Page 6 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_193

Ziarul 1HUNED0REANULUI

Jo i, 15 aprilie 2010

SPECIAL

O tânără din Petroşani a predat la

din apropierea celui mai mare ghe

Kenya nu înseamnă doar safari şi aventură. 0 hunedoreancă de 28 de ani s-a convins de asta după ce a petrecut o lună în mijlocul s
30 de ani. Experienţa din Africa a făcut-o să vadă lumea cu alţi ochi şi să descopere un paradox şocant: capitalismul are alt chip în li
Monna Voinescu »IN VĂTATURA SE PLĂ TEŞTE
••• frica a fost visul ei de ani Trei luni de şcoală costă
A de zile. A urmărit zeci 3.000 de şilingi. Preţ minim!
de documentare des­
pre al doilea continent
ca mărime de pe Pământ şi cel In Kenya, şcoala se plăteşte. La fel şi grădiniţa. La fel şi orice
serviciu pe care ţi-l face cineva. Oricât de prieten ţi-ar fi,
mai populat după Asia. Curio­ kenyanul nu mişcă un deget dacă nu-i dai în schimb măcar
zitatea nu i s-a oprit aici. Visa să 100 de şilingi. Şcoala costă între 3.000 de şilingi kenyeni
pună piciorul acolo şi să vadă (circa 30 de euro) şi 150.000 de şilingi (1.500 de euro), în
pe viu tot ce aflase din filme. funcţie de prestigiul pe care îl are. Cu banii aceştia plăteşti
Nora Dubyk a reuşit să ajungă doar trei luni. La fiecare trei luni de şcoală, elevii au câte o lună
în Kenya după ce s-a împrietenit vacantă. O dată pe lună, fiecare şcolar este examinat din toată
cu preşedintele unei fundaţii din materia. Merge mai departe doar cine trece testul. Chiar şi
Germania. Fundaţia trimitea vo­ copiii de grădiniţă sunt examinaţi, spune Nora Dubyk.
luntari în toată lumea. Ea a ple­
cat într-un sat din vestul ţării, la
câţiva kilometri doar de cel mai
mare ghetou din lume, Kibera
Slum. A predat la o şcoală din
Rabuor, nu departe de Kisumu,
portul de pe malul estic al lacului
Victoria.
Şederea a durat o lună. „Mi-aş
fi dorit să rămân acolo mai mult,
dar n-a fost posibil să plec decât
în concediu. Oricum, am de gând
să mă întorc. Traiul în mijlocul
kenyenilor e o experienţă u-
nică", spune hunedoreanca.

O lună la şcoala
kenyenilor din Rabuor
Nora Dubyk este coordona­
torul organizaţiei „Caritas" din
Petroşani, un ONG cu filiale în
peste 160 de state din lume şi cu
sediul central la Roma. Tânăra
are 28 de ani şi este asistent so­ IN C R ED IB IL! Copiii din clasa la care a predat Nora Dubyk s-au obişnuit mai repede cu ea. Cei din alte
cial. Meseria a ajutat-o să se femeia albă, la fel cum unii merg la Zoo să vadă animale rare
descurce cu copiii kenyenilor pe
care i-a învăţat să scrie, să ci­ la „baby class” - adică, grupa mi­ rat de parcă le-aş fi făcut c adou despre copiii kenyenilor - copii
tească şi să coloreze. Ea le-a dă­ că, în clasă erau 34 de copii între o şcoală nouă. Kenyenii ştiu să care, dacă nu pot mânca tot ce
ruit prima ascuţitoare şi tot ea 2 şi 4 ani. se bucure pentru orice lucru pri­ primesc la şcoală, îşi duc blidul
le-a dat creioane colorate pe Din ianuarie până în martie mit, oricât de neînsemnat ar fi", acasă, copii care dau din porţia
care nu le ştiau decât din poze. învăţaseră să scrie literele până povesteşte Nora. lor şi acelora despre care ştiu că
Pe 28 februarie, Nora s-a îm­ RA FTU L CU JU C Ă R II. Mobilierul unei clase de grădiniţă e sărac: la „1" şi să numere până la 9. Jo- Elevii scriu pe caiet literele şi mănâncă mai mult. Oricât de
barcat în avionul care o ducea vreo cinci mese, nişte scaune din plastic, catedra educatoarei, un raft sephine a aşteptat doi ani până cifrele doar când le ştiu foarte mici ar fi, au aflat deja despre
spre Nairobi, capitala Kenyei. Cu cu jucării şi câteva cuie bătute într-un lemn în loc de cuier. Jucăriile - să primească un manual după bine. Până atunci, le conturează greutăţile vieţii din ţara lor.
un autobuz, a ajuns la Kisumu, câteva jucării din pluş - îi fac pe kenyeni de-a dreptul fericiţi care să predea. Până atunci, i-a de câteva ori în aer, le scriu pe în Kenya, mănânci cu mâna.
iar de-acolo în Rabuor. A locuit învăţat pe copii ce a crezut ea de tabla din faţa clasei sau, pe jos, Din acest motiv, ciapati (un soi
în casa soţilor Luc şi Mary Oloo, Un caiet se împarte un caiet e tăiat în bucăţi şi se cuviinţă. în lipsa cărţilor, educa­ în praf, pe un teren din spatele de lipie) este făcută în aşa fel în­
o familie mai înstărită din sat, şi la trei elevi împarte la trei copii. Dacă ai toarea trebuie să scrie zilnic în şcolii. cât o poţi folosi şi pe post de ta­
a predat la şcoala lor - Saint Luc „în şcoala din Rabuor învaţă nevoie de coli albe, de exemplu, caietele fiecărui elev tema pen­ Lângă şcoală este şi baraca câm. In fiecare gospodărie gă­
Rabuor Academy. Acum IO ani, 254 de elevi de clasele I-Vl, plus trebuie să ceri un număr exact şi tru ziua următoare. Fiecare copil unde se află bucătăria şi bru­ seşti măcar două-trei oale din
şcoala era de fapt o baracă. trei grupe de grădiniţă. Majo­ să spui la ce le foloseşti. Nici din are trei caiete - pentru engleză, tăria. Şi copiii, şi profesorii mă­ aluminiu. Cu cât eşti mai avut, cu
Acum s-a mutat într-o clădire ritatea sunt orfani. Cursurile în­ greşeală, nu primeşti vreuna în matematică şi desen. Creioane nâncă acolo zilnic. Meniul e ace­ atât ai oale de mai multe dimen­
din cărămidă, cu etaj. Finanţarea cep dimineaţa, la 8, şi se încheie plus. în toată şcoala există un nu sunt pentru toţi. Aşa că cine laşi: orez, varză, fasole sau nyo- siuni. Dar oricât de săraci ar fi,
vine în mare parte din Europa. La la ora 15 sau 16. Din două în două singur capsator, un singur per­ nu are, aşteaptă până când cei­ yo (un fel de mei), fierte în apă cu kenyenii au toţi două tipuri de
asta se adaugă şi sponsorizările zile, se face careu şi se arborează forator şi doar un computer pe lalţi îşi termină tema şi îl îm­ sare.
pe care le trimit cele două fiice steagul naţional. care prea puţini profesori ştiu prumută.
ale soţilor Oloo, stabilite în An­ Rechizitele sunt foarte scum­ să-l folosească. „Copiii îşi ascuţeau creioane­ Mâncarea e la
glia. pe, aşa ca Nora Dubyk i-a dat o mână de le cu lama sau cu un fel de bis­ mare preţ în Kenya
ajutor Josephinei, educa­ turiu. Când le-am adus o ascu­ în pauza de la ora 10.20, fie­
toarea de ţitoare, s-au bucu­ care copil mănâncă ce-şi aduce
de acasă. Un sfert din clasă nu a-
duce nimic pentru că n-are de
unde. Unul dintre băieţii mai mici
venea zilnic cu o mână de alune,
îşi aminteşte Nora. Alţii veneau
cu o cană cu ceai. Atât îşi
permiteau părinţii. Oricum, toată
lumea primeşte de la şcoală
porridge - o fiertură de cereale.
„într-o zi, un copil a scăpat
mâncarea pe jos. Toţi au fost cu
ochii pe el. Nu ştiau cum s-o ia
mai repede de acolo. M-am
făcut că nu-i văd. Ce puteam să
fac? Au adunat-o cât ai clipi şi SOM N PE A PU CA TE. După masa c
au mâncat-o", povesteşte Nora jos, pe nişte covoraşe împletite din răc