Page 6 - Ziarul_Hunedoreanului_2010_335
P. 6

'fi*
                   Ziarul ^HUNEDOREANULUI                                                                                    Reportaj

                  Marti, 2 noiembrie 2010
                       J  7



        S P E C IA L


         Un olandez stabilit la Romoi






        să învingă birocraţia şi ment







       Johann Antonius Nicolaus Aarts a avut parte de tot soiul de experienţe de când a călait în România. Unele plăcute, altele mai puţin. I

        Monna Voinescu
        _ _
                                                                                  m    1
             '99,  nu  ştia  prea  multe
        ¥  despre  România.  Iar des-                      r
         I   pre Romos, nici atât. A a-
        X ju n s  în  Transilvania  din
        pură întâmplare. Cu TIR-ul u-
        nui amic. Camionul era încăr­
        cat cu ajutoare pentru hune-
        doreni.
          "Prima dată m-au atras locu­
        rile de aici. Munţii sunt extraor­
        dinari. M-au impresionat şi oa­
        menii. Se bucurau de tot ce le a-
        duceam -  haine, alimente, mo­
        bilier”, îşi aminteşte Johann An­
        tonius Nicolaus Aarts, un olan­
        dez de 66  de ani,  originar din
        Valkenburg.
          Rostul străinului era să-i a-
        jute pe romoşeni cu orice putea.
        Dar imediat ce s-a îndrăgostit
        de zonă, cu celălalt ochi a încer­
        cat să vadă ce afaceri s-ar putea
        face în vestitele locuri care au
        scos la lumină celebrul "Car de
        bronz”, aflat acum într-un mu­
        zeu din Viena.

        Surprize în Ţara
        lui Dracula
          Nu ştia o boabă româneşte,
        dar s-a încumetat să cutreiere
        comuna.  A  văzut  că  oamenii
        meştereau târnuri şi coşuri din
        nuiele. Le-a propus să încerce el
        să le vândă în Olanda. Aarts ve­
        nea dintr-un  oraş turistic şi  a   rească Aarts. Cu toate astea, a   piatră  adusă  din  Olanda  şi  să
        socotit că împletiturile  i-ar a-   luat  măturile,  chiar  dacă  n-a   "modeleze"  suveniruri  care  a-
        trage pe străini. Aşa a şi fost. A   reuşit să le vândă pe toate nici  jungeau tot în străinătate, la tu­
        găsit rapid un punct de desface­  până-n  zi  de  azi.  Sătenii  şi-au   rişti. Oamenii s-au bucurat de-o
        re şi le-a dat de veste romoşe-   primit banii, dar el încă mai are   aşa  slujbă,  iar  olandezul  era
        nilor. A făcut o comandă serioa­  vreo 200 de coşuri prin podul   mulţumit că descoperise printre
        să de mături şi de coşuri, dar a   casei din Valkenburg. împletitu­  angajaţi un tânăr tare priceput.
        avut parte şi de prima surpriză   rile făcute de chinezi sunt mult   Totul a mers ca pe roate pâ­
        tipic românească.          mai ieftine, aşa că ale românilor   nă într-o zi. "Oamenii îşi închi­
          "Când am comandat împleti­  n-au  mai  interesat  pe  nimeni,   puiau că eu câştig cine ştie cât  OLANDEZII DIN ROMOS MĂNÂNCĂ ROMÂNEŞTE. „Românii sunt specialişti în grătare. Dacă am .
        turile, oamenii mi-au cerut un   explică olandezul.   de  pe  urma  muncii  lor.  Nu  ţi­  mult sarmalele, balmoşul şi ciupercile din pădure. Şi ţuica. In fiecare zi, câte un prieten ne bate la uşă cu o s
        euro pe bucată. Peste vreo trei                       neau  cont  că  suportam  toate
        zile,  când  m-au  dus  să  le  iau,  Afaceri româneşti  cheltuielile. Transportul pietrei   acea vreme în România. Cu toa­  ţelor, străinul  n-a renunţat.  A   unor şcoli şi spitale. Aşa aduna
        preţul era altul. 4 euro! în Olan­  Cum  Aarts  este  de  meserie   din Olanda, de exemplu. Un sin­  te astea, mi-au spus, brusc, că  continuat  să-i  ajute  pe  romo­  tone de îmbrăcăminte, alimen­
        da  nu  există  aşa  ceva.  La  noi,   sculptor în piatră,  le-a propus   gur TIR cu piatră mă costa cam   nu mai vor să lucreze pe banii a -  şeni cu tot ce reuşea să strângă   te, mobilier, medicamente, apa­
        vorba-i vorbă”, spune străinul.   romoşenilor altceva. Un loc de   3.000 de euro să-l aduc aici. Le   ceia.  Foarte  bine,  le-am  răs­  în  ţara  lui.  "Scopul  meu  prin­  ratură  sanitară,  calculatoare,^
        La noi,  nu -  avea să se dumi­  muncă, l-a învăţat să cioplească  plăteam  un  salariu  decent  la  puns. Nu mai lucraţi", povesteş­  cipal era activitatea umanitară,   Şi-a înfiinţat o fundaţie, împre"
                                                                                          te Johann  Aarts,  amintindu-şi   nu afacerile”, explică Aarts.  ună cu  alţi cinci olandezi şi, în
                                                                                         cum a pus lacătul pe afacerea cu   A  dat  anunţ  la  un  ziar  din   numele  ei,  a venit  periodic  la
                                                                                         suveniruri.                 Valkenburg, ca să-şi facă activi­  Romos cu camioane întregi de
                                                                                                                     tatea cunoscută şi să găsească   ajutoare. Uneori, îşi aminteşte
                                                                                          Romoşenii merg             voluntari care să se implice în   că  avea atât de  multe obiecte
                                                                                          la şcoală cu ghiozdane     acţiunile  umanitare.  Curând,  încât credea că n-o să aibă cui le
                                                                                          din Ţara lalelelor         l-au contactat o mulţime de oa­  oferi. Dar a găsit soluţii. A dotat
                                                                                            în  ciuda  tuturor  experien­  meni  şi  chiar reprezentanţi  ai  şcolile din comună, apoi Sana­
                                                                                                                                                toriul din Geoagiu, azilul de bă­
                                                                                                                                                trâni din Brănişca. Săptămâna
                                                                                                                                                trecută,  de  pildă,  toţi  cei  a-
                                                                                                                                                proape 300 de elevi ai şcolii din
                                                                                                                                                Romos au primit de la olandez
                                                                                                                                                ghiozdane, rechizite şi căciuli.
                                                                                                                                                  "E curios! Nu toţi oamenii în­
                                                                                                                                                ţeleg  că,  pur şi  simplu,  încerc
                                                                                                                                                să-i ajut. Şi eu, şi prietenii mei
                                                                                                                                                care sunt implicaţi în aceste ac­
                                                                                                                                                tivităţi.  Nu-i chiar uşor să faci
                                                                                                                                                asta. Transporturile implică niş-  „
                                                                                                                                                te costuri pe care trebuie să le
                                                                                                                                                plătim  noi”,  spune Aarts,  care
                                                                                                                                                explică şi cum face rost de bani.
                                                                                                                                                Organizează în Olanda, împreu­
                                                                                                                                                nă  cu  soţia  sa,  Getrude,  şi  cu
                                                                                                                                                membrii  fundaţiei,  o  serie  de
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11