Page 2 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_144
P. 2

Veniment
                 Ziarul MJNEDOREANULUI

                 M iercuri,  3 februarie 2010




                                  LU C R Â N D  C U  M O A R TE A
                                  Două cadavre pe zi au ajuns, în
       Prea puţine
       drumuri
       electorale
       Că to t se vorbeşte de bani   medie, pe mâna legiştilor hunedoreni
       de drum uri cu dedicaţie pen­
       tru  primari din punga contri­
       buabilului hunedorean, vă zi­  Acident sau sinucidere, cu violenţă sau nu, o parte dintre persoanele care au murit
       cem o bârfă de toată frum u­  anul trecu în judeţul Hunedoara au ajuns pe masa de autopsie la morga din Deva
       seţea despre cum ajunge ba­
       nul public motoraş electoral   George Vasiliu____________ ___  când vor şă încheie socotelile cu
       pentru cine îl are sub stăpâ­  #•*                    viaţa.  Din  cele  79  de  persoane
       nire. Chiar dacă nu s-a în­      proape  300  de  hune­  care  s-au  sinucis,  65  şi-au  pus
       tâm plat recent, are un tâlc     doreni  au  avut  parte   ştreangul de gât. Au existat însă
       valabil în aceste vremuri în   A de  o  moarte  violentă   cazuri de sinucidere prin arun­
       care partidele se pregătesc      în  2009,  cadavrele  a-   care de la'înălţime, autoflagelări,
       de prefaceri interne. Cică în   cestora  ajungând  pe  mâna   intoxicaţii  cu  substanţe  toxice
       campania dinaintea ultim e­  medicilor de la Serviciul Jude­  sau chiar autoincendieri.
       lor alegeri locale, când aleşii   ţean de Medicină Legală (SJML)   ■  în cazul morţilor violente, a-
       locali în funcţie se puneau pe   Hunedoara, pentru autopsie.  proape  jumătate  dintre  cada­
       gospodărit cu heirupul de    Legiştii nu au scăpat însă aşa   vrele ajunse pe masa de autopsie
       ochii electoratului, un primar   uşor.  Au  mai  avut  de  stabilit   au decedat în urma lovirii cu sau
       din Ţinutul Pădurenilor s-a   cauza morţii  şi pentru o câteva   de un corp dur. Au existat şi ca­
       dus să vadă cum stă treaba la   dintre persoanele care au avut   zuri în care hunedorenii au murit
       drumul lui comunal. Când a   parte de un  deces nonviolent.   înjunghiaţi, înecaţi, asfixiaţi, arşi,
       ajuns la faţa locului, i-a cam   In total aproape 740 de cadavre.  electrocutaţi sau îngheţaţi de vii.
       căzut faţa. Pe drum ul din                            Peste 500 dintre cadavre aparţin
       „parohia” lui lucrau de zor   Cele mai multe accidente   bărbaţilor, cu mult peste dublu
       drumarii judeţului că, vorba   au loc în casă         faţade femei.
       aia, erau alegeri şi acolo şi   Nu există niciun studiu efec­
       dădea bine la realizări.  tuat în acest sens, dar statistica  „Mai e virgină fata
                                 legiştilor  hunedoreni  pare  să  mea?"
                                 confirme  zicala.  Din  cele  peste   Când  nu s-au  ocupat de  au­
                                 200  de  morţi  accidentale,  cele   topsii, medicii legişti hunedoreni
                 I  I—           mai multe, aproape 80, au avut   au  efectuat expertize  şi  au  eli­  M O TIV. Medicii legişti hunedoreni trebuie să afle cauza morţii pentru fiecare cadavru care ajunge pe
                                 loc în casă sau în gospodărie. Nu­  berat certificate medico-legale.   mâinile lor. Au existat şi cazuri în care nimeni nu a putut stabili cu exactitate motivul decesului  .
      Maşina sanie               mărul nu este depăşit nici măcar   în  peste 20 dintre cazuri  a  fost
      Un devean a fost implicat într-un   de cel al persoanelor decedate în   vorba despre examene genitale,   Din cele aproape 1.750 de cer­  a  unui  accident  rutier.  Cei  mai   expertizaţi  psihiatric  în  2009,
      incident rutier, din care a scăpat   accidente rupere, în  care  şi-au   majoritatea  pentru  stabilirea   tificate eliberate de medicii de la   mulţi au primit sub 20 de zile de   doar nouă având discernămân­
      nevătămat. Bărbatul conducea   pierdut viaţa puţin peste 60 de   virginităţii.  Doar 10 hunedoreni   SJML Hunedoara, peste 1.660 au   îngrijiri  medicale,  în cazul  lovi­  tul diminuat şi niciunul abolit. în
      pe strada Nucilor din localitate   persoane. Spânzurarea a rămas   au plecat de la legist cu actul do­  fost  solicitate  de  hunedorenii   rilor, respectiv sub 60 de zile în   cazul adulţilor au existat 16 ca­
      când maşina"a derapat şi a rămas   şi în 2009 metoda pe care cei mai   veditor că încă nu şi-au început   care voiau să demonstreze că au   cazul incidentelor pe şosele.  zuri în care persoana a fost pusă
      cu partea din faţă suspendată   mulţi hunedoreni o aleg atunci  viaţa sexuală.    fost victimele unei agresiuni sau  Aproape 190 de copii au fost  sub interdicţie.
      deasupra unei gropi. A  fost ne­
      voie de intervenţia pompierilor
      pentru a readuce autoturismul, cu   URMĂRIRE PE STRĂZILE DEVEI                                               „STAI C Ă  TRAG !”
      şofer cu tot, în siguranţă pe
      drum. Oamenii care locuiesc pe   A plecat la plimbare cu o maşină                                            împuşcat de pădurar
      stradă spun că vina e a autorităţi­
      lor locale, care nu au curăţat dru­
      mul de gheaţă şi zăpadă.    furată şi fără permis                                            Tânărul va      George Vasiliu_______________  bilit că pădurarul executa servi­
                                                                                                                   •••
      o o o                      Poliţiştii care au plecat în   a  anunţat că maşina  pe  care o   fi cercetat            n tânăr din Orăştie s-   ciul de patrulare şi pază în pădu­
                                                                                                                                              rea respectivă, moment în care I-
      Colectare de               căutarea unui autoturism    deţine  a  dispărut  din  parcarea    pentru furt            a  dus  la  Poliţie  şi  a   a observat pe bărbat, despre cai
      deşeuri                    dispărut au dat de un tânăr   situată  în  faţa  blocului în  care   calificat, conducere   formulat  o  plângere   exista  suspiciunea  că  urma  să
                                                             locuieşte. Poliţiştii l-au audiat pe                  U împotriva unui  pădu­    sustragă lemne”, a declarat pur­
                                 despre care bănuiesc că ar fi
      O  campanie de colectare a de­                         bărbat, care le-a oferit doate de­ fără permis şi refifr   rar,  despre care spune că  l-a   tătorul  de  cuvânt  al  IPJ  Hune­
      şeurilor de echipamente electrice   fost băut          taliile necesare recunoaşterii au­  de recoltare a    împuşcat în piciorul stâng fără   doara,  subinspectorul  Bogdan
      şi electronice de la gospodăriile   George Vasiliu________________  toturismului. Maşina a fost găsită       niciun motiv.              Niţu. Pădurarul le-a spus anche­
      particulare va fi organizată sâm­  •••                 după aproximativ două ore,  pe   probelor biologice     Bărbatul  acuzat  se  apără  şi   tatorilor că l-a somat pe bărbat
                                                                                                  »
                                                                                         I
                                                                                             A
      bătă, 06 februarie 2010, de către   oliţiştii hunedoreni au   strada Mihai Eminescu. Oamenii   de sânge      vine cu o proprie versiune. Până   să se oprească, dar a fost nevoit
      Primăria Deva. Devenii interesaţi   avut ceva bătaie de cap   legii i-au făcut semn să oprească,   BOGDAN NIŢU, purtătorul de   vor  clarifica  lucrurile,  poliţiştii   să  tragă  un  foc  în  aer  când
      să scape de deşeurile de echipa­  în noaptea de luni spre   dar şoferul  care conducea ma­  cuvânt al Inspectoratului de Poliţie   care anchetează cazul au întoc­  acesta a refuzat.  Intrigat, căru­
      mente electrice şi electronice din  P marţi,  fiind  nevoiţi  să   şina  furată  şi-a  continuat  dru­  Hunedoara  mit un dosar penal pentru comi­  ţaşul ar fi coborât şi s-ar fi apro­
      gospodării sunt rugaţi să sune   urmărească o maşină declarată   mul. A fost blocat pe strada Călu-          terea infracţiunii de lovire.  piat  ameninţător  de  pădurar,
      până vineri pentru a se putea   furată prin centrul Devei.  găreni, după care a  fost  luat la   urma verificărilor efectuate s-a       adresându-i cuvinte jignitoare.
      înscrie pe liste. Cetăţenii care s-   Când într-un final au reuşit   întrebări de poliţişti. „Conducă­  constatat că tânărul nu posedă  Fiecare cu povestea lui  Bărbatul  înarmat  a  ochit  pi­
      au înscris pe liste vor putea   să  oprească  autoturismul,  oa­  torul autoturismului a fost iden­  nici permis de conducere", a de­  Bărbatul  împuşcat,  de  32 de   ciorul stâng al tânărului şi a tras.
      scoate în stradă echipamentele   menii  legii au constatat că şo­  tificat în persoana unui tânăr de   clarat purtătorul de cuvânt al 1PJ   ani,  le-a  spus  poliţiştilor  că  se   Rănitul a fost transportat la spi­
      electrice şi electronice vechi, iar   ferul le rezerva o serie întreagă   27 de ani din Deva, care a refuzat   Hunedoara, subinspectorul Bog­  află într-o căruţă cu care mergea   tal, unde medicii  l-au diagnos­
      acestea vor fi preluate de către   de surprize.        aparatul etilotest şi recoltarea de   dan Niţu. Deveanul s-a ales cu un   spre pădurea Cendea când pădu­  ticat  cu  excoraţie  şi  echimoză
      firma de salubritate de la adresa   Un devean a sunat luni seară   probe biologice de sânge în ve­  dosar  penal  şi  va fi  cercetat în   rarul a folosit arma. „în urma pri­  violacee la gamba stângă.  Cer­
      indicată. (I. Jurcone)     la numărul unic de urgenţă 112 şi  derea  stabilirii  alcoolemiei.  în  stare de libertate.  melor cercetări efectuate s-a sta­  cetările continuă.
      PUBLICITATE                                                                       PUBLICITATE
                B R D                         ANUNŢ LICITAŢIE                                                                   ANUNŢ LICITAŢIE
                GROUPE  SOCIETE  GENERALE                                                                                                                      U
         BRD Groupe Societe Generale S.A. Agenţia Brad anunţă vanzarea la licitaţie publică prin executor bancar propriu, în   BRD Groupe Societe Generale S.A. Sucursala Deva anunţă vânzarea la licitaţie publică prin executor
       data de 17.02.2009,
                                                                                         bancar propriu, în data de 19.02.2010, ora 13,00, a bunurilor:
         - ora 13:00 a imobilului:
            "arabil intravilan în suprafaţă de 2.397 mp situat în Brad,  jud. Hunedoara. Imobilul se află   - imobil reprezentând teren arabil în suprafaţă de 2.452 mp, având o deschidere la stradă
           fn proprietatea debitorilor ipotecari OANA GHEORGHE şi OANA MARIANA ELENA, OANA DORtN   de 13,01 m, neîngrădit, imobil situat în Băcia, la 400 m de intrarea în localitate dinspre Simeria
           şi OANA VIORICA ULIANA. Imobilul este intabulat în CF 95/1N Brad, nr. Top. 2619/4.  Preţul de începere al licitaţiei este de 40.442 lei.
         Preţul de începere al licitaţiei este de 145.948 RON.
                                                                                              - teren arabil în suprafaţă de 2.366 mp, având o deschidere la stradă de 12,60 m, neîngrădit,
         -ora 13,30 a imobilului:
            "arabil intravilan în suprafaţă de 3.025 mp situat în Brad,  jud. Hunedoara.       imobil situat în Băcia, la 400 m de intrarea în localitate dinspre Simeria.
            Imobilul se află în proprietatea debitorilor ipotecari OANA GHEORGHE şi OANA MARIANA ELENA.  Preţul de începere al licitaţiei este de 39.024 lei.
            Imobilul este intabulat în CF 407/2 Brad, nr. Top. 485/A, PARCELA 26/1, 26/2, 30/1.
         Preţul de începere al licitaţiei este de 175.137 RON.                             Licitaţia va avea loc în Deva, Piaţa Operei, nr. 7, jud.  Hunedoara,  la sediul creditorului.
         Licitaţiile vor avea loc în Brad, str. Republicii, bl. 6, parter, la sediul creditorului BRD GSG S.A. Ag. Brad, jud. Hunedoara.   Persoanele care doresc să participe la  licitaţie vor prezenta, înainte de începerea licitaţiei,  dovada
         Persoanele care doresc să participe la licitaţie vor prezenta, înainte de începerea licitaţiei, dovada consemnării a   consemnării a 10% din preţul de pornire al licitaţiei, pe seama şi la dispoziţia executorului bancar Prodea
       10% din preţul de pornire al licitaţiei, pe seama şi la dispoziţia executorului bancar Prodea Adrian, în contul
       R046BRDE330SV17000553300 deschis la BRD Suc. Sibiu.                               Adrian, în contul R046BRDE330SV17000553300 deschis la BRD Suc. Sibiu.
                                 Relaţii suplimentare la tel.  0746 333823                                      Relaţii suplimentare la tel.  0746 333823
   1   2   3   4   5   6   7