Page 7 - 1922-19

PAGINI* LITERARE

Sapzii din

Superbul rege Eduard pc-un galben cal porneşte: „Cadavre, arme ’n lung şi lat şi sânge, atâta sânge
— „Frumosul Wales eu însumi vreu să aflu ce-mi plăteşte..." S’adună fiarele de-l ling şi ţara ’ntreagă plânge!“

„Să văd de are agri giaşi, păşuni şi râuri pline „Ucisu-nc-ai pe cei mai buni, pe mii ne-ai dat să-i lege
Şi atâta sânge ce-am vărsat, să văd i-a fost a bine?“ Câţi mai trăesc se ’neacă ’n plâns — ce-ţi pasă ţie rege!?“
„Să văd, cu soarta ce i-am dat, poporul se ’mpacă, — „Pe rug cu el, de grabă-acum!“ răcneşte Eduard,
Aşa cum vreu: ca vita ’n jug să rabde şi să tacă!? „Eu vreu un cântec mai domol...“ şi întră-un tânăr bărd.

— Domol şi-a întins al serii vânt în larg de golfuri plânsul
— „Măria Ta, faimosul Wales e-o (ară prea frumoasă
Atâtea văduve şi-orfani îşi plâng amaru ’ntr’ânsul.“
într’ânsa afli râmi, munţi şi câmpuri de mătasă...“
„Iar cât despre popor, el azi prea fericitu-i, Sire, „O, mame nu mai naşteţi robi să vă blsteme sânul..."
Colibele-i tăcute stau ca nişte cimitiie...!“ Un semn şi mândrul bard la fel ajunse pe bătrânul.

Dar îndrăsneţ şi nepoftit un nqu bard se iveşte
S’avântă cruntul Eduard pe calu-i galben foarte
Şi de pe strunele-i dc-argint un val de-amar sbucneşte:
Pe unde trece ’n lung şt’n lat e-o linişte de moarte.
Dar uite-l şi Montgomery... şi soarele-asfiuţeşte, — „Ai noştri morţi sunt cei mai buni de spadă-ţi Eduard,
Stăpânul falnicei cetăţi pe rcge-l găzdueşte. Să te mărească ’n Walesu ’ntreg nu va fi ’n veci vreun bard..“

„Atât ne doare moartea lor — ascultă Eduard —
Cu tot ce poate fi mai bun, mai scump şi de onoare,
încât blestem e-asupra-ţi tot ce cântă ’n Wales vreun bard...“
O sută de lachei servesc gătiţi de sărbătoare...
— „Vom mai vedeâ!“ — şi glasul lui răcneşte ca o fiară:
Cu tot ce poate fi mai rar, în cea mai mândră casă,
„Toţi barzii câţi mai sunt în Wales pe rug îi vreau să piară!"
O sută de lachei servesc pc regele la masă.
In grabă la un loc pe toţi servitorimea-i strânge
— „Voi, mândri, nobili, mici şi mari, cu feţele ca varul,
Şi-ospăţul din Montgomery se schimbă ’n rău de sânge...
' Nici unul nu-mi goliţi, cum văd in cinstea mea paharul!“
Faimosul rege Eduard pe-un galben cal grăbeşte,
„Eu văd pe masă ’n faţa mea atâta bunătate fur împrejur frumosul Wales de ruguri străluceşte.
La voi, în ochi, însă citesc furtuni de răutate...“
Cântând pe cincisute de barzi de vii pe rug îi ard,
„Voi, mândri lorzi, dacă tăceţi, tăcerea vă ‘nspăimânte Dar n'a zis nici unul din ei: trăcască Eduard!
Plecaţi şi-auduccţi-mi un bard să cânte şi să-mi cânte!“
— „Ua, ha, aici în Londra mea, ce valuri se tot sfarmă,
E vai şi-amar de mai aud şi cea hai mică larmă!"
Stau nobilii privind miraţi, dar unul nu răspunde
Şi-o ură groaznică nespus în suflet li se-ascunde. Pe orice stradă ’n lung şi ’n lat e-o linişte adâncă,
Dar Eduard de luni întregi un ochiu nu şi-a ’nchis încă.
i Tăcute-s toate: şoapte, paşi şi orice răsuflare —
O uşă tremură ’n ţâţâni şi-un bard cărunt răsare: „Ha, ha, aduceţi trâmbiţi, oşti cu vuet de furtună
Ospăţul blestemat din Wales mereu în capu-mi sună...
— „ Vcnit-am, Sire, faptclc-ţi din harfă-:ni ţi le-oiu spune“ —
Dar peste trâmbiţi, peste oşti şi vuet de fanfară
Şi-un clocot de furtuni a smuls din tainicele-i strune:
îşi strigă cincisute de barzi cântarea lor amară... •
* A se citi în tot locul „Vels“, — trad. I. ARANY — T. MURĂŞANU.