Page 4 - Ziarul_Hunedoreanului_2009_12
P. 4

ZlaruliHUNEDOREANULUI                                                                                                             S o cial

                Luni, 27 iulie 2009






























































      Ina Jurcone                poată  fi  respectat.  Cu  toate   mai mult de patru ani. Primăria   nate la Băcia peste opt hectare de   mărul Devei, Mircia Munteanu.   folosite în prezent şi pentru de­
      * * •                      acestea, termenul ar puţea fi   Deva a avut mai multe iniţiative   teren  unde  va  fi  creată  noua         pozitarea  deşeurilor  provenite
          ucrările pentru crearea  însă devansat  deoarece  gro­  pentru construirea  unei  gropi   groapă  de  gunoi  a  oraşului.  Se  Termene  din 30 de comune hunedorene,
          unui  nou  deponeu  de  pile de la Hunedoara şi Haţeg   de gunoi  şi au fost stabilite în   află în incinta fostei unităţi mili­  Pentru  gropile  din  Deva  şi   care au încheiat contracte cu so­
          gunoi  la  Deva  sunt  pe  au fost deja închise, iar cea de   acest sens trei locaţii.  tare dezafectate. Mai avem pro­  Orăştie  termenul  de  închidere   cietăţile de salubritate din me­
      L cale să demareze. Avize­  la Uroi se va închide şi ea.  Dacă toate gropile se închid,   bleme cu câţiva proprietari de te­  este 16 iulie 2015, în timp ce în Va­  diul  urban.  Comunele  Bunila,
      le  ministerului  mediului  au                        va  exista  situaţia  ca  întreg gu­  ren cu care trebuie să ajungem la   lea Jiului deponeurile de la Ani-   Bulzeşti şi Bătrâna sunt declarate
      fost obţinute  pentru  ca  anul  Nu mai sunt deponeuri  noiul menajer să fie transportat   un consens. Lucrările ar putea fr  noasa  şi  Vulcan  vor  trebui  în­  izolate şi mai pot depune deşeu-
      2015, termenul limită de fina­  Deponeul de gunoi menajer   în altă localitate sau să fie arun­  terminate mai repede decât avem   chise până la 16 iulie 2016. Gro­  rile la gropile de gunoi pe care le
      lizare a noii gropi de gunoi, să  ar fi trebuit construit în urmă cu  cat haotic. „Avem deja achiziţio­  termenul,  2015”,  a declarat pri-   pile de gunoi ale oraşelor sunt  folosesc şi în prezent.
                                                                                                        M

      L A  U N  PA S D E  P A N D E M IE                                               R U R A L

      G ripa n ou ă va aju n ge p e ste  to t Canalizare la Sarm izegetusa,

      Două organizaţii de sănătate anunţă că virusul AH1N1 va infecta
     o treime din polulaţia Europei                                                    după 2000 de ani
     George Vasiliu______________                                                       u        - -am mai avut ca­  nităţile rurale care ratează acest
     • • •                                                                                        nalizare  în  zonă   program de finanţare nu vor mai   »EXTRA
            unedorenii  care cre­                                                                 de pe vremea ro­  avea acces la fonduri europene
            deau  că  noua  gripă                                                           Ni manilor", aceasta   până în 2013.
            este doar un mare fâs                                                      a fost observaţia făcută de au­                                31
      H şi-ar  putea  schimba                                                          torităţile publice la momentul  „Vă vor controla toate
     părerea în  urma unui  raport                                                     semnării contractului de finan­ comisiile pământului"    iulie este ultima zi de
     publicat de Centrul European                                                      ţare  pentru construirea  reţe­  Pentru  că  o  parte  din  bani
     pentru   Controlul   Bolilor                                                      lelor de canalizare şi alimen­  europeni  destinaţi  comunelor   depunere a proiectelor
     Transmisibile (CECBT). Virusul                                                    tare  cu  apă în  comunele  To-   Toteşti şi Sarmizegetusa vor fi   pentru primăriile din
     AH1N1  vine  peste  noi  şi  nu                                                   teşti şi Sarmizegetusa      folosiţi  la  achiziţionarea  de   mediul rural
     prea  avem  ce  face.  Potrivit                                                     Cele două comune au obţinut   obiecte meşteşugăreşti tradiţio­
     specialiştilor, o treime dintre                                                   şase milioane de euro pentru un   nale, şeful Centrului de Plăţi le-
     europeni se vor îmbolnăvi de                                                      proiect finanţat de UE prin Agen- •  a recomandat primarilor să ges­  afle cum aţi cheltuit banii. Sper
     gripa nouă.                                                                       ţia  de  Plăţi  pentru  Dezvoltare   tioneze  banii  cu  multă băgare   din tot sufletul să lucraţi în aşa
                                                                                       Rurală şi Pescuit (APDRP).  de seamă. „Vă vor controla toa­  fel încât să nu aveţi probleme’’,
     UE, în carantină            LA SOARE. Turismul ajută la transmiterea mai rapidă a virusului noii   La  sfârşitul  săptămânii  tre­  te  comisiile  pământului  ca  să  a delarat Liviu Picior.
        CECBT a elaborat'un ghid ce   gripe. Masca chirurgicală ar putea deveni un acceseriu de nelipsit  cute, Tiberiu Pasconi,  primarul
     ar putea diminua imactul pan-                             FOTO: ZIARUL HUNEDOREANULUI  comunei Toteşti, şi Mihai Todoni,   ■ EXTRA
     demiei pe Bătrânul Continent,                                                     primarul de la Sarmizegetusa, au
     însă  documentul  ia  în  con-  siderare  şi  varianta  închiderii   global. Conform ultimelor date   semnat contractul de finanţare.   Şi faptele bune pot rămâne nepedepsite
                                 frontierelor Uniunii Europene şi   ale  OMS,  bilanţul  se  ridică  la   Liviu Picior, directorul Centrului   Primăria Toteşti este condusă de un pesedist iar cea din Sarmi­
      •  EXTRA                  izolarea  unora  dintre  ţările   150.000 de bolnavi în 160 de ţări   Retional APDRP, spune că este   zegetusa are primar liberal. Liberalul M ihai Todoni ar fi putut
                                membre.                     şi 900 de decese.          pentru prima dată când, în Re­  să îşi construiască reţeaua de alimentare cu apă prin fonduri
                                   Măsurile nu sunt însă pe pla­
                                                                                       giunea 5 Vest, două comune aso­
                                                                                                                   guvernamentale. Dacă opta pentru această variantă, comuna
             81                 cul Organizaţiei Mondiale pen­ Virusul în vacanţă      ciate au fost selectate la finan­  Toteşti ar fi rămas fără apă. „îm i intraseră banii în cont. Ca să
                                                                                       ţare. In această sesiune, au mai
                                tru Sănătate (OMS), care propu­
                                                              Comisarii europeni spun că
                                                                                                                   renunţ la ei ar fi fost ca şi cum aş fi dat pasărea din mână pen­
                                ne  maxim  închiderea  institu-   turismul face ca răspândirea vi­  primit câte 2,5 milioane de euro   tru cea de pe gard. Pe de altă parte, eram conştient că cei din
         de români au fost      ţilor de învăţământ. Cu toate a-   rusului să fie accelerată, dar in­  şi comunele Băiţa şi Turdaş. Ur­  Toteşti nu puteau să îşi facă reţeau de alimentare cu apă sin­
                                cestea, avertismentul instituţiei   sistă că rata mortalităţii în cazul   mătoarea (şi ultima) sesiune de   guri. Pentru că nu au sursă de apă. Am  riscat şi am refuzat
          infectaţi, până în
                                este mult mai sumbru decât cel   noii gripe este relativ scăzută.   depunere  a  proiectelor  pentru   banii Guvernului. Am avut em oţii fiindcă -  vedeţi dumnea­
         prezent, cu virusul    al CECBT -  gripa nouă are toate   Cu toatte acestea, ei  recunosc   obţinerea de fonduri europene   voastră -  ai mei nu mai sunt la putere şi altă oportunitate de
              AH1N1             şansele să  se răspândească în   că habar nu au cum va evolua   nerambursabile  se  încheie  la   finanţare nu aş mai fi prins”, spune M inai Todoni.
                                proporţie de sută la sută la nivel  virusul în viitorul apropiat.  data  de  31  iulie  2009.  Comu­
   1   2   3   4   5   6   7   8   9