Page 5 - vl_50
P. 5

Habent sua fata manuscripta




                          e când nu ați mai scris de mână și trimis apoi, prin poștă, o scrisoare unei persoane
                          dragi? De când nu ați mai zărit pe un plic caligrafia binecunoscută, care făcea
                  Dinutilă  aflarea  de  pe  verso  a  numelui  expeditorului?  De  mult  timp,  nu-i  așa?
           Obiceiul de a așeza pe hârtie gânduri, sentimente, preocupări, noutăți pentru a le împărtăși cuiva la
           adăpostul discreției plicului timbrat a fost abandonat de cei mai mulți dintre noi. Nici eu nu fac
           excepție, încredințând de ani buni doar poștei electronice medierea întâlnirii mele cu celălalt prin
           scris. Scris care nu mai este deci al mâinii care caligrafiază, ci al degetelor care tastează. La calculator,
           laptop, pe telefonul mobil ori pe alte și alte dispozitive „smart”. Și asta indiferent dacă e vorba de un
           text  de  circulație  privată,  cum  e  cazul  scrisorilor,  ori  de  texte  publice,  adresate  cititorilor  de
           beletristică, de pildă. Trăim, desigur, „amurgul manuscriselor”, cum inspirat a fost intitulat albumul
           dedicat  istoricului  și  criticului  literar
           Nicolae Manolescu, cu prilejul donației
           celor peste 14.000 de file ale operei sale
           manuscrise  către  Biblioteca  Județeană
           „George Coșbuc”  Bistrița-Năsăud.
                  Cum  ne-am  despărțit  de
           practica redactării manuscrise a textelor
           noastre? Unii mai greu, alții mai ușor;
           unii  protestând  în  sinea  lor,  alții
           bucurându-se de avantajele tehnologiei.
           Oricum, puțini mai sunt astăzi cei care
           încă refuză vehement noua paradigmă a
           comunicării ori sunt ținuți departe de ea
           din varii motive. La ritmul alert pe care îl
           cunoaște  această  schimbare,  nu  e  de
           mirare  că  s-au  rostit  destule  întrebări
           pertinente,  una  de  pildă  în  legătură  cu
           viitorul deprinderii școlare de a scrie „de
           mână”.  Ori  că,  pornind  de  la  aceste
           amănunte  semnificative,  previziuni
           sumbre ne tot dau târcoale multora dintre
           noi. Certitudinile, incertitudinile se împletesc și în această speță atunci când încerci să arunci o sondă
           către vremurile ce au să vină. Sigur e însă că fiecare dintre noi își poate radiografia deja etapele
           străbătute din parcursul acestei mutații ireversibile, cred eu. Dar tocmai întrucât suntem parte a unui
           proces istoric în devenire, poate n-ar strica să încercăm o anamneză a propriilor trăiri din interiorul
           unei lumi ce stă să apună și căreia i-am aparținut, unii dintre noi, vreme de mai multe decenii. Mă voi
           referi în continuare doar la cazul redactării corespondenței, lăsând unei viitoare reflecții celelalte
           tipuri de manuscrise.
                  Personal, păstrez cu sfințenie toate scrisorile primite de-a lungul anilor și, în ciuda deselor
           schimbări ale domiciliului, le-am găsit mereu un loc anume în proximitatea persoanei mele. Recitite

            Vox Libri, Nr. 1 (50) - 2019                                              3
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10