Page 10 - Campul_1925_06_11
P. 10

CÂMPUL                           145


                 ALEXANDRU  MARGHILOMAN



             In  ziua  de  10  Mai,  la  orele  4‘/2  după  amiază,  s’a  stins
        din  viaţă  Alexandru  Marghiloman,  în  vârstă  de  71  de ani  după
        o  suferinţă  de  câteva  luni,  la  casa  sa  de  lângă  Buzău.
             Foarte  bine pregătit,  cu  temeinice  cunoştinţe  juridice,  Ale­
        xandru  Marghiloman  a  intrat  mai  întâi  în  magistratură,  ur­
        mând  tradiţia  vlăstarelor de familii  nobile.  După  scurt  timp  a
        părăsit  magistratura,  închinându-se politicei.  A  intrat  în  parti­
        dul conservator  ajungând  unul  din  fruntaşi,  iar  după  moartea
        lui Petre  Carp  a fost  şeful partidului conservator.
             Despre  activitatea  sa politică până  înainte  de  isbucnirea
        marelui  răsboiu  s'au  spus  numai  cuvinte  bune.  Primind  în  1918
        să  presideze  un  guvern  care  era  constrâns  să  încheie  pace  cu
        Germani  în  condtţiuni  umilitoare pentru  România,  a  fost  de
        atunci  încoace  aspru  criticat.
             In  politică  a fost  de  o  cinste  exemplară.  E  de  ajuns  să
        amintim  că  tocmai  din princină  că  făcea politică,  a  refuze t  de
        a jace parte  din  consiliile  de  administraţie  ale  diferitelor  socie­
        tăţi.  Şi  apoi  de  şl  ar fi  fost  unul  din  cei  mai  talentaţi  avocaţi
        a  renunţat  la  gloria  aceasta,  mulţumindu se  cu  renumele  că  el
        cunoştea  mai  bine  ca  oricare  altul  *jus  camerale*,  adică  acea
        parte  a  dreptului privitoare  la  usanţele  parlamentare.  In  nenu­
        mărate  rânduri a fost  consultat  în  această  calitate.
             A fost  un parlamentar  desăvârşit.  Discursurile  sale uimesc
        prin  bogăţia  argumentelor, prin  înlănţuirea  lor  logică, prin ale­
        gerea  cuvintelor  şi  eleganţa  vorbirii.
             Tatăl  său  lan'.u  Marghiloman  a fost  unul  din  cei  mai  de
        seamă  agricultori mari  din  Muntenia, premiat la toate expoziţiile
        internaţionale pentru  toate  produsele  şl  seminţele  ce  expunea.
        Alexandru  Marghiloman  a  fost  şl  el  un  agricultor  de  seamă>
        pasionat mai ales  de  cai.  Nu  se puteau  concepe  alergări  de  cai
        la  care  să  nu  ia parte grajdul  lui  Marghiloman.  De  aceea  a  şi
        lăsat prin  testament ca renumita sa crescătorie de cai să continue
        şi  după  moartea  sa-
                                                 Anton Oprescu,
                                   o  o  o
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15