Page 4 - Activitatea_1903_05_18
P. 4

Pag.  4.                                                              A C T I V I T A T E A                                                               Nrul  18


                 NUTREŢURILE.                         ca  să  se  mai  îndese pământul,  e  şi  mai bine.  Toate  cele-l’alte  se  pot  semăna  până  în  luna  grehajtatonak,  Matyej  Iuon  vegrehajtâst
                                                      In  cas  de  a  semăna  trifoiul  incarnat  în  în-  Iunie  şi  câte  odată  chiar  până  în  Iulie  şi  szenvedo  elleni  250  kor.  tokekovetel^s
                                                      doitură  cu  măzăriche  sau  secară,  secara  şi  August.  Dacă avem  norocul  să  le  ude  o  ploi­ ds jâr. irânti vegrehajtâsi iigyeben a ddvai
                         (Urmare  şi  fine).          măzărichea  se  vor  semăna  singure  peste  ară­ cică  ori  două,  ele  prosperă  chiar  semănate  kir.  torvenyszek  (a  szâszvârosi  kir.  jâ­
                                                      tură,  apoi  se  va  trece  grapa  şi  în  urmă  se  aşa  târziu.  In  caşul  contrar  tot  se  fac,  dar  râsbirosâg)  teriileten  levo  Felsâ-vâros-
                      Nutreţ  de  primăvară.
                                                      va  semăna  trifoiul,  care  se  va  îndesa  cu  tă­ rămân  mai  mici.  Cele  mai  sigure  după  se­ vizen  fekvo  a  felso-vârosvizi  565  sz.
                Ca  sfi  aibă  ţăranul  nutreţ  verde  pentru
                                                      vălugul.  Aceasta  regulă  să  se  observe  pentru  mănătura  târzie  sunt,  după  propriile  mele  tjkvben  a  f  1  rd. 269/a  269/b   hr.
           vitele  sale  cât  de  timpuriu  primăvara,  eată
                                                      toate  seminţele  mărunte,  cari  nu  trebuesc  experienţe,  porumbul,  muştarul  alb,  meiul  szâmra  374  kor.,  a  f  2  rd.  954  hr.
           ce  ’l  sfătuesc  să  facă.  Prin  luna  lui  Septem­  nici  odată  respândite  în  amestec  cu  semin­ comun  şi  hrişcă.      szâmra  11 kor.,  a  f   3 rd.  1040  hr.
           vrie,  cel  mai  târziu  în  Octomvrie,  să  semene   ţele  mari.  Semănătorul  să  fie  om  dibaciu,                           szâmra  55  kor.,  a  f  4  rd  1358  1359
           pe  un  petec  de  loc secară, un sac  de  6 duble   care  să  răspândească  semânţa  de  o  potrivă   Nutreţ  de  earnă.       hr.  szâmra  43  kor.,  a  f  5  rd.  1663 hr.
           la  pogon,  şi  în  primăvară  foarte  de timpuriu   peste  tot  lucul.                   In  ce  priveşte  nutreţurile  anuale pentru   szâmra  3  kor.,  a  f   6 rd.  2169  hr.
           va  avea  un  nutreţ  minunat  pentru  vitele                                        uscat  pe  earnă,  nu  pot  recomanda  de-ocam-
                                                           Trifoiul  acesta  se  coseşte  când  începe                                     szâmra  5  kor.,  a  f   7 rd.  2490  hr.
           sale.  Secara  ’i  poate  da  între  5  şi  12  mii   să  înflorească.  Nu  trebue  lăsat  până  se  des-   dată  ţăranilor  pela  câmp  afară  de  lucernă,   szâmra  48  kor., a  f  8  rd.  2781  2782
           de  chilograme  de  nutreţ  verde  la  pogon.  voaltă  toate  florile,  în  formă  de  măciuchii,   despre  care  voiu  vorbi  mai  pe  larg  în  alt   hr.  szâmra  90  kor.,  a  f  9  rd.  2790
                Aceasta  pentru  săcara  comună.  Dacă   de  un  roş  ca sângele, căci  dacă îmbătrâneşte,   număr,  de  cât  ovăs  cu  măzăriche  de  primă­  hr.  szâmra  88  koronâban  az  ârverdst
           acum  va  putea  să  ’şi  procure  semenţa  de   devine  băţos.  Vitelor  să  se  dea  mai  întâiu   vară  semănate  în  Martie,  şi  numai  la  nevoe   ezennel  megâllapitott  kikiâltâsi  ârban
           secară  zisă  de  Sf.  Ion  —  lucru  cam  greu   câte  puţin  şi  apoi  din  ce  în  ce  mai mult.  Se   în  Aprilie,  dar  mai  ales  meiu  păsăresc,  zis   elrendelte,  es  hogy  a  fennebb  megje-
           pentru  el,  dar  eu  mă  pun  la  disposiţia  ori­  poate  amesteca  cu  puţine  paie  sau  fân.  şi  mohor  unguresc,  sau  mohor  cultivat,  în   lâlt  ingatlanok  az  igos  dvi  mdjus  hâ
           cui  îmi  va  face  cerere,  ca  să  ’i  procur  —                                   Ialomiţa  dughie.  Acesta  se  poate  semăna   2j.  napjan  d.  e.  g  ârakor  Felso'-vâros-
                                                           După  ce  s’a  terminat  de  cosit,  să  se
           atunci  semănând-o  mai  de  vreme,  la  finele                                      până  în  Maiu,  răspândind  între  6  şi  8  chi-
                                                      are  locul  îndată.  Se  va  putea  semăna  pe                                       viz  kozsdg  hâzânâl  megtartando  nyilvâ-
           lui  Iunie  şi  chiar în  Iulie  şi  semănând numai                                  logr.  la  pogon.  Se  seamănă  ca  meiul  comun.
                                                      acest  loc  porumb  sau  altă  plantă  de  primă­                                    nos  ârverdsen  a  megâllapitott  kikiâltâsi
           5  duble  la  pogon)  fiind-că  bobul  acestei  se­                                  Pământul  trebue  bine  mărunţit.
                                                      vară. Trifoiul incarnat dă  între  5 şi  20 mii chi­                                 âron  aloi  is  eladatni  fognak.
           cări  e  mai  mic  şi  că  înfrăţeşte  foarte  mult,   lograme  nutreţ  verde  la  pogon.  Chilogramul   Mă  opresc  aci  pentru  astăzi,  dar  voiu   Ârverezni  szânddkozok  tartoznak
           va  avea  toamna  o  primă  coasă,  ear’  în  pri­                                   continua  în  numerile  viitoare.
                                                      de  semânţă costă  60  bani  la  Budapesta. Cul­                                     az  ingatlanok  becsârânak  10%-ât  kdsz-
           măvara  viitoare  a  doua.  Dacă  nu  s'ar  mai                                           Cine  va  dori  lămuriri,  n’are  de  cât  să
                                                      tivarea  lui  e  deci  foarte  economică;  cu  să­                                  penzben  vagy  az  1881.  dvi  LX.  t.-cz.
           cosi  primăvara,  ci  numai  toamna,  aceasta                                        îmi  scrie  şi  ’i  voiu  da  su  plăcere  toate  des­
                                                      mânţă  de  3  lei  un  ţăran  îşi  poate  semăna                                    42.  §-âban  jelzett  ârfolyammal szâmitott
           secară  ar  da  o  abundentă  recoltă  de  boabe.                                    luşirile  dorite.
                                                      o  jumătate  de  pogon,  ceea-ce  va  fi  arhi-                                     ds  az  1881.  dvi  november  ho  1-dn
           Negreşit  că  secara  se  coseşte  înainte de  for­                                    („7.   c. A.")             Al.  Ciurcu.
                                                      suficient  pentru  vitele  sale.  Dar  o  jumătate                                   3333  sz.  a.  kelt  igazsâgiigyminiszteri
           marea  spicelor,  căci  după  aceea  se  întăreşte                                                               16,  Str.  Corbului.
                                                      de  pogon  e  chiar  prea  mult;  un  sfert  de                                     rendelet  8.  §-âban  kijelolt  ovaddkkd-
           şi  numai  e  aşa  bună.  In  stare  fragedă  ea  e
                                                      pogon  e  destul  pentru  a  hrăni  cu  belşug  6                                   pes  ertdkpapirban  a  kikiildott  kezdhez
           consumată  de  toate  vitele  cu  mare  poftă,  le                                             BIBLIOGRAFIE.
                                                      capete  de  vite  mari,  timp  de  o  lună,  intre                                   leteni,  avagy  az  1881.  LX.  t.-cz.  170.
           hrăneşte  bine  şi  răcoreşte.  Cailor  le  luceşte
                                                      15  Aprilie  şi  15  Maiu,  ear’  pentru  epoca                                     §-a  ertelmeben  a  bânatpenznek  a  bi-
           părul  de  ea,  ear’  vacile  dau  lapte  mai
                                                      dela  15  Martie  până  la  15  Aprilie  să  se   Emiuescu  ţi  Coşbuc.  A  apărut  la  Blaj   rosâgnâl  elâleges  elhelyezesdrol  kiâlli-
           mult.                                                                                o  broşură  de  dl  Alexandru  Ciura  sub  titlul
                                                      semene  pe  o  jumătate  sau  pe  un  sfert  de                                     tott  szabâlyszeru  elismervdnyt  âtszol-
                După  recoltarea  acestui  nutreţ  verde,                                       »Note  comparative*   asupra  acestor  doi
                                                      pogon  secară  sau  măzăriche  cu  secară.                                          gâltatni.
           ţăranul  va  putea  semăna  porumb  în  acelaşi                                      poeţi.
                                                                                                     Studiul  a  apărut într'un  drăgălaş volum   A  kir.  jbirosâg  mint  tlkvi  hatosâg.
           loc  sau  alte  plante  de  primăvară.           Nutreţ  de  vară  şi  de  toamnă.
                                                                                                de  108  pagini  în  frunte  cu  portretele  ambi­  Kelt  Szâszvâroson,  1903.  dvi  febr.
                Am  dat  aici  reţeta  cea  mai  simplă  şi
                                                           Ca  nutreţ  de  vară  şi  de  toamnă  nimic  lor  poeţi.  Se  poate  procura  cu  preţul  de  1   ho  24.  napjân.
           pe  care  ori-cine  o  poate  executa  cu  înles­                                    cor.
                                                      nu  e  mai  sigur  şi  tot-de-odată  mai  produc­
           nire.                                                                                                                                Sohalmy  Jânos  kir.  albiro  helyet:
                                                      tiv,  pe  şesurile noastre, ca  porumbul de  coasă.
                 Un  alt  nutreţ  timpuriu  de  primăvară                                            Mateiu  Voilean.  Momente  din  viaţa  bi­                        Dr.  Biro\
                                                      Ca  să  aibă  ţăranul  porumb  de  dat  la  vite  sericească  a  Românilor  ortodoxi  din Transil­
           este  îndoitura  de  măzăriche  de  earnă,  (Vicia                                                                                                           kir.  albiră.
                                                      dela  mijlocul  lui  Maiu  şi  până  la  căderea,  vania  1780—1787.  Cuprinde  acte  de  pe tim­
           sative  hyemalis)  sau  de  măzăriche  rusească
                                                      zâpezei,  să  înceapă  a  semăna pe  la  începutul   pul  episcopului  G.  Nichitici,  acte  cari  pe
           (Vicia  villosa)  cu  secară.  Proporţia  va  fi  ur­                                timpul  răsboiului civil  s’au  prăpădit  şi resfirat
                                                      lui  Aprilie— şi  dacă  timpul  e  priincios  chiar
           mătoarea:  Măzăriche  100,  secară  10,  15  sau                                     în  toate  părţile,  60  pagini.                Jncunoştimţare.
                                                      pe  la  sfârşitul  lui  Martie  —  şi  să  semene
           cel  mult  20.  Măzărichea  singură  se  seamănă   prima  oară  numai  un  sfert  de  pogon,  apoi
                                                                                                     Dr.  Ştefan  Pop.  La  unirea  bisericei  ro­
           între  5  şi  6  duble  la  pogon,  după  felul  pă­  pe  la  15  Maiu  să  mai  semene  un  sfert  mâneşti,  pat tea  I.,  preţul  1  cor.  plus  portul
           mântului  şi  după  climă;  mai  bine  mai  des                                                                                      Am  onoare  a  aduce  la  cunoştinţa
                                                      de  pogon  şi  pe la  15  Iulie  alt  sfert de pogon.   postai.  Scriere  polemică  contra  broşurei  dlui   on.  public din  loc şi jur, că am deschis un
           decât  mai  rar.  Negreşit  că  din  această  canti­                                 Dr.  G.  Popovici,  despre  unirea  Românilor,
                                                      Aceste  două  sferturi  din  urmă  le  poate  se­                                       A telier  de  P a n to fă rte   (păpucărie)
           tate  se  va scădea proporţia secării.  Măzărichea                                   format  mare,  75  pag,  două  coloane.
                                                      măna  chiar  pe  locurile  unde  a  fost  trifoiul
           să  nu  se  semene  nici  odată  singură,  căci                                           Să  poate  procura  la  autor,  Iezvin,  p.  u.  în  Orăştie,  casele dlui  Dr.  Tincu,  strada
                                                      incarnat,  şecara  sau  măzărichea.  Se  poate   Temes-Bâkăs,
           trebue  să  fie  susţinută  de  o  cereală.  Să  nu                                                                             Berăriei Nr.  4, unde primesc toate lucru­
                                                      semăna  ori-ce  neam  de  porumb,  dar  e  pre­
           facă nimeni  greşala  de  a semăna toamna  mă­                                                                                  rile de comandă, şi le împlinesc  prompt.
                                                      ferabil  a  semăna  dinte  de  cal  alb  uriaş  sau
           zăriche de  primăvară (vicia sativa), căci aceasta   un  neam  de  porumb  timpuriu,  cinquantin   Szâm  1066-1903  tlkv.            Mă  rog pentru spriginul on.  public,
           ar  peri  peste  earnă.  Chiar  măzărichea  de   secuiesc sau  scorumnic, acestea  din  urmă mai   Arver6si  hirdetm^ny  kivonat.  subsemnându-mă
           earnă  trebue  semănată  din  vreme,  prin  Sep­                                                                                                    cu  toată  stima
                                                      ales  pentru  a  doua  şi  a  treia  semănare.  Să   A  szâszvârosi  kir.  jârăsbirosâg
           temvrie  şi  cel  mai  târzia  până  la  mijlocul   se  semene  prin  împrăştiere  ca  grâul,  cât  de  mint  telekkonyvi  hatosâg  kozhirr6 teszi,         G a sa şe * ,
           lui  Octomvrie,  ca  să  fie  deja  cu  putere când
                                                      des,  60  până  la  100  kgr.  la  pogon,  ear’  să­ hogy  Dr.  Muntean  Aurel  iigyvâd  ve-  3—4           păpucar.
           vor  da  gerurile  peste ea.  Eu  am  la  Copăceni
                                                      mânţă  să  fie  bine  acoperită  şi  locul  grăpat
           măzăriche  rusească  în  secară,  semănate  astă
                                                      şi  netezit  pentru  ca  cosirea  să  se  facă  cu
           toamnă  în  18  Septemvrie  şi  care  la  sfârşitul
                                                      înlesnire.  Când  se  seamănă  vara,  pământul
           lui  Martie  avea:  măzărichea  40  centimetri  şi
                                                      să  se  îndese  bine  cu  tăvălugul  sau  cu grapa.                       $
           secara  50  centimetri  înălţime.  Din  nefericire,                                                                     > r
                                                      Cosirea  va  începe  după  trebuinţă  şi  va  con­                        *
           semânţa  de  măzăriche  de  earnă  costă  de   tinua  în  fie-care  zi;  dar  e  bine  că  în  mo­
           patru  ori  aproape  mai  scump  decât  a  celei   mentul  când  se  ivesc  spicele,  adecă  florile                 *   . „Minerva“
           de  primăvară.  Ea  costă  la  Budapesta  70                                                                         &  )   7 7                   Se recomandă a
                                                      bărbăteşti,  porumbul  să  fie  pe  isprăvite,  cu                                                        executa
           bani  chilo.
                                                      toate  că  şi  atunci  vita  mâncă  tot  coceanul                                                      următoarele
                Aceste  două  feluri  de  nutreţuri  sunt
                                                      verde  până  lângă  pământ.                                      Institut Tipografic
           cele  mai  timpurii,  pe  lângă  colza  (rapiţă)  de                                                                                              Opuri,  Broşuri  şi  (2*   4444
           earnă  şi  navetă  (tot  un  fel  de  rapiţă)  de   Ţăranul  care  va  da  ast-fel  de  nutreţ                                                    Placate   Ei  Ei  Ei
                                                      la  vitele  sale,  va  avea  vite  grase,  frumoase                                                    Bilete  de  logodnă  şi
           earnă,  care  asemenea  se  pot  semăna  fie  sin­                                                                                                cununie   Ei  Ei  Ei
                                                      şi  cu  multă  putere  şi  vacile  vor  da  lapte
           gure,  fie  mai  bine  în  cantitate  mică  în  în-                                                                              Orăstie.         Carte  şi  epistole  Ei
                                                      din  belşug.
           doitură  cu  secară  sau  cu  măzăriche  de
           earnă.                                          Negreşit  că  sunt  foarte  numeroase
                Ceva  mai  puţin  timpuriu,  dar’  produ­  plantele  de  nutreţ  care  se  pot  semăna  pri­                          \l/    *  Circulare  *
           când  un  nutreţ  dintre  cele  mai  bune  şi  mai   măvara,  dar  eu  am  dat  aci  pe  aceea  care  e                           &  p r e ţ- c u r e n tu r i
           abundente,  este  trifoiul  incarnat,  care  se  sea­  mai  sigură,  mai  productivă  şi  mai  la  înde­                           Note,  Bilete  de  visită
           mănă  sau  singur,  sau  în  amestec  cu  puţină   mâna  ţăranului.                                                                Ei  după plac şi  Ei  Ei
                                                                                                                                              cerere  ss>  Si  Si  Si
           măzăriche  de  earnă  sau  cu  secară  sau  cu   Cine  va  voi,  va  putea  să  nu  semene                                         Registre  şi  imprimate
           amândouă.  Acest  trifoiu  trebue  însă  semănat  porumbul  singur,  ci  în  amestec  cu  măzăriche                                Anun(uri,  Ei  Ei  Ei
                                                                                                                                              Compturi  şi  Adrese.
           intre  15  Iulie  şi  20  August,  căci  dacă  nu  de  primăvară,  (Vicia  sativa),  meiu  comun,                                  Bilanţuri  etc.  etc.  Ei
           întră  în  earnă  cu  putere,  piere.  Dacă  ’l  se­ cu  meiu  păsăresc,  cu  muştar  alb,  (rapiţă
           mănăm  singur,  dând  între  10  şi  15  chilo­ sălbatecă),  cu  hrişcă,  cu  mazăre  de  nutreţ
           grame  la  pogon,  e  mai  bine  să  nu  arăm  lo­ (pisum  arvense),  cu  mături  zacharoase,  cu                   .Această  tipograSe  e
                                                                                                                               provfizută cu cele mai
           cul,  ci  numai  se  dăm cu  grapa  de  fier  peste  colza  şi  cu  navetă  de  primăvară,  numai  cu               bune mijloace technice
           o  mirişte  de  cereale,  ear’  după semănare  să’l  unele  din  acestea  sau  cu  mai  multe  din  ele,            şi  fiind  bine  asortată
                                                                                                                               cu  tot  felul  de  carac­
           apăsăm  cu  tăvălugul;  în  lipsă  de  tăvălug,  cu  observând  totdeauna  regula,  ca  seminţele  să               tere  de  litere din  cele
           grapa  de  mărăcini,  căci,  spre  a  reuşi,  acest  se  respândească  deosebit  şi  peste  o  primă                mai  moderne,  e  pusă
                                                                                                                               in posiţiune de a  pute
           trifoiu  are  nevoie  ca  pământul  să  nu  fie  grăpare.  Sau  să  se  semene  seminţele  mari                     executa  ori-ce  coman­
           alinat,  ci  tare.  Dar’  aceasta  nu  se  poate face  sub  brazdă,  ear’  cele  mărunte  d’asupra  ară-            de  prompt  şi  cu  cea       C om  a n d e
                                                                                                                               mai  mare  acurateţă !      din afară se efectuesc
           decât  dacă miriştea e  curată  de  burueni. Cum  turei,  care  să  fie  mărunţită.
           la  noi  lucrul  acesta  e  cam  rar,  vom  fi  ne­  Afară  de  acestea,  toate  aceste  plante                                                       repede!
           voiţi  să  arăm.  In  caşul  acesta,  arătura  să  fie  se  pot  semăna  şi  singure  sau  făcând  diferite
           d’asupra,  adecă  foarte  puţin  adîncă,  numai  amestecuri  între  ele.  Dacă  semănăm  primă­
           cât  să  stârpim  buruenile,  ear’  după semănare  vara  de timpuriu, mai  putem  adăoga  la aceste
           să  apăsăm  bine  locul  cu  tăvălugul.  Dacă  amestecuri  ovăsul  şi  orzul,  acestes  mai  ales
           putem  lăsa  să  se  învechiască  puţin  arătura, în  indoitură  cu  măzăriche  de  primăvară.
                                                                            „MINERVA"  institut  tipografic  in  Orăştie.                                                       •nj
   1   2   3   4