Page 10 - 1913-08

Respiră greu, se întinse în jeţ, şi îşi întoarse pri­ Thartan îngălbeni şi îl privi în faţă:
virea aprinsă spre Bilbo. Acesta observă, că i se po­ — Cu ce eşti tu mai de seamă?
tolise furia. Zise deci cu o linişte înfernală: Se făcu tăcere. Bilbo priviâ la ei, cum se aprind.
— Şi ce va fi, dacă voi spune o vorbă înţeleaptă? Nabuzar îşi bătu pieptul:
— Iţi dau aur, cât vrei... — Sunt mai de seamă, ca minte, forţă...
Bilbo tot nu îndrăzniâ: Bilbo zise:
— Nu-mi trebuie aur, dar nici coada armăsarului. — Numai laşul se laudă, ca să nu-i vedem scăderile...
Ascultă: Thartan se liniştise; zimbeâ rece:
îşi luă o atitudine îngâmfată şi zise: — S’auzim vitejiile, cu cari mă întreci...
— Trebue să punem mâna pe Ieroboam şi pe Nabuzar răspunse îngâmfat:
Salatiel... — Vitejiile ? Nu-mi dă mâna, să mă mândresc.
Holofern înjură şi puse mâna pe sabie: Te întreb un singur lucru: cine a omorât pe uriaşul
— Nu-ţi bate joc, căci... cel grozav, în câmpiile aprinse ale Damascului?
Bilbo sări la o parte şi se strâmbă. Lui Holofern îi desplăcu cearta şi întreveni:
— Stăi puţin şi nu te înfuriâ. Aşteaptă; sfârşitul — A fost o faptă vitejască, dar cred că şi Thar­
e interesant... tan ar fi apărat cinstea oastei asiriene. Şi dealtcum,
Şi-i râse în faţă. omul viteaz nu obişnueşte a se lăudă singur...
— Trebue să punem mâna pe ei! E cam greu, — Nici un zeu nu e aşa de îngâmfat ca acest flecar...
Nabuzar, dar lucrul se poate face... — Ţine-ţi gura, căci altfel...
— Cum crezi ? — întrebă Thartan. — Ce va fi ? — întrebă Thartan liniştit. — Crezi
— Să-i chemăm la duel, şi dacă se scoboară că mă înspăimânţi, smintitule, cu îngâmfarea ta ?
din Betulia... — Hah — strigă Nabuzar trăgându-şi spada.
Holofern strigă cu ochii scânteietori de mânie: Bilbo se rostogoleâ de râs; Thartan se ridică şi el.
— Dar ce sunt eu, ucigaş? — Măi câne gras ce eşti, poate te ţii mai mult
Bilbo îl privi mirat şi zise apoi serios: şi ca Holofern?
— Sunt şi eu aşa de mândru ca şi tine. N’am Rabsaris şi Sarezer îl prinseră pe Nabuzar, al
înţeles aşa. Ii chemăm la duel; dacă înving, se pot în­ cărui glas horcăia:
toarce ; dacă nu înving, rămân aici şi muşcă ţărâna... — Ia seama!
Holofern se însenină: / Thartan se înfuriă şi el; erâ o gălăgie asurzitoare.
— Ideea nu e rea, Bilbo! Dar să văd, domnii In clipa aceea se ridică Holofern poruncitor:
mei, cine are îndrăzneala, căci voi sunteţi puterea ar­ — Linişte!
matei mele ? Şi se făcu tăcere.
Bilbo răspunse: Fiecare e aşa cum este — zise mânios. — Priviţi,
— Cine să fie altul decât chiar Nabuzar, viteazul acolo e Betulia; se va vedeâ cine e mai viteaz.
vitejilor? El spuneâ doar mai nainte, că cei doi viteji — Dar...
ovrei sunt ca nişte cloţani. Hahaha... Priviţi-1, cum s’a Holofern îl amuţi cu un gest.
posomorât! Ce-i, iubite, ţi-e frică? — Impăcaţi-vă!
Ce ai zis ? — întrebă Nabuzar. Ochii îi sticleau Cei doi comandanţi stau neclintiţ.
de beutură, tot sângele i se urcă în obraz. — Când nu voi mai aveâ lipsă de voi, veţi aranjâ
— Am spus, că ţi-e frică. afacerea asta, cum se cuvine, acasă... Intindeţi-vă mâna!
— Mie? Ei nu se clintiră nici acum.
Se ridică înfuriat, cât p’aci să răstoarne masa. — Ce va să zică asta? Vă împotriviţi?
— De cine mi-e frică? — Stăpâne, steaua cea mai luminoasă a Ninivei
r
— De Ieroboam şi de Salatiel. ofenza...
— Mie mi-e frică? Eu aş omorî şi pe dracul! Holofern îl întrerupse:
— Ia seama! — Vă poruncesc, întindeţi-vă mâna!
— Cel ce se ia la luptă cu mine, o păţeşte... Cei doi comandanţi îşi întinseră mâna, cu multă esi-
— Tu vei rămânea învins! — continuă Bilbo. tare şi şezură. Holofern strigă :
— întâi îl strivesc pe Ieroboam, apoi pe Salatiel, — Vagao!
apoi pe ceialalţi, dar nu-mi pasă, de ar veni întreagă Acesta alergă într’un răsuflu.
Betulia sub tăişul paloşului meu ! — Ce porunceşti, stăpâne ?
Vorbiâ foarte încrezut, bătându-şi pieptul. Erâ ţa- Holofern râse:
păn, ca o statuie. Thartan întrebă încet: — Măi, bestie leneşă, ce încătuşezi mintea trează,
— Mie ce-mi mai rămâne? toarnă în cupe, să bem pentru Bilbo.
— Ţie ? Nimic. Dacă voi cădeâ eu, toată Betulia Holofern ridică cupa de aur:
rămâne pentru tine, dar câtă vreme eu sunt cel mai — Să trăiască acest nebun pârlit! Să trăiţi şi voi,
de seamă... domnilor... nu mai faceţi prostii şi închinaţi pentru
— Cel mai de sea — mă ? prietinie: