Page 9 - 1922-06
P. 9

'Nr. 6.                             - - - - - - -   C  O  S  I N  Z  E  A  N  A    - - - - - - - - - - -  Pag. 99]

       prăbuşi din nou. Copiii dădură fuga   PLOSCA                           răstimpuri  mai  repegior  şi  dupăcum
       în jurul lui.                                                          se  uitâ  prin  ferestruica  cât  o  palmă,
          Bătrânuţul  se  apropie,  desfăcu   GEORGE ŞERBAN                    se  vedeâ,  că  după  desişul  uscat  şi
                                                                               sbârlit,  ce  se  înghesuiâ  pe  lângă
       ştreangurile şi se opinteâ să-i ajute
                                              Era de Sfântu Dumitru.           casă,  ea  aşteptă  pe  cineva.  Erâ  doar
       să se scoale. Dar calul rămase ne­     Satul  de  pe  marginea  Oltului  ză­  ziua  lui  Mitru  şi  puteâ  să  jure,  că
       mişcat:  se  uită  trist  la  roata  de   cea  în  liniştea  aceea  amorţită,  pe  care   din  clipă  în  clipă  va  răsări  după
       copii din jurul său, se uita cu ochi   ultimele săgeţi de soare o dau toamna   tufe,  cu  mersul  lui  legănat  şi  pe
       omeneşti.  Ca  şi  când  ar  fi  voit  să   naturii.  De  jur  împrejur  dealurile  se   ’ndelete.
                                          umbreau  de  para  asfinţitului  şi  tă­  Şi  Rozinca  aveâ  dreptate.  încolo,
       le  spună:  plecaţi,  nu  vă  mai  uitaţi
                                          cuţi  şi  gârboviţi  încercuiau  satul  din   mai  spre  seară,  când  focu  ’n  vatră
       la chinul meu. Mi-e prea greu aşa.
                                          trei  părţi,  ca  şi  cum  ar  voi  să-l   împrăştiâ  pocnind  valuri  de  lumină,
       Gândul  calului  îl  spuse  bătrânul.   strângă  ’n  braţe.  In  faţa  lor  Oltul   prin  odăiţa  scundă,  în  prag  apăru
       Dar  cum  droaia  de  copii  nu  se   curgea  sburdalnic,  plescăind  pe  alo-   un  flăcău  ca  de  vr’o  douăzeci  şi
       mişcă, ci rămase mută şi împetrită,   curea  lin  şi  uşor,  ca  un  sărut  ce-1   cinci  de  ani,  mândru  la;chip,  cu  u-
                                           dădea  în  fugă  ramurilor  de  salcie   meri  laţi  şi  cu  cuşma  dată  pe-o  u-
       Precupaş  se  mânie  cumplit  pe  ei,
                                           ce  se  aplecau  desfrunzite  spre  el.   reche,  cu  o  înfăţişare  voinicească,
       —  întâia  oară  în  viaţa  lui,  luă  o
                                           Pe  undele  lui  neastâmpărate  soarele   dar  şi  blândă,  de  l-ai  fi  văzut  cum
       prăgină  din  sanie  şi  începu  să-i   îşi  trimetea  ultimile-i  licăriri,  împrăş­  se  uită  surizând  spre  colţul  unde
       alunge.                             tiind  pe  apă  mii  şi  mii  de  steluţe  în   Rozinca  şedeâ  în  lumina  licărindă  a
          Copiii  se  risipiră  numai  decât,   toate culorile curcubeului.    focului.
       ca potârnichile.y _    . _             Printre  casele  din  sat,  era  una   Peste  o  clipă  şedeau  unul  lângă
                        Va urmă
                                           mai  la  margine,  mititică,  scundă  şi   altul,  mână  ’n  mână,  tăcuţi  şi  duşi
             -----------o □ o------------  cu  stuful  vâlvoi  şi  putrezit:  erâ  casa   pe  gânduri.  Bătrâna  pe  laiţă  dormeâ
                                           văduvei  lui  Puşcaşu.  Sărăcăcioasă   răsuflând  greoi;  focu  ’n  vatră  poc-
           ământ.                          cum  erâ,  părea  că  e  pustie  şi  ne­  neâ  lin,  svârlind  pe  pereţi  frânturi
                                           locuită  de  suflet  de  om;  doar  nişte   de  umbre,  ce  se  sbăteau  ca  aripile
       Ce strâns mă ţii legat de tine,     galiţe,  ce  râcăiau  prin  curtea  înver­  unui fluture de noapte uriaş.
       Oprindu-mi ori şi ce avânt!         zită  de  burueni,  îi  mai  dădeau  un   Nu  schimbau  mai  nici  o  vorbă;
                                           ştrop de viaţă.                     numai  inimile  îşi  rosteau  minunăţii
       Aş vrea să zbor, aş vrea să cânt,
                                               Două  femei  locuiau  coliba  a-   în  limba  lor  tăcută  şi  amândoi  se
       Dar strâns mă ţi-i legat de tine,
                                           ceasta  singuratică:  o  văduvă  adusă   ascultau  cu  gândul.  Când  Rozinca
       Pământ, nesimţitor pământ!.,.       de  greutatea  anilor  şi  o  fată  tânără,   vroi  să  se  scoale  de  lângă  el,  Mitru
                                           copila  ei.  Amândouă  trăiau  în  sără­  o  apucă  încetişor  de  amândouă  mâ-
       Mai sus de nori se ’nnalţă gându-mi   cie  mare.  Bătrâna  de  ua  timp  în­  nile  aruncându-i  o  privire  plină  de
       .Şi n zarea cerului senin           coace  zăcea  obosită  de  viaţă  şi  Ro-   întrebări.  Dar  Rozinca  se  întoarse
       PI e corola unui crin...            zinca  cu  tot  farmecul  ei  de  fată  de   în  curând  şi  de  sub  catrinţă  scoase
       Dar cad sub baterea de vânt         nouăsprezece  ani  şi  cu  toţi  ochii  ei   o  ploscă  din  cele  mai  frumoase,  pe
                                           căprui,  de  care  ar  fi  tresărit  orice   care le lucrase cândva şi i-o dete:
       Petale albe pe pământ.
                                           flăcău,  ce  ar  fi  trecut  pe  lângă  dânsa,   — Ţine Mitrule, să-ţi fie de ziua ta!
                                           trăia  uitată  de  lume,  îngrijind  pe             *
       Mi-e rădăcina nfiptă ’n tine,
                                           maică-sa  bolnavă.  —  Adecă  uitată                * *
       Mă bate vremea şi mă plouă,         de  tot  nu  erâ,  căci  în  fiecare  Sâm­  In  dimineaţa  următoare,  Mitru  îşi
       Mi-s frânte braţele — amândouă,     bătă  seara  un  flăcău  din  sat  veniâ   opri  boii  în  faţa  căscioarei,  ca  să
       întregul trup par că mi-e frânt, —   s’o  vază,  dar  numai  unul  singur;  şi   ia  plescile  Rozincăi  să  le  vânză  în
       Şi ncet se pleacă spre pământ...    pentru  Rozinca,  afară  de  el  şi  mai­  târg. înainte de a plecă, o mai strânse
                                           că-sa  lumea  toată  păriâ  făcută  nu­  încă  odată  la  piept  ş’apoi  se  aşeză
       Ca mâine, orice năzuinţă,           mai  ca  să-i  cumpere  ploscile,  pe  care   în  căruţa  pe  care  boii  o  duceau  a-
                                           ea  le  zugrăveâ  cu  mânuţa  ei  gin­  lene prin pâcla rece a toamnei. Plosca
       Şi orice vis, orice avânt,
                                           gaşe  şi  cu  cari  îşi  susţinea  traiul  ei   pe  care  i-o  dăduse  ea  alaltăseară,
        Ce-a fost mai bun, ce-a fost mai sfânt,
                                           şi al maicăi suferinde.             zăceâ  acolo  în  pae  lângă  el  şi  cu
       Sub valul vremei trecătoare                                             câtă  patimă  se  uitâ  la  ea,  păreâ  că
                                              De  o  vreme  însă  ploşcile  zăceau
       Se vor preface în pământ...         cu  zilele,  prăfuite  şi  uitate  în  odăiţa   este  fericit,  atât  de  fericit,  ca  şi  cum
                                           cu  podeaua  de  lut;  erâ  boală  în  casă   ar şedeâ lângă însăşi Rozinca lui.
       Pământ, nesimţitor pământ...
                                           şi  nu  erâ  nimeni  cine  să  le  ducă  în   Când  ajunse  în  oraş,  târgul  erâ
                    VAS1LE AL. GEORGE.     târg.  Azi  sunt  tocmai  trei  săptămâni,   în  toiu.  Printre  gherete  şubrede  de
                                           decând  Rozinca  n’a  mai  putut  să  se   scânduri  şi  printre  căruţe  ţărăneşti,
                                           mişte  de  lângă  căpătâiul  maicăi  şi   pe  lângă  care  vitele  rumegau  liniş­
                                           pe  zi  ce  treceâ,  arginţii  din  pungă   tite,  o  mare  de  lume  împestriţată
                                           se  împuţinau  unul  câte  unul,  iar   se  mişcă  ca  într’un  furnicar.  Un  sgo-
                                           desnădejdea  plutea  de-asupra  casei   mot  nedesluşit  de  ţipete  de  om  şi
                                           cu  stuful  putrezit,  pândind  zi  cu  zi   de  animale  pluteâ  în  văsduhul  în
                                           bănişorii, ce se duceau mereu,      care  un  fum  înţepător  şi  acru  se  îm­
                                              Totuş  Rozinca  nu  erâ  aşa  de   bină cu negura toamnei.
                                           tristă  în  ziua  aceea.  Sub  iia  ei  bro­  Mitru  îşi  opri  boii  înt’un  colţ  de
                                           dată  cu  floricele,  inima  i-o  luâ  în  piaţă, îi dejugă şi în faţa carului, pe
   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14