Page 5 - Albina_1962_02
P. 5

»  prînz. Pe   Era  într-o  seară,  acum  zece  ani  şi
      uiţi  ţi  p©   ceva.  Chiar  mă  certasem  cu  Nani  că
      ploaie că­  a  topit  o  sută  treizeci  de  lei  pentru  o
      liţi,  iăcînd   cirpâ  nouă,  cînd  tocmai  atunci  a  bă­
      că   toate   tut cineva în poartă.  Cine poate  sâ  iie?
       stiîmbau   O  trimit  pe  Nani  sâ  deschidă.  Nu  era
      3  sîmbetii   altul  decît  secretarul  statului  şi  un
      Jind  insă   orâşan  în manta de ploaie cu  o  geantă
      intre  noii,   tare  burduşită.  Am  văzut  că  are  o  ci­
      S  o  să  a-  catrice  în  bărbie.
                   Zice  secretarul  de  la  siat :
      caune  au   —  Tovarăşul  va  locui  la  dumneata,
      rce  pinte-   dacă  n-ai  nimic  împotrivă.  E  de  la
      ă  din  be-   partid  şi  va  rămîne  un  timp  în  sat.
      la  cap  şi   —  Daa...  sigur,   spun  eu,  poate  să
      re  deasu-  rămînă.  Nani  o  să-i  arate  camera.  în
                 mine  însă  m-am  gîndit :   „Tocmai  la
        lanfara   mine  s-au  găsit  să-l  aiducă  pe  omul
      u  o  polcâ   cu  cicatricea  sub  gură ?  Doar  nu  hu­  acoperea  cu  mantaua  de  ploaie  şi  tot
       că  şi  pe   zurim  nici  noi  şi-apoi  au  alţii  loc  mai   nu  spunea  nimic.   Atunci,  o  spun  pe
      3  de  mult   mult.  De  ce  nu  se  duce  trei  case  mai   faţă,  eu,  măgar   bătrîn,   am  cugetat
       Sub  lan-   încolo,  la  alde  Sepp  al  lui  Kampel ?   adînc :   de  băut   se  poate  bea  din
      e  meseni   Acolo  stau  toate  odăile  goale".  pumni,  chiar  dacă  curge  pe  de  lături,
      rdu-le  de   La  plecare,  secretarul  statului  m.a   de  spălat  te  poţi  spăla  la  jghiab,  dar
      .enifi.  Su-   tras  de  mînecă  şi  mi-a  spus :  de  citit,  poţi  citi  noaptea,  cînd   n-ai
      răii,  dea-   —  Dumneata  eşti  om  cumsecade,   petrol ?
      3  tel   de   nea  Michel,  d-aia  l-am  adus  la  dum­  Vărsai  aşadar,   petrolul  pînă  la  ul­  de 1  El  era  de  părere  câ  nemţii  tre­
      ipăiate.   neata.                             tima  picătură  şi  luai  apoi  şi  lampa  cu   buie  sâ  se  ţină,  cică,  zdravăn  laolaltă.
      u-i  ardea   Fie  vorba  între  noi,  n-am  iost  eu   mine,  că,  la  urma  urmei,  putea  sâ.şi   Krixer  a  comandat  încă  un  rînd  de
      ume.  Pri-   tocmai  aşa  de  supărat.   M-am  gîndit   aducă  un  butoi  de  petrol 1  In  prima   ăla  tare  şi  eu,  prostul  de  mine,  am
      se  oglin-   imediat  la  grădină.  „Matul"  îşi  îngră­  seară,  nici  n-a  citit.  In  a  doua,  şi-a   băut,  dar  pînă  la  urmă  tot  m-am  du­
      lei  lui, iar   mădise  nişte  butoaie  goale  în  grădina   cumpărat  o  lampă.  mirit  ce  hram  poartă l   Uitîndu-mâ  la
       să  iacă,   mea.   De  doi  ani  stăteau  claie  peste   Cine  ştie  cît  ne-am  mai  fi  tras  in   mutra  lui  grăsană,  mâ  gîndeam  la  bie­
      jitul,  cînd   grămadă   acolo  şi  nimeni  nu  mişca   degete,  dacă  nu  s-ar  fi  întîmplat  una   tul  Hansi  al  meu.  Tot  cu  mutra  asta
      .  bine  ră-   un  deget.  Cei  de  la  stat  m-au  tot  dus   boacănă.          roşie,  a lătrat Krixer şi  în  '43:  „război!"
      ,  era  nu.  cu  vorba,  directorul  „Matului"  tot  aşa   Intr-o  seară,  îmi  bătu  Wegener,  ăl   Pentru  Krixer   însă,  războiul   dus  de
                 şi  eu  am  rămas  tăia  verdeţuri  în  gră­  tînâr,  în  fereastra  care  dâ-n  uliţă  şi   „marele  Reich"  a  ţinut  doar  de  la  te.
      sase   el,   dină.  Poate,  m-am  gîndit  eu,  poate  o   mă  strigă  la  o  şedinţă   importantă :   renul  de  sport  pînă  la  gară.  Hansi  al
       cei   bă-   sâ  mă  ajute  omul  ăsta...     „Tovarăşul  de  la  partid,  zice,  vrea  sâ
      iră  cîteva   Dis-de-dimineaţă  îi  duc  chiar  eu  ne  asculte  părerea".  Despre  ce  viola  meu  însă  a  plecat  cu  trenul.  Şi  dus  a
                                                                                       fost.  Asta  i-am  strigat-o  lui  Krixer  cît
      e muncă...
                                                                                       am  putut  de  tare  în  mutra  lui  roşie,  şi
                                                                                       am  pornit  împleticindu-mă  către  casă.
      zmîndouâ                                                                           Bocancii  mi  i-am  scos  în  bucătărie,
      u  nu-s în-                                                                      să  nu-mi  trezesc  muierea.  Cine  crede
      â  şi  ăsta
      i  pe-ntre-                                                                      câ  eram  în  stare  sâ  dorm,  se-nşalâ
                                                                                       grozav.
                                                                                                Uşa  era  deschisă,  fereastra
      :saţi-mă.n
                                                                                       închisă  şi  eu  totuşi  auzeam  cum  bâ-
                                                                                       teau  stropii  în  vasul  pentru  apă  de
       scai  de
      inte,  nea                                                                       sub   streaşină.   Ting-tang-tang-tung-
                                                                                       ting-ting...  şi  aşa  într-una  pînâ  a  ajuns
                                                                                       să-mi  vuvăie  capul.
      raş  au  şi                                                                        O  sâptâmînâ  şi  jumătate  după  a-
      la  o  ani-                   Povestire  de  FRANZ  STORCH                       ceea,  am  stat  toată  ziulica  la  cîmp  să
      /a  bătind   prînzişorul:  o  crişcă  de  slănină,  o  bu-   sâ  ne  dăm  cu  părerea,  nu  mi-a  spus.   am  pace  de  oameni,  de  colectivă  şi de
      igă :  .Vă   câturâ  de  cîrnat  şi  o  pîine  bună,  albă.   Dar  eu  ştiam  de  mult.  Era  vorba  de   mine.  Aşa  credeam  eu.  Cînd  colo,  ba
      :hel  vrea  El  şade,  citeşte  şi  nici  nu  se  uită  la   colectivă.  Acu...  ce  să  vă  mint ?  Vă   unul,  ba  altul,  mă  întrebau :  „Ei,  nea
                mine.  Atunci  li  spun  eu :  „Bună  dimi­  spun  de-a  dreptul.   Eu  eram   împo­  Michel,  ce  zici ?  O  să  avem  colectivă
      ,  mai  de   neaţa 1"  El  îmi  răspunde  la  bineţe  şi   trivă 1  Şi  nevastă-mea.  Alea  nouă  ju-   sau  ba ?“  Eu  ridicam  din  umeri  şi  spu­
      nchet  de   mă  întreabă   cînd  au  fost  turcii   la   gâre  pe  care  le-am  căpătat  la  îm­  neam  că  n-aveam   de  unde  s.o  ştiu.
      iuţite,  nu-   Zelldorf  şi  dacă  ce  scrie  în  cronică   proprietărire  erau  bune.   Şi  un  cal   Mulţi  îmi  cereau  să-i  spun  tovarăşului
      :îmi.     e  adevărat.  Farfuria  cu  merindea  o  ţi­  mi-am  cumpărat  mai  tîrziu.  De  muncă   de  ia  partid,  câ  ei  ar  fi  pentru.  Cum
      le  ceasul   neam  încă  în  mînă.  I-o  pusei  sub  nas.   nu  m-am  speriat  eu  niciodată.  De  ce   era  să  fac  asta,  că  doar  noi  doi  eram   mă  gindesc  la  multe.  Sub  el  am  şezut
      -a  sculat   îmi  spuse  politicos  :  „Mulţumesc  fru­  în  colectivă ?  Bunicu-meu,  fie-i  ţârîna   certaţi  râu 1  cu  Nani  încă  pe  vremea  cînd  eram  re.
      îrnat  pa-   mos,  dar  am  mîncat  de  mult".  uşoară,  a  trăit  fără  ea.  Tată-meu...  şi   Intr-o  zi  —  el  era  plecat  prin  sat —   cruţ  şi  ea  fată.  Sub  el  am  fumat  cea­
      faţa   de   „Cine  nu  preţuieşte  puţinul  nici  de   pe  patul  morţii  îmi  spunea :  „In  pâ-   mă  strecurai  în  camera  lui...  Intrai  şi   suri  în  şir  cînd  s-a  născut  Hansi  şl  tot
      t  in  sec   mult  nu  are  parte"  mă  gîndii  eu,  dar   mînt  e  vlaga  ţăranului.   Pe  degeaba   mă  uitai  în  jur.  Pe  masă,  geanta  şi   sub  el  am  citii  şi  ultima  scrisoare  ve­
      isi  cuvin-   dădui  cu  ochii  de  firimiturile  de  pe   nu-ţi  dă  nimeni  nici  un  colţ  de  pită.   cărţi  groase.  Cine  ştie  cîte  toate  or  fi   nită  de  pe  front.  Sub  el  am  stat  să-mi
      patruzeci   masă  şi-atunci  l-am  crezut.  Tocmai  mă   Asudă  pe  peticul  tău  de  pâmînt  câ   în  ele 1  Stătui  locului,  pe  urmă  îmi  luai   potolesc  bătăile  inimii  şi  în  '45  cînd
       de  cîn-  gîndeam  cum  să  fac  s-aduc  vorba  de   dacă  ai  sâ  cazi  în  brînci  muncind,   inima-n  dinţi  şi  vîrîi  mîna  în  geantă.   am  primit  pămîntul.
                grădină,  cînd  omul  de  la  partid  a  în­  ai  o  viaţă  grea,  dar  dacă  munceşti   Am  găsit  pastă  de  dinţi,  o  bucată  de   De  toate  mi-am  adus  aminte.  Şl  de
                ceput  să-mi  povestească  despre  ma­  puţin,  mori  înainte  de  vreme"...  pîine  neagră,  un  briceag  şi  nimic  alt­  colectivă.  Şi  m-am  socotit  şi  m-am  răs-
                rele  război  cu  turcii.  Pe  urmă,  m-a  în­  Şi  acuma  vine  Wegener  şi  mă  chea.   ceva.   Doar  o  scrisoare   lungă.  Aşa,   socoiit  şi  m-am  pus  alăturea  cu  cei de
      leama  ca                                     mâ  la  şedinţă 1  Omul  de  la  partid  stă   aşa...  ăsta  scrie  ceva  acasă...  şi  mă   la  colectivă.  Nuuu...  nu  mi-s  „greoi" şl
      ulâ  şi  se  trebat  cîţi  porci  şi  vin  am  vîndut  pe
                vremuri  şi  cît  acuma,  cîţi  locuitori are   la  mine  în  casă  şl  eu  sâ  mâ  duc  la   uitai  cu  coada   ochiului   să  văd  ce   ştiu  eu  prea  bine  ce  va  să  zică  asta,
                satul  şi  cum  e  pâmîntul.        şedinţă  ca  să-mi  afle  părerea 1  Şi  încă   zice.                 „colectivă"...  Dar,  tot  aşa,  mă  gîndeam
      el  şl  mîi-                                  sâ  fiu  acolo  la  opt  fix,  cică  nu  încape   „Dragă  Elena,  eu  sînt  sănătos  şi  lo­  şi  la  cele  nouă  jugâre  de  pâmînt 1
      î  ca  pen-   —  Aş  vrea  acum  să  întreb  şi  eu   zăbavă 1...                cuiesc  în  casa  Hegerilor"...  şi  atunci   Omul  de  la  partid  e  cinstit  si  bun,  dar
      5  încapă  ceva,  —  i-am  spus  la  sfîişit  şi-i  po­  Nu  m-am  dus.  La  opt,  am  intrat  in   citesc  eu  mai  departe   cine-i   Heger   el  o  fi  ştiind  oare  cum  miroase  pămîn­
                vestii   tărăşenia   cu  butoaiele  şi  cu                             Michel.  Nici-un  cuvînt  de  ocară  des.
                grădina.                           birt.  Mâ  gîndeam  sâ  uit  de  colectivă,                            tul  care-i  al  tău,  cînd  e  proaspăt  arat
      el,  tova-                                    dar  cînd  am  ajuns  acolo,  am  cerut   pre  mine.  „Oameni  buni,  oameni  har­  şi  cum  îţi prieşte  pîinea  pe  care  ai  #e-
                  —  Hm,  hm,  făcu  el  şi-şi  netezi  cica­
      cinat  să   tricea  de  pe  bărbie.  Asta-i  prost.  O sâ   ceva  tare  şi  i-am  dat  drumul  pe  gîj  la   nici"...  şi  mai  ştiu  eu  cîte  altele.  Nu   mînat-o,  ai  secerat-o  cu  mîna  ta ?
      îcâ  sau...                                  vale.                               m-am  preţuit  niciodată  aşa  cum  scria   Aşa  chiteam  eu,  pînă  s-a  săpat  ca­
      sâ  spun.   mă  interesez.  Poate  că  are  şi  „Matul"   Cînd  am  avut  patru  pahare  Urcate   acolo.  Numai  o  dată,  în  scrisoarea  aia   nalul.  Abia  atunci  am  văzut  că  are
      e :  stecla   nevoie  de  loc  pînă  o  găta  magazia   deja  la  cap,  intiâ  Krixer  şi-mi  dădu   lungă,  spunea  aşa :   „E  numai  puţin   sînge  şi  nu  apă  în  vine 1  Stătea  pînă
      ncâ  prea   nouă.                            cu  cotul.                          greoi  bâtrînul,   pentru  câ  nu  pricepe   la  glezne   în  noroiul   rece  şi  săpa
      i  am  de   Atît  mi-a  trebuit.  L-am lăsat  cu  turcii   —  E,  ce-1  Fideli ?  zice.   Acuma  se   ce-i  aia  colectivă 1“  E,  asta  m-a  mîh-   mereu  cît  doi,  ba  mai  şi  întreba  il-
      sâ  spun?   lui  şi  am  închis  uşa  pe  dinafară.  Aşa   cheamă  câ  eşti  pe  jumătate  om  de   nit.  Adică,  sînt  eu  un  moş  prost  şi  nu   zînd,  cum  le  merge  celorlalţi  săpători.
      ...  Eeee...,   care  va  sâ  zică,   „Matului"  li  trebuie   partid...         pot  înţelege  ce-i  aia ?         Cine  sâ  se  mai  plîngâ  câ  l-au  Inghe.
       ceva.    grădina  mea  şi  mie  nu-mi  trebuie 1  Aş­  —  Cum  aşa,   pe  jumătate   om  de   N-am  lăsat  să  se  vadă  nimic  cînd   ţat  picioarele,  câ  spinarea  stâ  sâ  se
                teaptă  numa’,  tu  cititor  de  cronici,  că   partid ?  11  întreb  eu  pe  burtos.  m-am  dus  seara  la  el.  Nu  ştiam  cum   rupă  şi  inima  bate  ca  o  tobă,  clnd
                îţi  arăt  eu  ţie 1                                                   sâ fac  şi  ce  sâ-i spun,  da’  norocul  meu   vede  un  tovarăş  care  sapă  d t  doi  fl
                  îmi  venea  sâ-1  mânînc  de  viu.  Auzi   El  de  colo :            a  fost  câ  se  afla  acolo  şi  Fritz  al  lui   mai  şi  rîde 1?
                colo ;   eu  să-mi   cumpăr  fasolea  de   —  Omul  de  la  partid  stă  doar  la   Loienz.  Şi  ăsta  a-ntrebat  de-a  dreptul,   Ce-o  fi  în  inima  lui ?  mâ  întrebam
                la  alţii...                       tine 1?                             tocmai  ce  voiam  să  ştiu  şi  eu  :  eu.  Vine  în  sat,  n-are  pe  nimeni,  nu
                  încă  in  ziua  aceea,  l-am  luat  din   Şi  am  crezut  câ  o  sâ  mâ  lase  în   —  Cum  o  să  fie  cu  colectiva ?  Nici   cunoaşte  pe  nimeni  şi-şi  rupe  mîiniile
                cameră  cana  de  apă  şi  ligheanul.  El   pace.  El  însă,  strigă  către  biitaş :  „Doi   nu-mi  pot  închipui  una  ca  asta :  ce-o   sâpînd.  La  urmă,  el  pleacă,  dar  ca­
                bea  apă  la  fîntinâ  din  pumni  şi  se   deţi  din  ăla  tare,  pe  socoteala  mea 1“  sâ  facă  o  vacă  cînd  în  fiecare  zi  o  sâ   nalul  rămîne.
                spăla  seara  la  jghiab.  Cînd  ne  intîl-   —  Oho,  mă  gîndeam  eu,  Krixer  ăsta   vină  altul  s-o  mulgă ?  O  să  zvîrle  şiş-   Şi  acum,  fie  vorba  între  noi,  aş  11
                neam  prin  ogradă,  saluta  tot  atît  de   e  pornit  azi  pe  cinste 1  O  fi  viind  ceva   tarul  din  grajd  şi-o  să-ţi  trîntească  şl   ajuns  eu  mai  degrabă  aici,  dar  po­
                prietenos  ca  înainte  şi  eu  crăpăm  de   de  la  mine,  câ  doar  pînă  acuma  eram   o  copită  între  sprîncene.  vestea  are  un  clenci  şi  ăsta  a  iost  ne­
                necaz.  A  treia  zi,  ii  luai  pătura.  El  se  atît  de mărunt pentru  el,  câ nici  nu mâ   Omul  de  la  partid  a  zîmbit :  „Sigur,   vastă-mea.  O  dată,  aşezlndu-ne  noi  kt
                                                   băga  in  seamă  fără  ochelari...  şl  oche­  dac-ar  fi  aşa,  dar  e  cu  totul  altfel".  masă,  am  întrebat-o :
                                                   larii  şl-i  punea  pe  nas  numai  cînd  îşi   Şi  atunci se  apucă  sâ  ne  dumirească   —  Intrăm  în  colectivă ?
                                                   primea  datornicii.  Şi-acu,  deodată,  sâ   pe  îndelete  cum  o  sâ  fie  cu  pâmîntul,   —  Nici  să  n-aud l
                                                   mâ  cinstească  tocmai  pe  mine.  Aşa a   cu  uneltele,  cum  o  să  fim  împărţiţi  pe   —  Şi  dacă  om  avea  recoltă  slabă ?
                                                   făcut  şi  în  ’32  cu  mine  şi  cu  alţii  de   munci,  cum  o  femeie  o  să  mulgă  o  du­  —  Atunci  o  să  ne-ajute  dumnezeu...
                                                   am  pus  mina  ca  să-şi  clădească  el  o   zină  de  vaci,  ca  ceilalţi  să-şi  vadă  de   Ei,  dar  vezi,  că  de  „ajutorul"  ăsta
                                                   fabrică  de  scrobealâ.  Şi-acuma  grasu'   treburi  şi  sâ  cîştigâm  cu  toţii   mai   am  mai  avut  eu  parte,  aşa  că...  m-am
                                                   vrea  sâ-ml  arate  că  noi  sîntem  prie­  bine...  Ne-a  povestit  despre  colectivele   hotărît,  am  scris  cererea  de  primire  şi
                                                   teni  buni,  ca  doi  nemţi  ce  ne  aflăm.  de  prin  împrejurimi  şi  ne-a   întrebat   am  chemat-o  şi  pe  ea  s-o  semneze...
                                                                                       dacă  n-am  vreg  să  dăm  o  fugă  pînă   Mai  departe  nu  mai  avu  ce  spune
                                                                                       la  Slatu.                         bâtrînul  Heger.  Două  sute  de  perechi
                                                                                        —  Şi,  de  ce  nu ?  am  zis  eu.  —  Şi   de  mîini  bătură  atît  de  tare  că  se  auzi
                                                                                       aşa  s-a  făcut  că  duminica  următoare   ca  un  singur  vuiet,  far  strigătele  de
                                                                                       am  pornit  într-acolo.            „bravo"  nici  nu-i  maf  ajunseră  vorbi­
                                                                                                                          torului  la  ureche  de  atlta  larmă.  Nea
                                                                                        Nu  era  supărat  pe  mine  omul  de  la
                                                                                       partid.  Şi  nici  eu  n-am  fost  supărat   Michel  căută  In  jurul  farfuriei  cuţitul
                                                                                                                          cu  care  bătu  zdravăn  în  pahar :
                                                                                       pe  el,  dar  mi-era  ruşine.  „Măgar  bă-   —  încă  o  dorinţă  aş  avea,  spuse  el
                                                                                       tiîn,  mi-am  zis  eu,  tu  nici  nu  mai  ştii   cînd  se  făcu  linişte,  să  golim  paharul
                                                                                       ce-i  ruşinea.  Asta-i  om  bun  şi  cinstit   în  cinstea  colectivei  noastre,  care  Îm­
                                                                                       cu  tine,  veni  la  Zelldorf  să-ţi  ajute  şi   plineşte  azi  zece  ani 1
                                                                                       tu-1  laşi  odaia  goală ?...        In  timp  ce  paharele  sclipiră  ciocnfn-
                                                                                        Cum  Nani  era  dusă  prin  vecini,  caut   du-se  şi  fanfara  tună  un  „Mulţi  ani
                                                                                       repede  totul :  cana,  pătura,  lampa  şi   trăiască 1“   după  vechiul  obicei,  oa­
                                                                                       ligheanul.   Ii  duc  apă  proaspătă,  îi   menii  pliviră  spre  capătul  mesei  unde
                                                                                       umplu  şi  lampa  cu  petrol.  Să  citească   se  aflau  oaspeţii.  Şl  deodată,  abia  a-
                                                                                       la  lampa  mea,  că  a  lui  e  mică,  n-are   cum,  moş  Michel   recunoscu  In  omul
                                                                                       lumină  bună  şi-şi  strică  ochii.  care  rîdea  spre  el,  pe  instructorul  de
                                                                                        După  asta  m-am  aşezat  pe  bancă şi   partid  de  acum  zece  ani.
                                                                                       am  început  să  judec  lucrurile.  Nucul
                                                                                       bătrîn  de  deasupra  mea  mâ  face  sâ  Traducere  de  VICTOR  ZEDNIC.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10