Page 5 - Calauza_2008_926
P. 5

Pag. 5                                                                                                              Călăuza noastră 926








        Aşadar,  autorii  atrocităţilor  din   ştia  despre  Ip.  Trăznea,  Moisei,   intre la guvernare. Acum îşi  fac, din
     Transilvania,  având  toate  elementele   Sărmaş,  sate  unde  românii,  femei,   laşitate  şi  interese  politicianiste,
     unui  genocid,  la  recomandarea  lui   bătrâni, copii au fost măcelăriţi bestial   merite.
    Horthy  au  intrat  în  partidul  comunist   pentru  vina  de  a  fi  români  trăitori   Sprijinul militar al  României pe
    român,  iar  torsionării  şi-au  continuat   laolaltă  cu  ungurimea  sanguinară,   frontul de răsărit a fost consistent, cu
     opera  sub  semnul  internaţionalismului   pornită  să-şi  onoreze  înaintaşul  din   mari  pierderi  omeneşti,  mai  ales  în
     proletar.  De  acum  în  întreg  spaţiul   care şi astăzi se revendică, Attila. Dacă   luptele  pentru  ocuparea  Odeşei,
    românesc, românii erau victime, în speţă   în Ardeal s-a salvat cât s-a mai  putut   important  port  la  Marea  Neagră.  în
    marii  intelectuali,  politicenii,  preoţii   salva  din  rândul  preoţi mii  şi   ianuarie 1941 eram în stare de război
     greco-catolici şi ortodocşi. Parte dintre   intelectualităţii  angajate,  asta  s-a   cu Anglia, mai apoi cu Statele Unite
    evrei,  până mai ieri  victime,  acum,  cu   datorat  existenţei  unui  stat  roman   ale Americii. La 12 februarie 1942 are
    nume neschimbate ori uşor ajustate, s-au   condus de Antonescu. Acesta a cerut cu   loc  o  nouă  întâlnire  cu  Hitler.   pentru  redobândirea  teritoriilor
     alăturat călăilor, devenind Vasile Luka   insistenţă  să  se  creeze  o  comisie   Războiul  părea  câştigat.  Antonescu   cotropite, ci şi împotriva hydrei roşii
    din Teohari Georgescu din cine mai ştie   germano-italiană  de  control  pentru   este  dezinformat  în  legătură  cu   de la graniţa cu noi, bolşevismul, care
    ce fel de Ghyury. O întreagă dinastie de   crimele  comise.  Pe  de  altă  parte  a   resursele  industriei  de  armanent   îngrozise lumea europeană. Pierderile
    evrei, până mai ieri, a hotărât destinele   ameninţat  Ungaria  că  dacă  nu  pune   germane şi cu realitatea de pe front.   au fost imense. Din 251.916 soldaţi şi
    ţării, ţinându-se lanţ ca viermii, cu nume   capăt crimelor şi abuzurilor, Românii   După Crimeea urmează Sevastopolul   ofiţeri,  câţi  aveau  armata  a  treia  şi
    f r u m o a s e ,  n e a o ş e :  M i r o n  vor  proceda  la  fel' ■cu  Ungurii  de  pe   unde se acoperă de glorie Corpul de   armata a patra, s-au salvat 73.062 de
    Constantinescu, Leonte Răutu, Teohari   teritoriul  românesc.  Doar  comisia   munte  român,  cu  două  divizii.     oameni.                     m-
    Georgescu, Petre Lupu,.,. Mizguiau sub   aceasta a reuşit să pună capăt exceselor   Urmează  Harkovul  unde  minuni  de   Dacă s-ar fi retras din Caucaz şi
    ocrotirea Tătucului imediat după război   horthyste.  Adaugă,  cititorule,  la   vitejie face Corpul 6 român, iar la 28   de  pe  Volga  poate  că  nemţii  ar  fi
    şi  în  toată  perioada  Gheorghiu  Dej.   necazurile ţării un devastator cutremur   iunie marea ofensivă spre Stalingrad.   câştigat  războiul  şi  în  loc  de
    Ceauşescu abia lua măturoiul şi prinse a   şi  guvernarea  cu  elemente  legionare,   Băgătorii de seamă - care în urmă cu   Nuremberg ar fi avut loc un proces, să
    face  curăţenie.  Dar,  cum  şi  Elena   culminând  cu  noaptea  de  26-27     câţiva  ani-asistaseră  pasiv  la     zicem,  la  Leningrad  ori  Varşovia.
    Petrescu  avea  veri  şi  verişoare,  după   noiembrie  1940  şi  cu  rebeliunea  din   sfartecarea ţării - i-au reproşat şi îi mai   Antonescu ar fi fost erou, regele, rege,
    câţiva ani a lăsat-o mai moale, păstrând   ianuarie  1941.  Trebuie  precizat,  în   reproşează  M areşalului  că  a   România., ţară mare şi mare putere în
    câţiva... de sămânţă: Bârlădeanu, Gogu,   spiritul  adevărului,  că  în  România  a   continuat pe frontul de răsărit dincolo   dacice graniţe. N-a fost să fie dar asta
    Woaş, Lupu şi destui pe la judeţe, unde,   existat  o  dictatură  de  coloratură   de  Nistru.  Cea  mai  naivă  judecată   nu îndreptăţeşte pe nimeni să falsifice
    cel puţin în Transilvania, alcătuiau chiar   fascistă doar câteva luni, când au fost   poate demonstra  că nu mai era cale de   adevărul  şi  să  găsească în  persoana
    familii  în  securitate  şi  în  fruntea   admişi  la guvernare  legionarii.  După   întoarcere. Apoi trebuie să fie odată şi   mareşalului un singur ţap ispăşitor.
    judeţelor  de  partid.  Aş  se  explică  şi   1941 s-a format un guvern de militari şi   odată acceptat adevărul că Antonescu           GUgorHAŞA
    faptul că nimeni, în afara localnicilor, nu  civili,  partidele  politice  refuzând  să  şi  armata  romană  luptau  nu  numai


                                                                                                                       privesc exact Steaua Polară, 22 sunt la
                                                                                                                       exact 180°, deci spre Sud, dimpotrivă,
      Paleoastronomie                       Dordogne  şi  purtând  69  de  mici   Dordoqne,  Lot,                      grotele nepictate nu au nici o legătură
                                                                                                                       cu această extraordinară întâmplare a
                                            incizii în formă de cerc sau semilună.
                                                                                 C elă,  A riâge,
          Revin  la  un  articol  de  acum   Ei  bine,  pornind  la jenantul  obiect   Yonne  -  Chantal               Istoriei, aceea că o elită din Paleolitic
      câteva  săptămâni,  tot  din  această   {pentru istoricii tradiţionali) şi de la o   va  studia  137  de         descifrase  deja  primele  pagini  din
      pagină,  prezentam atunci  ipotezele   ipoteză  a  arheologului  american   asemenea  situri)                    Astronomie şi, mai mult, cu artă înaltă
      unor  arheologi  privind  vechimea    Alexander  Marshack  (cum  că  pe    sunt  astfel  alese                   le  pictase  pe  pereţii  unor  adăposturi
      înaltei  arte  a  calculului  şi  a   plăcuţă ar fi înscrise nici  mai  mult   de  către  pictorii-              perfect alese pentru a rima cu călătoria
      numărătorii  -  zeci de mii de  ani!  -   nici mai puţin decât fazele Lunii!),   astronom i  din                 Pământului în jurul Soarelui!
      deci, adâncimea istoriei inteligenţiei   specialista  în  arheoastronomie   s tră  v e c h im e ,                    Iar  arta  parietală,  afirmă  ea  în
      şi  culturii  în  familia  lui  Sapiens   Chantal  Jegues-Wolkiewicz  se   î n c â t   să  fie                   aplauzele  de  acum  ale  asistenţilor,
      sapiens.                              lansează  într-o  dem onstraţie     luminate  de  razele  Soarelui  în     datarea  cu  Carbon  14  a  avut  două
          Fac  acum  o  rectificare:  în    aiuritoare privind înaltele cunoştinţe   momentele  de  răsărit,  sau  apus,  în   perioade: una între - 35000 ani până la
      uluitoarele incizii de pe oasele găsite   de  astronomie  ale  Omului  de  Cro   timpul echinocţiilor şi solstiţiilor! Deci   -  22000  ani  (când  strămoşii  noştri
      în diverse locuri de pe Pământ nu era   Magnon!  Subliniez:  ştirea  nu  este   în  puncte  ale  anului  bine  cunoscute,   marcau mai ales grotele orientate spre
      vorba numai de acţiunile lui Homo     prezentată  într-o  revistă  de     prin  îndelungi  observaţii,  drept    Soare la solstiţiul de iarnă - exemplu
      sapiens, strămoşul nostru direct, ci şi   e so te rism ,  m iste r  g ra tu it,   evenimente  esenţiale  pentru  viaţa   fiind Cougnac şi Rouffignac), cealaltă
      ale Omului de Gro Magnon, verişor     paleoastronomie  ieftină,  ci  într-o   omului din Paleolitic!            între - 22000 şi -  10000 (luminate de
      de specie care a hălăduit pe Câmpiile   publicaţie respectată, în „Science et   Fireşte,  la  începutul  tezei  sale,   razele  apusului  sau  răsăritului  de
      Elisee  ale  începutului  de  lume  în   Vie”,  ai  cărui  redactori  au  evitat   curajoasa Chantal a fost descurajată de   Soare la solstiţiul de vară  ca la Peche
      perioada  dintre  -  30.000  ani  şi  -   întotdeauna ipotezele prea hazardate   ţoată elita arheologiei mondiale - deşi,   Menle şi Lascaux),  detalii anatomice
       10.000, în Paleolitic, deci, perioadă   sau  insuficient  verificate.  Iar  dna   prin  anii  70,  scoţianul  Alexander   ale  animalelor  pictate  pe  pereţi
      pe cate ne-o povestesc - arheologilor   Jegues-Wolkiewicz  îl  completează   Thom  lansase  arheoastron om ia  ca   confirmând anotimpurile.
      dar  şi  publicului   curios  -  doar   pe Marshack în sensul că plăcuţa de   ştiinţă,  demonstrând  că  momentele   ...Dacă  în  tot  ce  a  descoperit
      osemintele  găsite  în  morminte      os găsită la Blanchard nu numai că,   megalitice  din  Bretania  şi  Scoţia  nu   Chantal  Jegues-Wolksewicz  este
      risipite  în  arealul  de  viaţă  al   într-adevăr,  constituie  un  calendar   sunt întâmplări ale Istoriei ci au logica   vorba de o coincidenţă, atunci această
      straniului  animal  cu  46  de       lunar  (ipoteză  susţinută  şi  de   lor,  impusă  de  ştiinţa  (străveche)  a   coincidenţă  este  pur  şi  simplu
      cromozomi  în  genom  şi,  ici-colo,   cunoscutul  om  de  ştiinţă  Jean-   vremii. Dar Chantal nu s-a descurajat,   extraordinară,  scria  Pedro  Lima  în
      artefacte  uluitoare,  dovedind  o   Michel Le Contel) ci că pe ea sunt   s-a  înarmat  cu  unelte  electronice   "Science  et  Vie":  Dacă  însă  ea  are
      capacitate intelectuală neaşteptat de   reprezentate  două  cicluri  lunare   moderne  şi  a  instalat  puncte  GPS  la
      ridicată  la...  savanţii  timpurilor,   suprapuse!                       toate  cele  137  de  situri  vizitate,   dreptate,  felul  în  care  vedeam  noi
      adică ai Paleoliticului.                 Ipotezele  lansate  de  Chantal   stabilind, la fiecare, cu exactitate, axa   lumea  preistorică  va  trebui  complet
          Revin  la  subiect,  pentru  că  o   Jegues-Wolkiewicz  nu  se  opresc   de  intrare în  grotă,  deci  şi  a  luminii,   revizuit. Istoria are  adâncimi care ne
      face  şi  foarte  respectabila  revistă   aici.  Ajutată  de  custodele  celebrei   atunci când razele de lumină pot ajunge   scapă, scriam eu într-o carte apărută în
      "Science et Vie", într-un articol al lui   grote  de  la  Lascaux,  Jean-Michel   pe străvechile fresce. Şi confirmă, după   1977  ("Enigmatic,  Pământul",  Ed.
      Pedro  Lima  care  vorbeşte  despre   Geste,  în  elaborarea  unei  teze   8 ani de peregrinări şi experimente, că   Scrisul  Românesc)  iar  ferestre  ca
      astronomi  din  Paleolitic,  urmare  a   universitare  privind  siturile   toate grotele pictate sunt orientate spre   acestea,  spre  arheoastronomie,
      prezenţei pur şi simplu scandaloase a   arheologice  din  Alpii  Maritimi,   puncte  remarcabile  de  la  orizontul   deschise  în  faliile  Timpului,  pot
      unui  obiect  pe  care  îl  păstrează   curajoasa Chantal vine cu o idee care   vizibil.  Mai  precis,  arată  ea  la  un   avansa  -  chiar  timid  -  ideea  că  nu
      Muzeul de Antichităţi Naţionale din   pare, la început, o aberaţie: aceea că   congres  internaţional  inevitabil   aceasta, de acum, este prima civilizaţie
      Saint-Germai n-cn-Laye,  o  plăcuţă   toate  peşterile  având  gravate  pe   tumultuos:  111 peşteri primesc lumina   a  Omului,  şi  că  Neanderthal,  Cro
      din os veche de 35,000 de ani, găsită   pereţi  fresce  (Lascaux,  Cosquer,   Soarelui la  asfinţit sau apus, în zilele   Magnon şi Sapiens au mai construit, în
      într-o  peşteră  (Blanchârd)  din    Chauvct,  Altamira,  cele  din       solstiţiilor  şi  echinocţiilor!  Alte  4  timp, şi altele...


        CAlI^jAUZA. NOA.STRA                                  — Ziarul care se respectă şi vă respectăI
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10