul Monetar  Internaţio­
      —  Poliţia^  din  Africa  de   centa  criză  din  relaţiile   ne,  iar  200  au  fost  con­  nal; şi' redeschiderea consu­  EXECUTĂ PE  BAZĂ DE COMANDĂ  '
      Sud  a  cerut  Congresului   eleno—turce.          damnaţi,  după  procese -su­  latului :  american  din  Bra-   •   diferite  S.D.V.-uri  (matriţe, dispozitive,
      Naţional  African  (A.NtG.)                        m are—  relatează  Taniug.  tislava,  închis  după  1948.
                                 PARIS  7  (Rompres).  —
      să  depună  armele,  măsură   ; Cu  prilejul  unui  control   BEIRUT  7  (Rompres).  —•.   CAIRO  7  (Rompres).  —   accesorii...)  necesare confecţionării  unor ar­
      reclamată  ca' urmare  a ho-   ' de  rutihă,  poliţia  franceză   Preşedintele   Libanului,   Frontul  popular  de  elibe­  ticole  din  cauciuc  (garnituri  presate,  profi­
      tărîrii  preşedintelui,  , ţării,   a  , confiscat  la  Marsilia   Elias  Hraoui,  a  -  adresat   rare  a  Palestinei,  de  sub
      Frederik  de  Klerk,  de  a                        comunităţii  internaţionale   comanda^ lui  Ahmed  Jibril,   late,  covoraşe  auto,  plăci  etc.)  solicitate  de
                               10G 000  de  dolari  falşi,  de­
      legaliza  gruparea  popu­  pistaţi la bordul  unui auto­  apelul  de  a  interveni  în   ă  revendicat  atentatul  co­  unităţi  de  stat,  particulare  sau  populaţie.
      laţiei  de  culoare   infor- ’                     vederea  opririi  luptelor   mis,  duminică,  Ia  Ismăilia,
      mează  agenţia   tunisiană   mobil   particular.   Două   crîncene,  care  au  loc,  de   în  Egipt,  de  un  comando,   Informaţii  suplimentare  la  telefoanele  :
                               persoane  au  fost  arestate.
      TAP,  cxitînd surse din  Pre­                     o  săptămînă,  în  cartierul  împotriva  unui  grup   de   16153 şi  13585.
      toria.                     PRISTINA  7  (Rompres).  - creştin  -  al   Beirutului.   turişti  israelieni -   infor­
        DUBI,IN  '  7  (Rpmpres).  . x—  Kosovo :  Din  cei  20  de   Trebuie   să  se  intervină   mează   agenţiile   France
      —  Secretarul   de  stat  al  morţi   înregistraţi  oficial   pentru   „a  se  pune  capăt   Presse  si  EFE.
      S. U.A.,  James  Baker,   a   în urma confruntărilor, ,ma.   dramei  poporului  libanez   .  După  cum  s-a  anunţat,
      declarat  că  este  de  acord   j ori ta tea  erau  în  vîrstă  de   şi  pentru  a  salva  Libanul"  în  urma  acestui  atentat   PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
      cu  organizarea  în  acest  an   16—25  de  ani.  Nouă  ţă­  —  a  declarat  preşedintele  criminal  nouă  israelieni  au
      a  unei   întîlniri  la  nivel   rani,  şase  muncitori,  patru   Hraoui.   ,  fost  ucişi  şi  17, răniţi.  Ei
      înalt  a  celor'  35  ’-de  state   şomeri,  trei  copii  şi  - un   PRAGA  7  (RBmpres).  —   se  aflau  ca  turişti  pe  te-   Pane  la  dispoziţia  cetăţenilor,  partide­
      participante'  la  procesul,  student — aceasta este con-  :SecretaruI  de stat al S.U.A.,  r.itoriui  egiptean.  _  lor  politice şi  tuturor organizaţiilor  indepen­
                               August,  bloc  13,  scara  B,  a-   4  SCHIMB  apartament  patru             dente  panouri  pentru  afişaj,  amplasate  în
                               partament  12,  telefon  G1737.  camere,   ultracentral   Hune­  •   FAMILIILE   Pintea
                                                 (c.  6)  doara,  cu  3—4  camere  Reva.   Marian  şi  Fioriea.  Şerban
       - r f 'iig & r r - --------  •   VlND  Dacia   1 500,  stare   Deva,  telefon  11925.  Puiu  şi  Felicia,  cu  ochii   zonele  :  Str.  Dr.  P.  Groza  (în  faţa  D.j.P.Tc.),
        PUBtlCIT AT £          perfectă.  Slmeria,  23  August,          (19452)   înlăcrimaţi,  regretă  înce­  B-dul  Decebal  (în  faţa  Complexului;  comer­
                               bloc  7,  apartament  2.
                                                                                   tarea  din  viaţă  a  bunu­
                                                (19445)                            lui  tată  şi  socru
                                •   VlND  ■  magnetofon  Tesla   COMEMORĂRI           TEOFIL  BRINDA.       cial  ,,Central"),  Piaţa  Victoriei  (lingă  sta­
           ANIVERSĂRI          —  CM  130,  tuni,  nova,  tel«e                     * Dumnezeu  să-i  4erta l>   tuia  „Decebar.'),  strada  Horea,  lingă  blocu­
                                                                                                (19448)
                               fon  22069,  după  ora  16.
       •   AZI,  clnd  in  buchetul  vie­       (19432)    •   ASTAZI  se  impHnesc
      ţii  tale  se  prinde  al   is-iea   •   VlND  material  rochie  mi­  noua  ani  de  Ia  acea  zi în   rile  5  şi  ,6;  la  intersecţia  Brdului  Decebal
                                                                                     •   COLEGII, de  la LC.S.
      trandafir,  dragă  Valentin  Gos-   reasă.   Deva,   telefon  11826,   care  a  plecat -dintre  noi.   Mărfuri  AUnientare  De­
      tlan,  mama  şi  tata  iţi  urează   după  ora  16.   (19430)  pentru  totdeauna,   va   deplîng   dispariţia   cu  str.  M.  Kogălniceanu,  la  intersecţia  str.
                                •   VlND  video  playcr  Gold­
      „La  mulţi  ani  !“•   (179*2)  star,   sigilat,  cumpăr  rulotă   VALERIA  MUNTEAN.   prematură  a  bunei   for
       •   CU  ocazia  Împlinirii  fru­                                                                     Mărăşti  cu  str.  23  August,   la  intersecţia
      moasei  vîrste  de  14  ani,  dragă   auto.  ;  Hunedoara,   telefon   Lacrimile  a »   răm»s'-a-   colege
      Janina  Xodoran,  din  orăştie»   13554.   (19460)  ceieaşi,  rănile  din  inimi­  OLIVIA  UBSU.      B-dului  Băicescu  cu  str.  Eminescu,  în  zona
      noi  iţi  dorim,  din  toată  inima,                le  noastre  ml  s-au  vin­  Transmitem sincere  con­
      sănătate,  fericire,  succes   ia                   decat  şl  ne  rugăm   ca  doleanţe   familiei  Indo-  RestayrantuJa i  „Astoria",  la  intecsecţicL  str,
      examen  ,ţi  un ,căldiiros  »L»   PIERDERI
      mmti  ani >   < T*A ai*'*B ăeu,   §   PIERDUT  legitimaţie   de   te   Şl  5*nr  ’od                  tTijan  cu  str.  M.  Eminescu,  la  intersecţia
      Călan.           (19349)                            Familia  Dragon  Muntean.  •  .  SOŢIA  Buba,   fiul
       •   CU  ocazia  zilei  de  naş­  serviciu,  pe  numeţe  Bădiţă   ’  (19454)  Tibi,  nora  Livia  şl  ne­  Aleea  Romanilor  cu  b-dul  Dacia,  la  inter­
      tere  a  Elenei  ci ofilea,   dm  Jean   George»   eliberată   de            poata  Adina  cu  adîncă
                               E.G.C.L.  Deva.  O  declar  nulă.
      Slntandrei,  soţul  Viorel,  fiul                                            durere  anunţă  încetarea   secţia  str.  Liliacului  cu  str.  Eminescu,  la  in­
      Cristian-Emil  şl  fiica  Cristina-       (19427)   •   SOŢIA  Elvira*, Hui  Ovi-   fulgerătoare  din  viaţă  a
                                •   PIERDUT
                                            bon  porumb,
      Emilia,  studenţi  la  Facultatea   nr.  8857/1989, • pe  numele  Fe-   dlu   şi  tatăl  Gheorgile   a-   celui  cire  a  fost  o  per­  tersecţia  str.  Mărăşti   cu  str.  Zamfirescu
      electrotehnică   Timişoara,  11   chete  Rusandra»  eliberat   de   nunţa  că  in  7  februarie  199*   sonalitate   a  vieţii  cul­
      urează,  din  toată   inima,  un                  s-au  împlinit  4   ani  dc  cind   turale  devene   (Izvorul  Veseliei),  la  intersecţia  str.  23  Au­
      călduros   „La  mulţi  ani   Z.I.C.  Deva.  ti  declar  nul*  a  trecut   In  nefiinţă  iubitul   (JANCSt)  IOAN BORD AN
                                                (19422)
      multă  sănătate,  fericire  şl  un   •   PIERDUT  chitanţă  121315/  nostru  de  64  de  ani,  om  de  a-   gust  cu  str.  G.  Goşbuc  (pe  str.  23  August,
      buchet  cu  43  garoafe.                              NICOLAE  CAVALU.       leasi  omenie.
                       (19351)  .26  octombrie  1989»  In  valoare       (19461)
                               de  1 500 lei» eliberată  de  O.J.T.»                 Ceremonia  funebră  va   în  faţa  Casei  armatei).
                               pe  numele  Trifan  Eleonora.  O                    avea  loc  la  8  februarie
             VINZĂRI           declar  nulă.   (19444)                             1990,  ora  14,  în  cimitirul
                                •   PIERDUT  dovezi  pentru   »  CU  Inimile  zdrobite   reformat  din  strada  Emi-
       •   VlND  Mercedes   Diesel   porumb  eliberate  de  I.I.C.  De­  de  durere  anunţăm  că  se   nescu,  Deva.'   (19456)
      228,  construcţie  specială.  Sat   va:  nr.  1472»  pe  numele  Cră­  împlinesc  şase  tuni  de
      Reea—Haţeg,  nr.  94.    ciun  Trandafir;  nr.  1064,   pe   cind  moartea  nemiloasă
                       (19338)  numele  Trlpa  Iullus  ;  nr.  1063,   l-a  s’nţuls  dintre  noi  pe   •   COLECTIVUL  de  sa­  CASA  DE  CULTURĂ
       •   VlND   căruţă  platformă»  pe  numele  Rotar  Nicolae,  nr.   cel  care  a. fost  lariaţi  al  U.J.C.M,  Deva
       ug»  scindură»  aragaz»  mobl-   54060,  pe  numele  Mihu  Aurel,           sînt  alături  de  doamna
      S »r.  Deva»   strada  N.  Băl*   nr.  5162,  pe  numele  raz  Ma-   ŞTEFAN  IACOB.  Măria  Bordan  în  momen­  A  MUNICIPIULUI  DEVA
      cescu,  nr.  8.   (19455)  rla,  nr.  1002,   pe  numele  Han   Azi,  8  februarie  împli­  tele   de  grea  încercare   UNIVERSITATEA CULTURAL-ŞTIINŢIFICĂ
       •   VlND  dublu  radiocaseto*   Zian.  Le  declarăm  nule.  neai  19  ani,  dar  tu  ne-al   prilejuite  de  trecerea  tn
      fon  stereo»  absolut  nour  casete   09434—19439)  părăsit,   puiul  . nostru   eternitate  a  scumpului  ei  .   O R G A N I Z E A Z Ă
      video  înregistrate»  noi*  Deva»   •   PIERDUT  carnet  2235,  eli­  drag.  ŞTEFAN.UT.   S-a   soţ
      telefon  18982.   (19459)  berat  de  CASCOM  Deva,   pe   scuturat  cireşul  de  ploaie   IOAN.  BORDAN,   I.  Curs  de  cosmetică,  cu  durata  de  6
       %  VlND  aragaz  du  butelie»   numele   Giurgiu  Nicolae.  H   şl  de  vînt.  Dar  el  tot  stă.   om  de  mare  omenie  şi
      maşină   de   cusut  electrică   declar  nul.   (19429)  de  veghe,  la  tristul  tău   aleasă  nobleţe  sufleteas­  luni.
      rusească»  dormitor  cu  furnir   §   PIERDUT   bon  porumb,   mormint.   (19441)  că.  Dumnezeu  sâ-1  odih­
      de  nuc»   divers  mobilier.  In­  5359/1989»  eliberat  de  I.I.C.  De­     nească.      (19431)         il.  Curs  de  acordeon,  cu  durata  de  6
      formaţii  Brad»  telefon  50498»   va,  pe  numele  Puşa  Nicolae.
      orele  7—9.      (19417)  21  declar  nul.   (19447)                           •   CU  nemărginită dure­  luni.
       •   VlND  ARO  Diesel  rklica-   •   PIERDUT  în  30  ianuarie
      bll  imediat»  uşi  şl  geamuri»  3   —  Micro  4  Hunedoara  —  că­  •   AU  trecut  cinci ani  re,   Stana  soţie.  Doina   III.  Curjs de limbi  străine:  franceză,  ger­
                                                                                   fiică,  Mlrcea
                                                                                               nepot  a-
      tone  fin.  Deva»  telefon  956/   ţeluşă  pecfiineză  maroniu  roş­  de  cînd  a  plecat  pe tfru-  nunţă  trecerea  în  nefiin­
      13290.           (19450)  cată,  postgestantă.  Răspunde   mul  fără  întoarcere dra-  ţă  a  dragului  lor  mană,  rusă.
       0  VlND   mobilă ‘combinată   la  numele  Lesy.  Rog  anunţaţi   gul  nostru  soţ,  tată,  so-  MIRCEA  JTTRCA,
      şl  de  bucătărie.  Deva»  strada   telefon  18801.  Găsitorului  re­  cru  şi  bunic  de   62  ani.  Înhumarea   IV.  Curs  de  contabilitate,  cu  durata  de
      23  August»   bloc  E»  scara  B»   compensă.   (c.  6)  NICOLAIE  (LAIE)    va  avea  Ioc  Ia  cimitirul
      etaj  II»  apartament   7.  •   IN  trenul  2042,  Teiuş—Să-  GABOR,         ortodox  din  strada  Emi-   6  luni,  începînd  cu  data  de  22  februarie
                       (19457)  vîrşin,  uitat  geantă  neagră  cu                 nescu»  Deva,  azi,  8  fe-'
       •   IN  ziua   de  12  februarie   dălţi  sculptură.  Cine  n  găsit-o,   din  Bîrsău.  hruarte,  ora  13.  Dumne­  1990,  pentru  absolvenţii  de  liceu  şi  elevii
      1990»  ora  9»   s-a  stabilit  vin-   rog  anunţaţi-mă,  ofer  recom­  Amintirea   lui  va ră-  zeu  să-l  ierte.   (19469)
      zarea  la  licitaţie   publică  a   pensă.   Roşea  Vasile,  strada  '   mine  veşnic   In  Inimile   din  ultimul  an  de liceu.
      unor  bunuri  aparţlnînd  debi­  Aleea  Brazilor,   nr.  17,  bloc   noastre.  -Dumnezeu  să-l
      torului   Sinek  Ladislau,  din   3 A  1,   apartament  8,   Alba   odihnească.  Familia.  •   COLECTIVUL  de  sa­  Înscrierile  se  fac  la  Casa  de  cultură,
      Deva»   strada  Lenin,  bloc  D»   Iul la.   (c.  2)             (19440)     lariaţi   de  ia  D.J.P.TC.
      apartament  84»  unde  are  loc                                              Hunedoara — Deva   aduc   începînd  cu  data  de  10 februarie  1990,  în­
      licitaţia  următoarelor  bunuri:                                             un  ultim  omagiu   celui
      televizor,  frigider,  mobilă  dc   SCHIMBURI                                care  a  fost            tre  orele  8—13;  17-—19,  pînă  la  completa­
      sufragerie,  hol,  bucătărie,  co­                       DECESE                 MIRCEA  JURCA
      vor   persian,  bibliotecă  ,trel   DE  LOCUINŢĂ                             şl  transmit  sincere  con­  rea  numărului de locuri.
      corpuri.         (19428)                                                     doleanţe   familiei  îndo­
       •   VÎND  Dacia.  1 310  bronk,   •   SCHIMB  garsoniera  con­              liate.       (19168)         Cursurile  au  loc  o  dată  pe  săptămînă,
                                                           •   FAMILIA  Mura  Emil
      elemente  CN,   video  recorder   fort  I  Brad  cu  similar  Deva   şl  soţia  Mărioara  anunţă
      Akai.   Hunedoara,   telefon  (exclus  Micro  15),  telefon  50198,   cu   adm eă^ durere  în­        începînd  cu ora  17.
      18856.          (19453)  orele  7—9.      (19417)   cetarea  din  Viaţa,  după  o
       •   VlND   casă  trei  camere,   ,   SCHIMB  apartament  două   lungă  şi  grea  suferinţă,   •   CU  adîncă  durere  în  su­  La  terminarea   cursului  se  eliberează
      gaze,  grădină,  garaj.   Hune­  camere  Deva  cu  similar  Brad.   a  bunului  tată  şi  socru   flet,  familia  Popovici  anunţă
      doara,  strada  A.  Vlaicu,  70,  Informaţii  Brad,  strada  Cuza-          încetarea   din  viaţă   a  celui   diplomă  de absolvire.
      telefon  12234.   (19443)  Yodă,  bloc  II,  scara  I,  ap.  4.  TEO FIL  I5RÎNDA.  care  a  fost  un  bun  soţ»  tată  şl
       •   VÎND  apartament  trei  ca­          (19424)    Tnmormîntarea  azi,   8   bunic                      Cursul  nu  are  caracter  de  calificare.
      mere,   hol  central,  etaj  I»  »  SCHIMB  garsonieră  con­  februarie  1990.  la  cimiti­  POPOVICI  AVRAM,
      două  băi.  Orăştie,  strada  Mu­  fort  I  cu   apartament  două   rul  <lin  Burjuc.  de  82  ani.      Informaţii  suplimentare  la  telefon  16882.
      reşului,  telefon  41136.  (19149)  camere  (exclus  Daeia,  Micro),         Inmormîntarca  mîine,   ord
       •   VÎND  Mobrn  S 50,  cu  mo­  n o v a,  telefon  13129,  orele  7—   (19448)  13,  în  satul  Hărţăgani»  comu­
      tor  rezervă.  Popa  Petru,   23  15.30.   (19433)                         na  Băiţa.       (19467)
            Secretar  de  redacţie:  TIBE  RUJ  ISTRATE.  Responsabil  de  număr:- MIRCEA 'L-EPADATU   . C o r e c t  o r i :   MIA  TRUFAŞ,   NATALIA  VASIU  •   Unotipiştl:   REMUS   TRIF,
            NICOLAE  HADA  s   Paginatori:  VIRGIL  BUCUR,  IOAN  BORDEAN   •   Zincograf:  DORIN  IEPURE  •   Sfereofipar  :  ROMI  SAS  •   Maşinişfi  la  rotativă:   BIRO  EMERIK,
                                                          CRISTiAN  ONIGA  •   Tiraj:  50 000  exemplare.
      REDACŢIA  ŞI  ADMINISTRAŢIA)  2 700  Deva,  str.  Dr.  Petru  Groza.  nr.  35.  Telefoanet  l 1275,  12157,  11585.  Telexi  72288.  TIPARUL)  Tipografia  Deva, str.  23  August, nr.  257.
   1   2   3   4