Page 4 - 1931-02

66 B O A B E D E G R Â U

Fig. 3. — Sigiliul lui Vlad Dracul 1437 Fig. 4. — Sigiliul lui Radu cel Mare 1497
(Copie fotogr. la Academia Română) (Copie fotogr. la Arhivele Statului)
la stânga de o cruce ; în colţul stâng al scutului un în colţul drept al scutului (Fig. 3 şi 4); sau că acvila
soare şi o lună (crai-nou). (Fig. 1). prinde cu ciocul braţul orizontal al crucii (Fig. 4).
Nu cunoaştem culoarea scutului, nici culoarea Dar în a doua jumătate a veacului al XVI-lea se
acvilei şi a celorlalte figuri din stemă, căci în sigi­ face o modificare radicală. In primul rând se dă
liile noastre vechi nu se indică culorile. acvilei o înfăţişare mai conformă cu regulele heral­
Dar este foarte probabil că scutul era albastru şi dice, reprezentând-o cu aripile deschise, în atitudi­
acvila neagră, crucea şi soarele de aur, iar semi­ nea de a-şi lua zborul. De altă parte crucea, care
luna de argint. Deducem aceasta din faptul că în până acum însoţia acvila, este pusă în ciocul aces­
acest mod le găsim colorate într'o stemă din 1616, teia, prinsă de braţul inferior. In sfârşit soarele şi
a
cea mai veche stemă colorată ce posedăm, ) şi tot luna sunt despărţite, primul rămânând în colţul
astfel sunt arătate şi în sigiliile principilor ardeleni stâng al scutului, iar cealaltă fiind trecută în colţul
dintre 1597—1599 * 2 ). De altfel aceleaşi culori s au drept (Fig. 5 şi 7). De altfel de acum înainte luna
păstrat până în timpurile mai noui pentru scutul şi nu mai este reprezentată totdeauna sub forma de
figurile din stema i arii-Româneşti. crai-ncu, ci de regulă cu coarnele spre stânga (con-
Modul cum este reprezentată acvila în stema lui turnată).
Mircea cel Bătrân nu este potrivit cu regulele he­ Astfel se fixează în mod definitiv tipul stemei
raldice din acel timp, ci este o reminiscenţă din vre­ Ţării-Româneşti : acvila cruciată însoţită de un
muri mai vechi, mai ales că tot aşa o găsim repre­ soare şi o lună, tip ce rămâne de acum înainte
zentată şi pe primele monete româneşti, bătute de în heraldică specific pentru această ţară, primind
către Vlaicu-Vodă pe la 1365. Deci suntem în­ numele de „acvila românească" (aquila valachica).
dreptăţiţi să admitem, că acest tip arhaic da­ In acelaş timp însă s’au făcut şi unele mod’Hcări
tează încă din timpul primului Domn al Ţării-Ro- secundare : forma scutului a devenit mai elegantă
mâneşti, Basarab cel Mare, care odată cu întemeie­ (Fig. 5 şi 7) ; a început să fie timbrat cu o coroană
rea şi organizarea Statului, îi va fi întocm.t şi princiară (Fig. 7); uneori i s’a adăugat ca suporţi
stema. • ' doi lei (Fig. 7, 9).
Urmaşii lui Mircea cel Bătrân au păstrat şi ei a- De acum înainte această stemă, devenită tradi­
ceastă stemă, care a continuat astfel să fie între­ ţională, intră atât de adânc în uzul general, încât
buinţată în aceeaş formă până aproape de mijlocul se menţine de-alungul veacurilor următoare până la
veacului al XVI-lea, cu foarte mici modificări (Fig. întemeierea regatului României şi intră şi în stema
2—4). Aceste modificări constau în faptul că cru­ acestui regat, păstrându-se până în zilele noastre.
cea ce însoţeşte acvila are uneori două sau trei braţe Este adevărat, că după 1859 atitudinea acvilei s’a
orizontale (Fig. 2 şi 3); soarele şi luna sunt mutate modificat, fiind reprezentată cu zborul în jos, dar în
stema actuală a Român ei s’a revenit la vechea ati­
;
*) Este stema lui Nicolae Pătraşcu Voevod reprodusă în tudine cu aripile deschise.
culori în albumul lui Valentin Frank, fost primar al Sibiului
(1590—1648). Copie la Academia Română. 2. STLME COMBINATE
2 ) Reproduse de d. M. Popescu în Revista Arhivelor, voi. Cu toate acestea, sigiliile Domnilor Ţării-Româ­
I (1924—1926), p. 329 şi 330. neşti ne descopăr şi-o altă stemă, care, deşi mai pu-