Page 5 - 1913-23
P. 5

presie de revoltă faţă de literatura  cantite  foarte  mică  ea  agită  mistui­  scoată  sunete  bizare.  Deodată  a  în­
  rnografică, care a ’nceput o muncă  rea,  dar  în  cantităţi  mai  mari,  pro­  ceput  apoi  să  desemneze  toate  fi­
  distrugere împotriva adevăratei li-   duce  în  fantazia  omului  nişte  jocuri  gurile  acestea  pe  hârtie  şi  când  s’a
  ■aturi pe toată linia. Ravajiile cele
  ii cumplite le face în suflete tineri-   ciudate  şi  foarte  interesante.  Un  că­  trezit  din  starea  aceasta  sufletească
  •, cari cetesc cu duiumul o astfel  lător  indian  —  Harrison,  dupăce  a  ciudată  a  găsit  scris  sub  un  desemn
      carte, producând în sufletul lor  luat  o  doză  de  haşiş  a  avut  impresia  următoarele  cuvinte:  „Animalul  vii­
 ntimente bolnave şi trezindu-le prea  că  s’a  transformat  într’un  locomotiv  torului".  Desemnul  acesta  reprezenta
  timpuriu instinctele animalice. Li-   şi  a  început  să  umble  două  ore  dea-  un  locomotiv  viu  cu  gât  de  lebedă,
  ratura aceasta e otrăvitoare şi celui
  re  se  obicinueşte  cu  ea,  i  se  face   rândul  în  sus  şi  ’n  jos  prin  odaie  cu  două  picioare  uriaşe  de  bibol,
  patimă, întocmai ca beutorului ra­  având  impresia,  că  e  locomotiv  şi  din  roţi  şi  din  sticlă,  provăzute  cu
  ia  ori  cartoforlior  jocul  de  cărţi,  dând  cu  mânile  în  sus  şi  ’n  jos,  în  aripi.
  potriva  acestei  primejdii  se  poate  dreapta  şi  în  stânga,  ca  şi  când  a-   Şi  încă  o  mulţime  de  astfel  de
  jtâ  numai  prigonind  o  astfel  de   celea ar fi roţi.              scene aflăm în însemnările călătorilor
  eratură  pe  toată  linia  şi  editând   Taylor, un alt călător, folosindu-se  europeni  cari  cutreerând  prin  India
  intru  tineri  cărţi  serioase  în  spirit
  Dral şi educativ.                de  haşiş  a  avut  nişte  senzaţii  şi  mai  au  consumat  din  curiozitate  o  can­
                                   ciudate.  Avea  impresia,  că  voieşte  titate  oarecare  de  haşiş.  Mulţi  dintre
   Din  toate  ţările  aproape  au  luat
  irte la acest congres editori şi fie­  să  urce  o  piramidă  înaltă,  ce  sta  europeni  se  dedeau  cu  haşişul  aşa
  re a căutat să-şi ia informaţii, cău-  înaintea  lui.  îndată  ce  i  se  născu  de  mult,  încât  îi  cad  robi  cu  desă­
  nd  ce  cărţi  ar  putea  importă  în  dorinţa  aceasta  se  şi  pomeni  în  vâr­  vârşire.  Aceştia  apoi  sunt  vecinie
  ra aceasta. Din întâmplare cum am   ful  ei,  dar  ajuns  odată  acolo  cum   ameţiţi, sistemul nervos li se zdrun­
  scut în zilele acelea prin Budapesta,   priviâ  în  jos,  i  se  părea,  că  întreagă  cină  repede  şi  în  câţiva  ani  se  pră­
  -am  interesat  dacă  editorii  români
  i  luat  parte  la  congresul  acesta,   piramida  e  de  tutun.  După  asta  i  se  pădesc  apoi,  dupăce  mai  înainte  îşi
  i s’a răspuns, că nu, şi m-am gân-  părea  că  în  mijlocul  unui  deşert  că­  perd  cu  desăvârşire  capacitatea  de
  t  atunci,  că  ce  înapoiaţi  suntem  lătoreşte  în  o  barcă  de  diamante,  muncă şi se prostesc.
  )i  în  privinţa  editurei  încă.  La  noi   împodobită cu mărgeane scumpe. In-   Tocmai fiindcă haşişul are un efect
  eratura şi pentru asta nu poate luâ   curând i se păru apoi, că a ajuns în­  atât  de  zdrobitor  asupra  sistemului
  rântul din alte ţări, că nu avem un
  stitut de editură, care să înţeleagă,   tr’o ţară, în care apa eră necunoscută,   nervos,  în  statele  din  Europa  con­
  î  terenul  acesta  al  comerciului  cu   dar în care cu toate acestea eră totul  sumarea lui e interzisă sub pedeapsă
  irţi,  al  librăriei,  e  unul  dintre  cei  verde  şi  o  vegetaţie  din  cele  mai  grea.  In  oraşe  mari  cu  toate  pedep­
  ai importanţi factori ai promovării   bogate.                         sele  însă  el  totuş  pătrunde  şi  nu  a-
  ilturale  la  un  neam.  Cartea  româ-   Impresiile în veniau, apoi, din ce  rare  cetim  că  poliţia  a  descoperit  ba
  sască e încă scumpă şi din pricina
  :easta literatura noastră până atunci   în  ce  mai  bizare.  I  se  părea  că  în-  ici, ba colea localuri în cari s’a con­
  a  poate  luâ  avânt,  până  când  nu   suş  trupul  lui  trece  prin  o  mulţime  sumat în taină haşiş, şi opiu.
  ;  va  da  publicului  românesc  posi-  de  metamorfoze,  gâtul  i  se  părea
  ilitatea  să  cetească  eftin.  înţeleg  uscat,  ca  şi  când  ar  fi  din  bronz,
  ib  eftinătate  mijlocul  de-a-şi  pro-   iar  limba-i  părea  o  bucate  de  fer   c  u  p  r  i n  s  u  l :
  iirâ pe lângă mici sarcini lunare în-
  eagă literatura românească.       ruginit.  Sângele  i  se  îngrămădise  în   Horia Petra-Petrescu: Panait Cerna,
                                    ochi  şi  în urechi, că nici nu mai au-
   Pentru aceasta însă va fi nevoie,                                            disertaţie.
  a  să  se  aducă  niţică  jertfă  şi  din   ziâ şi nici nu mai vedea nimic. Inima   Nichifor  Crainic:  Madrigal,  poezie.
  artea  celora,  cari  se  cheamă  frun-   părea  că-i  plesneşte,  dar  rupându-şi
  aşi ai neamului.                  jiletca,  îi  păru  deodată  că  are  două  f  Elena  Dinulescu:  La  gară...,  poez.
              * * *                 inimi  şi  una-i  băteâ  de-o  mie  de  ori   Oreste: Fantezii de iarnă, schiţă.
                                    pe minută, iar cealaltă abia se mişcă.   H.  Dăscălescu: Cunosc un popă...,
 iaşişul.                           Obosit  a  căzut  pe  podele  şi  a  dor­   poezie.

   în  timpul  din  urmă  cetim  adese-   mit apoi treizeci de ore neîntrerupt.  I.  Bura: Cântece, poezie.
  ri  despre  un  fel  de  otravă  ameţi-   Vedenii  cu  totului  de  alt  soiu   Lăzdr-Ciura: Floarea Betuliei, roman.
  Dare,  care  luată  în  cantităţi  mici   avuse  călătorul  Gantier,  căruia  după   Vasile Conta: Cugetări postume.
  gită  întreg  sistemul  nervos  şi  su-  consumarea  unei  cantităţi  de  haşiş,
  escită într’un grad aşa de mare fan-  i  se  părea,  că  aleargă  pe  dinaintea   FLORI DE-O ZI:
  azia, că omul cade într’o toropeală,  lui  capre,  cocostârci,  zine,  vampiri   Zaharie Bârsan.
  itându-şi  fiinţa  proprie  şi  căzând  şi  încă  un  cârd  întreg  de  fiinţe  ciu­  Riportajul în gazetele noastre.
  iradă  unor  viziuni  foarte  ciudate.  date.  Vedea  coarne,  care  se  sfârşiau
                                                                        Congresul editorilor.
  )trava  aceasta,  pe  care  medicii  o  în  ramuri  bogate,  braţe  omeneşti  cu
  olosesc în anumite cazuri, e haşişul,  degete  de  gâscă,  fiinţe  ale  căror  pi­  Haşişul.
  ►e care lumea o impoartă prin con-  cioare  se  încolăceau  în  jurul  scau­  ILUSTRAŢII
  rabandă  din  India  unde  se  pregă-  nului,  iar  ochii  li  eşiau  la  un  metru
 eşte  din  sămânţa  unei  cânepi  care  din  orbite.  In  urmă  i  se  păreâ  că  el
 >e  la  noi  nu  se  produce.  Luată  în  însuş  e  un  papagal  şi  a  ’nceput  să
   1   2   3   4   5   6