Page 6 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_108
P. 6

Ziarul 1HUNED0REANULUI

                   Miercuri, 9 decembrie 2009                                                                                 Reportaj^




         SP E C IA L


          Fată-n fată cu moartea în c<







         mare prăpăd din istoria om







        A scăpat teafăr din cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria planetei. A trăit în două milenii şi a trecut prin şapte n
        A prins la conducerea ţării trei regi şi cinci preşedinţi. Toate acestea şi-au lăsat amprenta pe chipul lui
        M onna Voinescu             boiul al Doilea Mondial. El este   cei patru ani cât a stat pe front.
                                    singurul supravieţuitor din car­  A dormit în tranşee, prin păduri,
               e Traian Drăgan îl cu­  tier alprăpădului care a ucis 70   în corturi, prin zăpadă. Moartea
               noaşte toată lumea din   de milioane de oameni. Adică, 3   şi-a făcut de cap în preajma lui.
               Buituri. Şase generaţii   la  sută  din  populaţia  Pămân­  I-a nimicit din camarazi, cu su­
         P din familia lui au trăit   tului la acea vreme.     tele, îşi aminteşte.
        în cartierul hunedorean.      Se întoarce în timp şi poves­
           „Suntem aici de 200 de ani",   teşte.  Ai  crede  că  vorbeşte  Soldat pe frontul
        socoteşte bărbatul subţirel, gă­  de-un film. Nici poveste! A vă­  care i-a ucis tatăl
         tit ca pentru o zi de duminică. în   zut tot ce spune cu Ochii lui în  N-avea mai mult de 21 de ani
        costum, cu cămaşă albă şi cu ac                            când  a  plecat  în  război.
         ia cravată. Şi-a prins în piept                                 Nu  puteai  scăpa
        şi decoraţia -  „Bărbăţie şi                                      de  front  decât
        credinţă". E crucea co­                                             dacă dă deai la
         memorativă din Răz-                                                  schimb boi şi
                                                                               cai.    El
                                                                                n-avea de
                                                                                 unde.  A
         AMINTIREA                                                               crescut
         GROZĂVIEI.                                                              fără tată
        Viaţa lui Traian                                                          de   la
         Drăgan se împreună                                                       n o u ă
         cu istoria românilor.                                                    ani. Tot
         Bărbatul a văzut                                                         frontul
         cu ochii lui                                                            i  l-a  u-
         al Doilea Război                                                        cis. A ve­
         Mondial şi a trăit                                                    nit   rănit
        în preajma morţii                                                      din  război
        vreme de patru ani                                                     şi  s-a  pră­
                                                                               pădit  prea
                                                                               devreme.   EVALUARE. Al Doilea Război Mondial a mistuit cea mai mare parte a globului şi, potrivit statisticilor, a cost
                                                                               Maică-sa  a   la valoarea din 1945
                                                                              găsit pe altul
                                                                                  şi  şi-a  văzut de treaba ei. N-a vrut să   din oraş. La tunuri. Nu era trea­  Din Caucaz, divizionul lui s-a
                                                                                          renunţe la animale ca să-ţi ţină   bă simplă să mânuieşti   retras pentru vreo două luni în
                                                                                          copilul  acasă.  Aşa  că  Traian   armamentul.   Doi   Crimeea.  Erau  încercuiţi.  El  r
                                                                                            Drăgan a plecat să înfrunte   oameni  se  chi­       trecut Marea Azov cu avionul ş.
                                                                                                duşmanul.             nuiau  să  bage            a ajuns la Odessa, îşi aminteşte.
                                                                                                      Se instruise deja   g h i u l e a u a      Alt front, alt masacru. A stat în
                                                                                                        pentru război,   pe  ţeava               tranşee aproape trei săptămâni.
                                                                                                          lângă  Cas-                            Gloanţele şi  obuzele îi  zburau
                                                                                                             t e l u l                           pe deasupra capului. Românilor
                                                                                                                                                 şi nemţilor le-au trebuit câteva
                                                                                                                                                 luni să cucerească oraşul. în pa­
                                                                                                                                                 tru asalturi au pierdut sute de
                                                                                                                                                 oameni şi abia în octombrie au
                                                                                                                                                 reuşit  să-i  evacueze  pe  so­
                                                                                                                                                 vietici.
                                                                                                                                                 Cea mai urâtă amintire
                                                                                                                                                   De la Odessa a păstrat şi cea
                                                                                                                                                 mai îngrozitoare amintire des­
                                                                                                                                                 pre  război.  O  bătălie  la  baio­
                                                                                                                                                 netă. îşi vedea camarazii sece­
                                                                                                                                                 raţi  de  tăişul  armelor.  Rămâ­
                                                                                                                                        tunului.   neau înţepeniţi cu burţile sân­
                                                                                                                                ■S   Explozia se   gerânde. Moartea a stat atunci
                                                                                                                                   auzea la câţiva   foarte de aproape de el. Soldaţii
                                                                                                                                kilometri,  poves­  nu  ştiau încotro  s-o apuce  de
                                                                                                                             teşte Drăgan.       groaza  duşmanului.  Se  acun-
                                                                                                                                                 deau prin păduri, dar desişul îi
                                                                                                                             Pe jos până         împiedica să se orienteze. Orice
                                                                                                                              în Caucaz          tufiş  care  se  mişca  le  mărea
                                                                                                                                 A ajuns pe jos pâ­  groaza.
                                                                                                                               nă în Caucaz, cu Di­  „Atunci am înţeles ameninţa­
                                                                                                                               vizionul 4. Trei luni   rea comandanţilor. Nouă, tele-
                                                                                                                               de  mers  continuu.   grafiştilor,  ne  spuneau  întot­
                                                                                                                               A plecat pe urmele   deauna să avem grijă de apara­
                                                                                                                               ruşilor, ca toţi ai lui.   tură. Dacă nu, generalii ne pro­
                                                                                                                               Era în vara lui 1941.   miteau că ne trim it în linia întâi.
                                                                                                                                0 şcoală rapidă de   Trebuia să o cărăm singuri din-
                                                                                                                                telegrafişti l-a în­  tr-un comandament în altul, fă­
                                                                                                                                 văţat  să  lucreze   ră s-o pierdem, fără s-o stricăm.
                                                                                                                                 cu aparatura de   Duceam  cu  spinarea  mai  bine
                                                                                                                                  pe  front.  De­  de 20 de kilograme. Doar pe dis­
                                                                                                                                  cripta  mesaje   tanţele foarte lungi, o încărcăm
                                                                                                                                  scrise  în  alfa­  în căruţe cu coviltir", îşi amin­
                                                                                                                                  betul morse.   teşte veteranul.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11