Page 9 - 1924-08

25—IV. 1924 ------------------------------- ------------ C O S I N Z E A N A - - - - - - Pag 93

nevăzut, al cărui glas jalnic răsuna în tăcere, cu acelaş zimbet pe buze, Moş-Costan... Din mormântul lui
în inima mea. care dispărea la fiecare pauză, Moş-Costan încă va răsări viaţă...
Înspre seară am luat Evanghelia pentru-ca să facă Joc geamătului: Atunci îl vom vedea şi vom cânta
şi m’am dus la lelea Catrină, s’o — Vai, dragul meu, cât eşti de împreună cuvintele lui Dumnezeu...
văd şi s’o mângăiu. Am găsit-o rece ! Şi Moş-Costan iar va fi cald. Şi...
singură, la căpătâiul mortului. Nu — Lasă, lele Catrină, — i-am vom fi calzi şi noi...
*
m’a văzut când am intrat. Cu mâi­ zis dupăce am isprăvit toată cartea. * *
nile încrucişate pe piet privea în Se găsesc destui oameni, cari sunt Seara, la prohodul Domnului, le­
tăcere fata albă ca varul a bunu­ răci şi în viaţă... Dar Moş-Costan lea Catrină n’a fost la biserică.
lui ei bătrân. a fost cald, cald... Eram neliniştit şi luasem hotărârea
Îmi place să privesc morţii. Ei — O, Doamne, Doamne, — oftă ' s’o cercetez îndată după slujbă. A
îmi aduc aminte, că şi soarta po­ lelea Catrină... De ce nu-i şi acuma fost o hotărâre de prisos. In uşa
pilor e la fel cu o celoralalţi oa­ cald? Cum s’ar mai fi stâmpărat în bisericii mă aşiepta un vecin, care
meni ... Ii privesc, fără să-mi lăc­ zilele acestea !... Numai cuvântul mi-a spus să merg să-i dau grija­
rimeze ochii. Prea sunt obişnuit cu lui Dumnezeu stâmpără pe om... nia ...
ei. Dar... îmi lăcrimează sufletul... — E stâmpărat pe deplin acum, Albă, ca varul, mă aştepta ţinâHd
Acum mi-au lăcrimat şi ochii. Pe — era să-i zic, dar nu voiam să o crdce în mână. Din când în când
buzele învineţite alui Moş-Costan mai lungesc vorba. M’am dus acasă o ducea la gură şi şoptia:
am văzut întipărite câteva fraze şi m’am pregătit de prohod... — O, cât eşti de cald !
din cuvântul cel viu al lui Dumne­ La prohod am descris în o cu­ Când m’a văzut, mi-a făcut semn
zeu... Am deschis Evanghelia şi vântare lungă viaţa lui Moş-Costan. să mă apropiu.
am început să citesc. Lelea Catrină Am vorbit cu căldură, din adâncul — Ai avut dreptate, părinte, —
a tresărit, a aruncat o privire mor­ sufletului. A fost prilejul rar, când îmi zise, cu glas stins. — Mormân­
tului şi apoi, întorcându-se spre şi la prohod preotul poate să spună tul e cald. M’am culcat astăzi pe
mine, a ascultat în tăcere citania. tot adevărul. Lelea Catrină îmi sor- mormântul lui Costan... Să ştii,ce
Pe buzele ei, se întipărise un zim- bia toate cuvintele, dar din când căldură a ieşit dintrânsul! I-am
bet de fericire. In casă au întrat şi în când privea prelung sicriul şi auzit glasul. îmi zicea : vino Catrină,
alfi oameni şi zimbetul lelei Catrina îşi mişca buzele. Murmura, desigur: că aici e cald, aici ebine... Gată-
părea, că le spune: — Vai, dragul meu, cât eşti de mă de drum, părinte ! Eu mă duc
— Vedeţi, — şi mort ~are parte rece... la Costan, să-i spun, că acela, care
de cuvântul lui Dumnezeu!... La urmă am spus obişnuitul^ ne-a încălzit toată viaţa, a înviat...
După vre-o jumătate de ceas, „duios adio“ celui ce se pogoară Şi ne va învia şi pe noi...
când am lăsat cititul, lelea Catrină în „recele mormânt“. Atunci lelea I-am dat grijania şi ungerea de
s’a pornit pe plâns. In casă dom­ Catrină îşi fixă ochii asupra-mi. pe urmă. Apoi, am rămas la patul
nia tăcere sfântă. Eu rugam pe Doi ochi tulburi, în cari citeam un ei, până-când buna vecină, care o
Dumnezeu, să-i binecuvinteze fiecare mare semn al întrebării: îngrijise de cu seară, i-a închis
r
lacrimă. — E rece şi mormântul, părinte? ochii. N am zis obişnuitul: Dum­
De-odată, îşi puse mâna pe frun­ * * nezeu s’o ierte... Am zis numai în
*
tea mortului, deschise ochii mari şi N’am mai văzut-o apoi, până în adâncul sufletului meu:
scoase un geamăt surd. Vinerea mare. Atunci a trecut în — Bună dimineaţa, lele Catrină!
— Vai, bătrânul meu cel drag, dreptul porţii noastre, cu un mă- A răsărit din mormânt soarele vieţii...
cât eşti de rece! nunchiu de flori în mână. Mergea * *
*
Apoi, întorcându-se spre mine: la biserică, să facă obişnuitele mă­ Am îngropat-o în ziua de Paşti,
— Vai părinte, să ştii, cât e de tănii înaintea chipului sfântului către seară. La prohodul ei nu s’au
rece! mormânt. Era galbenă, cu ochii cântat cântecele triste ale îngropării,
— Ştiu lele Catrină, — i-am zis, cufundaţi în orbite, un cadavru viu. ci, după vechea rânduială a bise­
strângându-mi buzele cu dinţii, ca — Vei fi şi tu încurând, rece,— ricii, caldele şi înveselitoarele cân­
să nu plâng şi eu... mi-am zis şi am luat-o şi eu către tece de inviere ale celui pururea
— Vai, — şi cât a fost de cald biserică. cald. Trupul ei rece, l’am aşezat în
odată... Am găsit-o cu ochii fixaţi asupra caldul mormânt al Iui Moş-Costan.
— A fost, a fost, — murmurai, chipului lui Isus şi bolborosind: *
— dar... orice foc se stânge... — Vai, dragul meu, cât eşti de Iar sufletul ei şi-a luat zborul
Numai focul cuvintelor lui Dumne­ cald! Tu eşti cald întotdeauna... spre înălţimi. Acolo, unde strălu­
zeu nu se stânge nici-odată... Eu Şi oamenii te vor coborî... în mor­ ceşte lumina cea pururea vie, o
îl văd întipărit pe buzele lui Moş- mântul rece... aştepta Moş-Costan, cu nerăbdare.
Costan ... M’am apropiat tiptil, i-am pus Lelea Cătrina a simţit un val
Ca să taiu orice altă vorbă, am mâna pe umărul drept şi i-am zis: dulce de căldură, şi fiorii unei bu­
continuat cu cititul. Dar, când după — Nu, lele Catrină, mormântul curii necunoscute. I-a strigat încă
încă o jumătate de ceas am închis nu e rece... Cine ştie prin ce în­ de departe:
cartea, din pieptul lelei Catrină ieşi tâmplare am zis eu atunci... că — Cât eşti de cald, bunul meu
acelaş geamăt. Apoi: Moş-Costan s’a coborât în recele bătrân, cât eşti de cald! E cald şi
— Spune-mi părinte, de ce-i aşa mormânt... Mormântul e cald. Nu­ mormântul nostru. Din el va răsări
de rece? mai mormântul e cald... Cel pu­ odată viaţa... Hristos a înviat,
*
* * rurea cald a fost coborît în mor­ Costane !...
Până în ziua îngropării am citit mântul cald... Şi din acest mor­ — Cu adevărat a înviat, — răs­
toată Evanghelia la căpătâiul lui mânt a răsărit a treia zi viaţă, punse glasul lui Moş Costan. — Şi
Moş-Costan. Lelea Catrină ,asculta pentru toată lumea... şi pentru noi vom învia 1...