Page 3 - 1923-13

10—vn. 1923 ——■ —-—«---------- -—i-------- C O S I. fii 1 £ A ti A --------------------------------------Pag. 195

P e a t r a g r ă i t o a r e poieniţă. Aici s’au întâlnit. Când a
văzut flăcăul pe Ileana, a îndrăgit-o
— Legendă — foc, iar ei îi era drag încă de mult
ciobanul. La chemările duioase ale
;
Muntele Vlădeasa cu împrejuri- zică ceva, dar tăcu, scuturând'u-şi lui şi ameţită de cântecul vrăjit ea
mile-i romantice este fără îndoială gânditor pletele albe. s’a aşezat pe iarbă lângă el. Dar
unul dintre cei mai frumoşi munţi înainte spre dreapta, departe, se oricât l-a întrebat fata să-i spună
ce împodobesc încântătoarele plaiuri vedea o stâncă înaltă, care părea că cine e şi de unde a venit* nu a
1
ardeleneşti. Giganticii codri de mo­ crescută din pământ. Pe vârful ro­ vrut să-i spună. El îi zicea mereu
lizi ce străjuesc sătuleţele risipite tund, care se continua în jos sub- mângăindu-o:
prin văgăuni, cu vecinica lor ver­ ţiindu-se în forma unui gât se ză­ — „De ce mă tot întrebi, Lenuţo?
deaţă, privesc par’că sfidători la fră­ reau câteva tufe mărunte şi dese de Eu nici n’aş şti să-ţi spun că cine
mântările vieţii nestatornice şi pitice brad, cari păreau o cunună de păr sunt, atâta doar că m’am trezit de
din .jur. bogat. Sub gât stânca se îngroşa în mic Ia oi. De tata şi de mama eu
Aici trăiesc .în linişte şi libertate forma sânilor din cari răsăreau două nu-mi aduc aminte.’ Eu n’am ştiut
deplină cerbii sburdalnici în cete şi braţe întinse înainte. ce-i dragostea până când te-am în­
gingaşele căprioare. Privită din depărtare, stânca îţi tâlnit pe tine“. — Ileana îl asculta
Spre crestele muntelui, pline de făcea impresia unui trup de femeie, dusă pe gânduri, cu capul răzimat
câmpuri şi poieni, unde păşunează ce-şi întinde spre cineva braţele ru­ de umărul lui voinic.
vara turmele de oi, conduc o mul­ gător. Dar dragostea lor nu a ţinut mult,
ţime de poteci înguste cari se în­ — „Ce stâncă e aceia din dreapta, căci flăcăii din sat cari o îndrăgi­
tind şerpuitoare pe lângă isvoarele moş Vasile?“ seră pe Ileana, hotărâră peirea cio­
cu apa cristalină, cari prin vecini- — „Aceia e „peatra grăitoare“* banului. Şi fiindcă nu îndrăsneau
cul lor şopot alinător, pare-că îţi — spuse grăbit moşul. să se prindă cu el pe faţă, plănu-
amintesc de lumea basmelor. — „Dar pentru ce îi zic peatră iră să-l piardă prin înşelăciune. In-
In mângâierile razelor binefăcă­ „grăitoare?“ tr’o zi, către sfârşitul verii, când el
toare ale soarelui de primăvară, ur­ — „îşi are şi ea povestea ei, o şedea la umbră lângă un isvor cu
cam într’o zi pe una dintre potecile poveste lungă". Ileana, flăcăii veniră pe furiş şi îi
înguste, în pasul încet şi cumpănit — „li cunoşti povestea?“ mânară turma. Când s’a trezit şi
al cailor mărunţi. Moş Vasile, tova­ — O ştiu şi cu aşa... din auzite**. s’a uitat în jur, turma nu mai era.
răşul meu de drum, se legăna me­ — „Ei bine! ca să ne mai treacă Atunci a sărit ciobanul aprins şi să-
reu în şeaua de lemn, mestecând în de urât, spune-mi-o şi mie!“ rutându-o pe Ileana îi zise: — „A-
colţul gurii ţevea dela pipa ştânsă. Bătrânul îşi umplu pipa cu tutun, şteaptă-mă aici, Lenuţo! eu mă duc
Eram în ajunul scoaterii turmelor o aprinse, apoi mă privi cu ochii să-mi caut turma, ş’apoi iarăşi viu!“
la munte. In vara trecută lupii fă­ lui blajini, plini de bunătate. Tuşi — Apoi luându-si ’fluerul şi cioma­
cuseră mult prăpăd între oi, şi acum de câteva ori, mşcându-se încet în gul plecă în goană la vale.
mergeam în căutarea unui loc mai şeaua de lemn,— şi începu povestea: Ce s’a ales de el şi de turmă nu
potrivit pentru aşezarea stânei. — „Eu nu ştiu de-o fi drept sau se ştie, iar Ileana l-a aşteptat mereu
Potcoavele în atingerea pietrilor nu, dar noi aşa am apucat dela bă­ şi azi, şi mâne. L-a aşteptat un
de pe potecă trezeau în liniştea a- trâni. Se spune câ în vremuri de an şi alţii. Picioarele îi prinseră ră­
dâncă un suhet metalic. Sturzii spe­ demult, într’o primăvară, a nimerit dăcini în pământ de-atâta aşteptat,
riaţi se ridicau ţipând din iarba mă­ de undeva, cu o turmă de oi, un apoi cuprinsă de durere şi dor după
tăsoasă, sburând grăbiţi spre desişul cioban frumos. Cine era, şi de unde cioban se prefăcu în stâncă.
brazilor, de unde se auzea în răs­ era?... asta nimeni nu ştia să o Noaptea, mai ales pe vreme fur­
timp cântecul neîntrerupt al cucului. spună. Pe aici, prin aceste poieni tunoasă, peatra grâeşte, chemând
O mulţime de gâze şi musculiţe îşi păştea el turma. par’că pe nume ciobanul, care îşi
ademenite de razele ferbinţi roiau Oi ca ale Iui nu mai erau de fru­ pierduse urma“.
cu neastâmpăr în jurul cailor, cari moase, pentru asta începură unii a-1 Moşul isprăvi povestea scuturând
urcau la deal în pas încet, întinzân- pismui. Avea flăcăul un fluer fer­ cenuşa din pipă, apoi se întoarse
du-şi sfpnăind gâturile vânjoase. mecat, din care doinea aşa de fru­ în şeauă şi privi adânc spre „pea­
Departe, în zarea senină, plutea mos, încât paserile se grămădeau tra grăitoare“, care rămase departe
un şoim. mişcându-şi rar aripile sure stoluri în jurul lui ascultându-i cân­ în urmă.
în rotiri îndrăsneţe. Inspiram cu sete tecul. Când îţi cânta el doina „Cio­ Un vânt călduţ începu să adie
aerul proaspăt, plin de parfumul îm­ bănaş cu trei sute de oi“, vântul se alene, desmierdâtvd în treacăt firele
bătător de brazi şi cu ochii ţintă la opria din mers şi codrii suspinau. de iarbă, cari se ’nmlădeau sfioase.
crestele vinete ascultam tăcuţi şo- II îndrăgiseră şi fetele din sat, şi Moş Vasile îşi întoarse calul spre
potul alinător al apelor din adân­ fiindcă el nu se cobora din munte stânga, îndreptându-1 spre un isvor,
cimi. decât rar, veneau fetele la munte ce-şi strecura undele lin. Descăle-
Moşul clătina uneori din cap, vrând cu câte şi mai câte pricini. Una să carâm, şi până când moşul scotoci
par’că să alunge risipa gândurilor culeagă fragi, alta smeură, altele să prin traista legată de oblâncul şeii
ce-1 învăluiau pe nesimţite..,, ducă apă de leac dela te miri ce după merinde, eu îmi răcorii fruntea
— „La ce te gândiai, mos Va­ isvor, numai să se întâlnească cu cu apa limpede din isvor, apoi mă
sile?“ el şi să-şi prindă vorbă. Aşa a ni­ trântii leneş în iarba moale la umbră,
— „Mai ştiu şi eu?... mă gân­ merit odată şi Ileana, cea mai fru­ privind spre cerul senin şi liniştit
deam aşa... la vremea tinereţii, care moasă fată din sat. El şedea culcat prin ramurile tremurătoare ale unui
s’a dus!... He-hei, atunci a fost ceea lângă isvor şi cânta din fluer, iar molid secular.
ce-a fost, dar azi?“ — mai vru să oile păşteau’ cuminţi şi blânde pe SABIN G. TRUŢIA