Page 3 - 1931-02
P. 3

Fig. 1. — Sigiliul lui Mircea cel Bătrân 1390        Fig. 2. — Sigiliul lui Vlad I 1396
                   (Copie fotogr. la Academia Română)               (Copie fotogr. la Academia Română)

                   S t e m a                                 o m â n i e i



                                   — Originea şi evoluţia ei istorică şi heraldica —
                          INTRODUCERE                     nuturile  răpite  au  început  să  se  unească  unul  după
           Stema  unui  Stat  este  simbolul  fiinţei  sale  istorice   altul,  s’au  unit  treptat-treptat  şi  stemele  lor,  dând
         şi  politice,  al  situaţiei  ce  şi-a  câştigat  în  mijlocul   naştere stemei actuale a României .
         celorlalte State şi al prestigiului de care se bucură.  Izvoarele  principale  pentru  cunoaşterea  sterpelor
           Dar  ea  concretizează  adeseori  şi  realizarea  unei   de  care  vorbim  sunt  în  primul  rând  sigiliile  oficiale
         idei  sau  unor  aspiraţii  înalte,  pe  care  Statul  sau  po­  şi  monetele.  La  acestea  se  adaugă,  pentru  timpurile
         porul respectiv le-a urmărit în cursul vremurilor.  mai  noui,  decretele  şi  legile  referitoare  la  fixarea
           Stemele  Statelor  cuceritoare  cuprind,  de  regulă,   stemelor  diferitelor  organizaţii  de  State  româneşti.
         emblemele  ţărilor  cucerite  sau  anexate  ;  stemele   In  al  doilea  rând  vin  monumentele  de  sculptură  şi
         Statelor  care  şi-au  realizat  unitatea  prin  alipirea  de   pictură decorativă dela biserici, cetăţi, palate şi mor­
         teritorii  naţionale,  odinioară  despărţite,  cuprind   minte  domneşti.  Apoi  ornamentica  documentelor,
         emblemele acestor teritorii.                     manuscriselor  şi  cărţilor  tipărite.  Urmează  diferite
           Din  categoria  aceasta  din  urmă  face  parte  stema   obiecte de utilitate sau de podoabă care au fost pro­
         actuală a României.                              prietate  domnească  sau  de  Stat,  ori  au  fost  dăruite
                                                          de  către  aceşti  proprietari.  In  sfârşit  informaţiile
           Ea  simbolizează,  prin  emblemele  ce  conţine,  as­
         piraţiile  seculare  ale  poporului  românesc  către  uni­  scriitorilor români şi străini.
                                                             Pe  baza  acestor  izvoare  vom  căuta  să  arătăm
         tatea  naţională  şi  realizarea  definitivă  a  acestui   evoluţia  stemelor  Ţării-Româneşti,  Moldovei  şi  Ar­
         ideal.
                                                          dealului  în  timpul  cât  aceste  ţări  au  format  State
           Studiind  desvoltarea  ei  istorică  ne  dăm  seama  de   separate,  şi  apoi  evoluţia  stemei  României  dela  în­
         feluritele  sforţări  ce  s  au  făcut  în  trecutul  nostru   temeierea Statului român unitar şi până astăzi.
         pentru  atingerea  unităţii  naţionale  şi  de  înfăptuirea
         ei treptată până la întemeierea României întregite.         STEMA TĂRU.ROMÂNEŞT1
           In  acelaş  timp  studiul  heraldic  al  acestei  steme  ne
         dă  lămuriri  surprinzătoare  despre  vechimea  artei        1.  STEMA TRADIŢIONAL*
         heraldice  la  noi,  despre  evoluţia  ei  în  veacurile  tre­  Cea  mai  veche  stemă  a  principatului  Ţării-Româ­
         cute  şi  despre  legăturile  cu  heraldica  altor  po­  neşti  ni  s’a  păstrat  în  sigiliul  lui  Mircea  cel  Bătrân
         poare.                                           din  1390,  atârnat  de  pergamentul  ce  cuprinde  textul
            La  început  fiecare  Stat  din  care  este  formată  Ro­  tratatului de alianţă cu Polonia.
         mânia  actuală  :  Ţara-Românească,  Moldova  şi  Ar­  Această  stemă  se  prezintă  astfel  :  Intr’un  scut,
                                                                           x
         dealul,  îşi  avea  stema  proprie.  Mai  târziu  chiar   o acvilă conturnată  ) cu aripile strânse şi însoţită  1
         şi  teritoriile  smulse  din  trupurile  acestor  State,  ca
         Bucovina,  Basarabia,  Banatul,  Dobrogea,  au  primit   1 )   Adică având capul întors spre stânga. In limbagiul he­
         steme  separate.  Dar  când  sub  presiunea  voinţei  ne­  raldic  „stânga"  şi  „dreapta”  se  înţeleg  considerând  scutul
         învinse  a  poporului  românesc,  Statele  separate  şi  ţi­  şi figurile privind spre cititor.

                                                     lîrfnf f ? Dsv
   1   2   3   4   5   6   7   8