Page 3 - 1913-23
P. 3

—  Ai  spus,  că  femeea aceasta  îşi  schimbă inima,   Holofern  voi  să  răspundă,  dar  Salatiel  porni
  ai  îşi  schimbă  cărăbuşul  culoarea  aripilor.  Tu  ştii  de  spre uşă.
  nă  seamă  că  mi-e  dragă  şi  vorba  ta  nu  s’a  putut   Se  mai  întoarse  odată  spunând  cu  glas  tremură­
  eri decât la mine...                               tor de mânie şi ură:
     —  Eu  am  înţeles  aşa:  e  nebun  cine  aleargă  după   —  Ia  seamă  Holofern!  Păzeşte-te!  O  să  mă
  femee, despre a cărei necredinţă s’a convins.       răzbun.
     —  N’am  dorit  să  te  văd!  —  zise  Iudita,  ca  să   Holofern  sări  şi  îşi  duse  mâna  la  sabie.  Iudita
  nă capăt discuţiei.                                 ţipă  şi  îi  prinse  mâna.  Săriră  şi  comandanţii  şi  îl  în-
     Salatiel  rămase  cu  ochii  căscaţi,  fără  să-i  poată  cunjurară pe Holofern, rugându-1 să se liniştească. Thar-
  îpunde. Iudita se alipi de Holofern:                tan  se  duse  la  Salatiel  a  cărui  ochi  scânteiau  şi  piep­
     —  Cuvântul  tău  e  cea  mai  sfântă  poruncă  pen-  tul  îi  horcăia  de  mânie,  şi  îmbrăţişându-1,  îl  scoase
  i  mine,  dar  totuş  aş  fi  rămas  mai  bucuros  în  cortul  din cort.
  2u, căci mi-e milă de acest om, căruia eu i-am fost...   Şi Salatiel încălecă pe roibul lui alb...
     —  ...fericirea...  —  întrerupse  Salatiel  râzând.  —                                — urmează —
  ahaha...  mă  compătimeşte!  Decât  că  Salatiel  nu  are
  >să  de  compătimirea  nimănui,  cu  atât  mai  puţin  de
  ta, frumoasa mea mireasă... află...
     Femeea  cea  frumoasă  râse  şi  ochii  ei  albi  strălu-
  au, ca aceia ai tigrului:                           CUGETĂRI POSTUME
     —  Mireasa mea? Hahaha... eşti în rătăcire.
     Salatiel îşi plecă capul şi zise:                     Vanitatea este un călător întârziat ce bate la poarta
     —  Ai  dreptate...  căci  Salatiel  nu  poate  avea  de
                                                      sufletului  omenesc.  Cei  slabi,  dornicii  de  glorie,  în  fine
  ireasă ori ce femee...
                                                      indivizii  cari  speră  să  se  ridice  în  societate  fără  de
     Iudita sări ca muşcată îngălbinind :             muncă,  vor  primi  cu  multă  dragoste  şi  alai  pe  acest
     —  Vai!                                          strălucit oaspe.
     Vorba  cea  aspră  lovise,  regretând  din  adâncul   Insă  oamenii  de  ştiinţă,  filozofii  şi  visătorii  tim­
  îfletului durerea ce o cauzase nobilului Salatiel.
                                                      pului,  cari  urmăresc  un  ideal  în  vieaţă,  nu  se  vor  o-
     Acesta continuă liniştit:
                                                      steni  să  deschidă  măcar  o  poartă  acestui  drumeţ,  te-
     —  Şi  mai  ales  tu  nu  poţi  să-mi  fi  mireasă,  căci
                                                      mându-se să nu li se tulbure liniştea lor sufletească.
  i  fugit  din  Betulia,  sub  un  pretext  bine  calculat,  pă-              *
  isind  totul  ce  e  sfânt  şi  glorios,  poporul  şi  patria  ta,   Mediocrităţile  sunt  întocmai  ca  tăciunii  cari  scot
  umai  ca  să  poţi  fi  a  aceluia,  care  vrea  să  sugrume
                                                      fum mult, fără să încălzească şi fără să lumineze.
  oporul lui Izrail.                                                           *
      Holofern îşi ridică fruntea:                         In  cartea  vieţii  unui  om  comun,  paginiie  cele  mai
      —  Iubitul  meu  oaspe,  nu  ofenzâ  pe  această  fe-   număroase  adese  ori  sunt  scrise  de  dânsul,  altele  de
  îee, căci e a mea...                                amici,  cele  mai  puţine  de  peana  Timpului.  In  cartea
      —  Ştiu, — răspunse el liniştit. — Tu o iubeşti şi   vieţii  unui  cugetător,  acele  pagini  sunt  opera  Timpului,
  i  lauzi.  Eu  nu,  dar  mă  laud  pe  mine,  că  nu  mai  mă
                                                      căci  dânsul  scriind  pentru  omenire,  uită  să-şi  treacă
  loare nimic...                                      numele său.
      —  Nu vorbi în batjocură! — zise Holofern şi frun-                       *
  ea lui se întunecă.                                      Ideile mari pornesc totdeauna din suflete mari.
      Iudita  se  ridică  întrebând,  cu  demnitatea  unei   Cei mici se mulţumesc să stee închişi în egoismul
  egine:                                              lor  ca  într’o  cetate,  unde  nu  poate  pătrunde  lumina
      —  Tu crezi, că...                              strălucitoare a altruizmului.
      Se  opri,  dar  Salatiel  înţelese  şi  îi  răspunse  clă-   Neavând  nici un  ideal, trăiesc fără a cunoaşte su­
  inind din cap:                                      prema  fericire  a  vieţii,  puterea  şi  dorinţa  de  a  luptă
      —  Da, cred...                                  pentru triumful aproapelui.
      —  Iţi  jur că nu-i  adevărat, şi chiar  de  ar fi, nu-ţi                             Vasile Conta.
  >unt datoare cu nici o răspundere.
      Bilbo  îi  priviâ  pe  amândoi  şi  înţelese,  că  Salatiel
  iveâ dreptate...
      —  Nu-ţi dau voe să o batjocoreşti!                        Abonaţii noştri restanţieri sunt
      Salatiel zimbi silit:
      —  Puternice  stăpâne,  nu-mi  trece  nici  prin  gând     rugaţi ca să reînoiască abona­
  işa ceva. Iată mă şi duc să nu vă mai conturb.
                                                                      mentul fără amânare.
      Apoi adause cu amărăciune:
      —  Să nu mai văd infamia ce mi-a adus-o această
  emee... La revedere, bunii mei prietini!
   1   2   3   4   5   6