Page 1 - Activitatea_1902_07_29

Anul II. Orăştie, 31 Iulie n. 1902. Nr. 29

IN S E R Ţ IU N I: A B O N A M E N T :
se plătesc cu preţuri foarte Pe an 6 cor. pe x/a an 3 cor.
reduse.
Pentru plugari— ţărani pe an
4 coroane.
Manuscriptele sunt a se adresa
redacţiei şi acelea nu să îna­
Pentru România şi străinătate:
poiază.
Pe an 16 franci.
Epistole neCrancate nu se primesc. Un număr costă 12 bani.

EDITOR, PROPRIETAR Şl ŞEF-REDACTOR: REDACTOR RESPONSABIL ;
A pare în fiecare Joi.
D r . A u r e l M u n t e a n L a u r i a n B e r c i a n

înaltă nobleţe a femeii Templele omenirii, ale căror preo­ renumelui unui mort — fete sau temei Ori-ce femee poate fi preoteasă,
DE tese sunt femeile, sunt toarte nume­ devenite preotese ale fidelităţii, al căror numai dacă păstrează flacăra altarului
C AR M E N S Y L V A . roase şi de o imensă varietate de di­ pelerinaj zilnic are drept ţintă locul sfinţit în propriu-i sin pură şi imaculată, fără
mensiuni şi de forme: unele sunt vaste prin amintirea unei vieţi şi unde toate a o lăsa întunecată de frivolitatea de­
(Urinare şi fine). şi de proporţii uriaşe; altele mici şi speranţele lor se odihnesc sub păment. şartă, nici înăbuşită de grijile zdro­
Strămoşii noştri din antica Ger­ neînsemnate în aparenţă. Spaţiul pe Altele nu se mărită de loc pentru bitoare.
manie ştiau bine ce erau femeile lor care-1 ocupă nu e nimic; totul atîrnă a putea servi mai în voe pe semenii Cu toate suntem preotese prin
şi le ţineau în mare cinste. Ele erau de munca ce se desfăşură într’însele, lor. N ’au voit de loc se aibă legături, puterea de căldură, care domneşte în
sfinte pentru dinşii, se apropiau de ele de bunăvoinţa acelora cari o execută. interese, sau afecţiuni proprii, cari le-ar inimile noastre vecinie palpitânde, prin
cu respect şi teamă, considerându-le ca Unele femei îşi consacră vieaţa pentru fi putut depărta de causa căreia s’au binecuvântările cari pot eşi din buzele
pe nişte preotese, cari trebuiau sâ ia educaţiunea tineretului; căci fondurile devotat: serviciul omenirii suferinde. noastre, prin lumina care trebue sâ
hotărîrea tuturor afacerilor în momen­ de înţelepciune şi de ştiinţă, cari figu­ In toate timpurile, în toate sesoanele, radieze din ochii noştri veghetori, prin
tele grave. Căci acei râsboinici viteji rează printre bunurile cele mai mult pe vânt sau pe furtună, le vezi alergând munca pe care o sâvîrşesc mâni le
judecau cu drept, că nu puteau trata preţuite din toate timpurile şi din toate la postul lor pretutindeni unde le chiamă noastre.
cu destulă veneraţie pe femeile lor, pe ţârile, nu sunt decât nişte împrumuturi datoria. Ori-ce femee, care se gândeşte la
mamele lor şi pe mamele copiilor lor. cari ni-se fac şi cari transmite din ge­ Mai există un mare sanctuar pentru alţii mai mult decât la sine, e o
Ei mai gândeau, afară de aceasta, că neraţie în generaţie, trebuesc puse la noi toţi: pământul pe care ne-am născut, preoteasă în adevâratul înţeles al
aceste credincioase păzitoare ale cămi­ disposiţiunea tinerilor cari cresc în biserica unde ne întâlnim cu toţii, ui­ cuvântului.
nului şi ale familiei puteau foarte bine jurul nostru. De sigur că nu e o mi­ tând certurile şi neînţelegerile noastre. Sunt preotese toate femeile cari
sâ fie dotate cu darul profeţiei, căci siune mediocră faptul de a deschide Altarul şi tronul se găsesc alături în asistă şi ajut pe nenorociţi şi cari
ochiul lor obicinuit cu vecinica vigilenţă această comoară sufletelor tinere şi acest mare templu şi a fi preoteasă readuc la Dumnezeu pe toţi rătăciţii.
şi prevedere, trebue sâ fie mai mult arzătoare, impaciente de a-şi căpăta într’însul e o slujbă care-ţi face cinste Şi dacă noi femeile, avem mult
decât ori-care altul, apt sâ pătrundă moştenirea lor de cunoştirtţe. Şcoala mare, dar care cere sacrificii mari din de suferit în pelerinagiul nostru pă­
tainele viitorului. De asemenea şi că­ statului, şi ea chiar poate fi..( o tindă partea aceleia, care vrea s’o împlinească mântesc, această suferinţă nu face decât
minul era pentru ei un sanctuar, ear’ care sâ-ţi înlesnească intrarea în sanc­ cu dreptate, căci trebue se renunţe la sâ ne dea puteri mai mari şi sâ fim
întreţinerea focului o datorie sfântă. tuar, ear învăţătoarea formează o demnă toate speranţele şi la toate plăcerile mai apte pentru misiunea noastră.
Din timpurile cele mai depărtate, fetele servitoare a templului. Rolul ei nu e personale, se sacrifice propriile ei do­ Femeea artistă e o adevârată
tinere cele mai nobile, formau o clasă în totdeauna comod. Semăn ţa pe care rinţe şi aspiraţiuni spre binele altuia şi preoteasă, fie ea scriitoare sau pictoră,
privilegiată însărcinată de a veghia o samănă dînsa poate cădea câte odată se n’aibă gând, grije, vieaţă, rugăciune sau că stimulează prin cântec sau
asupra lui şi de a-1 ţinea în totdeauna pe un pământ ingrat dar adesea însă decât pentru alţii. Ea e vigilenta, ai muzica instrumentală, sufletul omului
aprins. Ele erau cele mai bune şi deci ea produce şi fructe, şi aceea e răsplata. cărei ochi nu trebue să cedeze nici pentru a deştepta într’însul gândiri no­
alesele naţiunii, şi îndată sacerdoţiul lor Ea cunoaşte valoarea darului pe care-’l odată somnului; focul întreţinut pe al­ bile şi a-1 împinge la fapte viteze. Ea
căpătă un caracter aproape divin, căci face, când călăuzeşte degetele stângace tarul ei trebue se proiecteze până de­ are o misiune glorioasă, cu atât mai
flacăra ajunsese simbolul obiceiurilor şi în primele lor sforţări pentru a se servi parte de tot lumina sa ca un far, care mult, cu cât e conştientă de puterea
tradiţiilor antice. In epocele acelea de ac; căci pentru multe fetiţe, aceasta semnalează toate primejdiile, readucând care e într’însa şi ştie că va fi de
primitive era aşa de greu să faci focul! e adevăratul punct de plecare al vieţii; în port barca neatinsă. Câte lucruri ajuns energia ei pentru opera care-i
trebuia cu o răbdare nemărginită, să prima lecţiune a acelor arte folositoare, mari nu poate împlini ea, preoteasa în­ incumbă. Pentru-ca flacăra altarului ei
freci o bucată de lemn de alta pentru cari mai târziu trebue să facă dintr’în- coronată şi miruitâ spre binele ţării sâ poată râspândi o flacără vie şi lim­
a căpăta o simplă schîntee, aşa că nu e sele nişte femei şi mame fericite. sale, schimbând chiar blăstemele în bi- pede, trebue sâ-’l hrănească cu ali­
*
de mirare, dacă pietrile pe cari se necuvîntări, dacă acea ţară pe care o mentul cel mai curat, cu ce poate da
aprindea şi se întreţinea focul, erau Mai sunt apoi femeile, cari sunt ţine sub al ei sceptru e un templu ea mai bun, cu sângele propriei sale
considerate ca altare de sacrificiu. păzitoarele pioase ale unui mormânt, a consacrat Adevărului şi Dreptăţii. inimi. Şi când flacăra inspiraţiei se

mânului subjugat cu toate calităţile şi de­ nimea era şi e aproape cu totul străină ideilor tului, deoare-ce ei nu au voit sS-T urmeze.
FOIŞOARA___ fectele lui. şi principiilor propagate de Eminescu. Atunci Aceştia au apucat un drum prea lung, cu
Cetiţi alte scrisori tot de pe acea vreme ce l-a pututţinea pe poet în acel cerc literar? prea multe cotituri şi nici nu vor ajunge
publicate în „Convorbiri" din a. c., şi veţi vedea de ce nu l-a părăsit? Vom arăta căuşele. In vre-odată la ţinta dorită. Ca dovadă avem
ce spune de dl Carp după impresia făcută adevăr e curios lucru să vezi unite persoane societatea Junimea, care, vorba d-lui Xenopol,
Pesimismul lui Eminescu. lui la pritna întâlnire. Veţi observa, că Emi­ cu idei ce se bat cap în cap. Vezi de ex. un fost membru al ei, a devenit o simplă
nescu, în care era întrupat în sânge, carne pe un Eminescu pesimistul alăturea cu un formaţiune politică închegată în Bucureşti.
şi oase geniul poporului român, nu a putut Negruzzi, un Maiorescu, un Carp etc., cari Ceau devenit „Convorbirile L.“ ? Acele „Conv".
Ce e pesimismul ? Pesimismul este re­ numai pesimişti nu sunt.
pricepe nici odată pe »spiritus rector* al Vezi un geniu ce unde într’o vreme era concentrat aproape
volta omului simţitor contra unei stări anor­
Junimismului delanoi, după-cum nici acesta nu cu gândirea lui profundă a cuprins toate ra­ tot ce avea România mai inteligent pe te­
male de lucruri.
l-a priceput pe poet. De aci vedem pe dl murile de activitate şi de gândire omenească renul literar? Unde sunt scriitorii lor? S’au
Dar care e starea normală a lucrurilor ?
P. P. Carp spunând că : »Nu-i plac poesiile alăturea cu nişte persoane, cari deşi capabile, împrăştiat toţi ca puii de potârniche. în­
Iată ce este foarte greu de spus. Iată un
lui Eminescu, deoarece-i fac impresia de tot vorba Românului: au luat'o alăturea cu jugaţi la o povară grea, netrâgând toţi într’o
lucru, pe care puţini muritori pot să-’i vadă
ceva stors şi chinuit din cale afară». Iar drumul. Ceea-ce însă i-a ţinut strîns legaţi direcţie, carul a rămas în baltă. Şi vor tre­
drept şi să-’l studieze în fond. De aceea se
Eminescu zice: »n’am putut să-mi formez o a fost idealul — ţinta — la care căutau se bui să vină alţii să le scoată carul din glod.
găsesc puţini, cari să priceapă căuşele unei
opiniune definitivă asupra d-lui Carp. Atâta meargă cu toţii. Aşa, toţi cei grupaţi îm­ Ceea-ce va fi cu atât mai greu, cu cât roa­
stări anormale şi mult mai puţini, cari să
e sigur, că raţionează foarte original». prejurul „Convorbirilor" au ca ideal comun ri­ tele au întrat mai adânc în văgaş şi poate....
poată propune mijloace de îndreptare la o dicarea literară şi politică a neamului românesc. osiile au început chiar să prindă rugină.
astfel de stare. Eminescu a fost aproape Da, poisiile lui Eminescu fac impresia
unicul Român profund cunoscător al stărei de ceva stors şi chinuit, după-cum stors şi Din nenorocire, afară de Eminescu Cine oare va fi în stare să ne adune
pe toţi câţi tragem la carul naţional şi ară-
anormale în care se găsea şi se găseşte ţeara chinuit din cale afară e şi poporul ce a pro­ nimeni din aceştia nu a nimerit ulicioara ce
noastră. Şi această cunoaştere nu a provenit curat materialul diu care ele sunt plăsmuite. duce la ţînta comună. Causa ? Causa zace tându-ne direcţia să ne zică: într’acolo să
dintr’o inspiraţie divină, după-cum se întâmplă Şi dl Carp, care nu a înţeles până acum de înfăptui, că cei dela „Convorbiri" erau aproape trageţi cu toţii.
la ceialalţi poeţi şi scriitori ai noştri. Ea cât foarte puţin din geniul poporului român, cu totul străini de geniul adevărat al popo­ De altfel poteca e formată deja de ma­
este resultatul unor studii profunde dobân­ nu poate simţi ca acesta şi de aceea nu va rului român. Căci, cum îmi zicea un prieten rele poet şi încă potecă bine bătută. Noi
dite prin observarea atentă a diferitelor strate pricepe poesiile geniale scoase din suferinţele al d-lui Maiorescu: »Eu mă îndoesc, că dl nu avem decât să îndreptăm carul spre ea
sociale d n România şi din alte ţări. de veacuri ale lui şi mai cu samă din groaz­ Maiorescu va fi văzut vre-o dată un ţăran şi el va merge bine.
Cetiţi scrisoarea publicată în Nr. festival nicele suferinţe actuale. român*. Acel prieten se îndoeşte. Noi Mulţi au aruncat pesimismul lui Emi­
al »Conv. Lit.* şi trimeasă d-lui N< gruţiu din In cosecuenţă tot ce a lucrat d-sa pentru suntem siguri, că dl Maiorescu nu a văzut nescu în sarcina gârbovului de Schopenhauer.
Viena la 1871, adecă la vârsta de 22 ani a această naţie a avut efecte din cale afară de în vieaţă un ţăran adevărat. De aceea ză- Eminescu a fost crescut Ia această şcoală,
poetului şi vă desfid să-mi arătaţi o discriere rele. Dar despre aceasta la rîndul său. De darnic căutau cu toţii să ajungă la aceeaşi zic ei. Schopenhauer a fost un mare pesi­
mai justă, o caracterizare mai perfectă a Ro- altfel întreaga grupare dela societatea Ju­ ţintă. Drumul a fost greşit de colegii poe- mist. Urma deci ca şi Eminescu să fie.