Page 5 - Bunul_Econom_1905_23
P. 5

Nr.  23.                                      Adaus la    „  ftunul  jjconom “            /                           Pag.  5.  ’

                                                                                            nici  sfinţi, . voeşti tu săţi aşezi locuinţa, departe
                                                     »F II  B IN E C U V Â N T A T Ă !»
           $ S a '  R u s a l i i ; *                                                       de zgomotul lumii, in cavităţile  acelor stânci? «
                                                 Legenda  ind ană,  după  Sienkievicz  comunicată  de
                                                                                                 • Acolo  e întuneric Doimne: rmi-e friţă!«
                '     +JL>±.                                     Heliotrop.
                      “   T  *                                               —i Augustei.  —     Krischna  se  aşeză  atunci  pe  o.piatrâ
                                                —                       •                   şi-şi  râz mă  capul  pe  cou  Factora  state#
                                                                                            înaintea  lui  îngrozită  şi  tremurând.  '
          a  Rusalii  prin  ovese
                                                      Intr’o  noapte  frumoasă,  luminată,  de
          Pipalaca  cântă,                      arg ntul  razelor  de  lună,  marele1  şi  înţeleptul   Intraceia  aurora  d m neţii  începu  a  co­
       Dorul  din  inimă  iese                  Krischna,  stătea  cufundat  în  gânduri...  şi  în-   lora  spre  răsărit  cerul.  Apa  lacului,  palmierii
         Şi  spre  ceriu  savantă;              tr’un  tâiz'u  îşi  zies:  Eu  an?  tot  crezut,  că   şi  desişul  trestiilor  de bambus  luceau  în scli­
                                                                                            piri  auri*.  Bengali  purpurii,  cocoare  şi  turtu-
                                                omul  e  cea  mai  frumoasă  creatură  de  pe
                                                                                            rici  arginţi',  emulau  în  ebr  pe  deasupra  un­
       Gândurile  se  resfiră                   ^pământ  —   dar  tare  m’am  înşelat.  Văd  colo
                                                                                            delor;  marabii  şi  păunii  ambiţioşi  însoţiau
          Care  p’unde  ştie,                   o  floare  de  lotus  legănându-se  îq  răsfăţul
                                                                                            corul  prin. păduri,  ear  cj  şi  un  acompania­
       Sufletul  stă  şi  "se  miră             vântului  Cu  cât  nu  e mai  frumoasă  ea decât
         Plin  de  bucurie.                     toate  fiinţele  acestui  pământ:  tocmai  acum.   ment, tremura  dintrun  pept  omenesc  un  cân­
                                                                                            tec  lui  urmat  de  pi curatul  unor  sunete  de
                                                eată,  câ’şi  desface  frunz -le,  la lumina  razelor
                                                                                            harfă.     ,  1
       Inimile  tuturora                        de  lună  —  şi nu-mi  mai pot depărta  privirea
                                                                                                 • Acesta  e  Valniki,  poetul  care  salută
         Sunt  de  farmec  pline                dela  ea.,1  Nu,  nu,  între  oameni  nime  nu  i-să
                                                                                            şi preamăreşte răsărirea soarelui.  După un res-
       Când  resare  aurora                     poate  asătnâna,  repeţi  el  oftând.
                                                                                            fimp,  despiăiţ nd îngrăditura mulţimei  de  mu­
         Astei  zi  senine;                          După  puţ’na  hesifare  adause  apoi:  Eu,
                                                                                            guri  înfloriţi  a  CitizilOf  şi  a  zorelor ce acope­
                                                ca  un  zeu,  de ce  să nu  pot  prin-,puterea  cu­
                                                                                            reau desişul arbuştilor, apăru Valn ki lângă lac.
       Căci  prin  câmpuri,  munţi  şi  dealuri   vântul  meu  crea  o  astfel  de  fiinţă,  care  să
                                                                                                 Gând  văzu  el  floarea  cea  de  lotus  pre­
         Doine  dulci  răsună,                  fie  întie  oemeni  acea,  ce  e Lotus  între  flori?   făcută  în  om,  opri  dşpdafă  cântecul,  scapă
       Mari  idei  şi  idealuri                 ...Aşa  dar  »să  fie»  —   spre  bucuria  omeni-   Scoica  cea  de  perle  din  mâni,   braţele
         Acolo  s’adună:                        mei  şi  a  pământului I  Lotus)  să  te  prefaci
                                                într’o  fecioară  vie  şi prezintă-te  înaintea mea I  să  răsturnară  î.i  jos  şi  poetul  amuţi;  ca  şi
                                                                                            când  marele  Krischna ’l-'ar fi prfefâcut  într’un
                                                     Undele  tremurau ca şi când le-ar  fi atins
       Trandafirii,  brazii,  crinii                                                        arbore.                     ■  ~ ■
                                                lovitura  aripilor  unei  rândunici,  noapţea  de­
         Plini  de  o  sfială                                                                   Si  zeul  să  bucură  de  acest estaz asupra
                                                veni  din  ce  in  ce  mai  luminoasă,  luna  părea
       D’impreună  cu  iasminii     ,                                                      operei  sale  şi  zise;
                                                a  sclipi  mai  dinadins,  cântecul  privighitoarei
         Se  presintă-n  gală.
                       i                        umplea  văzducbul  tot  mai  tare,...  dar  deo­  Trezeşte-te  Valmiki  şi  vorbeşte!
                                                dată  amuţi!...  Şi  minunea să întâmplă:  în faţa   . . . .   Atunci  poetul  simţind  primadată  ade­
       T o ţi  cu  orduri  şi  medălii          lui  Krischna  apăru  lotus  în  chip  de  om.  văratul  sentiment  al iubirei  şopti:
         Dulci,  mirositoare;                        însuşi  zeul  sta  mirat.             .  .  .   Eu  iubesc I
       Căci  e  ziua  de  Rusalii                    »Tu  ai  fost  flparea  acea  din  lac,«  zise   Numai  despre  acest  cuvânt  era  acum
         A   lor  sărbătoare.   -r              el,  >aşa, atunci  de  aci  înainte  tu  să  fi floarea   conştient,  numai  aceasta  vorbă o  putu  el  es-
                                                gândurilor  mele,  începe  şi’ vorbeşte I»  prima.
      Peste  lanuri  bate  vântul                    Fecioara  începu  atunci  a  şopti  încet,   Faţa  zeului  să  lumina  acum  deodată
         Grânele  de  aur,                      aşa  de  încet,  că  vocea-i sămâna  cu  fremâtul   mai  tare.           .
      Şi-i  fălos  chiar  şi  pământul          frunzelor de  lotus, când le sârutao boarea lină   • Minunată  fecioară,»  zise  •eată că ţi-a m
         Cu  acest  tesaur                      din amurg.                       ,         aflat  un  Ioc  în  această  lume,  care  e  demn
                                                                                           pentru  tine. Tu să locueşti  în inima poetului 1»
                                                     • O Doamne,  Tu mai preschimbat  într’o
      Ce  în  valuri  lucitoare                 fiinţă  vie;  dar  unde  îmi  vei  aşezi,  locuinţa   Valnithi  repeţi  atunci  a  doua  oră:
         Leagână-se  dulce,                     mea ?  —   Cugetâ-te,  Doamne,  că eu ca  floare   .  . . . .   .  .  .  .'»Eu  iubescl».  i  .  .  .  .  .  ...  .
      Ca  şi  razele  de  soare      V          am  tremurat  si  Ia  cea  mai  mică  suflare  a   Voinţa puternicului Krischna, voinţa zău-
         Când  vreau  să  se  culce.            vântului  şi-mi  închideam  frunzele,  Mie mi  era
                                                frică  de  povoiul  ploilor  furtunoase,  de  vre-,   lui,  conduse  îndată  pe fecioară in  inima  poe­
                                                                                           tului,  Ei  prefăcu  inima  lui  Valniki  transpa­
                                                muri,  de  fulgere  şi trăsnite,  ba  îmi era teamă
      In  livezi  peste  tânaţe                                                            rentă  că  un  cristal.         "
                                                chiar  şi  de razele ' cele  arzârde  a -le  soarelui.
         Mii  de  fluturi  sboară
                                               Tu,  o  zăule  părinte,  mai făcut  din  floare om,   x  Dulce  ca  o  zi  de vară, lin ca unda Gan-
      Dela  dalba  dimineaţă
                                               dar  eu  mi-am  reţinut  natura  mea  de  mai   gesului,  păzi  feciora  înaintea sanctuarului  de­
         Pân’  la  neagra  seară;
                                               înainte  şi  ’mi-e  groază  de  acest pământ  şi de   dicat  ei.
                                               tot  ce  să  află  pe  el..,  unde  o  să-mi  aşezi   Totuşi  când  privi  mal  adânc  în  inima
      Ear’  când  noaptea  vine-acasă          locuinţa?»          ,                       lui (poetului) defveni palidă şi  un fior de groază
         Ca  o  domnitoare,       ^                                                        o  cuprinsese.   ,
                                                     Krischina  îşi  ridică  ochii  săi  mari  spre
      Fie-care  se  aşează                     stele,  să  socoti  puţin  apoi  întrebă:        Krischina  să  Uimii
         Câte  lâng’o  floare.                                                                  • Floare  întrupată*  zise  el »şi  de  inima
                                                     • Voeşti  tu  sâ  trăeşti  pe  piscurile  mun­
                                               ţilor»?                                     poetului  ţi-e  greu?»
      Florile  abea-i  apucă                         »Doamne  acolo  e neauă şi gheaţă: mi-e    •Doamne,  ripostă  fata»  cari  locuri  ’mi
         Ca  să-i  gâzduiăscă,                 frică  acolo.»                              le-ai  îmbiat?  .  .  .  Căci  în  inima  aceasta  eu
      Ba  la  sînul  lor  îi  culcă                  »Bine 1...  dacă  tiu  îţi  voi  zidi  un  palat   văd  piscurile  cu  zăpadă  a-le  munţilor,  afun-
         Să  se  odichnească,                  de  cristal  în  fundul  lacului».          zimea  apelor,  în  cari  trăesc  fiinţele  cele  mai
                                                     • In  adâncul  a pelor  umblă  şerpi  şi  alte   îngrozitoare;  eu  văd  deserturile  cu  furtunile
      Şi’ntre  şopte  dulci  şi  blânde        jivini:  ’mi  e  frică  Doamnei»            şi  viforile  lor;  văd  suteranele  cele  întune­
         Şi  nevinovate                          >   »Voeşti  tu  sâ  mergi,  în  deserturile  ne­  coase  dela  Ellora!  Doamne!  Doamne,  mie
      Somnul  tainic  îi  cuprinde             ţărmurite?»                                 ’mi-e  teamă!»  şi  aici.        ' ■
         Plin  de  voluptate.                        • O Doamne  furtuni  şi uragane  cutreeră   Dar  bunul  şi  înţeleptul  Krischna  zise
                                               acelea  locuri,  ca  neşte  horde  selbatice.»  atunci:                -
                                 Ion   Tripa.
                                                     »Apoi  ce sâ fac cu tine tu mândră floare   •Fi liniştită augustă floare 1 Dacă în inima
                                               întrupată?...  In groltele  delaEllora trăesc pus-  lui  Valniki  să  afla  neauă,  fi tu vântul cei cald
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10