Page 5 - 1922-23-24

Nr. 23—24 --------------------------------- - - - - - - - - - C O S I N 2E A N A - - - - - .......................................... Pag. 349

confundă cu sbuciumul lui perso­ desrobirea unui colţ de omenire. vinte de granit se săpau adevărurile
nal. In această vreme, oriunde a A fost idolul adunărilor populare pe de rasă ale vechilor boeri români,
fost Ardealul luptător, ori unde s’au care le sguduia avântul lui de re­ alături de Delavrancea, trubadurul
afirmat drepturile lui de existenţă, tor, ca un torent de lavă aprinsă, a înviforat al cântecului nostru de
fie că s’au răscolit valurile senti­ fost locatarul închisorilor din Vaţ biruinţă, alături de fermecătorul verb
mentului popular dincoace şi din­ şi Seghedin pe urma Memorandului al lui Take Ionescu şi împletitu­
colo de Carpaţi, fie că s’au strigat dela Viena, a făcut să tresară cinis­ rile de fulgere ale lui Nicolae Iorga,
adevărurile în faţa duşmanului sau mul parlamentului unguresc, a stors părintele Lucaci aducea prestigiul
în obrazul umanităţii, ori unde a râuri de lacrimi la cetăţenii din suferinţei şi invocările de prooroc
fost risipire de energie, ori unde a Ploeşti, acum un sfert de veac, s’a din Biblie, acele vibraţii grave, me­
fost conspiraţie, ori unde a fost cheltuit, s’a risipit pe toate cără­ talice care se prăvăleau în suflete
suferinţă pentru neam, pretutindeni rile, neatingând nici o deşertăciune ca o zuruitură de lanţuri. Această
înseamnă că aşa a voit să fie, aşa haina lui simplă de popă dela ţară, sbiciuire a sufletului românesc dela
a hotărât să se întâmple acest po­ negăsindu-şi altă răsplată decât un capăt al ţării la altul, necon­
pă din Şişeşti, mândru ca un senator dragostea furtunoasă a mulţimei care tenit vreme de doi ani de zile,
roman, frumos ca un cardinal de l’a încununat cu ^aureola legendei acest curs pripit de pedagogie naţio­
pe vremea Renaşterii italiene... şi l’a trecut în doine ca pe eroii nală care a împlinit multe lacune
Vasile Lucaci ca structură su­ baladelor populare. Părintele Lucaci de conştiinţă şi a resuscitat instincte
fletească şi moştenire intelectuală a crescut aşa pe fiecare zi, confun- adormite, ne-a dat războiul. Isto­
este continuatorul direct al treimii dându-se în rostul lui cu o ţară robită. riograful de mâine va descifra din
noastre din veacul XVIII, trimisă din De pretutindeni, din mijlocul vârte­ vălmăşagul marilor frământări rolul
Ardeal în ucenicie pe malurile Ti- jului, de oriunde se ivea profilul lui mortului de astăzi.
brului şi întoarsă acasă în suflet cu de vultur, ochii catifelaţi priveau Râsboiul însuş l’a aşezat pe tri­
splendorile Romei. Ca şi Petru Ma­ departe spre columna lui Traian şi bunul de ieri într’o nouă postură
ior, Micu-KJain şi Şincai, părinţii glasul Iui plin cu sonorităţi de clo­ de apărare, moşneagul a apucat
redeşteptării noastre, tânărul vlăstar pot, pios ca o rugăciune sau tunător drumul străinătăţii să strige occiden­
delà’Baia-mare, subt adăpostul a- ca o răsvrâtire, rostea crezul ilumi­ tului protestarea noastră. El a răs­
celoraşi ziduri delà propaganda fide, nat, prins în curate şi stângace ver­ colit atenţia publică în America, a
subt acelaş cer clasic al anticu­ suri româneşti: organizat legiuni de voluntari români
*
lui Laţiu, şi-a împleiit concepţia de „Mi-a pus arma asta ’n mână“... pe frontul italian, a ţinut confe­
viaţă subt impulsurile monumen­ — „Mama Roma cea bătrână rinţe în Elveţia, a rostit discursuri,
talităţii romane reînviate de străluci­ A sosit în sfârşit ziua când ma­ a răspândit broşuri şi a raliat
rea Vaticanului. De aici de subt ar­ rea dramă s’a apropiat de punc­ pretutindeni lumea în jurul cauzei
curile de triumf, de subt coloanele tul culminant. româneşti. La Paris când se ţeseau
de marmură ale Coloseului, de subt Visul milenar fulgera în con­ firele congresului de pace figura lui
cupola delà Lateran, din simfonia ştiinţa neamului nostru, continentul vioaie era revărsată de-o lumină
de culori a Stanzelor lui Raffael, din se încleştase în uriaşa lui încăie- nouă. Latinitatea biruise şi fruntea
retorica amvonului delà San-Pietro rare ca la judecata din urmă de pe largă a acestui mag călător, mi-a-
4
şi din toată vâltoarea risorgimentului pereţii Capelei Sixtine. Părintele Lu­ duc aminte, pe urma unei cuvân­
italian din care se resimţeau încă caci, în acele zile şi-a înţeles che­ tări a italianului Ferrero, primise
pronunciamentele lui Mazzini şi ges­ marea de profet, dându-şi seama parcă un joc de lumini necunoscute
turile largi ale lui Garibaldi, din că îndrumătorii unui neam în vre­ încă. Era în frenezia triumfului,
lumea asta de spectri luminoşi şi muri de grea cumpănă trebuie să sorbea nectar Ia simpozionul idea­
sugestiuni măreţe s’a înfiripat cate- treacă examenul moral... Şi-a pără­ lului împlinit şi buzele i-se strân­
chismul fanatic al acestui preot care sit deci casa dela Şişeşti, s’a scu­ geau într’o linie dârză de pretor
avea ca supremă dogmă : latinitatea. turat de obezile tăcerii prudente şi greco-roman smuls parcă dintr’un
Acest crez i-a dat arsenalul de luând toiagul pribegiei în mână lup­ basso-relief din arcul de triumf al
gândire, scutul de apărare şi ţinta tătorul Ardealului s’a ivit ca o fur­ lui Titus-Vespasianus. O ceată de
de luptă. tună în capitala României, acolo diplomaţi streini privea cu admiraţie
Temperament pasionat, plămădit de unde trebuia să lovească spada făptura lui, care era cea mai perfectă
din sănătatea robustă a ţăranilor liberatoare. In această perioadă pă­ legitimaţie a descendenţei noastre,
Roştri, optimist şi senin, păstrând rintele Lucaci a îndeplinit cea mai şi când’ un american l’a întrebat
până la bătrâneţe subt sprincenele înaltă misiune politică a vieţii sale, dacă şi Ardealul gândeşte la fel cu
arcuite picăturile de lumină ale având rolul de factor determinant noi, părintele Lucaci i-a răspuns
unui romantism tineresc, el preco­ al ideii care trebuia să aprindă cu o demnitate calmă: „Fiţi liniştit,
niza acţiunea şi nu se putea închide flacăra răsboiului de desrobire, dar dornnul meu, acolo unde sunt eu,
în contemplaţia unei chilii mănăsti­ salvând în acelaş timp pe seama acolo bate inima Ardealului“.
reşti. Revărsările lui de energie cutro- umanităţii şi demnitatea românismu­ Avea atât de multă dreptate.
pitoare se cereau la largul, în faţa lui din Ardeal. După biruinţă, întors acasă cu
mulţimei cu mii de capete. Vasile Din cele dintâi zile ale toamnei lacrimi în ochi se uita împrejur
Lucaci a dus deci pe tărâmul poli­ din 1914 neastâmpărul rodnic al în lumea nouă şi în roiul cetelor
ticei militante patrimoniul de sim­ acestui bătrân s’a deslănţuit în fier­ recente de naţionalişti neofiţi, bă­
ţire delà Roma. Latinitatea şi-a găsit bere fără răgaz. In fruntea Ligii dela trânul schiţa un zâmbet de indul­
în el pe vijeliosul tribun, ideia na­ Bucureşti, care devenise un minister genţă. Vasile Lucaci nu avea nimic
ţională pe agitatorul implacabil. Ce al conştiinţei naţionale, întrunind de cerut, îl răsplât’se Dumnezeu în
spectacol de măreţie epică, svârcoli- toate căpeteniile ţărei, alături de visul lui şi-i era deajuns.
rea lui de patruzeci de ani pentru Nicolae Filipescu, în ale cărui cu­ Concepţia lui politică însă păstra