Page 7 - Calauza_2003_671
P. 7

Săptămânal independent aflat în slujba tuturor oamenilor


           C A S A  G R O Z A .  M Ă R TU R II  Şl  D O C U M E N T E   IN E D IT E
                  UN APROPIAT DE MARE VALOARE DEVENIT TREPTAT CONSILIER CULTURAL
              PROFESORUL CONSTANTIN NEDELCU                Constantin  Nedelcu a fost printre acele personalităţi culturale pe
        P rofesorul  C onstantin  N edelcu  (1882  -  1956)  o  puternică   care  tatăl  meu  le-a  scos  de  pe  linia  moartă  semnalând  situaţia  lor
     personalitate culturală, iniţiator încă din tinereţe a numeroase manifestări   precară, nemeritată şi păgubitoare pentru ţară. Putem enumera o serie
     culturale naţionale, de apărare şi promovare a adevăratelor valori care   de  cazuri  din  toate  domeniile.  Astfel  a furnizat  date  şi  materiale  de
     aparţin patrimoniului nostru naţional, începând cu Traian Vuia şi Aurel   bază pentru intervenţii de reconsiderare, pe o lungă perioadă de timp,
     Vlaicu. A fost un apropiat al tatălui meu încă de la Budapesta, prin anii   în intervalul  1948-1956, până la moartea sa.
     1906, ca student şi preşedinte al Societăţii „Petru Maior”, când participa   în  intervenţia  sa  pentru  reabilitarea  profesorului,  intervenţie  din
     la  apărarea  drepturilor  românilor  în  fosta  monarhie  austro-ungară.   anul 1952, înaintată conducerii de partid de atunci Constantin Nedelcu
     Bănăţean  de  origine,  istoric,  literat,  pasionat  de  progresul  tehnic,  a   este prezentat ca un cunoscător al istoriei şi literaturii române, prieten
    I -asistat  la Viena,  Paris şi  prin alte  metropole europene la evenimente   intim cu Vlaicu, organizator al zborurilor acestuia, inclusiv ultimul zbor
     majore în care erau implicaţi români.              sfârşit tragic la Brăneşti în anul  1914.
        Profesorul  Constantin  Giurescu  îl  prezintă  ca  pe  unul  care  s-a   Pe Traian Vuia l-a asistat la realizarea epocală a primului zbor cu
     apropiat  de  tatăl  meu  în jurnalul  său  apărut  prin  anii  1970,  jurnal  în   mijloace proprii de bord, al unui avion, la 18 martie 1906, la Montesson,
     care se susţine că tata a ajutat la reabilitarea multora din vechea clasă   lângă Paris.
     interbelică.                                                              (va urma)      Llviu GROZA

     O CRUDĂ RADIOGRAFIE A ROMÂNIEI                             PUNEŢI IMPOZIT PE
             Şl A ROMÂNILOR DE A ZI                       MORMINTELE DIN CIMITIR
                      -  urmare din nr. 670 -
       Când a considerat că a canalizat lucrurile spre distrugere, -  ca să   PENTRU NAŞTERE Ş I AER!
    nu  facă  o  muncă  productivă -  şi-a  înfiinţat  un  partid  şi  s-a  aşezat  ca   -  urmare din nr. 670 -
    preşedinte a acestuia. (PD)                            O  găselniţă  „cornul  şi  iaurtul"  (laptele)  pomană,  venitul  minim
       Fără jenă a candidat pentru funcţia supremă, când susţinea că ţara   garantat, pomană, aşa cum pomene s-au făcut şi de câte ori este vreo
    are nevoie de nişte legi urgente. Printre primele spunea de legea pensiilor   zi  mai  importantă.  Ruşine domnilor cu pomana  cu  blidul  de fasole.  A
    şi privind copiii săraci. Asta ca momeală la electorat. A ajuns preşedintele
                                                        fost  o  mascaradă.  Râde  tot  globul  de  noi.  Uite  românii  au  ajuns  un
    Senatului unde a stat 3 ani. Această instituţie este „fabrica de legi”, dar
                                                        popor de cerşetori. Cum să nu ajungă aşa, dacă România teoretic este
    nu  a  elaborat  nimic,  nici  o  lege  necesară  societăţii  şi  economiei.  în
                                                         republică dar are un rege, un împărat şi un preşedinte şi un prim ministru,
    calitatea de  preşedinte al  Senatului  şi  preşedinte  al  PD-ului împreună
                                                        toţi patru de aceeaşi naţie.
    cu  miniştri  lui:  Băsescu,  Berceanu,  Alexandru  Athanasiu  s-au  străduit
                                                           Şi mai avem un impostor care a trădat ţara, a fugit în Elveţia, iar cât
    să compromită partidele istorice, care, reprezentau speranţele românilor.
    Deci  singura  etnie  majoritară  şi  stăpână  a  acestei  glii  strămoşeşti,  nu   au fost comuniştii la putere primea 10.000 dolari lunar rentă de la aceştia
    are o reprezentare politică.  Orice încercare de schimbare a unui panid   iar acum vrea averile pe care nu le-a avut niciodată, înapoi. Cum să fie
    istoric,  este  aspru  criticată,  iar  oamenii  care  încearcă  m enţinerea   bine când un nenorocit ca Ellie Wiesel ne face criminali în propria noastră
    partidelor  istorice,  sunt  ponegriţi  şi  îngreunaţi  a  se  organiza.  Cred  că   ţară, în loc să fie luat în şuturi şi trimis la mama dracului, este decorat.
    suntem singurul popor, care şi-a pierdut drepturile politice şi culturale.  Cum  să fie  bine  când  toţi  cei  care  au  distrus  ţara  sunt  decoraţi.  Mai
       Cred că suntem  singurul  popor determinat să-şi  părăsească vatra   vreţi  să  fie  bine!  Numai  nişte  rom âni  adevăraţi,  nu  nişte  pseudo-
    strămoşească.  Suntem  singurul  popor care  nu  mai  participă  la alegeri
                                                        guvemanţi  vor  scoate  ţara  din  necaz  şi  vor  term ina  cu  toţi  hoţii  şi
    având  sentimentul  că,  nu  este  reprezentat  de  nimeni.  Deci  nu  mai
                                                        nenorociţii care au distrus-o.
    participă la viaţa politică.
                                                           „Să nu de-a Dumnezeu cel sfânt/ Să vrem noi sânge, nu pământ/
       Soarta acestei ţări, este ţinută cu străjnicie, de partidele de alte etnii,
                                                           Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa/ Nici în mormânt!/" Avea şi are dreptate
    unde predomină partidul ţiganilor.  Spunea deputatul Mădălin Voicu, că
                                                        George Coşbuc şi nu a fost comunist.
    30% din voturile PSD-ului sunt date de rromi, şi că 50% din UDMR sunt
                                                           Cu deosebită consideraţie,
    „de-ai noştri”, adică tot ţigani. Că li s-au dat drepturi egale cu ale românilor
    este un lucru bun, dar a li se acorda dreptul de a hotărâ soarta acestei   D'Artagnian GASCONUL, din Vulcan
    naţiuni  este o mare greşeală  pe care  nu  a  mai  făcut-o şi  nu  o va face
    niciodată o altă ţară.                                  VÂNDUTĂ,  TRĂDATĂ  MEREU,
       PSD-ul care se află la guvernare şi în care aveau o speranţă românii,   DE FRATELE TĂU
    au greşit dezamăgindu-i pe români, prin alianţele politice făcute cu ţiganii,
    ungurii şi alte etnii, care au pretenţia să fie întreţinute fără să muncească   -  urmare din nr. 670 -
    ceva  productiv,  ci  să  trăiască  şi  să  li  se  dea  multe  drepturi,  doar  cu   „Dl.  Kriege  mi-a afirmat  şi  el  că,  dacă  Ucraina  predă  milionul  de
    contravaloarea voturilor. Ungurii care au venit din Asia Mică de la Turnul   tone la care s-a angajat, o să ne lase în pace. Trimit imediat generalului
    Babei, acum au pretenţia la teritorii în centrul ţării noastre. Ţiganii nu vor   Hârjeu instrucţiunile necesare ca să se sechestreze grâul din Basarabia
    conducătorii ţării,  ei vor rege şi  împărat pe teritoriul statului adoptiv.  Ei   şi să se facă un inventar” .
    şi-au permis şi îşi permit încă să se organizeze în  haite de-a tâlhări  şi   Uitaţi-vă  atent  ce  se  întâmplă,  dragi  cititori:  începe  târgul!  între
    maltrata populaţia paşnică.  Ei sunt cei care fac cele  mai multe jafuri şi   Marghiloman şi  nemţi:  Basarabia e anexată  pentru  1100 vagoane de
    furturi.  Această  etnie  nu  a  putut-o  şi  n-o  va  putea  pune  la  muncă   grâu!
    productivă  nimeni  şi  niciodată.  Această  etnie  a  aruncat  şi  aruncă  cu   11 martie 1918, Marghiloman a fost în audienţă la Czemin: „în sfârşit
    noroi în  obrazul  românilor că toate faptele  lor în  ţară şi  în  străinătate,   îmi propune să cumpere din artileria noastră:  pune preţ pe ea.  Declar
    aduc atingere  poporului  român  considerat ca  popor fără civilizaţie,  cu   că nu pot decide înainte de a fi văzut pe Rege. Caut să câştig timp. Ar
    toate  că  în  realitate,  românul  este  cel  mai  blajin,  mai  bun  şi  cinstit,   fi un gest militar care poate ne-arda libertatea de acţiune în Basarabia,
    comparat cu alte popoare.
                                                         aşa cum o propunea Czemin înainte de călătoria mea, a doua, la laşi”.
       In  multe  publicaţii  se  putea  citi:  -  Când  va  ajunge  România  la  un
                                                            12  martie  1918.  Marghiloman  în  discuţie  cu  Kuhlmann:  „Tratez
    nivel de viaţă ca în Ungaria?  Răspunsul este clar şi scurt:  Niciodată!; -
                                                         chestiunea  Basarabiei:  el  prom ite  m ână  liberă,  dar  să  nu-i  facem
    Sau în alte articole se întreabă:  De ce ungurii au progresat mai rapid şi
                                                         dificultăţi cu Ucraina. Constanţa va fi porto-franc şi linia ferată nemţilor;
    u j mult faţă de România? Răspunsul este cred, unul singur: în Ungaria
                                                         pentru  exploatarea  portului,  o  societate  germano-româno-bulgară cu
    conduc şjîşi hotărăsc soarta ţării, ungurii nu alte etnii adoptate. în Ungaria
                                                         majoritatea pentru germani”.
    nu se numesc în posturi de decizie oameni de alt neam. Chiar dacă este
                                                            Premierul încearcă să găsească modalitatea de ieşire a României
    mai puţin dotat, trebuie să fie de-al lor. în Ungaria nu s-a permis înfiinţarea
                                                         la Marea Neagră, în situaţia în care Dobrogea va fi a Bulgariei.
    de partide etnice care nu au altă explicaţie decât pentru tulburarea apelor,
                                                            14  martie  1918.  M arghiloman  referitor  la  chestiunea  petrolului:
    în  Ungaria,  românii  nu  îndrăznesc  să  ceară  să  li  se  permită  o  ţară
                                                         „Turcii  aduc  şi  ei  convenţii  consulare  şi  comerciale:  Reshad  Hikmet
    românească pe teritoriul Ungariei, deşi cândva teritoriile au fost româneşti,
    în parlamentul din Ungaria sunt unguri, nu alte etnii.  Bey le introduce blajin, având grijă să spună că Turcia ne-ar vedea cu
       Ungurii se implică să ajute şi să capete drepturi sporite pentru ungurii   plăcere anexând Basarabia.  E limpede: „donnant, donnant”.
    lor din afara graniţelor etc.     loan BUNEA, Orăştie                       ’  Din „Săptăm âna" - Chişinău
                         (va urma)                                             (va urma)
      CĂLĂUZA N O ASTR Ă -  S Ă P TĂ M Â N A L  INDEPENDENT A FLA T iN  S L U JB A  TU TU R O R  OAMENILOR
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12