Page 8 - 1924-04

P a g U - - - - - - - - C O S I N Z E A N A ------------------------------ 25—11. 1924

Carnetul lui Radu Roman bori acea linişte caracteristică ^
1 • ' *' ■:#: căsniciilor peste mica noastră ca­
— Urmare M1HAIL QAŞPAR meră luai o hotărâre eroică. Mina
XXXII. Au m a înşelat nici odată. Fără se punea ordine în farfurii. Lydia.
resturnatâ în scaunul ei de repaos
vreau îmi apăru pentru o clipă
Printre zăbrelele de mesteacăn numai, ideea, de a mă da la o urmăria cu interes jocul unui ţin-
faţa lui lbrahîm aoăru rotundă ca parte din calea furtunei. Dar avui ţăruş rătăcit în odae, În jurul be­
un pepene copt. Gesturile vii îmi 0 repulsiuine atât de puternică a cului electric
vădeau că are să mi spue ceva. Ii eului încât ideea resărită aşa ca un Tuşi aşa, fără a avea nevoe ş?
eşii în cale şi micul moslim îmi reflex nenorocit, dispăru pentru întrebarea căzu pe neaşteptate.
comunică în acel amestec bizar de totdeauna. Nu, nu. Am să stau ne­ — Lydia, de ce nu-mi spui ceva
limbi căruia îi zice levantină, că clintit lângă femea aceasta, care din viaţa ta? ,
„Le Russe* l’a’oprit în drum între mi-a dat totul, mai mult, imens Maria scăpă o farfurie şi remase
Therapia şi Galata, Pa cinstit cu mai mult decât mai puteam aştepta pe loc ca încremenită Lydia în­
cinci piaştrii întrebându 1 cine lo- la vârsta mea. Acum noi numai toarse capul ei blond spre mine şi
cueşte în casă, cine sunt eu şi că împreună ne mai putem mântui, din cuprinsul obrajilor ei frumoşi
de când locuim aici în căsuţă. ori peri." Ce nebun sunt? Habar cei doui ochi mari, suri, mă pri­
Mulţumii lui Ibrahim pentru pre­ n'arn de ceea-ce este de fapt şi viră cu groază. O tăcere de cavou
ţioasele lui destăinuiri şi-l conce- fantazia mea mă şi poartă prin toate Căzu peste noi. Era ca şi când o
diai repede! Simţi am o surescitare peripeţiile unei tragedii. Ochii mei mână nevăzută ar fi oprit în clipa
a nervilor şi aveam nevoe de li­ se opresc fără voe la fereastra ei. aceea viaţa în noi, ear eu, îm»
nişte, După plecarea lui Ibrahim Gândurile mă fură lângă dânsa, o veniam ca un hoţ ordinar pătruns
însă o întrebare mă neliniştea. Pe văd o simţesc femeea aceasta cu într'o casă streină. Impresia provo­
unde putuse „El“ se ese în calea sufletul închis şi mă simţesc atras cată, de întrebarea mea mă spăi-
băiatului? întrebarea necesita un spre dânsa ca înspre un magnet. mântă şi pe mine. Spaima aceasta
răspuns. Trebuia să dau de urma Vină orice, eu sunt gata. Sunt trebue să se fi vădit în privirea
lui. altcum nu mă puteam linişti. hotărât să-i dau ’tot, după cum mea căci Lydia, spre marea mea
Eşii în drum şi luai direcţia în dânsa mi-a dat totul. N’ar fi decât mirare se schimbă. Era dintr’odatâ*
care plecase „El“ în seara aceea. să-mi achit o datorie în mod cin­ în ochii ei atâta compătimire şi q
Drumul ducea neted spre Resărit stit. Şi mă voi achita. O mână notă de durere a ât de pregnantă
printre vilele şi grădinele cunoscute. pală deschise o fereastră înspre încât, aşteptam să apară lacrimile
La vre-o douăsute de paşi dela mare. Când întorsei capul înţr’a- în colţul genelor mătăsoase.
noi, în partea stângă, între două colo, Lydia în desăvârşita ei frum- Lacrimile n'au sosit. Dar Lydia
intravilane, descoperii o potecă seţe îmi zâmbia blând. Cu o să sculă, veni încet lângă mine
care se perdea acoperită de două ochire cuprinsei toată splendoarea îmi luă în braţe gâtul şi iipindu-
tufe de trandafiri, între cele două acestei fiinţe enigmatice şi în clipa şi faţa de obrajii mei îmi zise
grădini. Luai poteca şi mă trezii aceea credinţa mea primi pecetea. molcom:
la o distanţă oarecare în faţa unui Dacă ftmea aceasta mi-ar cere să — Ţii mult Radule să cunoşti
drum carele mergea paralel cu ucid, a-şi ucide. Şi'ntr'un elan ti­ viaţa mea? <■
şoseaua. Enigma era deslegată. Mă neresc luai cu asalt scările cerda­ — Da.
liniştii. Făcui calea îndărăt şi in­ cului spre a pătrunde la dânsa. Şi — Şi dacă te-ai înşela în aş
trai în casă. Storurile dela apar- când trupul ei molatec se culcă in teptări?
tementul Lydiei erau lăsate, semn braţele mele, mă simţii o fiară din — Şi atunci!
că nu-i trecuse încă migrena. şesurile Nubiei, gata a sfâşia o — Şi când ai auzi o poveste
Maria dispăruse din curte. Acum, lume. Nu ştiu cât am stat îmbrăţi­ îngrozitoare ?
îmi gândeam, reportează dânsa şaţi. Boarea mării ne cuprinse în- Maria tuşi semnificativ. Nimeni
Lydiei ceeace apucase dela mine. tr’o adiere dulce mutându-ne din nu i dădu atenţie.
împrejurarea aceasta o găs am fi­ această lume. Ne desfăcurăm cu — Şi atunci, răspunsei apăsat.
rească şi nu mă supără. Din po­ vădită părere de rău, când figura — Chiar şi dacă povestea vieţii
trivă găsii acest fel de comunicaţie mele ar fi încărcată cu ruşine?
între Lydia şi mine ca cel mai Măriei apăru în uşă chemându-ne
bun. Lydia nu voia să-şi desfacă la masă — Şi atunci! Te iubesc Lydio.
sufletul, eu nu aveam de ce să o Lydia era acum iarăşi ca înainte. poţi să-mi spui ce vrei. Nu mal
silesc la aceasta. Cum însă peri­ Veselă, gălăgioasă şi espansivă ca schimbă acest sentiment nimic.
colul ce o ameninţa pe dânsa să un mic ştrengar. Guriţa îi mergea — Absolut nimic?
restrângea şi asupra mea era natu­ ca meliţa şi copilăreştile ei păţanii — Nu
ral să-i dau să înţeleagă că încep din lungile călătorii în străinătate, — Nici dacă m’aşi dovedi mar
să fiu atras şi eu în vârtejul aces­ coborâră un aer de o rustică se­ rea decât ultima femee de stradă?
tei taine care de fapt nu era a mea. ninătate asupra noastră. Intr’un — Nici.
Apariţia „Lui“ pe scenă simţeam moment de reculegere mă întrebai — E dragostea ta atât de mare?
clar că nu mă altera. M’aşi minţi mirat: unde dispărură nedumeririle — Nemărginită.
însă dacă afirm că nu mă pre­ de mai adineaoară? Avea femeia — Vei asculta liniştit tot ce vei
ocupă. Din potrivă. Toată clipa ce aceasta atâta putere asupra mea fi nevoit să auzi?
o am liberă este ocupată de a - deja încât să-mi schimbe din una — Nici ochiul nu-mi v’a clipi.
ceastă taină. Şi că e o taină mare, ’n alta dispoziţia sufletului? — Radule! Idolul meu, fericirea
6 simţesc. Şi simţirea mea, intuită După masă. când învăluiţi în mea, lumina vieţii mele, — re­
în crâncenile frământări sufleteşti albastrul fumului de ţigare să co­ nunţă!